Archives Autor: pmarcel

Arborii Sequoia

Cred că nu puţini dintre dumneavoastră ştiu care sunt cei mai înalţi arbori din lume. Ei se numesc Sequoia şi cresc mai ales în Statele Unite ale Americii, statul California. Sunt gigantici, ajungând la înălţimea de 100 de metri, iar ramurile lor par să atingă cerul. Unii dintre ei au vârsta de 2.500 de ani. Vă daţi seama, erau maturi pe vremea când S-a născut Hristos! \r\n Privind un asemenea arbore de o înălţime uriaşă, te gândeşti că ar trebui […]

LUNEA CINCIZECIMII – ZIUA SFÂNTULUI DUH

„…Nimeni nu poate să zică „Domn este Iisus” decât în Duhul Sfânt…” (I Corinteni, 12, 3). \r\n Zidirea şi rezidirea lumii au fost făcute prin lucrarea comună a Dumnezeului Celui în Treime slăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. \r\n Hristos a fost zămislit în pântecele Născătoarei de Dumnezeu de la Duhul Sfânt. Mai apoi, după Învierea Sa şi, desigur, în ziua Cincizecimii, Hristos a trimis Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt se transmite prin Hristos. Iar când Duhul a venit […]

Hristos coboară la oameni prin Duhul cel Sfânt

Praznicul Cincizecimii sau al Rusaliilor reprezintă un moment de culme şi de rodire a lucrării mântuitoare, pe care a realizat-o Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru înnoirea, sfinţirea şi restaurarea umanităţii întregi. Evenimentul Rusaliilor înseamnă punctul final al intervenţiei dumnezeieşti în istoria umanităţii, considerând Întruparea sau înomenirea Cuvântului veşnic al Tatălui, ca fiind începutul mântuirii tuturor, urmată de Patimile, Moartea pe cruce, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri, de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Prin Înălţarea la cer a Domnului, cu umanitatea pe […]

De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi ca de foc?

În primul rând, Duhul Sfânt Şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvântul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba. Astfel, s-a vădit că Duhul Sfânt nu are o lucrare diferită de cea a lui Dumnezeu Cuvântul, în acelaşi timp, Duhul Sfânt a apărut în chip simţit, sub forma limbilor, pentru ca să arate că învăţătorul adevărului are nevoie de limbă cu har. \r\n Limbile sub forma cărora S-a […]

Duhul Sfânt dăruieşte oamenilor iubirea Sfintei Treimi

Fiul înviat şi înălţat lu­crează în noi prin Du­hul Sfânt pentru a parcurge şi noi dru­mul spre starea de fii, în ca­re trupul e schimbat la faţă sau în­dumnezeit prin Duhul. Hris­tos Cel înălţat săvârşeşte în noi a­ceastă lucrare prin Duhul Său, aşa cum a săvârşit-o şi El în umanitatea Sa cât a fost pe pă­mânt. Duhul Lui ne duce spre starea în care a fost dus tru­pul lui Hristos prin Înviere, spre starea de fii schimbaţi la fa­ţă cu […]

DESPRE „POMENIREA” (!?) SINUCIGAŞILOR…

Comentând Icoana Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, profesorul P. Evdokimov susţine, că Biserica se roagă în această zi şi pentru sinucigaşi: „odată pe an, de Rusalii, Biserica se roagă chiar pentru sinucigaşi…” (Evdokimov P. Arta icoanei. O teologie a frumuseţii. Ed. Meridiane. – Bucureşti, 1993, – P. 286.). El aduce ca argument un pasaj din Rugăciunea a V-a de la Vecernia din ziua Cincizecimii, (Vecernia, numită „A plecării genunchilor”), în care se spune:

SPRE ATENȚIA SOCIETĂȚII CIVILE ȘI A REPREZENTANȚILOR MASS-MEDIA!

Cuvânt la Sâmbăta morţilor

„ Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29) \r\n Ce este moartea altceva decât despărţirea sufletului de trup. Fiindcă sufletul, care trăieşte veşnic, nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu. Sufletul părăseşte trupul, de aceea moare numai acesta, căci o parte din noi este muritoare, iar alta […]

Virtutea răbdării

În veacul vitezei și a accelerației sporinde omul dorește ca totul din viața lui să se săvârșească cât mai repede și mai ușor, fără a depune mari eforturi. Dacă însă ceva nu merge bine, de obicei omul modern scufundat în facilitățile progresului tehnico-științific caută cauza insatisfacției sale în alți oameni, în lucrurile înconjurătoare dar nicidecum nu se vede pe sine în calitate de cauză a propriei nefericiri. \r\n Cât de repede omul zilelor noastre se poate crede nefericit. Dacă nu […]

Lingușirea

Lingușirea este precum un cancer sufletesc. Acela care s-a deprins a linguși, cu greu va mai putea să spună ceea ce gândește cu adevărat. Precum minciuna nu cruță adevărul, tot așa, lingușitorul nu se cruță nici pe sine însuși, ci se lasă mișcat în permanență de lucruri străine. \r\n În dreptul cuvântului „a linguși”, dicționarul așează următoarea explicație: „A căuta să câștige bunăvoința sau favoarea cuiva, satisfăcându-i vanitatea; a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la […]

A avut loc ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

Ce e mai important

Povestea spune că o femeie săracă cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus: „Intră şi ia tot ce îţi doreşti, dar nu uita ceea ce este mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi, peştera se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ceea ce-i mai important“. \r\n Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, […]

Lecţiile Titanicului

Cu 101 ani în urmă, cel mai extravagant vas din lume la acea oră, Titanicul, pleca din Anglia spre Statele Unite. Despre cât de scumpă era această navă vă poate spune cel mai exact costul unui bilet ca pasager în această călătorie. 4.350 de dolari era suma reprezentând salariul telegrafistului de pe acelaşi vapor timp de 18 ani. Datorită tehnologiei înalte folosite la construirea lui, Titanicul atinsese apogeul siguranţei.

Despre judecarea celorlalţi

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.                       \r\n L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: „De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul […]

Inteligenţa minţii sau inteligenţa emoţională a inimii?

IQ“ sau „EQ“? No­ţi­u­nea de „Inteligenţă E­moţională“ (E­mo­tio­nal Quotient – EQ) a fost cu­noscută la noi mai ales prin căr­ţile lui Daniel Goleman, între ca­re Inteligenţa Emoţională (Ed. Curtea Veche, 2001). Până la tra­ducerea acestei cărţi, se vorbea aproape exclusiv doar de „IQ“ (Intelligence Quotient). Şi în zilele noastre, diferite reviste ori reclame de pe internet invită a­si­duu la probe de perspicacita­te pentru calcularea IQ-ului, ca „di­­agnostic“ pentru inteligenţa min­­ţii. Altfel spus, dacă ai un IQ ma­­re, eşti deştept; dacă IQ-ul este mic, […]

Statornicia lui Dumnezeu

Unul dintre atributele fundamentale ale lui Dumnezeu este statornicia. Gândirea Lui e infinită şi veşnică, cuprinzând în extensia ei nemărginită toate scenariile libertăţii creaturale şi atotştiind totul în toate. Această dimensiune a fost numită de antici impasibilitate, adică neputinţa de a suferi o acţiune exterioară. \r\n\r\n Ei bine, dincolo de tratatele de dogmatică inspirate din filosofie, absolutizând schematic şi structural trăsături omeneşti şi ducându-le la apogeu, noi am aflat doxologic din Sfânta Scriptură că Dumnezeu este, cât se poate, infinit […]

Nostalgia Paradisului

Întoarcerea spre noi înşine, pătrunderea în străfundurile sufletului, acolo unde sălăşluieşte, ascuns, tot ceea ce ne caracterizează cu adevărat, şi descoperirea, într-un sipet de mult uitat, a chipului celor ce am fost şi al celor ce ar trebui să devenim ne înfăţişează nostalgia Paradisului. Nu un mijloc de a atinge serenitatea, nici o terapie miraculoasă, care să vindece înstrăinarea tulburată ce ne-a cuprins. Un început. Un pas spre virtute, prin înţelegerea adevărului de care am fost prea mult timp privaţi: […]

Samuraiul înţelept

În viaţa de zi cu zi sunt nenumărate situaţiile în care ne trezim prinşi fără să vrem în tot felul de situaţii nedorite. Fiecare clipă îşi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcă. Putem alege să acceptăm orice cadou şi să fim incluşi în planurile altora sau… să fim selectivi şi să primim doar ceea ce ne ajută în creşterea noastră. \r\n În Japonia trăia odată un vestit samurai, foarte înţelept şi viteaz. Se spunea […]

Exercițiu practic de liniștire

Liniștea nu se poate dobândi fără ajutorul lui Dumnezeu. Liniștea este dependenta de credința în Dumnezeu, de nădejde, de smerenie și de iubirea creștină. Toate practicile orientale care susțin că au aflat secretul liniștirii nu sunt decât minciuni și înșelare. „Mulți proroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți, iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va raci” (Matei 24, 11-12). Orice așa-zisa „liniște” care nu este de la Dumnezeu se bazează pe egoism, nu ține cont […]

Cum ajunge omul, sclav al fratelui său…

În cuvântările sale, profetul Amos, pe care îl sărbătorim pe 15/28 iunie, marchează diferenţa socială care se contura tot mai concret în societatea timpului său. Profetul activa în Regatul de nord, pe vremea regelui Ieroboam al II-lea, rege idolatru, care a  permis pătrunderea credinţelor străine pe teritoriul  regatului său şi care a dat frâu liber nedreptăţii, corupţiei şi luxului. În aceste împrejurări, în care legea Domnului era încălcată în mod vădit, în societatea israelită erau pe de o parte săracii, […]