“Sfinte, mantuitoare si infricosate, numeste Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, Sfintenia insasi; mantuitoare, pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosate, pentru ca nu poate fi ceva mai cutremurator, mai infricosat decat ocara, rusinea si batjocura pe care faptura le-a aruncat asupra Facatorului si Datatorului de bine, Care pe toate le-a rabdat pana la moarte, rugandu-Se pentru calaii Sai. Insasi faptura neinsufletita se cutremura […]
IPS Antonie Plamadeala numea – intr-una din predicile sale de odinioara – Evanghelia de duminica aceasta, cea a Semanatorului, “Parabola mahnirii“, aratand ca Mantuitorul a rostit-o intr-o stare de spirit marcata de tristete si dezamagire pricinuita de viziunea pierzarii oamenilor care nu primesc sau nu rodesc samanta Cuvantului Sau. Este demn de remarcat ca anumite sensuri ale acestui mesaj evanghelic coincid perfect cu duhul profetiilor vechi-testamentare ale unor sfinti prooroci praznuiti in aceasta luna, Sf. Prooroc Osea si Sf. Prooroc […]
Mirele Hristos ne-a chemat la ospatul cel de taina al nuntii Sale. De aceea in aceasta zi, El ne daruieste fara economie darurile Sale; si nu numai darurile, ci Insusi pe Sine, izvorul tuturor darurilor. Patru lucruri mari praznuim in aceasta zi: sfanta spalare; Cina cea de Taina; Rugaciunea din Ghetsimani si prinderea Domnului,
Miercurea cea Mare este ultima zi pregătitoare dinaintea Patimilor Domnului. Sfinţii Părinţi au rânduit pomenirea ungerii Domnului cu mir de către femeia desfrânată pentru a ne arăta puterea pocăinţei şi pentru a ne pregăti cum se cuvine şi pe deplin pentru începutul Patimilor Domnului.
Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui (Mt. 25,1). Dacă există vreun loc în Scriptură, pe care toţi ar trebui să-l ştim pe de rost, este tocmai această pildă a Mântuitorului despre cele zece fecioare. Aici este soarta noastră, cea de acum şi cea viitoare; aici este mântuirea sau osândirea noastră.
E timpul pentru rodire de taină prin rugăciune şi prin lacrimi. Orice clipă pierdută de noi nu se mai întoarce niciodată. Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră, şi suntem la un pas să ne strângem crengile ca pe aripi şi să-l privim trecând, indiferenţi, nesimţitori la durerea Lui. Ne iubeşte atât de mult încât nicicând nu ne va silui libertatea, forţându-ne să intrăm în lumina Lui. Va trece plângând pe lângă noi şi nu-L vom […]
A treia parte a Triodului, Saptamana Mare, Saptamana Patimilor, este scurta ca durata, dar, precum o arata si numele, este mare pentru faptele mari si neasemanate care s-au petrecut in aceasta vreme.
“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar” (Zah. 9, 9). Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a […]
“Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să îl […]
Nici Craciunul, nici Pastele, nici Boboteaza, nici Schimbarea la Fata nu sunt numite Buna-Vestire. Si iata ca Praznicul de astazi se numeste Buna-Vestire. De ce?
“Pilda pocăinţei Sfintei Maria Egipteanca este atât de cuprinzatoare si de pilduitoare, încât Sfânta Biserică vrea în mod deosebit sa o întipărească in inimile noastre. (…) S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra întoarcerii ei la Dumnezeu şi a trage învăţătură din ea. Să ascultăm, deci, această lectie.
„Dar cel ce va rabda pina la sfarsit, acela se va mintui” (Matei 24: 13). O, Stapine mult indurator si indelung rabdator, Tu ai indurat toate, totul pina la sfirsit. De aceea esti Tu nu doar binecuvintat in vecii vecilor, dar si izvorul tuturor binecuvintarilor tuturor oamenilor care isi doresc binele in vecii vecilor. Sfintii apostoli au indurat pina la sfirsit si au intrat in vesnicia cea binecuvintata. Sfintii cuviosi de buna voie au indurat toate chinurile si suferintele pina la […]
Pentru a uşura nevoinţa postirii, Sfânta Biserica a rânduit ca la mijlocul Postului să se scoată Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului. Cine posteşte cu adevărat trebuie neapărat să rabde necazul trupului, lupta dârză cu el a duhului şi pe deasupra cursele diavolului, care lucrează asupra sufletului nostru prin tot felul de gânduri aducătoare de întristare mare, mai ales celor ce nu sunt încă întăriţi şi desăvârşiţi în viaţa creştină.
“(…) Poruncile Vechiului Testament, date de Dumnezeu prin Moise pe muntele Sinai, priveau păcatele grosolane – iar aceste porunci cer de la noi cea mai înaltă desăvârşire. Dar cui vorbesc eu despre cea mai înaltă desăvârşire? Oare nu sunt şi printre ascultătorii de acum oameni ce nu cunosc nici alfabetul creştinismului, care nu au făcut nici primul pas pe calea virtuţii?
Întâia duminică din Postul Sfintelor Paşti este cunoscută în Biserica noastră drept Duminica Ortodoxiei. Aceasta este ziua în care cinstim în mod special sfintele icoane, care împodobesc ca o Biblie în imagini lăcaşurile de cult, care înfrumuseţează casele creştinilor şi care sunt zugrăvite la răspântiile drumurilor. Este ziua când se fac procesiuni, iar creştinii cinstesc moaştele sfinţilor, ale celor care şi-au transfigurat viaţa după Evanghelia Mântuitorului Hristos.
Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu. In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare.