Arhivele Categotry: Sfaturi duhovnicești

Învăţături despre postire

Cu doi ani în urmă, Dumnezeu m-a învrednicit ca, în gura de rai de la Schitul Pătrunsa, să mă îmbogăţesc cu vorbele de duh ale celui care era atunci cel mai vârstnic trăitor din lumea monahală românească, părintele Simeon. Cu mare bucurie ne-a destăinuit despre ziua în care s-a călugărit, despre întregul său urcuş monastic, dar la ultima noastră întâlnire, cu două luni înainte de a muri, bătrânul Simeon avea să-mi dezvăluie cât de mult au însemnat postul şi asceza […]

Pocăinţa particulară trebuie integrată în pocăinţa Bisericii

Postul Mare este cunoscut ca perioadă prin excelenţă a pocăinţei. Aceasta nu este în mod necesar scopul postului, ci este mai degrabă instrumentul prin care omul se pregăteşte sufleteşte şi trupeşte să-L primească pe Hristos cel înviat. Pocăinţa este mijlocul prin care pregătirea pentru Înviere se realizează în cel mai autentic mod. Secularismul din societatea actuală a scindat însă înţelegerea pocăinţei de către unele persoane care o consideră fie un simplu act particular, fie un act circumscris total spaţiului liturgic.

De ce să participăm la slujbele de seară ?

Viaţa omului este un lanţ compus din verigi ce alternează între muncă şi odihnă. Au existat dintotdeauna oameni care au preferat mai mult odihna şi alţii care au preferat munca. Adevărul este că omul prin natura lui, tinde să caute mai mult relaxare decât muncă. Acesta iubeşte frumuseţea trupului, frumuseţea artei, muzicii, a literaturii înalte, și se lasă impresionat de faimă, onoare și respect. Oamenii iubesc mâncarea gustoasă, băuturile fine, confortul și îmbelșugarea, eleganța hainelor și a locuințelor.

Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie

 Întreaga viaţă a unui creştin este şi ar trebui să fie pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie. Cea mai gravă consecinţă a practicii prezente este că pregătirea pentru Împărtăşanie este îndepărtată din viaţa noastră, ceea ce ne face viaţa mai profană, ruptă de credinţa pe care o practicăm. \r\n Marele liturgist pr. Alexander Schmemann vorbeşte în cartea sa „Postul Mare. Paşi spre înviere“ de trei trepte ale pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie.

КАК СПАСАТЬСЯ В МИРУ

В современном мире трудно сохранить душу незагрязненной. Писатель В. Крупин пишет: «Идешь по улице, поднимаешь глаза: вся улица в рекламе разврата и наживы; включаешь телевизор – в нем бесы пропаганды насилия и поклонения золотому тельцу; открываешь газету – сплетни, пошлость, скандалы, постель… Куда деваться?..»

Pacea sufletească este „molipsitoare”

Pacea se întinde din sufletul ce o are, cum se întinde şi tulburarea. Aceasta arată iarăşi legătura interioară dintre suflete. Dar arată şi faptul că, atât valorile pozitive, cât şi lipsa lor,au ca suporturi persoanele. Pacea nu e o stare impersonală și nici tulburarea. Ci e o stare personală, plină de intenţia îndreptată spre alte persoane.

Taxa pe păcat

Când părintele Paisie a fost întrebat dacă a avut de înfruntat multe atunci când a fost novice în cele ale monahismului a dat următorul răspuns: De fiecare dată mi se întâmpla ceva atunci când mă luptam cu mine însumi, iar când alții îmi atrăgeau atenţia asuprea unui lucru nu lăsam niciodată ca vorbele lor să treacă pe lângă mine, lăsând greșeala „netaxată”. Asta conduce inevitabil la următoarea întrebare: ce este taxa și cum taxăm greșelile și păcatele?

Boldul morții

De la începutul existenței sale, mai concret după căderea în păcat, omul a gustat din ceea ce numim noi frică. Acest fenomen necunoscut până atunci omului, a luat diferite forme, astfel omul păcătos a simțit o frică față de foarte multe lucruri. Interesant este că pe măsură ce omul se scufundă în mocirla păcatului nuanțele și amplitudinea fricii capătă impunere în viața acestuia. Omul a început să se teamă de tot ce îl înconjoară. Au apărut cele mai bizare tipuri […]

De ce nu trebuie să răsplătim răul cu rău?

„Suntem legaţi unii de alţii. Asprimea arătată altora mă înăspreşte pe mine, blândețea arătată altora, mă face pe mine delicat. Fericirea sau nefericirea veşnică suntperpetuarea întărită a stărilor produse în mine prin purtările şi simţirile faţă de alţii. Ele îmi vor veni din mine, dar şi din alţii. \r\n De aceea, e bine să nu se răspundă răului cu rău şi tot de aceea glasurile celor neîndreptăţiţi de noi la Judecata din urmă, vor fi glasuri aspre, glasuri care vor cere osânda noastră.

Iertarea vindecă rănile de pe conștiință

„Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conştiinţă a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conştiinţă, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îţi dă liniştea conştiinţei pentru veci. Şi prin aceasta, îţi dă adevărata libertate. \r\n În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el […]

Vămile văzduhului

LOCUL în care sălășluiesc dracii în această lume căzută, și locul în care sufletele de curând plecate ale oamenilor îi întâlnesc pe aceștia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lămurit limpede, pentru a se înţelege corect experienţele care au loc „după moarte” în zilele noastre. \r\n „Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer și pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută […]

Sfaturi duhovnicești pentru familiile fără copii

 „Taina aceasta mare este”. Cu aceste cuvinte vorbește Sfântul Apostol Pavel despre sfințenia tainei nunții. Este taina dragostei, a unirii și a dăruirii. Slujba prin care Biserica noastră binecuvântează taina căsătoriei subliniază cu putere cele două țeluri de căpătâi ale acesteia: primul fiind dragostea și unirea soților iar al doilea nașterea de prunci. Prin toate rugăciunile tainei căsătoriei, Biserica cere lui Dumnezeu – legiuitorul nunții, Acela care prin venirea Sa în Cana Galileii a binecuvântat căsătoria – să păzească pe […]

De ce durează atât de mult?

Adesea, ne întărim cu mari așteptări hotărârea în fața unui stil de viață cucernic prin schimbări semnificative în viața noastră și în modul în care ne petrecem viața.  \r\n Ne rugăm mai mult, mergem mai des la biserică și la sfintele slujbe, citim Sfânta Scriptură și viețile sfinților zilnic. Cu toate acestea, ne confruntăm cu aceleași patimi și distrageri care ne țin departe de Dumnezeu. Ne așteptăm să avem un succes imediat pe care nu-l aflăm.

Dragostea față de Dumnezeu întărește dragostea față de semeni

„Când începe cineva să simtă cu îmbelşugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească şi pe aproapele întru simţirea duhului. Şi aceasta este dragostea despre care grăiesc toate Sfintele Scripturi. Căci prietenia după trup se desface foarte uşor când se găseşte o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simţirea Duhului.

Ateismul pe înțelesul ateilor

Să nu judecăm necredincioșii, ci să căutăm a înțelege motivele necredinței lor. \r\n Atunci când cineva spune: “Eu sunt necredincios”, sau “Dumnezeu nu există!” – să nu-l judecăm întotdeauna din punct de vedere filozofic, dar să încercăm a întreba de unde vine această atitudine? Dacă doriți cu adevărat să faceți ceva pentru acest om, atunci ar trebui să puneți întrebări una după alta ca să înțelegeți; fără a înțelege veți ținti întotdeauna orbește. \r\n Într-un sens anumit ateismul este o […]

De la Mine a fost aceasta

Gânditu-te-ai vreodată că ce este pentru tine arzător, pentru Mine este dureros? Dacă pe tine te apasă, pe Mine Mă priveşte. \r\n Calea ta este nepreţuită în ochii Mei pentru că pe tine Eu te-am iubit, a Mea bucurie este a te învăţa pe tine. \r\n Când peste tine vine ispita şi de faţă este vrăşmaşul, Eu vreau să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Tulburarea e vremelnică, doar pacea este veșnică.

A-ți pune viața pentru aproapele tău, asta înseamnă: A-ți purta păcatele și a nu privi la nimeni altcineva fie el bun sau rău. Nu răni pe nimeni, nu gândi pe nimeni de rău în inima ta, nu disprețui pe cel ce face rău, nu-ți pune încrederea în cel ce greșește aproapelui său și nici nu te bucura cu cel ce face rău aproapelui său. Asta înseamnă a-ți pune viața pentru aproapele tău. Nu batjocuri pe nimeni ci mai degrabă zi […]

DESPRE NEVOINŢA ORTODOXĂ DE A POSTI SAU CUVÂNT ÎMPOTRIVA „SPECIALIŞTILOR” ÎN ALE „POSTIRII”

„Venit-a postul, maica curăţiei, \r\n cea care învinovăţeşte păcatul şi este vestitoarea pocăinţei, \r\n purtarea îngerilor şi mântuitoarea oamenilor; \r\n să strigăm credincioşii: „Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi!” \r\n (Stihira 1-a de la Stihoavna de la Utrenia din ziua de Luni a I-ei Săptămâni a Postului Mare)

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti – Sfântul Efrem Sirul, praznuit pe 28 ianuarie: \r\n „Doamne şi Stăpânul vieţii mele,\r\nduhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

„Cine-și păzește limba sa, are mare liniște sufletească”

„De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea și limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. \r\n Sfântul Isaac Sirianul zice: Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruța dracilor. Și iată pentru ce: omul drept totdeauna vorbește și totdeauna tace. Cum? Vorbește numai cele spre zidire și spre întemeiere, dar tace […]