Canonul de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

Cântarea 1, Glasul al 6-lea:\r\n

Irmos: Ajutor și acoperitor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi preaslăvi, Dumnezeul părinților noștri și-L voi înălța pe Dânsul, căci cu slavă S-a preaslăvit.\r\n

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Acum mă apropii eu, păcătosul și împovăratul, către Tine, Stăpânul și Dumnezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

O, amar mie, păcătosul, că sunt ticălos, mai mult decât toți oamenii; pocăință nu este în mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng faptele mele cu amar.

\r\n

Slavă…\r\nOmule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar.

\r\n

Și acum…\r\nMaica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine, păcătosul, și mă izbăvește de lațul vrăjmașului, îndreptându-mă pe calea pocăinței, ca să plâng faptele mele cu amar.

\r\n

Cântarea a 3-a:

\r\n

Irmos: Întărește, Doamne, pe piatra mărturisirii Tale, inima mea care se clatină, că Tu ești singur sfânt și Domn.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Când se vor pune scaunele la judecata cea înfricoșătoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor vădi; amar va fi atunci păcătoșilor, căci se vor trimite la muncă. Deci, aceea știind, suflete al meu, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Drepții se vor bucura, iar păcătoșii vor plânge; și atunci nimeni nu ne va putea ajuta, că faptele noastre ne vor osândi pe noi. Drept aceea nu întârzia, ci, mai înainte de sfârșit, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

\r\n

Slavă…\r\nO, vai de mine, cel mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele și cu gândurile, neavând picături de lacrimi de la învârtoșarea inimii mele; ci acum caută la pământ, suflete al meu și te pocăiește de faptele tale cele rele.

\r\n

Și acum…\r\nIată, Doamnă, Fiul tău ne învață spre bine; iar eu, păcătosul, pururea fug de cele bune; ci tu, ca o milostivă, miluiește-mă ca să mă pocăiesc de faptele mele cele rele.

\r\n

Cântarea a 4-a:

\r\n

Irmos: Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a cutremurat că vrei să te naști din Fecioară și să Te arăți oamenilor, și a zis : Am auzit glasul Tău și m-am temut, slavă puterii Tale, Doamne !

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Desfătată și plăcută este aici calea dezmierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când se va despărți sufletul de trup. Deci, pocăiește-te de acestea, suflete al meu, pentru împărăția lui Dumnezeu.\r\nStih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Pentru ce faci strâmbătate săracului? De ce oprești plata slugilor? Pe fratele tău nu-l iubești; desfrânarea și amărăciunea iubești. Deci, lasă acelea, suflete al meu, și te pocăiește pentru împărăția lui Dumnezeu.

\r\n

Slavă…\r\nO, nebune om! Până când te vei afunda și ca o albină vei aduna bogăția ta, care degrabă va pieri ca praful și ca cenușa? Ci caută mai vârtos împărăția lui Dumnezeu.

\r\n

Și acum…\r\nDoamnă de Dumnezeu Născătoare, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă întărește spre fapte bune și mă păzește ca să nu mă răpească pe mine nepregătit moartea cea urâtă; ci mă povățuiește, Fecioară, la împărăția lui Dumnezeu.\r\nCântarea a 5-a:

\r\n

Irmos: Pe mine, cel ce mă rog dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, Te rog luminează-mă și mă îndreptează întru poruncile Tale și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta.\r\nStih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Adu-ți aminte, ticălosule om, că de păcate ești robit: cu minciuna, cu clevetirea, cu vrajba, cu neputința, ca o fiară cumplită. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Mi se cutremură mădularele și cu totul sunt vinovat, privind cu ochii, auzind cu urechile și cu totul dându-mă pe mine Gheenei. Suflete al meu păcă¬tos, au doară aceea ai voit?

\r\n

Slavă…

\r\n

Pe desfrânatul și pe tâlharul care s-au pocăit i-ai primit, Mântuitorule, iar eu cu lenea păcatului m-am îngreuiat și de cel rău sunt robit. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

\r\n

Și acum…

\r\n

Ajutătoare minunată și grabnică tu¬turor oamenilor, Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos aceasta a voit.

\r\n

Cântarea a 6-a:

\r\n

Irmos: Din iadul cel mai dedesubt am strigat din toată inima către înduratul Dumnezeu, și m-a auzit și a scos din stricăciune viața mea.\r\nStih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Pe pământ viață desfrânată am viețuit și sufletul la întuneric l-am dat; dar acum, milostive Stăpâne, izbăvește-mă de toată robia vrăjmașului și mă înțelepțește ca să fac voia Ta.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul în tină, așa și eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvirea aceasta și-mi dă inimă ca să fac voia Ta.

\r\n

Slavă…\r\nScoală-te, omule ticălos, aleargă către Dumnezeu mărturisind păcatele tale și cazi lăcrimând și suspinând; iar Acela, ca un îndurat, va da ție ajutor ca să faci voia Lui.

\r\n

Și acum…\r\nNăscătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, păzește-ne pe noi de răutățile celui văzut și nevăzut vrăjmaș și primește rugăciunile noastre și le du pe acestea Fiului tău, și-mi dă minte ca să fac voia Ta.

