\r\n Cu mulţumiri şi uimire pentru prezenţa dumneavoastră aici, şi auzind cele discutate mai bine de trei ceasuri, mi-a venit în minte să vă spun că eu sunt preot într-un sat unde un preot refugiat de aici a pătimit sub regimul comunist. A venit la noi în sat cu o căruţă, cu preoteasa, cu nişte prescuri şi colaci, şi s-a aşezat şi a vieţuit dur toată viaţa, din pricina faptului că era de aici. Şi m-am gândit că nu întâmplător […]
\r\n Invitat: Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie; (Transcrierea conferinței) \r\n Data:14 octombrie 2011; Locaţia: Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. \r\n
\r\n Până unde trebuie să ne dăruim atunci când iubim? \r\n Nu vreau să mă gândesc la lucruri obscene, absconse! Am să vă zic o poveste. O ştiţi, sigur c-o ştiţi, dar v-o mai zic o dată. Haideţi să vedem, să stabilim împreună care e limita iubirii în această poveste. Fiţi atenţi… \r\n
\r\n\r\nO femeie, care nu voia să aibă copii mulți, i-a cerut bătrânului (Paisie Olaru) sfat ce anume să facă. Iar el i-a răspuns:\r\n\r\n
\r\n În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului, pentru că acolo, o dată pe an, se pogora îngerul Domnului şi tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Începătorului de cete îngereşti. \r\n
\r\n Arta este ceea ce a înțeles omul din despărțirea sa de Dumnezeu. Ea este drama despărțirii și a însingurării noastre. Însingurarea este tema centrală în artă, și în afară de asta arta nici nu poate fi concepută. Însingurarea însă este moarte. Eminescu surprinde genial genetica artei. “Nu credeam să învăț a muri vreodată, veșnic tînar, înfășurat în manta-mi, fruntea mea înălțam visător la steaua singurătății”. Iată strigătul, dar si scâncetul, lui Adam celui proaspăt căzut: “Nu credeam să învăț […]
\r\n „Cercetări recente efectuate la licee şi universităţi au arătat că performanţele şcolare ale elevilor şi studenţilor pot scădea din cauza folosirii excesive a Internetului. […] A fost efectuat un studiu asupra a 572 de studenţi de la una dintre marile universităţi publice. \r\n
\r\n Cuvântările de mai jos ale Maicii Marina Lupău au fost ţinute la Arad şi la Mănăstirea Morisena, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca. \r\n
\r\n În 1965 m-am dus la Părintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregătea pentru preoţie. A zis Părintele către el – eu eram numai diacon – : „Mă, o să ajungi preot, să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. Cred că Părintele i-a spus lui ca să aud eu. Nu vă puteţi închipui de câte ori m-am gândit eu la cuvintele acestea: să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. \r\n
\r\n A nu ne apropia de Dumnezeu cu nădejdea că El întinde, de pe Cruce, braţele Sale părinteşti către noi pentru a ne îmbrăţişa şi a lua povara noastră asupra Sa e totuna cu a spune: „Nu-Ţi dau, Doamne, păcatele mele!”. Într-un fel, facem din aceste păcate „comoara noastră ascunsă” şi locul de care se lipeşte inima noastră (cf. Matei 6, 21), o inimă ce nu-şi poate afla, astfel, pacea şi bucuria după care tânjeşte. \r\n
\r\n Să avem iubire, blândeţe, pace. Astfel îl ajutăm pe semenul nostru, atunci când este stăpânit de rău. Exemplul străluceşte tainic, nu numai când celălalt este prezent, ci şi când lipseşte. Să ne luptăm să răspândim buna noastră dispoziţie. Chiar şi atunci când spunem cuvinte despre viaţa celuilalt, pe care n-o încuviinţăm, el îşi dă seama şi ne îndepărtăm astfel de dânsul. În vreme ce dacă suntem milostivi şi îl iertăm, îl influenţăm chiar dacă nu ne vede. \r\n
\r\n O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând: \r\n – Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept. \r\n
\r\n Suntem la început de an școlar. Adică un nou plan de lumină se deschide dinaintea noastră ca oameni ai catedrei. Alte generații de tineri se așază dinaintea atenției noastre pentru a crește împreună. Zilele acestea mi-a reținut lectura un volum interesant, coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, intitulat „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016, 314 p.). O lectură a pedagogiei copilăriei care naște în sufletul meu ecouri din Ion Creangă, cu „Amintirile” sale, sau din Edmondo de Amicis, cu al […]
\r\n De ce un tânăr care crede este nevoit să meargă Duminica și în marile sărbători la biserică? \r\n Cu greu poți convinge un tânăr să încerce să simtă biserica ca pe casa sa. Să se vadă pe sine ca pe un membru al comunității care este Trupul lui Hristos. De obicei tinerii sunt membrii comunităților pe internet, în echipe care joacă jocuri electronice, în grupuri de tineri de aceeași vârstă. \r\n