\r\n Părintele Serafim povăţuia pe toţi pravoslavnicii creştini, dar mai ales pe cei ce trăiau în viaţa călugărească, să se roage neîncetat. Următoarea rânduială, extrasă de el din predaniile Sfinţilor Părinţi, priveşte şi pe călugări, dar mai ales pe mireni, călugării presupunându-se că o depăşesc pe aceasta… \r\n
\r\n Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos (Denia de Luni seara) vorbeşte despre fecioarele care aşteptau venirea Mirelui. Este un fragment de Scriptură care ne arată nouă starea noastră de înstrăinare de harşi modele de urmat pentru a intra împreună cu Hristos pe calea Pătimirilor Sale mântuitoare. \r\n \r\n
\r\n De astazi, fratilor, incepe Sfanta si Marea Saptamana a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecareia dintre zilele acestei saptamani inca din vechime i s-a dat numele de “mare si sfanta“. \r\n
\r\n A treia parte a Triodului, Saptamana Mare, Saptamana Patimilor, este scurta ca durata, dar, precum o arata si numele, este mare pentru faptele mari si neasemanate care s-au petrecut in aceasta vreme. \r\n
\r\n “Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar” (Zah. 9, 9). \r\n
\r\n “Duminica stalparilor este puntea de trecere de la sfintita patruzecime la Saptamana Sfintelor Patimi. Domnul intra in Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. \r\n
\r\n Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumnezeu. Cine-l întristează, întristează pe Duhul Sfânt Care viază în el. \r\n
\r\n Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: „Ce este, părinte, lucrul cel bun şi ce este voirea cea rea?” Iar părintele acela i-a răspuns lui: „Frate, toată odihna trupească, urâciune este lui Dumnezeu. Că Însuşi a zis: Să avem şi să alegem strâmtă şi anevoioasă cale, care să ne ducă pe noi la viaţa cea veşnică. \r\n
\r\n Da! şi creştinii se îmbată cu alcool, nu numai necredincioşii. De fapt şi creştinii practicanţi, care vin duminică de duminică la Biserică şi au o viaţă liniştită, sunt ispitiţi de aceleaşi patimi ca şi ceilalţi oameni. Doar că ei ar trebui să reziste mult mai uşor ispitei şi să nu intre în cursa păcatului, pentru că sunt plini de Duhul Sfânt și au conştiinţa trează şi frica de Dumnezeu. Creştinii deşi nu dau curs păcatului, ştiu consecinţele lui. \r\n
\r\n De obicei, în cazurile în care s-au făcut vrăji, se speculează de către cei în măsură să rezolve corect aceste probleme şi se atinge cu succes o dublă coardă sensibilă a maselor de oameni, după observaţia psihologică a Parintelui Nicolae Steinhardt: nevoia de senzaţional („Sperie-mă!”) şi rigurozitatea numerică (tip reţetă) ca un răspuns la problemele fiecăruia. \r\n
\r\n ”Cel mai important în rugăciune nu este nici respirația, nici poziția, ci pocăința și zdrobirea inimii. Dacă te rogi cu metanierul și gândurile tale aleargă într-una, atunci oprește-le pe toate, și rugăciunea și gândurile, astfel încât mintea ta să rămână pentru puțin goală de orice. Este ca și cum te-ai întinde la pământ, când vrăjmașul trage cu gloanțe asupra ta. Apoi începe din nou rugăciunea”. \r\n
\r\n „Examenul blîndeței este dublu și de aceea atît de greu de trecut. A fi blînd, spune Sfîntul Ioan Scărarul, înseamnă a avea o inimă neclintită în fața influențelor din afară, adică a reacționa la fel atît în fața ocărilor, cît și în fața laudelor. Să fii același cînd ți se strigă „Osana!” și cînd ești ridicat pe cruce. \r\n
\r\n „Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în oraşe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. Învăţătura lor nu-i descoperită de gândirea şi cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotinţă; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învăţătură omenească. \r\n
\r\n După cum văd, toată lumea aleargă spre cel viclean, ca si păcătosul spre păcat. Neînfrânati sunt oamenii, – si popor si cler; ca si caii cei nărăvasi aleargă spre păcat. \r\n
\r\n Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public. \r\n