\r\n

Condacul, glasul al 6-lea:

\r\n

Suflete al meu, pentru ce te îmbogățești în păcate? Pentru ce faci voia diavolului? În ce-ți pui nădejdea? Părăsește-te de acestea și te întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

\r\n

Icos

\r\n

Gândește, suflete al meu, la ceasul cel amar al morții și la judecata cea înfricoșătoare a Făcătorului Dumnezeu; că îngerii cei întunecați te vor lua pe tine, suflete, și te vor duce în focul cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte te pocăiește, strigând: Miluiește-mă, Doamne, pe mine, păcătosul.\r\nCântarea a 7-a:

\r\n

Irmos: Am greșit, am făcut fărădelege, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nu am păzit și nici nu am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Dar nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților noștri.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Nu te nădăjdui, suflete al meu, în bogăția cea trecătoare sau în adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu știi cui le vei lăsa, ci strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, păcătosul!\r\nStih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Nu nădăjdui, suflete al meu, în sănătatea trupească cea trecătoare, nici în frumusețea cea degrab-trecătoare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor; ci strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul.

\r\n

Slavă…

\r\n

Adu-ți aminte, suflete al meu, de viața cea de veci, de împărăția cerului cea gătită Sfinților, de întunericul cel osebit și de mânia lui Dumnezeu, care este asupra celor răi, și strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!

\r\n

Și acum…\r\nCazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu și te roagă Ei, că este grabnic ajutătoare celor ce se pocăiesc, ca să roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, să mă miluiască pe mine, nevrednicul.

\r\n

Cântarea a 8-a:

\r\n

Irmos: Pe Cel pe Care oștile cerești Îl slăvesc și de Care se cutremură heruvimii și serafimii, pe Acela toată suflarea și făptura lăudați-L, binecuvântați-L și Îl preaînălțați întru toți vecii.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.\r\nCum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fratele meu în groapă, zăcând fără de mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine, Doamne, pe Care Te rog ca, mai în¬a¬inte de sfârșit, să mă îndreptezi.\r\nStih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat, Unule lesne iertătorule!

\r\n

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

\r\n

Cred că vei veni să judeci viii și morții și toți vor sta întru a lor rânduială: bătrânii și tinerii, conducătorii și supușii lor, domnii și judecătorii, bogații și săracii, femeile și bărbații. Oare cum mă voi afla eu atunci? Drept aceea, strig Ție: Dă-mi, Doamne, mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc!

\r\n

Și acum…\r\nPreacurată Născătoare de Dumnezeu, primește rugăciunea mea cea nevrednică, păzește-mă de moartea cea urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.

\r\n

Cântarea a 9-a:

\r\n

Irmos: Neînțeles lucru este rodul zămislirii mai presus de fire și fără stricăciune nașterea Maicii Celei fără de bărbat, căci nașterea Lui Dumnezeu înnoiește firele. Pentru aceasta toate neamurile pe Tine, ca pe o Maică, Mireasă dumnezeiască, cu dreaptă credință Te mărim.

\r\n

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Acum scap la voi, Îngeri, Arhangheli și toate Puterile, care stați înaintea scaunului lui Dumnezeu: Rugați-vă către Făcătorul vostru, să fie izbăvit sufletul meu de munca de veci.\r\nStih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

\r\n

Acum plâng către voi, sfinților, patriarhilor, împăraților și prorocilor, apostolilor și arhiereilor și toți aleșii lui Hristos, ajutați-mi mie la judecată, ca să se mântuiască sufletul meu de întunericul vrăjmașului.

\r\n

Slavă…\r\nAcum ridic mâinile mele către voi, sfinților mucenici, pustnicilor, preacuvioșilor și toți Sfinții, care vă rugați către Dumnezeu pentru toată lumea, ca să se mântuiască sufletul meu în ceasul morții.

\r\n

Și acum…\r\nMaica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine nădăjduiesc, și roagă pe Fiul Tău, ca să mă pună pe mine, nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va ședea să judece viii și morții.

\r\n

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

\r\n

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire eşti fără de păcat, şi pentru noi fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta această dureroasă a mea rugăciune, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat în mine. Tu, Doamne Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată tinereţea mea am cheltuit-o în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Mintea cu totul mi-am întinat, trupul cu totul l-am spurcat, sufletul cu totul l-am pângărit cu învoirea spre păcat.  Cine dar nu mă va plânge pe mine păcătosul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toţi păcătoşii cei din veac, păcătuind fără de asemănare şi fără de iertare. Însă de vreme ce eşti milostiv și multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc înaintea Ta și din adâncul sufletului strig Ţie: milostiveşte-te, Doamne, iartă-mă, îndură-Te, ajută neputinţei mele, ia aminte la glasul rugăciunii mea şi lacrimile mele nu le trece cu vederea. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, pentru că Tu ești Cel Care nu dorești moartea păcătosului. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă umilinţă spre îndreptarea mea, ca primind iertare mulțimii greșelilor mele să proslăvesc milostivirea Ta și să laud totdeauna Preasfânt numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *