CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 9 / 22 FEBRUARIE – 16 FEBRUARIE/ 1 MARTIE

22febDuminica Lăsatului sec de brînză, a izgonirii lui Adam din Rai. Duminica iertării. Glasul al 4-lea. Mc. Nichifor din Antiohia Siriei (257). Aflarea moaştelor sf. Inochentie, ep. de Irkutsk (1805). Aflarea moaştelor sf. Tihon, patr. Moscovei şi a toată Rusia (1992). Cuv. Pancratie de la Pecerska (XIII). Sff. sfţţ. mcc. Marcel ep. Siciliei, Filagrie ep. Ciprului şi Pangratie ep. Tavromeniei (I).

\r\n

Utr. – Evng. a 4-a, Lc., XXIV, 1-12. Lit.: Rom., XIII, 11-XIV, 4. Mt., VI, 14-21.

\r\n

Lăsatul secului pentru Postul Mare.

\r\n

\r\n

 Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

Înfricoşata judecată! Judecătorul vine pe nori, înconjurat de mulţime nenumărată de cereşti şi netrupeşti puteri. Trîmbiţele dau glas în toate colţurile pămîntului şi scoală pe cei morţi. Cei înviaţi se îndreaptă cete-cete spre locul hotărît, spre scaunul Judecătorului, simţind deja, dinainte, care va fi hotărîrea ce le va răsuna în urechi: căci faptele fiecăruia apar scrise pe fruntea fiinţei lor şi însuşi felul cum vor arăta va fi pe potriva faptelor şi obiceiurilor lor. Despărţirea celor de-a stînga de cei de-a dreapta se va face de la sine. În cele din urmă, totul este hotărît. O tăcere adîncă se înstăpîneşte, încă o clipă şi se aude hotărîrea din urmă a Judecătorului – unora: „veniţi”, celorlalţi: „mergeţi de la Mine”. „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi! Fie mila Ta, Doamne, asupra noastră!” – însă atunci va fi, deja, prea tîrziu pentru a mai striga astfel. Acum trebuie să ne îngrijim a şterge din fiinţa noastră semnele de rea vieţuire care sînt scrise în ea. Atunci, vom fi gata să vărsăm rîuri de lacrimi pentru a ne spăla; dar asta nu va mai sluji la nimic. Să plîngem acum, dacă nu cu rîuri de lacrimi, măcar cu pîrîiaşe; dacă nu cu pîrîiaşe, măcar cu picături de ploaie; dacă nici măcar acestea nu se vor afla, să ne zdrobim cu inima şi, mărturisindu-ne Domnului păcatele, să Îl rugăm să ni le ierte, făgăduind să nu-L mai întristăm prin călcarea poruncilor Lui, şi să plinim cu rîvnă, după aceea, această făgăduinţă!

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

23febÎnceputul Postului Mare. Săptămîna 1-îi din Postul Mare.

\r\n

Sf. sfţ. mc. Haralambie şi mcc. Porfirie, Vaptos şi trei muceniţe (202). Cuvv. Prohor (1107) şi Longhin de la Pecerska (1540). Mcţţ. fecioare Enata, Valentina, Paula (308). Dreapta Galina (III).

\r\n

Luni, marți, miercuri și joi, în prima săptămînă a Postului Mare, la Pavecernița Mare se cîntă Canonul de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul.  

\r\n

\r\n

Din Tipicon

\r\n

În Postul Mare în ziua de luni și marți, a primei săptămîni, nu se cuvine a mînca. Iar miercuri după săvîrșirea dumnezeieștii Liturghii celei mai înainte sfințite se mănîncă fiertură fără ulei. Iar cei ce nu pot să păzească aceste două zile, să mănînce pîine și să bea apă după vecernie. Iar sîmbetele și duminicile dezlegăm numai la untdelemn și la vin. Iar în celelalte săptămîni postim pînă seara, cinci zile (luni-vineri), și mîncăm mîncare uscată. Pește nu se mănîncă nicidecum în Postul Mare, afară numai la Praznicul Buneivestiri și în Duminica Stîlpărilor. Dacă Bunavestire va cădea în Săptămîna Patimilor, nu se dă voie la pește. (Vezi cap. 34, Tipiconul Sf. Sava).

\r\n

Canonul 69 a Sfinților Apostoli

\r\n

Oricare episcop, sau preot, sau diacon, sau citeț, sau cîntăreț nu postește Patruzecimea cea mare (Postul Mare) și toate miercurile și vinerile a tot anul, să se caterisească, iar mireanul să se afurisească.

\r\n

\r\n

Cuvînt la început de post

\r\n

 „A venit postul, maica înfrînării.” Dar ce fel de vreme a fost pînă în această zi? Vreme de desfrînare. Sufletul desfrîna cu toate lucrurile plăcute care-i cădeau sub ochi, şi cu oameni, şi cu lucruri, şi mai ales cu patimile păcătoase. Tot omul îşi are patima sa, căreia îi face pe plac întru totul. E vremea să punem capăt acestei stări de lucruri. Fiecare să priceapă care este Dalila sa, care îl leagă şi îl dă în mîinile răilor vrăjmaşi, şi s-o îndepărteze, şi atunci ţi se va da mai mult decît lui Samson: nu numai că perii – gîndurile bune – vor creşte iar, şi nu numai că puterea – tăria voinţei – ţi se va întoarce, ci şi ochii ţi se vor deschide – mintea ta va deveni văzătoare şi va vedea pe Dumnezeu, pe sine însăşi şi tot ce te înconjoară în lumina cea adevărată. Iată acum vremea bine primită! Iată acum ziua mîntuirii!

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

24febSf. sfţ. mc. Vlasie, ep. Sevastiei (316). Dreapta Teodora, împărăteasa Bizanţului, ce a restabilit cinstirea sfintelor icoane (867). Cuv. Dimitrie (1392). Bnc. cn. Vsevolod de la Pskov (1138).

\r\n

 Mintea la Dumnezeu

\r\n

 Fiecare trebuie să aibă mintea lui la Dumnezeu, să se roage, căci altfel va avea gînduri rele şi tulburătoare. Iar tulburarea care este în oameni apare din cauză că nu au mintea lor la Dumnezeu. Să avem şi gîndul nostru, şi inima noastră la Dumnezeu şi atunci nu vom mai avea tulburare, în orice greutate ne-am găsi. E nevoie de credinţă că Hristos  ne va face ce e mai bine pentru  noi şi, desigur, e nevoie de multă dragoste către Domnul.

\r\n

Dacă vine un gînd de reproş, de nemulţumire, să începem să spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă…! Mulţumesc, Dumnezeul meu, că am suferit pentru Tine! Tu cum de-ai suferit pentru mine?” Şi să ne aplecăm deasupra pildelor vieţii lui Hristos . Dacă ne vom îngriji de acest gînd, celălalt va pleca.

\r\n

Mon. Teosemni, eg. măn. Hrisopighi

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

25febIcoana Maicii Domnului „Portăriţa”. Sf. Meletie, arhiep. Antiohiei (381). Sf. Alexie, mitr. Moscovei şi a toată Rusia, făcător de minuni (1378). Sf. Antonie, patr. Constantinopolului (895). Cuv. Maria ce s-a numit Marin şi tatăl ei Evghenie (VI). Sf. Meletie, arhiep. Haricovului (1840).

\r\n

Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.

\r\n

\r\n

Vocea conştiinţei

\r\n

Postirea este un moment al vieţii, deşi repetat, mereu nou şi mereu hotărîtor pentru soarta noastră în veşnicie. E momentul în care stăm în faţa propriei conştiinţe, în faţa lui Dumnezeu, şi pronunţăm sentinţa asupra noastră. E un moment important: e clipa în care ne eschivăm vîltorii vieţii, din cotidianul activităţilor şi gîndurilor şi ne înfăţişăm veşniciei, în afara timpului, în faţa Celui ce este Viaţa, Dreptatea, Frumuseţea şi Sensul.

\r\n

În Evanghelia lui Matei este un loc pe care vreau să vi-l amintesc, întrucît niciodată nu se citeşte la slujbele de Duminică: „Împacă-te cu pîrîşul tău degrabă, pînă nu eşti cu el pe cale, ca nu cumva pîrîşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie:  Nu vei ieşi de acolo, pînă ce nu vei fi dat cel din urmă ban” (Mt. 5, 25-26). Comentînd acest fragment, părinţii Bisericii numesc pîrîş conştiinţa noastră. Ca un pîrîş lipicios, conştiinţa noastră merge alături de noi toată viaţa. Şi în fiece moment ne îngrelează cu întrebări, nu ne lasă în pace nicio clipă, amintindu-ne mereu despre ce trebuie să fie şi ce nu. Ne aminteşte cum trăim, ce vorbim, ce gînduri avem, nevrednice nici de noi, nici de cei dragi, nici de Dumnezeu, Cel Care crede în noi şi Care ne iubeşte chiar şi cînd ne bălăcim în păcat. Pîrîşul acesta merge alături de noi mereu, amintindu-ne, că mai devreme sau mai tîrziu, calea aceasta va lua sfărşit, că nu e infinită şi, că la un moment dat, ne vom înfăţişa în faţa Dumnezeului Celui Viu; şi atunci va fi tîrziu, atunci deja va trebui să dăm seama despre cum au trecut toţi aceşti ani ai călătoriei. Şi atunci, probabil, conştiinţa noastră ne va reproşa îndurerată faptul că am ştiut adevărul, pîrîşul nostru va mărturisi că tot drumul ni l-a amintit, ni l-a spus, iar noi nu l-am ascultat, ne-am întors de la el. Această voce a conştiinţei vorbeşte în noi în moduri foarte diverse: ba imperativ, aspru, ca unul care are putere asupra noastră, care are dreptul de a ne cere nouă măreţia de dragul căreia S-a făcut om, pentru a ne arăta nu numai că putem, dar şi că trebuie să devenim astfel; uneori vocea conştiinţei răsună ca plînsul mamei, care priveşte la fiul sau fiica sa cum zi cu zi îşi toacă viaţa în mărunţişuri nevrednice şi păcătoase şi care aşteaptă, se roagă, plînge, dar la lacrimile căreia aproape că nu mai reacţionăm. Uneori conştiinţa noastră are vocea unui prieten apropiat, care ne cunoaşte căile, ştie de ce sîntem în stare în cel mai bun înţeles al cuvîntului, cît de nevrednici sîntem de numele nostru de om, pe care şi l-a luat şi Hristos  atunci cînd a devenit Fiu al Omului. Aici e vorba anume de omenitatea noastră, sîntem oare vrednici să ne numim ca atare, măcar şi în avans, măcar şi în starea în care ne aflăm.

\r\n

Mitr. Antonie de Suroj

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

26febCuv. Martinian (V). Cuvv. Zoia şi Fotinia (Svetlana) (V). Cuv. Evloghie, arhiep. Alexandriei (607-608). Cuv. Ştefan, în călugărie Simeon, împăratul Serbiei, Izvorîtorul de mir (1200).

\r\n

 Să facem binele acum

\r\n

Fraţilor, vremea potrivită pentru pocăinţă e chiar timpul de faţă. Fericit cel ce n-a căzut nicicum în mrejele vrăjmaşului. Dacă însă cineva a căzut, iar mai apoi a rupt plasele şi a scăpat fugind de la el, atîta vreme cît e în viaţa de acum, pentru mine şi acesta-i fericit. Căci, vieţuind încă în trup, a putut fugi de război, scăpînd ca peştele din năvod. Peştele, atunci cînd e în apă, de-i prins şi rupe mreaja, se repede către adînc şi scapă. Dacă însă e tras pe uscat, nu mai poate să se ajute pe el însuşi.

\r\n

Aşa şi noi, atîta vreme cît sîntem în viaţa aceasta, am luat de la Dumnezeu putere şi tărie să ne rupem legăturile voilor duşmanului, să lepădam povara păcatelor prin pocăinţă şi să ne izbăvim,   moştenind Împărăţia cerurilor. De ne ajunge însă porunca aceea înfricoşătoare a morţii, iar sufletul iese din trup şi trupul e pus în mormînt, nu mai putem să ne ajutăm pe noi înşine, ca peştele scos din apă şi pus  bine în vas.

\r\n

Frate, nu spune: „Azi păcătuiesc şi mîine mă pocăiesc”. Căci nu ştii nimic sigur. Pentru ziua de mîine doar Domnul va griji.

\r\n

Cuv. Efrem Sirul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

27febCuv. Auxentie (470). Sf. Chiril întocmai cu Apostolii, învățătorul slovenilor (869). Cuv. Isaachie, zăvorîtul de la Pecerska (1090). Cuv. Maron pustnicul (IV). Sf. Avramie, ep. Careei din Palestina (V).

\r\n

Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.

\r\n

După rugăciunea Amvonului, se cîntă canonul Marelui Mucenic Teodor Tiron și se binecuvintează coliva.

\r\n

 Cum trebuie să ne pocăim

\r\n

 Prin cele ce ai pierdut binele, prin acestea dobîndeşte-l din nou. Eşti dator cu aur lui Dumnezeu? Nu primeşte de la tine mărgăritare. Adică:  ai pierdut curăţia trupească? Atunci Dumnezeu nu primeşte de la tine milostenie, cîtă vreme stărui în desfrînare; pentru că vrea de la tine să-ţi sfinţeşti trupul. De ai călcat porunca şi ai fost biruit de pizmă, pentru ce te lupţi cu somnul, priveghind, ori stărui în post? Căci din acestea nu vei avea vreun folos în lupta cu patima aceea. Fiece boală a sufletului sau a trupului se tămăduieşte cu leacurile ce-i sînt proprii şi potrivite.

\r\n

Cuv. Isaac Sirul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

28febMc. Teodor Tiron (306) (prăznuirea în sîmbăta I din Postul Mare). Ap. Onisim din cei 70 (109). Cuv. Pafnutie, zăvorîtul de la Pecerska (XIII). Cuv. Pafnutie şi fiica sa Eufrosinia (V). Cuv. Evsevie, pustnicul Sirian (V). Cuv. mc. Pavel şi cuv. mcţ. Sofia (1938).

\r\n

Liturghia Sfîntului Ioan Gură de Aur.

\r\n

Evr., I, 1-12. Mc., II, 23-III, 5. M. Mc. Teodor: 2 Tim., II, 1-10. In., XV, 17-XVI, 2.

\r\n

\r\n

Frica pentru trup

\r\n

Temerea pentru trup este atît de puternică în oameni, că din pricina ei nu rareori ajung neînstare a săvîrşi vreun lucru vrednic de slavă şi cinste. Dar cînd asupra temerii pentru trup vine temerea pentru suflet, temerea trupească se face neputincioasă în faţa temerii pentru suflet, ca ceara de puterea focului care arde tot.

\r\n

Şi cînd te afli întru boală, zi: „Fericit cela ce s-a învrednicit a fi pus de Domnul la încercare întru cele pentru care moştenim viaţa veşnică”. Căci Dumnezeu trimite bolile spre sănătatea sufletului”.

\r\n

Sf. Isaac Sirul

\r\n

„Boala este trimisă uneori spre curăţirea de păcate, alteori pentru a smeri mîndria”.

\r\n

Sf. Ioan Scărarul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

MARTIE

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

1marDuminica 1-îi din Postul Mare. Triumful Ortodoxiei. Glasul al 5-lea.

\r\n

Mcc. Pamfil preotul, Valent diaconul, Pavel, Porfirie, Selevchie, Teodul, Iulian, Samuil, Ilie, Daniil, Ieremia, Isaia (307-309). Cuv. Maruta, ep. Mesopotamiei (422). Sf. Macarie, mitr. Moscovei (1926).

\r\n

Liturghia Sf. Vasile cel Mare.

\r\n

Utr. – Evng. a 5-a, Lc. XXIV, 12-35. Lit. – Evr., XI, 24-26, 32-XII, 2. In., I, 43-51.

\r\n

După Liturghie se săvîrșește Te-Deum-ul la Duminica Ortodoxiei.

\r\n

 

\r\n

Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

Nu uita cuvîntul drept pe care l-ai spus lui Dumnezeu, înnoind legămîntul cu El, care fusese stricat, cu gînd viclean, de către tine. Adu-ţi aminte cum şi de ce l-ai călcat şi străduieşte-te să te fereşti de o nouă trădare. Nu sînt slăvite vorbele alese – slăvită e credincioşia. Oare a avea legămînt cu împăratul nu e un lucru aducător de slavă? Cu cît mai multă slavă este deci în a avea legămînt cu Împăratul împăraţilor?! Dar slava aceasta se va preface în ruşine, de nu vei fi credincios legămîntului. Cîţi oameni mari n-au fost slăviţi de la începutul lumii, şi toţi au fost slăviţi pentru credincioşia în care s-au ţinut, în ciuda marilor necazuri şi nevoi pe care le-au avut de pătimit pentru aceasta: „Au suferit batjocuri şi bătăi, ba chiar şi lanţuri, şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strîmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pămîntului… De aceea şi noi, avînd împrejurul nostru atîta nor de mărturii, să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Începătorul şi Plinitorul credinţei noastre.”

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *