Mc. Conon Isaurul (I). Mc. Onisie (I). Mc. Conon, grădinarul (III). Mţ. Iraida. Mc. Evloghie din Palestina. Mc. Evlampie. Cuv. Marcu (V). Aflarea moaştelor binecr. cn. Teodor din Smolensk şi a fiilor săi David şi Constantin (1463). Cuv. Isihie (790). Cuv. mc. Adrian (1550). Aflarea moaştelor sf. Luca mărt., arhiep. de Simferopol (1996). Icoana Maicii Domnului „Educare”.
\r\nLiturghia Darurilor mai înainte Sfințite.\r\n\r\n\r\n
Despre frica de Dumnezeu
\r\n
Despre cît de mare dar este frica de Dumnezeu şi cît de fericiţi sînt cei care o au ne dă mărturie cuvîntul lui Dumnezeu: „Frica Domnului este slavă şi laudă, şi veselie, şi cunună de bucurie. Frica Domnului va desfăta inima şi va da veselie şi bucurie, şi lungime de zile. Celui ce se teme de Domnul bine îi va fi; întru cele mai de pe urmă şi în ziua sfîrşitului său va afla har. Temerea de Domnul este dar de la Dumnezeu şi îndreaptă pe om pe căile iubirii. Iubirea de Dumnezeu este înţelepciunea slăvită şi cui voieşte El, aceluia o împarte după chibzuinţa Sa. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul.” Semnele fricii de Dumnezeu sînt acestea:
\r\n\r\n
- \r\n
- Cel ce are frică de Dumnezeu se păzeşte de păcat la arătare şi în taină (adică înaintea oamenilor şi atunci cînd este singur), pentru că pururea vede înaintea sa pe Dumnezeu, pe Care se teme să nu Îl mînie. Prin urmare, cel care nu păcătuieşte înaintea oamenilor, însă în taină păcătuieşte, nu are frică de Dumnezeu, ci se ruşinează şi se teme de oameni; face pe placul oamenilor, nu pe placul lui Dumnezeu; iar un asemenea om este făţarnic.
- El nu vede păcatele străine, ci pătrunde în conştiinţa sa şi, văzînd păcatele care sălăşluiesc acolo, le curăţă prin pocăinţă şi rugăciune stăruitoare.
- Ascultă cu plăcere cuvîntul lui Dumnezeu şi orişice povaţă, învăţătură şi mustrare, căutînd fie să vadă păcatele care se află în conştiinţa sa, pentru a se pocăi de ele, fie să se păzească mai lesne de ele de acum înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu.
- Necontenit şi stăruitor suspină şi se roagă ca Însuşi Dumnezeu să îl povăţuiască şi să îl păzească de păcate şi de tot ce duce la păcat.
- Fuge de prilejurile care duc la păcat, cum ar fi adunările, petrecerile, jocurile, tovărăşiile rele, flecărelile despre alţi oameni şi altele asemenea.
- Îşi păzeşte văzul şi auzul, ştiind că prin acestea răul intră, ca prin nişte porţi, în casa inimii şi o surpă.
- Nu îngăduie limbii să vorbească mult, cugetînd că vom da răspuns în ziua Judecăţii pentru orice cuvînt deşert, şi că prin acest mădular mic, păcătuim cu toţii cel mai mult.
- Se fereşte de cinstirile, bogăţia şi desfătărişle acestei lumi, căci acestea dau prilej de păcătuire şi deschid poarta către toate păgînătăţile.
- Întrebuinţează mîncarea şi băutura nu pentru desfătare şi huzur, ci numai pentru a întări puterile trupeşti spre a putea săvîrşi lucrarea lor şi a sluji lui Dumnezeu.
- Nu se teme de niciun necaz vremelnic ori de oameni.
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
Sf. Tihon din Zadonsk
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Sfinţii 42 de mcc. din Amoreea: Constantin, Aetiu, Teofil, Teodor şi ceilalţi împreună cu ei (845). Aflarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi a cuielor de către Sf. împărăteasa Elena în Ierusalim (326). Cuvv. mcc. Conon şi fiul său Conon (270-275). Cuv. Arcadie Cipriotul (361). Cuv. Iov (în schimă – Iisus) din Anzersk (1720).
\r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n„Cela ce cruţă toiagul, urăşte pe fiul său; iar cela ce-l iubeşte îl ceartă cu osîrdie” (Pilde 13, 25). Să-i\r\n
Lăsăm deoparte pe copii şi să vorbim despre noi înşine. Cu privire la fiecare din noi, aceste cuvinte înseamnă următorul lucru: nu te cruţa pe tine însuţi, pedepseşte-te cu osîrdie. Autocompătimirea este rădăcina tuturor abaterilor noastre spre păcat; iar cine nu va face pogorămînt pentru sine, acela va sta neclintit întru cele bune. Mai înainte de toate, trebuie ţinut în cea mai aspră disciplină trupul, această slugă fără minte. Cînd îl istoveşti, este smerit; dar dă-i o cît de mică uşurare şi va începe să-şi scoată ghearele şi să freamăte cu ochi iubitori de patimi. Uluitor e însă acest fapt de care nici nu-ţi mai vine să vorbeşti: toţi sînt de partea trupului şi născocesc pentru el tot soiul de desfătări. Chiar şi ştiinţa nu poate, parcă, altfel. Ce fel de ştiinţă va mai fi fiind şi asta?
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Sff. sfnţţ. mcc. Vasile, Efrem, Capiton, Evghenie, Eterie, Elpidie şi Agatodor ce au păstorit şi pătimit în Herson (IV). Cuv. Pavel cel simplu (IV). Cuv. Emilian din Italia. Sf. Pavel mărt., ep. Prusiadei.
\r\nLiturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. \r\n
Îndemnuri pentru bolnav
\r\n
Boala este învăţătura de minte pentru noi de la Dumnezeu şi slujeşte spre sporirea noastră, dacă vom da mulţumită lui Dumnezeu. Oare n-a fost Iov prieten credincios al lui Dumnezeu? Dar ce nu a răbadat, mulţumind lui Dumnezeu şi slavoslovindu-L? Şi răbdarea l-a dus, în cele din urmă, la negrăită slavă. Rabdă şi tu puţin (în boală) şi vei vedea slava lui Dumnezeu (In. 11, 40). Iar cît priveşte faptul că nu poţi posti (acum, cînd eşti bolnav), nu te necăji. Dumnezeu nu cere de la nimeni osteneli peste putere. În plus, ce alta este postul decît smerire a trupului sănătos spre a-l face neputincios pentru patimi, după cuvîntul Apostolului: Cînd sînt slab, atunci sînt tare (2 Cor. 12, 10). Iar boala se socoate în loc de post, şi chiar mai mult decît acesta are preţ. Cine o îndură cu răbdare, dînd mulţumită lui Dumnezeu, acela va primi prin răbdare rodul mîntuirii sale. În loc ca puterea trupului să slăbească prin postire, ea este de pe acum slăbită de boală. Aşadar, dă mulţumită lui Dumnezeu că te-ai slobozit de osteneala postirii. Chiar dacă vei ajunge să mănînci de zece ori în zi, nu te întrista; nu vei fi osîndit pentru că faci aşa, dacă nu este spre a face pe plac poftelor.
\r\n
Îmbrăţişează pătimirile Mîntuitorului nostru, ca şi cum dimpreună cu Dînsul ai răbda ocări, răni, defăimări, jignirea prin scuipare, porfira cea de batjocură, ruşinea cununii de spini, oţetul amestecat cu fiere, durerea piroanelor, străpungerea cu lancea, revărsarea de apă şi de sînge – şi ia de aici bucurie pentru durerile tale. Domnul nu va lăsa să fie în deşert osteneala ta. El a îngăduit ca tu să suferi o mică boală ca să nu fii străin de sfinţi cînd îi vei vedea în ceasul acela purtînd roadele răbdării necazurilor şi proslăviţi, ci să fii părtaş al lor şi al lui Iisus, avînd îndrăznire dinaintea Lui dimpreună cu sfinţii. Deci nu te întrista; Dumnezeu nu te-a uitat, ci se îngrijeşte de tine ca de un fiu al Său adevărat, nu ca de unul din curvie (Evr. 12, 8).
\r\n
Sff. Varsanufie şi Ioan
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Cuv. Teofilact, mărt., ep. Nicomidiei (842-845). Cuvv. Lazăr (1391) şi Atanasie (XV) din Murmansk. Ap. Erm (I). Sf. sfnţ. mc. Teodorit, pr. din Antiohia (361-363). Cuv. Dometie (363). Icoana Maicii Domnului „Oranta” (1898).
\r\nPomenirea celor adormiți.\r\n\r\nLiturghia Sf. Ioan Gură de Aur.\r\n\r\nEvr., VI, 9-12. Mc., VII, 31-37. Pentru adormiți: 1 Cor., XV, 47-57. In., V, 24-30. \r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
„Trupul şi sîngele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 15, 50). Prin urmare, pentru a primi împărăţia este nevoie să te lipseşti de trup şi de sînge, adică să te statorniceşti într-un astfel de fel de viaţă, de parcă trupul şi sîngele nici nu ar exista. Aici se ajunge prin desăvîrşita lepădare de faptele trupului şi ale sîngelui. „Faptele trupului sînt cunoscute, şi ele sînt: adulter, desfrînare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mînii, gîlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora”, înşirînd toate acestea, Apostolul adaugă: „Vă spun dinainte, precum și mai înainte v-am spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Gal. 5, 19-21). Cel ce are urechi de auzit să audă!
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Duminica a 4-a din Postul Mare. Glasul al 8-lea.
\r\n
Cuv. Ioan Scărarul (prăznuirea în Duminica a 4-a a Postului Mare). Sfinţii 40 de mucenici ce au pătimit în iezerul Sevastiei: Chirion, Candid, Domn, Isihie, Iraclie, Smarald (Smaragd), Eunoic (Evnoic), Ualent (Valent), Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Angie, Aetie, Flaviu, Acachie, Ecdichie (Ecdit), Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacerdon (Sacherdon), Nicolae, Ualeriu (Valeriu), Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. (320). Mc. Urpasian (295). Dreptul Chesarie, fratele sf. Grigorie Teologul (369). Dreptul Tarasie.
\r\n
Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
\r\n
Utr. – Evng. a 8-a, In., XX, 11-18. Lit.- Evr., VI, 13-20. Mc., IX, 17-31. Mcc.: Evr., XII, 1-10. Mt., XX, 1-16.
\r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
În predica Sa despre fericiri, Domnul descrie inima vrednică de rai (Mt. 5,1-12). În alcătuirea ei intră: smerenia, plînsul şi zdrobirea inimii, blîndeţea şi nemînierea, deplina iubire de dreptate, desăvîrşita milostivire, curăţia inimii, iubirea de pace şi împăciuirea, răbdarea necazurilor, suferinţelor îndurate pe nedrept şi prigonirilor pentru credinţa şi viaţa creştinească. Doreşti raiul? N-ai decît să fii astfel şi încă de aici vei pregusta din raiul în care ai să intri după moarte, ca moştenitor. „În tot locul sînt ochii Domnului: ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Pilde 15, 3). O, de şi-ar aminti pururea de asta făptura înţelegătoare! Atunci nu numai că nu ar îndrăzni să-şi facă de cap pe faţă şi să se dedea netrebniciilor trupeşti, ci nici lăuntric, în gîndurile minţii sale şi în mişcările inimii sale n-ar îngădui nici un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Ar sta atunci cum stă un ostaş aflat pe front înaintea împăratului, cu toată luarea-aminte şi asprimea faţă de sine însuşi, pentru a nu se arăta necunoscător al regulamentului şi a nu avea de suferit mînia şi pedeapsa împărătească. Pentru noi, regulamentul sînt poruncile lui Dumnezeu, care arată şi felul de gînduri care se cuvine, şi felul de simţăminte şi stări sufleteşti pe care trebuie să-l avem; întru toate acestea trebuie să ne arătăm în bună regulă.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n\r\n
Săptămîna a 5-a a Postului Mare. \r\n
Sff. Mcc. Codrat, și cei împreună cu el: Ciprian, Pavel, Dionisie, Anect, Criscent, Victorin, Nichifor, Claudiu, Diodor, Victor, Leonid şi mţţ. Haries, Nunerha,Vasilisa, Nica, Gali, Galina, Teodora și mulți alții (258).
\r\n
Lupta cu gîndurile
\r\n
Dacă observi că un anumit gînd te sîcîie mereu şi inima se lipeşte de el, atunci eşti în mare primejdie; trebuie să te ridici degrabă la luptă ca să-l îndepărtezi; să-l alungi cu rugăciunea lui Iisus şi, dacă tot nu eşti în stare să-l alungi, mărturiseşte-l stareţului.
\r\n
Vrăjmaşul neamului omenesc nu doarme, el vrea să împiedice paşii omului, să-l abată din drum. Îl luptă pe om prin toate mijloacele şi metodele posibile, stîrneşte lupta cea tainică, adică lupta cu păcatul în cugetul omului, cu scopul de a-l duce pe om la păcatul cu fapta. Grea este lupta aceasta. Ea îl duce pe om uneori la deznădejde şi slăbănogire şi chiar la acordul cu păcatul.
\r\n
Şi tocmai acest acord cu păcatul este greşit înaintea lui Dumnezeu. Şi trebuie să ne căim pentru el. Dar, dacă omul se înfrînează şi nu cade în păcat cu fapta, atunci înseamnă că paşii lui nu s-au împiedicat, el nu s-a poticnit. Însă, îndată ce omul pierde poruncile legii lui Dumnezeu din mintea şi din inima lui, păcatul îl ademeneşte şi el cade, paşii lui se împiedică şi el se abate din drum, păcătuind nu numai cu gîndul, ci şi cu fapta.
\r\n
Cuv. Nicon de la Optina
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Sf. Sofronie, patr. Ierusalimului (644). Sf. Eftimie, arhiep. Novgorodului (1458). Sf. sfnţ. mc. Pionie, pr., din Smirna şi cei împreună cu el (250). Cuv. Patrichie mărt. (1933).
\r\n
Sfaturi pentru nevoitori
\r\n
Multora le place să citească cărţi bune şi acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decît toate, însă cine citeşte cărţi proaste sau gazete e lovit de foame sufletească; sufletul lui flămînzeşte, pentru că hrana sufletului şi desfătările lui sînt în Dumnezeu. În Dumnezeu e şi viaţă, şi bucurie, şi veselie, şi Domnul ne iubeşte nespus, şi această iubire e cunoscută prin Duhul Sfînt.
\r\n
Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul, Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gînduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rînduiala vieţii duhovniceşti: darurile sînt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător. Celui ascultător şi înfrînat în toate – în hrană, cuvinte şi mişcări – Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvîrşi cu uşurinţă în inimă.
\r\n
Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deşarte şi neînfrînare. Cine iubeşte pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pentru că nici un lucru nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu. Apostolii iubeau pe Domnul şi lumea nu-i împiedica, deşi ei îşi aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea şi propovăduiau. E adevărat că Sfîntului Arsenie cel Mare i s-a zis: „Fugi de oameni!”, dar chiar şi în pustie Duhul lui Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm pentru oameni şi pentru lumea întreagă.
\r\n
În lumea aceasta, fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omului trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.
\r\n
Cuv. Siluan Atonitul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
Cuv. Teofan mărt. (818). Dreptul Finees (1500 î. Hr.). Sf. Grigorie Dialogul, ep. Romei (604). Cuv. Simeon Noul Teolog (1021). Icoana Maicii Domnului din oraşul Lida.
\r\nLiturghia Darurilor mai înainte Sfințite.\r\n
Despre firile certăreţe
\r\n
Firile certăreţe se împotrivesc uneori chiar şi sfaturilor folositoare, socotind cinstit şi bun nu ceea ce pare cinstit în faţa tuturor (chiar dacă acest lucru e avantajos), ci ceea ce le place numai lor, chiar dacă acest lucru e păgubitor. Cauza acestora stă în prostia şi în lipsa lor de caracter, care nu-i lasă să fie atenţi la sfaturile altora şi care nu le îngăduie să se mîndrească decît cu propriile lor idei şi cu ceea ce le trece lor prin gînd. Or, ceea ce le trece prin gînd e ceea ce le place, şi ceea ce le place e ceea ce vor ei. Omul care crede că folositor e numai ceea ce vrea el, nu-i un bun judecător, ci se aseamănă cu orbul care conduce pe orbi. De aici vine faptul că foarte uşor calcă în străchini şi aceasta pentru că-i lipseşte experienţa, care să-i spună de fapt ce anume îi foloseşte.
\r\n
Sf. Vasile cel Mare
Users Today : 5170
Users Yesterday : 4897
This Month : 44108
This Year : 100113
Total Users : 596927
Views Today : 7851
Total views : 3799549