Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan

\r\n

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, glasul al 2-lea:

\r\n

Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.

\r\n

\r\n

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Ca un curat iubit ai fost Luminii celei preacurate, şi pe pieptul Lui odihnindu-te, cu suflet îndrăzneţ din adâncul înţelepciunii ai scos lumina cunoştinţei, fericite, Ioane apostole.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Mai presus de fire, de Dumnezeu grăind ai tunat, iubitule al lui Dumnezeu: Cuvântul era la început, şi la început era Cuvântul viu şi ipostatnic la Părintele Său, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi trup Cuvântul S-a făcut, şi Dumnezeu a rămas neschimbat.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Sub acoperământul tău prea curată scăpând, ne păzim de toată năvala ispitelor; pentru aceasta şi acum ne rugăm: scoate pe cei căzuţi din adâncul greşelilor, curată, cu dumnezeieştile tale rugăciuni.

\r\n

\r\n

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel ce ai întărit cerurile…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Din pescar, vânător de oameni şi cuvântător de Dumnezeu te-ai făcut, înţelepte Ioane, neuitându-te la dragostea părintească şi lumească, şi Stăpânului Cuvântului cu dumnezeiască dragoste urmând.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Curăţiţi fiind la ochiul sufletului, o, de Dumnezeu cuvântătorule, ai văzut slava cea de negrăit a unuia născut din Tatăl, a Cuvântului şi Fiului lui Dumnezeu; prin Care lămurit toate s-au făcut cu dumnezeiescul Duh.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Sub mântuitoarea scăpare a ta alergând, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, mă izbăvesc de toată năvălirea vrăjmaşului, şi mă mântuiesc cu rugăciunile tale; încă şi de chinul ce va să fie mă izbăvesc, curată.

\r\n

\r\n

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Pe tine fiu al tunetului Domnul te-a numit şi te-a învrednicit, a tuna cu Duhul dumnezeiască şi necuprinsă naşterea Lui din Tatăl cea de negrăit. Pentru aceasta de Dumnezeu cuvântătorule, pomenirea ta cea cu totul prăznuită, cu cântări după vrednicie o mărim.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Tu la înălţimea faptelor bune te-ai suit, apostole, tu ai văzut Pe Cuvântul, Unul-Născut, cel fară de început, strălucind cu slavă în trup, pe Cel ce sade în sânurile părinteşti, şi te-ai învrednicit a auzi glasul părintesc, mărturisind a Lui fiiască fiinţă.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Sub a ta sprijinire acum scap eu netrebnicul robul tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, să nu mă ruşinez. Că pe tine te am către Dumnezeu ocrotitoare şi zid nebiruit Rogu-mă ca să dobândesc pentru tine şi liniştea ce va să fie, şi dumnezeiască viaţă.

\r\n

\r\n

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat..

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Văzând lumina cea nepătată, care a strălucit întru întunericul lumii, şi amestecând cu dânsa dragostea, şi luminător al dreptei credinţe făcându-te, neamurile păgâne cele de multe seminţii, cu lumina teologiei, Ioane, le-ai luminat.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Cunoscând că legea cea umbroasă prin Moise s-a dat, iar dumnezeiescul har prin Hristos Dumnezeul nostru s-a făcut, cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, fiule al tunetului iubite, bine ai vestit Dumnezeirea Lui.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Tu eşti acoperământul meu şi putere, preacurată, şi tărie şi zid nemişcat, şi pe tine te chem noaptea şi ziua, păzeşte-mă de toată vătămarea lui Veliar ce-mi vine asupra, ca să te slăvesc cu credinţă şi cu dragoste.

\r\n

\r\n

Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Cărbunele dumnezeiescului foc mai înainte l-a văzut Isaia cu închipuire, şi curăţindu-ţi buzele s-a învrednicit de proorocie, iar tu te-ai arătat rezemător pe pieptul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat, fericite Ioane.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Cuvântul, Unul-Născut, Cel ce sade în sânurile Tatălui, în trupat s-a văzut, Ioane fericite, şi ca unui tăinuitor iubit ţie ţi-a arătat, că pe Dumnezeu cel fără de trup, nimeni nu poate să-L vadă nici odinioară.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Luminează sufletul meu, ceea ce ai născut raza slavei Tatălui, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare prealăudată. Că al tău dar având credincioşii cei adevăraţi, hulele au biruit.

\r\n

\r\n

CONDAC, glasul al 2-la:

\r\n

Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri, şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.

\r\n

\r\n

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Cu toată voinţa ai ieşit din legătura trupului, o prea fericite, ca un stătător de faţă înaintea lui Dumnezeu, şi fiind vestitor al teologiei celei de Dumnezeu însuflate, ai învăţat a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Ca nişte iarbă ai socotit aurul şi bogăţia, o preafericite, şi iarba în aur ţi s-a prefăcut prin lucrare dumnezeiască, celui ce pe Dumnezeu ziditorul cuvântai şi cântai: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Pe Duhul Sfânt, Cel ce purcede din Tatăl cel fără de început, şi se socoteşte a fi de Tine nedespărţit, Cuvinte al lui Dumnezeu, Unule-Născut, apostolilor L-ai vestit, ca să strige: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Biserică şi palat împăratului Hristos te-ai făcut, tu una, şi pat al lui Solomon, pe care, precum zice Scriptura, îl înconjură şaizeci de puternici, care acum strigă ţie Fecioară şi cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

\r\n

\r\n

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori chinuitorii…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Preaslăvită pomenirea ta, evanghelistule al Dumnezeirii lui Iisus, ca o cuvioasă şi binevestită, dumnezeieşte a strălucit, de mireasmă umplând Biserica; pentru aceasta bucurându-ne credincioşii, cântăm: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Pe cuvântătorul de Dumnezeu avându-l începător de cete, pe Tine, Hristoase, cel binecuvântat de el, Dumnezeu Te vestim, împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi psalmiceşte cântând strigăm: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat L-ai născut, preacurată, pe Acesta roagă-L să mă izbăvească de foc, că iată viaţa mea toată s-a cheltuit, toată s-a robit de păcate cumplite; pentru aceasta la tine, Fecioară, alerg eu ticălosul, şi pe tine te chem ceea ce eşti cu har dăruită.

\r\n

\r\n

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul…

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

Înaintea Crucii Stăpânului stând ucenicul cel iubit, şi organul cel curat al teologiei, Fecioara şi curata de Dumnezeu Născătoarea, ca unui feciorelnic i s-a încredinţat, şi păzitor Născătoarei de Dumnezeu celei fără prihană fiind, acum după vrednicie se fericeşte.

\r\n

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

\r\n

După vrednicie iubind Cel curat, cinstită şi curată viaţa ta, pe tine cel ce ai vieţuit îngereşte pe pământ, frate te-a primit fericite Ioane, Maicii Sale de Dumnezeu Născătoarei fiu a fi vestindu-te, cu care pe tine toţi te fericim.

\r\n

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

\r\n

Turn de mântuire fii mie preacurată, taberele demonilor oprind, şi mulţimea ispitelor şi a primejdiilor gonind, şi năvălirea patimilor departe împrăştiind curată, mântuire dându-mi şi bogăţia dumnezeieştilor daruri dăruindu-mi.

\r\n

\r\n

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea….

\r\n

Pe pieptul înţelepciunii rezemându-te, şi cunoştinţei celor ce sunt învăţându-te, dumnezeieşte ai tunat: la început era Cuvântul; bine scriind tu întâi naşterea cea fără de început, şi ai propovăduit tuturor întruparea Cuvântului. Pentru aceasta şi cu limba ca şi cu o mreajă vânând neamurile, cu harul Duhului înveţi marginile pământului lumii. De Dumnezeu cuvântătorule apostole, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *