Arhivele lunare: mai 2015

Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

Omilie la Duhul Sfânt adică la Cincizecime

\r\n Fiecare înţeles al sărbătorii David îl face şi mai plin de bucurie, armonizându-l întotdeauna în mod minunat prin folosirea acelei chitare preamelodioase. Aşadar, să ne îmbucure Prorocul şi nouă marele praznic al Cincizecimii, făcând cu plectrul[i] Duhului să răsune în corzile sale muzica Înţelepciunii. \r\n

Cum a lucrat Duhul Sfânt la Cincizecime în Apostoli şi cum lucrează în noi?

\r\n Dar sa ne oprim putin la cele petrecute in Ziua Cincizecimii, istorisite de Sfanta Scriptura in Faptele Sfintilor Apostoli, pentru ca aceasta ne va ajuta sa intelegem mai bine ce inseamna Biserica si care sunt insusirile vietii in Biserica. \r\n

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

CE ÎNSEAMNĂ SĂ SIMŢI LUCRAREA HARULUI?

\r\n Din ceea ce mărturisesc Părinţii Bisericii, primirea harului Duhului Sfînt înseamnă unirea credinciosului cu Dumnezeu. Trăirea harului este numită de Sfîntul Serafim din Sarov „scopul vieţii creştinului”. \r\n

Ce ne învaţă Sfînta Liturghie?

\r\n Există un text foarte vechi care ne vorbeşte despre săvîrşirea Liturghiei în epoca primară a Bisericii. Epicleza prezentată în Didahia celor 12 Apostoli arată lucrarea Sfintei Liturghii în viaţa noastră. \r\n

Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean

\r\n „Desfrînarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rînduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrînarea se poate săvîrşi: a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte; b) prin cuvinte şi fapte, c) după rînduiala firească, cînd se face în afara căsătoriei, d)împotriva rînduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer, e) după persoanele care o săvîrşesc: desfrînare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.” \r\n

Necazurile ne vin de pe urma păcatelor

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

\r\n Un tânăr luat prizonier de război, călcat în picioare și discriminat pe criterii de naționalitate și religie, persecutat și apoi tentat să renunțe la credință, cu tot felul de promisiuni, a găsit puterea să-și asume un drum care, pentru mulți, înseamnă „ratarea vieții”. \r\n

Mare e păcatul bărbatului care ridică mâna asupra soției sale!

\r\n Şi vouă, soţiilor, şi vouă, soţilor, vă zic: să vă ferească Dumnezeu de păcate care să-l împingă pe bărbat să-şi bată nevasta! Dar ce zic eu de nevastă? \r\n

SUA: Manuale sataniste vor fi distribuite gratuit în școli, invocându-se dreptul la libertate religioasă

\r\n Gruparea „Templul Satanic” a realizat o carte de colorat cu tematică satanică, care va fi distribuită gratuit în clasele mici. „Templul Satanic” satanic invocă dreptul la libertate religioasă pentru a-și răspândi materialele în rândul elevilor: \r\n

ИОАНН КРЕСТЬЯНКИН. Старцы (Stareţul Ioan Krestiankin)

De ce expresia “trecerea în nefiinţă” e greşită?

\r\n Aţi auzit probabil de multe ori expresia “trecerea în nefiinţă” rostogolindu-se pe canalele mass-mediei; mai cu seamă atunci când e anunţată moartea unei persoane. Pesemne mulţi dintre cei care folosesc această expresie nu gândesc şi – mai ales – nu cred neapărat în conţinutul ei. Însă e esenţial să ştim ce spunem. Altminteri riscăm să devenim după chipul şi asemănarea cuvintelor noastre. \r\n

RUGĂCIUNEA ESTE ARDERE DUPĂ DUMNEZEU

\r\n Încă o dată avem posibilitatea şi binecuvântarea să primim cuvânt de la unul dintre cei mai mari doctori ai sufletului omului contemporan, Înalt-Preasfinţitul Ierótheos Vlahos. În duhul tradiţiei Sfinţilor Părinţi, reactualizat în teologia contemporană de Părintele profesor Ioannis Romanidis, Înalt-Preasfinţitul Ierótheos merge direct la cauza bolii, pune diagnosticul corect şi ne recomandă ca terapie dobândirea conştiinţei duhovniceşti prin lucrarea Rugăciunii. \r\n

Sfânta Muceniță Glichería

\r\n Sfânta Muceniță Glichería s-a născut în orașul Traianoupóleos (,,orașul lui Traian”), în secolul al II-lea al erei creștine, atunci când împărat era Antoninus Pius (138-161 d. H.). Tatăl său se numea Makários și fusese înalt dregător al Imperiului. \r\n

Pietrele vorbesc – Biserica şi Statul

De la cine putem primi „primul ajutor” sufletesc?

\r\n Am fost sfătuit să vorbesc despre activitatea păstorului duhovnicesc, ce nu se închide în limitele parohiei sale şi nu se opreşte neapărat doar asupra fiilor lui duhovniceşti. Preotul, cel mai adesea, este chemat la bolnavi, la muribunzi; adeseori i se impune să-şi desfăşoare activitatea în situaţii critice. \r\n

Cine sunt cei care-L „ispitesc” pe Dumnezeu?

\r\n Spune înţeleptul Solomon că Hristos „Se lasă găsit celor ce nu-L ispitesc pe El” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 2). „Ispititorii” lui Dumnezeu sunt cei ce se îndoiesc, ezită sau, încă şi mai rău, se împotrivesc atotputerniciei şi atotînţelepciunii Lui. \r\n

Care sunt lacrimile mai dulci decât oricare bucurie?

\r\n Fii atent la schimbările pe care le aduce iubirea! Atunci când cineva cheltuieşte pentru alţii este ceva măreţ, însă iubirea îl face pe acesta mulţumit. \r\n

Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos