Arhivele Categotry: Articole şi interviuri

Sâmbăta Mare, ziua de trecere

Constatăm cu tristețe că, astăzi, Sâmbăta din Săptămâna Patimilor este privită ca o „pauză” între doliul zilei de vineri și bucuria sfântă din duminica Paștilor. O percepție cu totul greșită. Ea contrazice legătura primordială dintre cele două zile. Ziua de sâmbătă este veriga indispensabilă ce face legătura între Moartea și Învierea lui Hristos. În Sâmbăta Mare sărbătorim înfrângerea morții de către Hristos, Învierea fiind mărturie a acestui fapt.

Lacrimile Prohodului spre bucuria Învierii

În Sfânta şi Marea Vineri, Biserica Ortodoxă trăieşte două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi punerea Sa în mormânt. Punctul central al slujbelor din această zi, şi al tuturor slujbelor din întreaga perioadă premergătoare Sfintelor Paşti, îl reprezintă Utrenia Sâmbetei celei Mari, în cadrul căreia este cântat Prohodul. \r\n\r\n Tristeţea acestei zile este reliefată în imnele liturgice alcătuite de Sfinţii Părinţi, care s-au întrecut în a creiona într-o manieră cât mai profundă […]

Semnificaţia celor şapte propoziţii rostite de Mântuitorul pe Cruce

Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării şi pentru a vesti lumii sfâşiate de ură iubirea consfinţită prin jertfa Sa. Din acest motiv, cele şapte propoziţii rostite de Iisus pe Crucea Golgotei îşi au rolul lor în iconomia mântuirii.

Mielul răstignit de iepuraş

Patimile Domnului. Umilinţă şi interese. Smerenie şi putere. Facere de bine şi judecată nedreaptă. Iertare şi condamnare. Iubire şi batjocorire. Jertfire şi consumism egoist. Mielul este Răstignit. De către iepuraş. \r\n Deniile de joi şi vineri seara ne cheamă să cinstim Patimile Mântuitorului. Spuneam şi altădată că acestea reprezintă Jertfa supremă a Mielului lui Dumnezeu. El vine smerit şi de bunăvoie la această desăvârşire a iubirii şi, aşa cum remarca părintele Dumitru Stăniloae, prin Patimile Sale, curăţă întreaga fire umană […]

Adevarul, LUMINA CEA SFÂNTĂ A VEŞNICIEI

„Cine iubeşte adevărul, va fi ajutat de adevăr în toate faptele sale.“[1] (Aristotel) \r\n Pentru a te învrednici să guşti vrednicia trebuie să fii iubitor de adevăr, fiindcă doar iubitorul de adevăr e cel care cunoaşte şi săvârşeşte faptele dreptăţii, el este cel care străluceşte chiar şi după cea mai crâncenă furtună.

TEOLOGIA „ICREI” – ÎN SÂMBĂTA SFÂNTULUI LAZĂR

În Sâmbăta, numită a Sfântului Lazăr, Biserica Ortodoxă aminteşte de minunea săvârşită de către Mântuitorul Hristos în Betania – învierea lui Lazăr (prieten al lui Hristos), mort de patru zile (Ioan, 11, 1-45). Sfânta Biserică aminteşte despre această minune în slujbele din perioada Postului Mare, începând cu ziua de Marţi din Săptămâna a 6-a – majoritatea stihirilor sunt închinate acestui eveniment. Din aceste stihiri, îndeosebi în cele din zilele de Marţi, Vineri şi Sâmbătă (cf.: Triodul, Slujbele de Marţi, Vineri […]

Credinţa într-o lume a sceptismului

Ne mărturisim credinţa în multe feluri, mai întâi de toate prin exemplul vieţii noastre, prin felul în care ne rugăm, trăim şi iubim. Alteori, pur şi simplu ne mărturisim credinţa prin discuţii şi conversaţii purtate cu alţi creştini ortodocşi sau cu cei de alte credințe unde putem face referiri la Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie sau la Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Cu toate acestea, am putea de asemenea discuta cu necredincioşii şi scepticii iar apelul la aceleaşi surse precum Biblia, Tradiţia […]

