Săptămîna a 2-a din Postul Mare. Sf. sfţ. mc. Ermoghen, patr. Moscovei şi a toată Rusia, făcător de minuni (1612). M. Mc. Teodor Tiron (306). Dreapta Mariamna, sora sf. ap. Filip (I).
\r\n \r\n
Canonul de rugăciune şi programul zilnic
\r\n
Vorbim din puțina noastră experiență. Păstrați tradiția aceasta, țineți-vă de canon, de program. Să nu mai trăiți niciodată fără program. Fără program să simțiți că ceva vă lipsește, ca și cum v-ar fi fugit pămîntul de sub picioare. Să vă respectați programul, pentru că ajută în multe privințe. La început este ceva greu, pentru că nu sînteți obișnuiți. Însă după aceea, vă obișnuiți cu programul – se face ora șase, de pildă, și, iată, nu mai simțiți greutatea și efortul pe care le simțeați la început. Ulterior, scularea la ora șase devine atît de firească, v-ați obișnuit cu ea în asemenea măsură, încît chiar dacă intervin factori care vor să vă sustragă, nu vor putea și astfel, prin respectarea programului, dumnezeiescul Har rămâne permanent cu voi. Mulți fii duhovnicești din lume, de a căror evoluție duhovnicească ne ocupăm – și nu doar copii, ci și bărbați în vârstă și familiști – care au prins acest înțeles duhovnicesc, în fiecare zi fac anumite constatări și ne spun: “Pentru acest lucru mărunt pe care îl facem în fiecare zi simțim asupra noastră Mâna lui Dumnezeu. De cîte ori nu ne trezim în primejdii cumplite și de la sine ne scapă Harul lui Dumnezeu, care simțim că izvorăște din mica strădanie de ținere a programului. Ne-am obișnuit și de-acum nu mai putem sări peste datoria noastră și ținînd rînduiala aceasta întocmai, simțim practic acoperămîntul lui Dumnezeu asupra noastră”. Iar aceasta v-o spun ca realitate a zilelor noastre, iar nu ca ficțiune. De aceea și voi să țineți aceasta, să nu vă neglijați niciodată programul. Nu plecați urechea la lumea aceasta deșartă. Astăzi lumea este în înșelare și rătăcire. Am auzit o doamnă, o mamă celebră, care își sfătuia fiica și îi spunea: “Ascultă, fiica mea, eu, ca una ce sînt în vîrstă e posibil să mor curînd, iar zilele care vin sînt grele. Nici nu le putem descrie. Se poată să vină o vreme, așa cum s-a petrecut oarecînd cu evreii în timpul Vechiului Legămînt, și să se piardă Scripturile și Evangheliile – așa cum se menționează că s-a întîmplat în vreme regelui Iosie cel evlavios. Au găsit atunci o copie a Legii lui Moise și au citit-o. Cînd a auzit regele, și-a sfîșiat hainele din pricina marii necredințe care stăpînea pretutindeni și printre cei care fuseseră robiți și risipiți. Dacă, așadar, va veni o asemenea perioadă, spuse femeia către fiica sa, și vezi că nu mai există Evanghelie și nu veți ști ce să faceți, atunci să privești ce face lumea, iar tu să faci tocmai invers. Și astfel vei împlini cuvîntul evangheliei”. Nu vă închipuiți cît m-am bucurat cînd am auzit-o! Aceasta este lumea de azi, și v-am spus acest lucru, ca să nu vă rușinați că vă spun oamenii că sînteți învechiți și anchilozați. Nu îi ascultați și să nu vă părăsiți tradiția. În ceasul cînd va veni marea ispită să îi vatăme “pe cei ce trăiesc în lume”, atunci vom vedea ce îi va mai putea salva! Atunci veți constata, într-adevăr, în acel ceas, că Dumnezeu îi mîntuiește pe ai Săi. Desigur nu dorim pieirea cuiva, dar mărturisind, arătăm care este realitatea. Cei care sînt ai lui Dumnezeu, aceia se vor mîntui, aceia vor fi salvați, și nu mă refer aici la salvarea trupească. Dacă vom fi și noi ispitiți, e posibil ca trupește să nu fim salvați, dar acest lucru nu înseamnă nimic. Pentru că, atunci cînd vine incendiul, arde și ce este verde, nu arde doar uscăturile. Și dacă murim, dacă pățim vreo vătămare trupească, asta nu înseamnă că am pierdut ceva. Dimpotrivă, acesta este chiar premiul, pentru că “ajungînd curînd la desăvîrșire, vom plini ani îndelungați”, dacă rămînem statornici în credincioșia față de Dumnezeu.
\r\n
Cuv. Iosif Vatopedinul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Sf. Leon, ep. Romei (461). Sf. Agapit, ep. de Sinau (IV). Cuv. Flavian mărt., patr. Constantinopolului (449-450). Cuv. Vladimir mărt. (1933). Cuv. Cosma (1492).
\r\n
\r\n
Despre Rugăciune
\r\n
Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. Aceasta este greşit. Înşelarea vine de la călăuzirea de sine, iar nu din rugăciune. Toţi Sfinţii mult s-au rugat şi cheamă şi pe alţii la rugăciune. Rugăciunea este cea mai bună lucrare pentru suflet. Prin rugăciune ajungi la Dumnezeu; prin rugăciune se cere smerenia, răbdarea şi tot lucrul bun. Cel ce vorbeşte împotriva rugăciunii, vădit niciodată nu a gustat cît de bun este Domnul şi cît de mult ne iubeşte El. De la Dumnezeu răul nu poate veni. Toți Sfinții neîncetat se rugau; nicio clipă nu rămîneau fără rugăciune.
\r\n
Sufletul, pierzînd smerenia, pierde totodată harul și dragostea către Dumnezeu, iar atunci se stinge rugăciunea fierbinte; dar cînd sufletul se liniștește de patimi și dobîndește smerenia, Domnul îi dă harul Său, și atunci el se roagă pentru vrăjmași ca însuși pentru sine, și pentru întreaga lume se roagă cu lacrimi fierbinți.
\r\n
Cuv. Siluan Athonitul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
App. Arhip şi Filimon din cei 70 şi mcţ. Apfia (I). Sff. mcc. Maxim, Teodot, Isihie şi mcţ. Asclipiodota (305-311). Cuvv. Evghenie şi Macarie mărtt.; preoţii din Antiohia (363). Cuv. Dositei, ucenicul cuv. avva Dorotei (VII). Cuv. Ravula (530).
\r\n
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.
\r\n
\r\n
Nevoinţa
\r\n
La o mănăstire, într-o seară, egumenul a trecut pe la chilia unui monah pentru a-l întreba cum şi-a petrecut ziua respectivă.
\r\n\r\n
- \r\n
- Părinte egumen, pentru rugăciunile tale, am petrecut această zi ca şi pe celelalte. Am avut multă, da multă treabă, pentru că a trebuit să am grijă de o mulţime de vietăţi.
- Ce ai făcut? a întrebat mirat egumenul, pentru că ştia ce ascultare avea părintele Neofit şi nu avea nicio legătură cu animalele.
- În fiecare zi, trebuie să am grijă de doi şoimi, a răspuns părintele, să hrănesc două căprioare, să dresez doi cîini de vînătoare, să urmăresc un şarpe, să îmblînzesc un urs şi să îngrijesc un bolnav. Nimic din toate acestea nu aş fi reuşit să fac, dacă nu m-ar fi ajutat un Episcop.
- Ce tot zici acolo? Despre ce animale vorbeşti? Avem noi aici astfel de animale? Iar pe Episcop de unde l-ai mai găsit? Ai înnebunit?
- Şi totuşi! Toate aceste lucruri s-au petrecut şi se petrec în fiecare zi, sfinte părinte!
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
Cei doi şoimi sînt ochii mei, de care trebuie să am grijă mereu, pentru că cele o mie şi una de rele încep prin aceştia.
\r\n
Cele două căprioare sînt picioarele mele, ale căror paşi trebuie să-i rînduiesc în aşa fel, încît să fiu prudent, dacă nu vreau să mă conducă pe drumul păcatului.
\r\n
Cei doi cîini de vînătoare sînt mîinile mele, pe care sînt dator să le oblig să lucreze ascultările pe care mi le daţi aici, pentru binele meu şi al fraţilor mei.
\r\n
Şarpele este limba mea, care trebuie oprită să nu vorbească fără rost, să nu arunce venin împotriva celorlalţi, să nu bîrfească, să nu judece sau să cîrtească.
\r\n
Ursul este inima mea, pe care trebuie să o îmblînzesc de egoism şi slavă deşartă.
\r\n
Bolnavul este trupul meu şi sînt dator să-l îngrijesc neîncetat pentru a nu fi cuprins de patima poftei, încît să ajungă mai bolnav şi iubitor de plăceri.
\r\n\r\n
- \r\n
- Bun, pînă aici, însă Episcopul cine este?
- Episcopul este Stăpînul şi Arhiereul Hristos , Care mă întăreşte în fiecare zi cu Preasfîntul Sînge, pentru a putea să îmblînzesc toate aceste fiare sălbatice pe care le am înăuntrul meu.
\r\n
\r\n
\r\n
Preot Ștefan Anagnostoulos
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Cuv. Leon, ep. Cataniei (780). Cuv. mc. Corneliu de la Pskovo-Pecerska (1570). Cuv. Agaton de la Pecerska (XIII-XIV). Bnc. cn. Iaroslav cel înţelept (1054). Sf. sfţ. mc. Sadoc, ep. Persiei şi cei împreună cu el 128 de mucenici (342-344). Cuv. Agaton, ep. Romei (682). Cuvv. mcc. de la Valaam: Tit, Tihon, Ghelasie, Serghie şi alţii (1578).
\r\n \r\n
Păcatele
\r\n
Sînt păcate de moarte şi păcate care nu sînt de moarte: cele de moarte sînt cele pentru care, dacă nu te vei pocăi şi te va afla moartea, vei merge în iad; iar dacă te vei pocăi, atunci îndată ţi se vor ierta. Se numeşte păcat de moarte, pentru că din pricina lui moare sufletul şi poate să învieze doar prin pocăinţă. Păcatul, pentru suflet este aşa cum e rana pentru trup. Sînt răni pe care le putem tămădui, care nu aduc moarte trupului, şi sînt răni de moarte. La fel şi păcatele. Păcatul de moarte omoară sufletul, îl face neputincios de fericirea duhovnicească. Dacă, de exemplu, am pune un orb într-un loc de unde se deschide o privelişte minunată şi l-am întreba: „Ce privelişte minunată, ce frumuseţe, nu-i aşa?”, atunci el ar răspunde, cu siguranţă, că nu are ştiinţă de acestea, pentru că nu are ochi, nu vede. Acelaşi lucru se poate spune despre neputinţa sufletului ucis de păcat pentru fericirea veşnică…
\r\n
Cuv. Varsanufie de la Optina
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Cuv. Timotei din Simboli (795). Sf. Evstratie, arhiep. Antiohiei (337). Sf. Gheorghe, ep. Amastridiei (802-811). Mcţ. Olga (1939).
\r\n
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.
\r\n
\r\n
Din Filocalie
\r\n
Făţarnicul, pînă îşi închipuie că e acoperit, e liniştit, vînînd slava din aparenţă că e drept. Dar cînd e dat pe faţă, scoate cuvinte purtătoate de moarte, închipuindu-şi că-şi ascunde urîţenia proprie prin ocările împotriva altora. Pe unul ca acesta Scriptura, asemănîndu-l cu puiul de năpîrcă, ca pe un făţarnic ce e, îl îndeamnă să facă roade vrednice de pocăinţă, adică să-şi schimbe dispoziţia ascunsă a inimii după purtările văzute.
\r\n
Cuv. Maxim Mărturisitorul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Aflarea moaştelor sff. Mcc. din Eugenia (395-423). Mc. Mauriciu şi cei 70 de ostaşi (305). Cuvv. Talasie, Limneu şi Varadat, pustnicii din Siria (V). Cuv. Atanasie mărt. (821). Sff. sfţţ. mcc. Iosif şi Vladimir preoţii, Ioan diaconul şi mc. Ioan (1918). Mcc. Mihail, Ioan, Victor, Ioan, Serghie, Andrei, Antipa, Ştefan, mcţţ. Elisabeta, Irina, Varvara şi cuv. mcţ. Parascheva (1938).
\r\nPomenirea celor adormiți. \r\n\r\nLiturghia Sf. Ioan Gură de Aur.\r\n\r\nEvr., III, 12-16. Mc., I, 35-44. Pentru adormiți: 1 Tes., IV, 13-17. In., V, 24-30. \r\n\r\n \r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
„A ieşit Iisus şi S-a dus într-un loc pustiu şi se ruga acolo” (Mc. l, 35). Domnul se roagă aici ca om sau, mai bine zis, ca Cel ce S-a înomenit cu fire omenească. Rugăciunea Lui mijloceşte pentru noi şi este, totodată, pilduitoare pentru omenitatea Lui, care se cuvenea să intre pe o anumită cale în stăpînirea Dumnezeiescului, în acest din urmă înţeles, ea este pentru noi o pildă. Apostolul Pavel ne învaţă că Duhul se roagă în cei ce L-au primit şi, fireşte, nu Se roagă singur, ci dînd imbold năzuinţei duhului omenesc de a se ruga lui Dumnezeu: şi iată că avem aici rugăciunea mişcată de Duhul Sfînt. Aceasta însă este treapta de sus a rugăciunii. Calea către această treaptă este, pentru cei ce caută curăţirea şi sfinţirea, nevoinţa întru rugăciune; însingurarea, noaptea sînt cele mai prielnice împrejurări pentru această nevoinţă; iar nevoinţa în sine stă în multe îngenuncheri însoţite de suspinări ale inimii. Osteneşte-te iar şi iar, izgonind orişice lenevie. Domnul se va milostivi de tine şi îţi va da duhul rugăciunii, care va începe să lucreze în tine ca răsuflarea în trup. Pune început! Iată acum vremea bineprimită.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Duminica a 2-a din Postul Mare. Glasul al 6-lea.
\r\n
Sf. Irh., Grigorie Palama. Sf. sfţ. mc. Policarp, ep. Smirnei (167). Cuv. Alexandru, egumenul mănăstirii “Neadormiţilor” (430). Cuvv. Ioan, Antioh, Antonin, Moise, Zevin, Polihronie şi Damian, pustnicii din Siria (V).
\r\n
Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
\r\n
Utr. – Evng. a 6-a, Lc. XXIV, 36-53. Lit.- Evr., I, 10- II, 3. Mc., II, 1-12. Irh.: Evr., VII, 26-VIII, 2. In., X, 9-16.
\r\n \r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
„Eu sînt uşa: acela care va intra prin Mine se va mîntui” (In. 10, 9). Acelaşi lucru îl spune Domnul şi în altă parte: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decît prin Mine” (In. 14, 6). Şi mai limpede a spus-o atunci cînd a grăit: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In. 15,5). Aşadar, creştin e cel ce e cu totul în Hristos şi orice ar avea în sine preţios are de la Hristos . Dreptatea lui este dreptatea lui Hristos şi trupul lui tot al lui Hristos este. Cel ce se mîntuieşte se mîntuieşte tocmai pentru că e îmbrăcat în Hristos . Numai astfel se poate apropia de Tatăl. Noi am căzut de la Dumnezeu şi, ca atare, sîntem fii ai mîniei. Numai atunci cînd ne apropiem de Tatăl în Hristos şi în numele lui Hristos dreptatea dumnezeiască se dă în lături şi El Îşi tinde mila către noi, primindu-ne. Pecetea lui Hristos se întipăreşte în întreaga fire a creştinului, iar cel care o poartă va merge prin mijlocul umbrei morţii şi nu se va teme de rău. Ca să fim astfel, avem Tainele: Botezul şi Împărtăşania, căreia îi premerge Spovedania la cei ce au păcătuit după Botez. Acestea ni le-a pus la îndemană Domnul; dar noi, pentru a le primi, trebuie să avem următoarele stări ale duhului: credinţa, care mărturiseşte: eu am pierit şi mă mîntuiesc numai prin Domnul Iisus Hristos ; dragostea, care rîvneşte să jertfească totul Domnului Mîntuitorului, fără a cruţa nimic; nădejdea, care nu aşteaptă nimic de la sine însăşi, încredinţată că Domnul nu o va părăsi, ci va avea de la El tot ajutorul, atît lăuntric, cît şi din afară, întreaga viaţă, pînă ce va fi luată acolo unde e El Însuşi.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna a 3-a din Postul Mare. Întîia (IV) şi a doua (452) aflare a capului Proorocului Ioan Botezătorul. Cuv. Erasm de la Pecerska (1160).
\r\n
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.
\r\n
Utr. – Lc., VII, 17-30. La ceasul 6: Is., VIII, 13-IX, 7. La Vecernie: Fac., VI, 9-22. Pilde, VIII, 1-21. Lit. – Botezătorului: II Cor. IV, 6-15. Mt. XI, 2-15.
\r\n \r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
„Frica de Dumnezeu urăşte nedreptăţile” (Pilde 8,13); iar dacă le urăşte, le alungă; iar dacă le alungă, sufletul se va curăţa de ele şi, ca atare, se va arăta drept înaintea Domnului. Asta şi este tot ce căutăm acum cu atîta osîrdie, înseamnă că dacă vei redeştepta în tine frica de Dumnezeu şi o vei hrăni, vei stăpîni cel mai puternic mijloc de a te vindeca. Frica de Domnul nu-ţi va îngădui să păcătuieşti şi tot ea te va pune să faci tot lucrul bun atunci cînd vei afla prilejul: şi astfel vei împlini porunca: „fereşte-te de rău şi fă binele” (Ps. 33, 13), pe care o dă proorocul celor ce caută viaţa cea adevărată. Cum se poate ajunge la frica de Dumnezeu? Caută şi o vei găsi. În această privinţă nu se poate spune: „fă aşa şi pe dincolo”. Frica de Dumnezeu este o simţire duhovnicească, ce se zămisleşte în chip tainic în inimă din întoarcerea ei către Dumnezeu. Meditaţia ajută, ajută şi sforţarea, dar această simţire este dată în fapt de Domnul. Caut-o, deci, ca pe un dar şi ţi se va dărui; iar atunci cînd ţi se va dărui, ascult-o fără să cîrteşti, căci ea va îndrepta în tine toate nedreptăţile.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n
Users Today : 4449
Users Yesterday : 4897
This Month : 43387
This Year : 99392
Total Users : 596206
Views Today : 6548
Total views : 3798246