Arhivele lunare: septembrie 2017

DA, DOAMNE, CA UN CÂINE…

Citind Sfânta Evanghelie observăm că, după ce femeia şi-a îndreptat rugăminţile sale către Hristos, El nu-i răspunde cu nici un cuvânt, ci o nesocoteşte cu totul. Într’un sfârşit, ucenicii Lui, ei înşişi miraţi, pentru că niciodată nu-L văzuseră aşa aspru şi „nemilostiv”, L-au rugat să o ajute.

Duminica FEMEII CANANEENCE

Nimeni nu poate gusta din dulceata binelui daca nu staruieste in bine, pentru ca pe calea binelui gustam la inceput amaraciune si abia dupa aceea dulceata. Intreaga fire ne invata staruinta. Ar mai ajunge puietii de brad padure, daca s-ar inspaimanta de amenintarea furtunii si a zapezii? Ar mai ajunge raurile rauri daca nu si-ar sapa albii adanci? Alearga cumva furnicile sa-si ia viata cand casutele lor sunt strivite de roti in drum? Nu, ci indata, cu staruinta, incep sa-si faca […]

De ce ne e greu să facem fapte bune?

De câte ori nu mi-a fost dat să aud, ca preot sau ca simplu interlocutor: „Părinte, mi-e greu. Nu mai pot duce atâta povară. E greu şi acasă, şi la serviciu. Îmi vine să renunţ la toate”! Iar cei preocupaţi de viaţa duhovnicească mai adaugă: „Nu pot nici să mă rog cum trebuie, nu am timp de canon. În loc să văd un progres, parcă mai rău cad în păcate şi în patimi. Nici nu mai vreau să mă ridic…”. De unde […]

Sub milostivirea ta…

Cuvinte interzise

La început a fost Cuvântul, iar cuvântul este rodul iubirii Lui Dumnezeu. Toate s-au făcut prin Cuvântul cel sfânt şi toate sunt minunate ochiului şi sufletului noastru. Cuvântul are mare putere atunci când îl transmitem dar şi când îl receptăm. Părintele Arsenie Boca ne spune aşa:  Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său nebunule se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindca şi numai simpla aruncare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze […]

Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol

Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi, nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul […]

Înălțarea Sfintei Cruci

Omilia MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU la Înălțarea Sfintei Cruci

“(…) Orice Cruce este urmata de Inviere si orice Inviere este precedata de Cruce.Aceasta mare taina a fost inceputa, a fost lucrata si ne-a fost descoperita noua de catre Dumnezeul Treimic. Si este o taina care se repeta in viata oricarui crestin si in viata popoarelor, mai ales a popoarelor crestin-ortodoxe. Ca Dumnezeu sa ne tina smeriti in credinta ingaduie prin iconomie sa avem multe incercari si ca oameni, si ca familii si ca natii. Si poporul nostru grec cunoaste foarte bine experienta multor […]

Psalmul 19 în aramaică

N-am venit să cerem, am venit să dăm…

foto: www.doxologia.ro Știu, știu. Nu e vremea colindelor. Dar trebuie să găsesc un titlul la gândul ce am a vi-l pune la inimă, mai ales tinerilor. Ca să nu ne mai bosumflăm niciodată când presa de partid, de stat și de patron nu vede că existăm cu numele lui Hristos pe buze și în inimi. Am citit atent cum s-au scuzat tehnicienii de presă, constructorii de știri și știrioții de cultură că nu au băgat în seamă ITO 2017 (ca și ITO […]

Arma de temut cu care poate fi biruit diavolul

Pentru ca ascultarea şi supunerea să aducă pace, armonie şi fericire între oameni, e absolut necesar ca stăpânul casei, proiestosul bisericii sau împăratul vreunei cetăţi să asculte ei mai întâi de Dumnezeu şi să se supună întru totul voii Celui Atotputernic şi apoi să comande, potrivit poruncilor Domnului din cer.

