Arhivele lunare: decembrie 2012

Hristos şi împăraţii (Din destăinuirile lui Napoleon)

Spun unii că Hristos a fost un om numai. Eu nu cred. Eu am văzut zeci de milioane de oameni din toate păturile sociale şi din toate rasele, dar n-am aflat nici unul în asemănare cu Hristos. N-am aflat în Franţa, nici în Europa, nici în Asia, nici în Africa… Hristos n-a fost numai om. \r\n Priviţi-L pe Hristos în muntele Taborului… Vorbeşte cu Tatăl. Veselia şi fericirea sufletului Lui aşa-s de mari, de-I luceşte faţa ca şi faţa soarelui!Şi […]

Simbolismul Sfintei Cruci

Deseori ne întrebăm: De ce ne facem semnul Sfintei Cruci ? Iar dacă nu ne întrebăm, aşa se întâmplă că nu ştim semnificaţia profundă a acestui semn, sau cum a ajuns el în cultul nostru, căci despre facerea semnului Sfintei Cruci nu găsim relatări în nici una din Evangheliile existente sau în vre-una din scrisorile Sfinţilor Apostoli, decât numai despre Crucea Botezului. \r\n  Semnul Crucii făcut pe frunte este unul dintre riturile cele mai vechi ale Bisericii. În studiul de […]

Sfântul Maslu – „Taina trupului“

Taina Sfântului Maslu ocupă un loc deosebit în rândul slujbelor ortodoxe. Este, poate, cea mai „smerită“ taină, beneficiind de foarte puţine studii şi analize până acum. Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai există boli şi suferinţe. Bolnavul trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârşire. Participarea la această slujbă este oricând benefică şi constituie din anumite puncte de vedere […]

Suflet întunecat

 Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte. \r\n  Sfântul Vasile cel Mare

Pecetea lui Antihrist.

\r\n „Cum să-l recunoaştem pe antihrist? Cea mai exactă, literală şi mai istorică semnificaţie a cuvintelor Apostolului Ioan despre taina „celor trei de şase” este: „regele Israelului”. 666 este semnificaţia numerică a formulei „ha-melek – le-işra’el”. Sfântul Apostol Ioan nu a descifrat direct acest număr, întrucât, dacă acest nume ar fi fost scris de-a dreptul, iudeii s-ar fi îndepărtat imediat de cele predicate de Evanghelie. Deoarece asta înseamnă că acel mesia, a cărui venire este aşteptată de iudei de mai multe […]

Размышления об отношениях сегодняшних „христиан” к праздникам и постам

Одним из наиболее бросающихся в глаза недочетов нашей современной жизни является наше неумение проводить по-христиански наши праздники. Жизнь наша сложилась так, что в ней преобладают интересы чисто земного характера. Служба, семья, забота о куске хлеба, мелкие впечатления дня, учеба у молодежи – все это заполняет наше время, и человеку даже некогда просто вспомнить о своей душе, ее запросах и потребностях.

O privire ortodoxă faţă de sfârşitul lumii din „categoria 2012”

În ultimul timp foarte mulţi oameni se arată a fi preocupaţi de aşa-zisul „sfârşit al lumii” din 20 decembrie 2012 (20.12.2012 adică combinaţia 2012.2012) şi majoritatea surselor mass-media reflectă această temă cu mare entuziasm, fiind toate angajate în goana după „ştiri senzaţionale” ce manipulează şi prostesc minţile oamenilor la maximum… \r\n Toată această tentă numită „apocaliptică” pleacă de la o aşa zisă profeţie ce ar aparţine unei civilizaţii apuse Maya care, chipurile, în ciclul lor calendaristic, care se încheie cu […]

Ascultă Live Radio LOGOS, primul post de radio ortodox din Republica Moldova

\r\n Radio LOGOS este primul post de radio ortodox din Republica Moldova. Este un proiect iniţiat deAsociaţia Obştească „LOGOS” cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove. \r\n Existenţa unui asemenea post de radio este indispensabilă, având în vedere că societatea contemporană se confruntă cu multe probleme şi provocări, ale căror soluţii pot  fi găsite doar în Biserică. Această societate secularizată şi ruptă de Dumnezeu propune omului modern nişte soluţii “moderne”, diferite de cele ale Bisericii, despre care […]

Predică la Intrarea Maicii Domnului în Biserică

COPIII LA BISERICĂ! COPIII LA DUMNEZEU! \r\n\r\n Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră. \r\n Pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus de orice creatură raţională. După Hristos, după Sfânta Treime, vine Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, […]

Canonul de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

Cântarea 1, Glasul al 6-lea:\r\n Irmos: Ajutor și acoperitor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi preaslăvi, Dumnezeul părinților noștri și-L voi înălța pe Dânsul, căci cu slavă S-a preaslăvit.\r\n \r\n Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă. \r\n Acum mă apropii eu, păcătosul și împovăratul, către Tine, Stăpânul și Dumnezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar.

Acatist de pocăinţă pentru iertarea păcatelor

Condacul 1 \r\n\r\n M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu !

Încă o minune săvîrșită la Icoana Maicii Domnului

\r\n Maica Domnului , maica tuturor creștinilor nu contenește să reverse mila Sa asupra tuturor celor necăjiți care aleargă la ea cu credință … \r\n Mărturisirea doamnei Cărbunari Adela din or.Durlești \r\n Eram întro mare disperare că nu voi deveni niciodată mamă. Aveam o problemă pe linia ginecologică ce necesita operație, dar deoarece medicii nu-mi puteau garanta că operația va fi reușită nu puteam să fac acest pas. După o perioadă lungă de suferință o creștină, o prietenă bună m-a […]

Vrăjitoria-invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor.

\r\n    Cam ne-am deprins cu multele postere de pe stradă şi cu anunţurile din presă cu diferiţi vrăjitori, clarvăzători, etc.. \r\n Dar, iată că un caz chiar m-a scos din sărite şi m-a pus să scriu aceste rânduri. Într-o zi din prima săptămână a Postului Mare cineva a venit la biserică şi a adus cu sine o imagine a unei femei însoţită cu nişte talismane magice, simboluri oculte şi sfaturi practice – toate acestea împletite şi amestecate cu obiecte […]

Reîncarnarea

Este îngăduit creştinilor ortodocşi să creadă în reîncarnare? \r\n În ultima vreme şi mai ales după 1989, când în ţara noastră, printr-o greşit înţeleasă libertate religioasă, au început să pătrundă tot felul de curente, mişcări şi concepţii de factură orientală şi în chip deosebit de origine budistă sau hinduistă, împreună cu o literatură acre exprimă asemenea idei şi concepte, se vorbeşte tot mai intens de reîncarnare. Auzim adesea persoane spunând că în altă viaţă ar fi fost bărbat, dacă acum este […]

Fenomenul sectar în Republica Moldova: realitati din ultimul deceniu

    După căderea cortinei de fier, care ne izola în plin sens al cuvîntului de lumea exterioară, «homo sovieticul»  s-a pomenit că se transformă  în «homo democraticus», iar o societate aflată în «plin comunism» s-a trezit a fi «postcomunistă». Ne-am pomenit într-un moment că trăim, sau măcar tindem să trăim, o altă viaţă, că suntem şi vom fi alţii decît am fost, că ajungem să apreciem adevăratele valori culturale şi materiale ale timpului. \r\n Perspectivele unei vieţi noi dirijate de principii democratice […]

Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii (Despre patima iubirii de averi)

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea \r\n (Psalm 61, 10) \r\n Iubiţi credincioşi, \r\n În multe locuri ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, găsim învăţături în care se arată cît de greu şi amăgitor este păcatul iubirii de avuţii şi ce osîndă primesc cei ce îşi pun nădejdea în avuţii şi nu fac milostenie din averile lor, spre a cîştiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiţi cei milostivi, că aceia se […]

Fericirea de a pleca genunchiul în Casa Maicii Domnului

 Noi, oamenii, adesea suntem în căutarea a ceva nou, ceva curios, ceva care să ne mişte, pentru că conştiinţa noastră nu mai are sensibilitatea aceea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi care vedeau măreţia şi frumosul dumnezeirii în orice firicel de iarbă (doar avem exemple ale Sfinţilor care sărutau copacii, văzând în natura ce ne înconjoară rămăşiţe de ale raiului…). \r\n Noi, oamenii, suntem în căutarea minunilor, ceva care să ne uimească privirea şi simţurile, pentru că trăind foarte puţin chemarea noastră […]

КРАТКИЕ БИОГРАФИЧЕСКИЕ ДАННЫЕ МИТРОПОЛИТА ГАВРИИЛА БЭНУЛЕСКУ-БОДОНИ (1746-1821)

Митрополит Гавриил Бэнулеску-Бодони родился в 1746 году в трансильванском города Бистрица, в семье Григория и Анастасии Бэнулеску-Бодони. При крещении был назван Григорием. Его родители были простые, не богатые люди, они назывались рэзéшами – т. е. бедные дворяне, но они были очень благоговейными и благочестивыми христианами, отличались теми добродетелями, которыми маленький Григорий научился у них и полюбил их еще в раннем детстве. \r\n Когда Григорий достиг школьного возраста, он был зачислен в местной школе, но здесь он не накопил особые знания.  […]

Date biografice sumare ale Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821)

Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni s-a născut în anul 1746 în oraşul transilvănean Bistriţa, din părinţii Grigorie şi Anastasia Bănulescu-Bodoni. La botez primeşte numele de Grigorie. Părinţii lui n-au fost oameni bogaţi, ei erau numiţi răzeşi – nobili săraci, dar erau foarte evlavioşi şi binecredincioşi, virtuţi pe care micul Grigorie le-a îndrăgit din frageda copilărie. \r\n Când veni vremea  de şcoală Grigorie a fost înscris la şcoala din localitate, dar aici nu a acumulat cunoştinţe deosebite. După primele clase de şcoală, din […]