\r\n Avem noi oare înțelepciunea de a priveghea la hotarul minții împotriva gîndurilor? Înainte de toate ar trebui să înțelegem cît este de folositor acest lucru pentru noi și pentru cei de lîngă noi, apoi prin rugaciune și exercițiu să stăm de veghe astfel încît să nu fim păcăliți căci ce grîu bagi în moară așa făină iese. Depinde ce măcinăm în moara minții și sufletului nostru. Sfîntul Nicolae Velimirovici ne arată cîteva repere în scrisoare sa către: Monahului Avacum despre păcatele […]
\r\n Totdeauna să ne aducem aminte care sunt scopurile și căile viețuirii la care am fost chemați, acum, mai ales, când intrăm în stadionul nevoințelor Postului Mare. Se cuvine să fim mai cu luare aminte decât de obicei, pentru că scopul nostru nu este altul, și altă dată v-am spus, nu este altul, deci, afară de pocăință, peste tot este de trebuință pocăința și este o datorie a tuturor creștinilor. \r\n
\r\n Suntem în ultima sărbătoare a anului bisericesc, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. E înfricoşătoare, înspăimântătoare această întâmplare care ni se înfăţişează, moartea unui mare, mare sfânt, cel mai mare prooroc. \r\n
\r\n În general, Sf. Ioan Botezătorul închipuie sau preînchipuie conştiinţa noastră. Toţi avem un Sfant Ioan Botezătorul în mintea şi în inima noastră, conştiinţa care ne vorbeşte și ne spune, aşa cum acela striga şi spunea: Nu-ţi este permis să iei pe femeia fratelui tău! – care încă nu murise. \r\n
\r\n În general, limbajul nostru a rezervat cuvântul „profan” pentru a denumi ceva rău sau cu adevărat dăunător. Bineînţeles noi trăim într-o cultură unde prea puţin, sau aproape nimic nu este considerat sfânt. Noi credem că trăim într-o zonă neutră – un loc care este în întregime lumesc. \r\n
\r\n Cine vrea să se roage neîncetat, acela trebuie să fie în toate înfrânat şi ascultător „bătrânului” [„stareţului”] pe care-l slujeşte. Trebuie să-i mărturisească şi gândurile, pentru că, prin duhovnicul şi „bătrânul” lui, Domnul îl îndreptează prin harul Său, şi atunci nu va avea gânduri rele impotriva lui. \r\n
\r\n Într-o zi l-am rugat pe părintele Porfirie să-mi arate un mod de rugăciune și, dacă era cu putință, să-mi destăinuie propriul său mod de a se ruga. Iar răspunsul a fost imediat și fără replică: \r\n
\r\n Eu vă dau sfaturi pe care, uneori, s-ar putea să nu le aflați în altă parte. Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?” Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui. \r\n
\r\n Experiența tăcerii este absolut necesară fiecărui om care vrea să învețe rugăciunea. \r\n
\r\n Unul dintre oraşele Rusiei centrale, care trecuse rând pe rând în mâinile taberelor aflate în luptă, a ajuns sub o stăpânire nouă; în orăşelul cu pricina se afla o femeie, soţie de ofiţer rus, cu cei doi copii ai săi. \r\n
\r\n Acum să vă spun altceva, frații mei: Domnul nostru a dovedit că are foarte multă credincioșie, mai presus de orice măsură, mai mult decât putem noi să pricepem. Acum însă e rândul nostru să Îi arătăm și noi credincioșie. Ne-a spus: ”Pe toate le-am săvârșit prin Crucea și Învierea Mea și sunt gata să vă primesc și, iată, eu merg să vă pregătesc loc și iarăși voi veni ca să vă iau, ca acolo unde sunt Eu să fiți […]
\r\n Ce înseamnă divorț? Neputința noastră de a iubi. Acesta este motivul de bază. Toate celelalte sunt îndreptățiri. Nereușita de a ne iubi. Percepția greșită pe care am avut-o despre căsătorie. Căsătoria nu este o viață presărată cu flori… Cercetați cu atenție slujba Tainei (Căsătoriei), căci acolo există toate elementele și toate condițiile pe care, de le vei trăi, vei ajunge la deplinătatea legăturii tale. \r\n
\r\n Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Theodosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărţii „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, deoarece prin intermediul acesteia s-a regăsit pe sine şi s-a slobozit din ghearele diavolului. \r\n
\r\n Pe o asemenea mărită CALE, nimeni nu poate merge singur de nu va veni în obştea Bisericii şi să fie dus de mână, de mâna nevăzută a Mântuitorului, prin Preoţi, ucenicii Săi văzuţi în fiecare rând de oameni. Deci, în calea Duhului, nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic. \r\n
\r\n Împărtășim cu voi o întâmplare reală despre un deținut politic din Rusia începutului de secol XX, care era cunoscut pentru cruzimea sa și pentru ușurința cu care omora oamenii, și care prin ajutorul părintelui arhimandrit Spiridon se întoarce la Dumnezeu: \r\n
\r\n\r\nFericitul întru pomenire Gheronda Iosíf Vatopedinul (†2009) explică înțelesul cuvântului evanghelic: ”Le-a dat putere lor să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1: 12).\r\n\r\n
\r\n Copiii trebuie să simtă sfaturile ca pe o mare necesitate, mai ales în vârsta critică a adolescenței, pentru a nu aluneca pe povârnișul cel dulce al plăcerilor lumești care umplu sufletul de neliniște și îl depărtează de Dumnezeu pentru veșnicie. Trebuie să intre în noima ascultării. Să înțeleagă că în ascultarea față de părinți se ascunde interesul lor propriu și astfel să asculte cu bucurie și să se miște liber în spațiul duhovnicesc. Vedeți cum îngrădim libertatea copilului mic? \r\n
\r\n Am citit undeva că un bogat director de fabrică era necredincios şi avea în serviciul său un servitor care era foarte bun creştin. Dar, acest servitor, trăind mai multă vreme în casa stăpânului său, se molipsi de părerile acestuia şi sfârşi prin a deveni ateu şi dânsul. \r\n
\r\n Eu totdeauna am fost pentru o afirmare a omului, da’ nu de dragul afirmării, ci de dragul realizării lucrurilor pozitive. Deci, de câte ori doreşte cineva să realizeze un lucru pozitiv, esenţial şi bun, poate să se afirme făcând lucrul respectiv. Dar de fapt nu el se afirmă, ci îl afirmă Dumnezeu, prin osteneala pe care o face el. \r\n
\r\n Deunăzi, mă amuzam cu o prietenă a mea care trecuse cu mult eroism printr-o situație tragicomică. Mergând într-o zi vijelioasă de început de vară spre școala de unde urma să-și ia primii doi copii, avându-l deja în brațe pe al treilea, încă foarte micuț, este apostrofată cu multă îngrijorare de o doamnă trecută binișor de prima tinerețe: „Doamne, mamă, dar ce-a fost în capul tău să scoți copilașul acesta atât de mic pe o vreme așa câinoasă! Dacă răcește? […]