Pelerinajul Tinerilor la a X-a ediţie – o mărturisire a credinței

Experienţa oricărui pelerinaj este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei.  Participând la un asemenea drum, cei mai slabi în credinţă au ocazia să şi-o întărească, văzând credinţa mai puternică a altora; cei fără de răbdare, se întăresc în această virtute, văzând răbdarea altora; chiar şi rugăciunea fierbinte a altora, poate să ne îmbogăţească şi înnoiască rugăciunea proprie. Totodată pelerinajul învinge rutina, Duhul Sfânt trezindu-ne dorinţa de a ne reînnoi viaţa, de a aspira către […]

Miraculoasa bisericuță din Vasta, cea din care cresc 17 copaci

Trupurile noastre sunt vase ale Duhului Sfânt – să le acordăm prețuirea cuvenită

Vrednice sunt trupurile noastre de a fi cinstite ca vase sau lăcașuri ale Duhului Sfânt (I Corinteni 6, 15 și 19). Noi știm, însă, și din Scripturi și din propria experiență, că acest trup biologic nu poate răbda focul cereștii iubiri ce ne atrage către Dumnezeul Iubirii fără-de-început.

Meșteșugiri viclene și personalităţi problematice

Cu puțin înainte de anul 1992 a circulat zvonul că va începe un mare război, în care va fi amestecată și Grecia, pentru că atunci au căzut două pascalii împreună, așa cum profețise Sfântul Cosma Etolianul. Într-adevăr atunci au coincis din punct de vedere calendaristic două mari sărbători, Sfintele Paști și Buna-Vestire, iar aceasta a fost considerată de către unii erminia profeției Sfântului. Zvonul se răspândea împreună și cu alte amănunte… În Sfântul Munte unii monahi și mireni transmiteau zvonul […]

PROOROCUL IONA ȘI NOI. Cine l-ar mai asculta?

Credinta in Domnul nu s-a aprins oarecand in cetatea Ninive in urma unei bune-vestiri de bucurie, precum cea pe care o aduceau Apostolii si Mironositele-Femei. “Stirea” pe care Iona le-a adus-o asirienilor era intr-atat de crunta si de deznadajduitoare, incat a rascolit pe toti locuitoriidin cetate, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Nu ni se spune daca nu cumva asirienii îl vor fi intrebat pe cel care le aducea vestea cea rea, precum cei ce s-au strapuns la inima in ziua […]

NAȘTEREA MAICII LUI DUMNEZEU ȘI A NOASTRĂ

„Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare, bucurie a rasarit la toata lumea”. Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria lumii n-a adus omenirii intregi atata bucurie, cata bucurie a adus in lume nasterea Sfintei Fecioare Maria. De la nasterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea intreaga si de atunci incepe a se scrie o noua istorie in lume, istoria mantuirii neamului omenesc sau, cum spune sfantul […]

”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”

În aceste cuvinte putine si simple, dar pline de înteles adânc, Mântuitorul ne aduce aminte de pretul si valoarea fără seamăn a sufletului nostru. Ce este oare sufletul omenesc si de ce este el asa de scump înaintea lui Dumnezeu, încât nimic din lumea aceasta nu-i vrednic de el?

Cum să putem ierta uşor?

Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie încet de despătimire, care au început să iasă cu încetul din această lume. Care sunt pricinile pentru care urâm un om, pentru care ne supărăm pe el? Are mai mulți bani? Ne-a păcălit într-o afacere? A mers în locul nos­tru într-o călătorie care se oferea de la lo­cul de muncă şi aşa mai departe.

De ce vor să ne despartă de preoţii lui Hristos? (un articol de exceție)

Pentru că adevărul nu ne mai interesează, ci doar ştirile şi senzaţiile de moment, lumea noastră este cum este, şi lucrurile sunt abia la început. De unde a început căderea? Din momentul în care omul a renunţat să-şi mai caute duhovnicul, aflându-şi hrana pentru suflet în fel de fel de lucruri şi senzaţii, în teorii sau false proprietăţi intelectuale – şi nu în Dumnezeu.