Arhivele lunare: iulie 2017

PRIMA SPOVEDANIE

Aveam 7 ani la prima spovedanie, arătam ca un soi de băiețel, încă credeam în Moș Crăciun, dar ce mi se părea mie mai fantastic era că barza îmi va aduce un frățior sau o surioară dacă aveam să pun zahăr în geam (din nefericire, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată).

Святой таинственный Афон

De mână cu Dumnezeu îți poți găsi perechea potrivită

Fii evlavios, devotat lui Dumnezeu, cu nădejdea în care roagă-te ca El Însuşi să-ţi trimită o jumătate plăcută Lui şi mântuitoare pentru tine.

Așa arată un copil când marea majoritate a femeilor aleg să facă avort

Așa arată un copil la 10 săptămâni de la concepție și cu 6 luni și jumătate înainte de naștere. Aceasta este perioada în care marea majoritate a femeilor aleg să facă avort… www.stiripentruviata.ro 

Dacă suntem obligaţi să lucrăm Duminica, ce trebuie să facem?

Părinte, sunt obligat să lucrez Duminica, că dacă nu, îmi desface contractul de muncă! Hai să vă spun un lucru! Nu vă supăraţi; banii pe care îi câştigaţi Duminica, să-i daţi la săraci! Că este mai mare milostenia decât ţinerea unei zile.

Înfruntarea gândurilor de hulă

Se duc, de pildă, creștinii să se împărtășească și îi atacă cu gânduri necurate, chiar și în privința Sfintei Împărtășanii. Satana nu ezită să aducă gânduri atât de necurate, astfel încât omul, care nu are experiență, să se sperie și să spună: „Ce fel de gânduri sunt acestea? Și cum mă voi împărtăși acum?”. Și într-adevăr, sunt atât de înfricoșătoare și urâte, încât creștinul crede că el este pricina gândurilor și că ele provin din starea sa păcătoasă. Îl convinge […]