Ispita cea mai de pe urmă

În copilărie, să mă întorc acasă după vacanța de primăvară a fost dintotdeauna o bucurie. Mi se părea că natura începea ca prin farmec să revină la viață. Cireșii cu flori albe, crenguțele înmugurite, verdele crud ce înviora pajiștile uscate erau semnul că iarna își ieșise din drepturi făcându-i loc primăverii. Erau şi ani în care se întâmpla ca în plin proces de înviere a naturii, iarna să-și cearnă pe neașteptate ultima zăpadă. Partea tragică era că orice copac prins […]

CHIPUL MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN ADEVĂRATA ICONOGRAFIE

Mulţi sfinţi iconografi, teologi şi artişti au meditat la taina acestui chip şi au încercat să-i dea o expresie. Intenţia acestui studiu este aceea de a pune în evidenţă diferenţa dintre cugetarea hristologică a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi cea “artistică” a marilor maeştri în artă referitoare la chipul lui Iisus Hristos. Şi din acest punct de vedere va fi expusă învăţătura Bisericii Ortodoxe despre icoana Domnului Hristos, unde vom observa adâncimea teologiei Sfinţilor Părinţi, înrudirea cuvintelor lor cu chipul […]

„Sunt credincios, dar nepracticant”

„Sunt credincios, dar nepracticant” sau „cred în Dumnezeu, cred în Hristos, dar în biserică nu”. Iată frazele pe care le repetă zeci de mii de tineri astăzi. Iată că atât de mulţi „credincioşi” – botezaţi cel mai adesea în Biserica Ortdoxă – , nu „merg la biserică” şi declară că nu sunt „practicanţi”. Dar care este această credinţă pe care nu o punem în aplicare? Cine este acest Dumnezeu în care credem dar pe care nu căutăm să-L întâlnim? Cine […]

Denia Acatistului Bunei Vestiri

În săptămâna a cincea a Postului Mare, vineri seara, se oficiaza Denia Acatistului Bunei Vestiri (Slujba Imnului Acatist). \r\n Originea acestei sărbători o aflăm în intervenția minunată a Maicii Domnului în Constantinopol, la 7 august 626, când perșii și avarii au atacat cetatea. \r\n În vremea aceea, împăratul Heraclie se afla departe, fiind plecat într-o expediție în Orient. Dar absența împăratului a fost suplinită cu prisosință de unsul Domnului, Patriarhul Serghie care, cu puterea lui Dumnezeu, pentru mijlocirile Maicii Domnului […]

Sunt Sfintele Icoane idoli?

În rândurile ce urmează, vom face o analiză a percepției Sfintei Scripturi, referitoare la închinarea la idoli, arătând deosebirea dintre idol și icoană. \r\n Diferența dintre idol și icoană \r\n Este adevărat, că există numeroase pasaje, în special în Vechiul Testament, dar și în Noul, care condamnă atât închinarea, cât și confecționarea idolilor. Vom examina, prin urmare, anumite pasaje scripturistice caracteristice, cu scopul de a înțelege adevărata semnificație a acestei interdicții, precum și semnificația cuvintelor „idol și „icoană”.

Eutanasia este împotriva lui Dumnezeu

Originea discuţiilor despre eutanasie din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni care nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar partidul de la putere a propus extinderea Legii eutanasiei la copii şi suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a dezvoltat foarte mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“.

„Impactul uman asupra mediului a atins pragul critic“

Asistăm în mod vizibil la o serie de transformări ale naturii, observând efectele încălzirii globale a mediului, acestea cumulate ducându-ne din păcate într-o direcţie greşită. Există soluţii, care sunt acestea? „Dacă toţi am reuşi să găsim în preceptele hristice modele, atitudini  de comportament, cred că am reuşi să identificăm adevărata soluţie.“ Un interviu cu prof. univ. dr. Mircea Duţu, preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, fondator şi membru a mai multe instituţii în domeniul ecologiei şi mediului.

ISPITA (sau încercarea )

De fapt  acest  cuvînt  înseamnă  încercare  sau   îndemn  spre rău . Noi  cei  care suntem  din  creatura  lui  Dumnezeu  ne  dăm    seama  că  acest  lucru  vine chiar  de la  semenii  noştrii : frate, sora , rudenii  . Iar  pe  de  altă  parte  poate  fi  încercarea  şi  de  la  Dumnezeu  să  vadă  cum noi  răbdăm  pentu  Dumnezeu  toate  aceste  ispite . \r\n Iubiţi credinceoşi  puţini creştini  din  cei  ce  se  mărturisesc  spun  că sînt ispitiţi , s-au  îndemnaţi  spre  rău . […]

Tăcerea

Cu toții știm că demagogia este un efect uman și social. Ea reprezintă vorba multă și fară rost, fiind o„ noutate” a democrației.         \r\n Noi modernizîndu-ne am uitat de rădăcinile noastre și încercăm  să împrumutăm valorile occidentale, dar uităm că prin esență poporul nostru a fost străin de demagogie.Avem chiar și expresia populară„Vorba multă sărăcia omului”.Oamenii din Occidentul de astăzi greșesc încercînd să-și caute fericirea și împlinirea numai în relații.

Cele ce au săvârșit cu știință sau cu neștiință

Părintele Paisie Aghioritul ne spune că greşelile pe care le facem fără să ştim nu sunt chiar atât de grave. Acesta adaugă că păcatele sunt tot păcate oricum ar fi, însă pot exista anumite circumstanţe atenuante. Atunci când cădem în păcat din neştiinţă, Dumnezeu prin milostenia Sa nemărginită va face în așa fel încât acea greșeală să poată fi folosită drept pildă de îndreptare. Asta înseamnă că atunci când greșim fără intenție, Dumnezeu folosește păcatul nostru în scopuri bune, explică acesta.

Sfânta Cruce aduce primăvara duhovnicească

După multe încercări, se pare că primăvara se-ntoarce acasă. Vânturile ce odinioară oftau prelung pe la ferestre s-au potolit, adiind cu miros de verde crud. Privind în depărtări, vezi cum se cerne umbra ca de răsărit, iar câte o floare de lumină se întinde vie, strălucită, pe covorul moale al pământului săturat de omătul cam samavolnic anul acesta. Pe ici-colo zărești câte o pasăre din cele călătoare sosită prea devreme; parcă speriată de singurătate, își caută suratele ce au să […]

Catastrofa universală a umanităţii

De ce greşeşte omul? Care este cauza dezordinii umane? De unde apar relele dintre oameni? Un răspuns direct ar fi că la baza tuturor relelor stă următoarea cauză, catastrofală la nivel universal: ruptura dintre minte şi inimă. \r\n Pe calea Postului Mare, în Duminica a 2-a aducem cinstire Sf. Grigorie Palama, apărător al rugăciunii neîncetate. Unul din scopurile acesteia este unirea minţii cu inima sau, altfel spus, coborârea minţii în inimă. Însă, dacă vorbim despre aceasta, înseamnă că ele sunt […]

Desăvârşirea omului în Creştinism

Chipul lui Dumnezeu în om este izvor de virtuți, care constă mai ales în tendinţa înnăscută de a săvârşi binele. Chipul lui Dumnezeu în om constă în puterile lui duhovnicești, în raţiune, în libera voinţă, în sentiment, în demnitatea sa împărătească în univers, în simplitatea sufletului, în nemurirea lui, în puterea de a cunoaşte pe Dumnezeu, de a se uni cu El. Omul este împodobit cu cele mai frumoase însuşiri care cuprind chipul frumuseţii dumnezeiești.