Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpânind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, şi Vladimir cel de bun neam, fiul lui, domnul Cernigovului, care după aceea s-a numit Monomah, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii greceşti de pe cealaltă parte de mare, pentru că, începând de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpânirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni.

Toate acestea s-au făcut însă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre cu care mâniem foarte mult pe Domnul şi întărâtăm până la amărăciune îndelunga Lui răbdare, precum zice pentru cei păcătoşi în psalmi:Amărât-au pe Cel Preaînalt…Pentru că atunci când Dumnezeu Se mâhneşte prea mult de fărădelegile poporului ce vieţuieşte fără de pocăinţă; atunci nu cruţă nici sfinţeniile sale, nici ascultă rugăciunile plăcuţilor Săi; pentru că a zis oarecând către Sfântul Prooroc Ieremia:De vor sta Moise şi Samuil înaintea feţei Mele – rugându-se pentru poporul cel ce Mă urăşte -, sufletul meu nu este către poporul acesta. Surpat-am pe dânşii – de la faţa Mea –la moarte, la sabie, la foamete şi la robie.

Cu o dreaptă mânie ca aceasta a lui Dumnezeu pustiindu-se multe părţi greceşti de la răsărit, între care a fost şi Lichia, cu cetatea ce se numeşte Mira; a voit Domnul să se aducă cinstitele moaşte ale Sfântului Nicolae, plăcutului Său, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numeşte Bari, şi care este în Italia. Pe de o parte pentru că moaştele unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfânt suflet petrece întru cefele cereşti cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pământ fără de cinstire şi sub obroc, şi ca izvorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie lipsit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca şi Apusul să nu se lipsească de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

Iar aducerea acestor sfinte moaşte s-a făcut într-acest fel: Unui preot cinstit şi cucernic care locuia în cetatea Bari, i s-a arătat noaptea Sfântul Nicolae, zicându-i: „Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Bariului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu”.

După vedenia aceasta sculându-se preotul, a mers în biserică şi a spus clerului bisericii şi la tot poporul arătarea Sfântului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicând: „Astăzi a mărit Domnul mila Sa spre noi, poporul Său, şi spre cetatea noastră”. Deci degrabă au rânduit trei corăbii şi au ales nişte oameni vestiţi şi temători de Dumnezeu, dându-le lor din sfinţita rânduială câteva feţe cinstite, ca să meargă pentru aducerea sfintelor moaşte ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călă­toriei lor, au gândit ca nu fără de minte să se apuce de aceea, ca nu în loc de câştigarea cea dorită a moaştelor celor făcătoare de minuni, să li se întâmple lor ceva împotrivă. Deci, luând asemănare neguţă- torească, ca şi cum ar face ei o neguţătorie şi ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor cu grâu şi au plecat, făcându-se că merg la neguţătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întâi la Antiohia unde, vânzându-şi grâul după obiceiul neguţătoresc, au cumpărat alte lucruri.

Apoi auzind acolo de alţi negustori – care erau veneţieni şi merseseră mai dinainte din alte părţi cum că şi aceia au de gând să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moaştele Sfântului Nicolae, barenii s-au sârguit, ca să-i întreacă pe dânşii. Deci, mai degrabă călătorind şi mai iute înotând, fiindcă vântul sufla cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei şi au stat la malul cetăţii Mirelor şi, întrebând cu dinadinsul de biserica sfântului şi despre moaştele lui, şi-au luat armele, temându-se ca nu cumva să-i oprească pe dânşii cineva, şi au mers la biserică. Acolo, aflând patru monahi, i-au întrebat pe dânşii: „Unde se află moaştele Sfântului Nicolae, că voim – ziceau dânşii – să ne închinăm lor”. Iar monahii le-au arătat lor mormântul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pământ, moaştele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci barenii, dând la o parte pardoseala bisericii şi săpând pământul, au găsit racla sfântului; iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaşte. Deci mirul l-au turnat în vasele lor, iar moaştele sfântului, luându-le preoţii cu bucurie pe braţele lor, le-au dus la corăbiile lor şi le-au pus cu cinste într-una din ele. Şi s-au dus cu dânşii şi doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lângă biserică. Deci cu o bună neguţătorie ca aceasta şi cu câştigul cel fără de preţ depărtându-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună şi fericită călătorie, barenii au ajuns degrabă în cetatea lor într-o Duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Iar poporul cel din Bari, înştiinţându-se de venirea la dânşii a cinstitelor moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, îndată au ieşit toţi întru întâmpinarea lor împreună cu episcopii, cu preoţii, cu monahii şi cu tot clerul bisericesc. Deci bărbaţi, femei şi copii, şi mulţimea a tot poporul, de la mic până la mare, cu făclii şi cu tămâie, cântau şi lăudau pe Dumnezeu, săvârşind cântări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Şi luând cu bucurie şi cu cinste acea nepreţuită şi duhovnicească vistierie, au pus-o în biserica Sfântului Ioan Inaintemergătorul, care era lângă mare. Şi se făceau multe minuni la moaştele cele tămăduitoare. Pentru că şchiopii şi orbii, surzii şi îndrăciţii, precum şi cei cuprinşi de tot felul de boli, primeau tămăduiri, atingându-se de moaştele sfântului; şi luni de dimineaţă erau patruzeci şi şapte de bărbaţi şi de femei tămăduiţi; marţi, douăzeci şi doi; miercuri, douăzeci şi nouă; joi dimineaţa a tămăduit pe un om surd şi mut, care fusese cinci ani într-acea neputinţă.

După aceasta, arhiereul lui Hristos, Sfântul Nicolae, arătându-se în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: „Am venit cu bunăvoirea lui Dumnezeu în această cetate, într-o Duminică, în ceasul al nouălea din zi şi, din darul Domnului, într-acelaşi ceas am dat tămăduire la unsprezece oameni”. Această arătare a sfântului, a spus-o monahul acela la toţi, spre slava lui Dumnezeu şi mărirea plăcutului său. Dar şi după aceea, în toate zilele, n-a încetat a da cu minune tămăduire şi dă şi până acum, celor ce aleargă la dânsul cu credinţă. Deci, cetăţenii Bariului, văzând darul cel făcător de minuni al moaştelor Sfântului părinte Nicolae, curgând ca dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare şi frumoasă, şi au înfrumuseţat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

După aceasta, au ferecat o raclă de argint cu pietre de mult preţ şi au aurit-o peste tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaşte de la Mira Lichiei la Bari, adunându-se arhiepiscopii şi episcopii din cetăţile şi ţările cele dimprejur, împreună cu clericii lor, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaşte ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica Botezătorului, în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în aceeaşi zi în care mai înainte le aduseseră de la Mira Lichiei în Bari, şi le-au pus cu racla cea de argint în altar. Iar racla cea veche, pe care o aduseseră de la Mira Lichiei, au pus-o în biserică, având în ea o parte oarecare mică din sfintele moaşte, pentru închinăciunea tuturor celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a aşezat praznicul aducerii cinstitelor moaşte ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, ca să se prăznuiască în toţi anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amândouă aducerile; şi pe cea din Mira la Bari şi pe cea din biserica Mergătorului înainte, în biserica cea nouă din piatră, pe care barenii au zidit-o în numele Sfântului Nicolae.

Şi în aceeaşi vreme, nu numai într-acea cetate a Apusului, ci şi în cetăţile şi laturile Rusiei, s-a luat obiceiul de a se prăznui cu bună credinţă şi cu bună cucernicie această aducere, din dragostea cea către Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni; de vreme ce şi Rusia cea nou luminată atunci s-a învrednicit de multe minuni ale Sfântului Nicolae. După aceea, trecând câţiva ani, după buna voire a Sfântului Nicolae – precum i-a poruncit în vedenie unui oarecare monah cinstitele lui moaşte s-au pus sub Sfânta Masă în altar, unde izvorăsc totdeauna mir – precum se vede şi acum acolo care se dă spre tămăduirea tuturor bolilor şi întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit întru sfântul Său, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă –în prolog, după istoria scrisă despre aducerea cinstitelor moaşte ale arhiereului Nicolae, se adaugă şi o sfatuire către dreptcredincioşi, pe care o pomenim şi noi aici, mai pe scurt, în acest fel:

„Să nu te minunezi tu, iubitule, că a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfinţilor din părţile Răsăritului la Apus – precum şi pe Sfântul Nicolae la Bari -, căci năpădeau răutăţi de la păgânii agareni asupra dreptei credinţe. Pentru că aceasta nu s-a făcut nici pentru mai multa dreaptă credinţă a apusenilor, nici pentru credinţa cea rea a răsăritenilor; pentru că răsăritenii, cu darul lui Dumnezeu, petrec până acum fără de prihană întru buna credinţă a părinţilor lor; iar apusenii este arătat că, începând de la anul 809 de la naşterea lui Hristos, pentru purcederea Sfântului Duh au scornit un lucru nou întru mărturisirea credinţei. Deci Dumnezeu a trimis trupurile sfinţilor Săi de la Răsărit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care să sfătuiască cu facerile de minuni pe cei de acolo, să se apuce iarăşi de cea dintâi mărturisire neschimbată a credinţei, împreună cu răsăritenii. Pentru că minunile nu se fac pentru cei dreptcredincioşi, nici la unii ca aceştia se trimit ucenicii lui Hristos la propovăduire, ci la păgâni. Şi nu se trimit apostolii în mijlocul celor blânzi, ci ca oile în mijlocul potrivnicilor lor”.

www.doxologia.ro