” Cartea de identitate” a creştinului ortodox

Catehumenul ( la Botez n.n.) mărturiseşte credinţa sa în Hristos „ca Împărat şi Dumnezeu”. Aceste două apelative nu sunt sinonime, nu constituie un pleonasm. A crede în Hristos ca Dumnezeu nu este suficient, căci şi dracii cred în El (Ic. 2, 19).

\r\n

Acceptîndu-L ca Împărat şi Dumnezeu semnifică exact a decide să-L urmezi şi să-ţi dedici întreaga viaţă slujirii Lui, de a trăi după poruncile Sale. Tocmai de aceea, vechea mărturisire de credinţă în Hristos constă în a-L mărturisi şi a-L proclama Domn ( Kyrios), cuvînt care în limbajul religios şi politic al acelor vremuri implica ideea de putere reală şi absolută, cerând o supunere necondiţionată.

\r\n

Creştinii au fost persecutaţi şi ucişi pretutindeni pentru că ei refuzau să dea titlul de Domn ( Kyrios) împăratului roman.

\r\n

” Tu singur eşti Domn” proclamă una din cele mai vechi cîntări creştine – Doxologia mare – pe care noi o cîntăm în toate dimineţile fără să-i înţelegem sensul sfidător faţă de toate puterile şi domniile pămînteşti pe care-l implică. A mărturisi că Hristos este Împărat înseamnă că Împărăţia pe care a descoperit-o şi inaugurat-o nu este numai o împărăţie situată undeva într-un viitor îndepărtat şi ceţos – dincolo de această lume – şi care nu va intra în nici un conflict cu vreuna din împărăţiile şi organizaţiile pămînteşti: noi aparţinem acestei Împărăţii aici şi acum şi o slujim mai înaintea oricăror altor împărăţii. Apartenenţa şi fidelitatea noastră la oricare altă entitate din acestă lume – stat, naţiune, familie, cultură sau oricare altă valoare – nu rezistă decât în măsura în care aceasta nu contrazice şi nu diminuează cu nimic apartenenţa (syntaxis) esenţială – fidelitatea noastră faţă de Împărăţia lui Dumnezeu.

\r\n

Faţă de loialitatea noastră cu privire la acestă Împărăţie, nici o altă loialitate nu păstrează un caracter absolut, nici una nu poate pretinde de la noi ascultare necondiţionată, nimeni nu este stăpînul vieţii noastre. Este foarte important a ne aminti de acest lucru în epoca noastră, în care nu numai lumea în general, ci chiar şi creştinii dau adesea o importanţă absolută valorilor pămînteşti – naţionale, etnice, politice, culturale – şi fac din acestea criteriul credinţei lor creştine, în loc să le subordoneze singurului lor jurămînt absolut: acela pe care l-au rostit în ziua Botezului, când s-au angajat în rîndurile celor pentru care Hristos este unicul Împărat, unicul Domn ( Stăpîn).

\r\n

Alexander Schmemann – Din apă şi din duh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *