Arhivele Categotry: Sfaturi duhovnicești

Alibiul milosteniei

\r\n\r\nÎn milostenie, Biserica vede posibilitatea inedită a omului de a se deschide și de a participa împreună cu celălalt la administrarea bunurilor materiale. Aici însă se ascunde un pericol iminent: milostenia poate deveni un alibi pentru cei responsabili de nedreptatea socială, mai ales atunci când este folosită de către cel care a provocat problema. «Care îți este folosul, dacă îi duci pe mulți în pragul sărăciei, iar apoi faci acte de milostenie față de un singur sărac? Dacă nu exista […]

Crucea Vieții…

Una din semnificațiile crucii este legata de căința pentru păcatele săvârșite: când ne ducem crucea, spunem că acceptăm păcatele comise și suntem dispuși să plătim pentru ele, să ne asumăm responsabilități. La fel, Iisus le-a cerut apostolilor săi să își lase  tot ce aveau, pentru a-i sluji. Iar atunci când a fost aproape de a fi răstignit, le-a cerut din nou sacrificii: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, […]

Robii şi idolatrii moderni

\r\n\r\nAvem impresia că astăzi sântem liberi. Este însă adevărat acest lucru? Desigur, nu-i avem pe umerii noştri pe stăpânii din vechime, însă sântem robi, mai mult sau mai puţin, patimilor noastre. Cineva vede ceva la televizor şi spune: „Mâine mă duc să cumpăr lucrul la care s’a făcut reclamă,” fără să aibă însă nevoie de el. Asta se numeşte libertate? Când o femeie vede la televizor pe unii sau pe alții că-şi schimbă îmbrăcămintea după modă, ajunge să spună şi […]

Culegere filocalică: Dragostea

\r\n\r\n1. Desăvârşita dragoste este născută din nepătimire, nepătimirea este născută de nădejdea în Dumnezeu; pe nădejde o naşte răbdarea şi mărinimia. Pe acestea le naşte înfrânarea; înfrânarea este născută de frica dumnezeiască. Pe aceasta o naşte credinţa în Dumnezeu.\r\n\r\n2. Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu îl iubeşte, fără doar şi poate, şi pe aproapele său. Un astfel de om se scârbeşte de lăcomie; îşi economiseşte banii săi potrivit voii lui Dumnezeu şi îi împarte acelora care au nevoie.

Culegere filocalică: Rugăciunea

\r\n\r\n1. Cel care nu are rugăciune izbăvită de gândurile viclene, acela este ca şi cum ar merge la război fără armă. Rugăciune o înţeleg pe aceea care se face neîncetat în adâncul sufletului, astfel încât, prin chemarea lui Hristos, satana, care luptă în ascuns, să fie biciuit şi ars.

De ce avem în viaţă urcuşuri şi coborâşuri?

De ce de-a lungul vieţii trecem prin perioade de fericire urmate de perioade de deznădejde? Perioadele de tristeţe şi deznădejde vin după evenimente fericite din viaţa noastră. Acest lucru se întâmplă chiar şi la oamenii care au totul în viaţă: o casă frumoasă, un job bun, mulţi prieteni, vacanţe exotice şi toate mijloacele pentru a fi fericiţi şi pentru a se distra.

Plăcerile – De ce căutăm să le împlinim?

De ce greșim atunci când dorim să ne satisfacem plăcerile? De fapt, problema este că ele nu vor fi niciodată pe deplin împlinite. Dorim din ce în ce mai mult să ne săturăm fie de o plăcere, fie de alta, și niciodată nu suntem pe deplin fericiți. Satisfacția pe care o dobândim atunci când urmărim să ne împlinim plăcerile este doar temporară, efemeră. Ceea ce căutăm cu adevărat este ceva permanent, adică dobândirea Duhului Sfânt și unirea cu Dumnezeu.

Diavolul poate intui ce gândești

Se spune că diavolul nu-ţi poate pătrunde în gândurile tale… \r\n Aşa este, dar ţi le poate intui. \r\n Atunci cum reuşesc toate ispitele să ne invadeze mintea? Cum îl putem învinge pe diavolul al cărui glas răsună în noi?

Cât de des ne este permis să ne împărtăşim?

În primul rând luaţi legătura cu duhovnicul vostru, care va stabili ritmul de împărtăşire potrivit pentru voi. După spusa Sfântului Nicodim Aghioritul, să ştiţi că există două soiuri de împărtăşanie: unul aflat în altarul inimii noastre în fiecare clipă a vieţii noastre şi unul, o dată în zi şi numai o dată în zi, cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Nu vă puteţi împărtăşi cu Hristos la prânz, dimineaţa şi seara.

Viciul lacomiei pantecelui

Băutura, ca şi mâncarea fără cumpătare slăbeşte trupul şi omoară sufletul \r\n Omul care se face rob pântecelui îşi sărăceşte sufletul, căci mâncarea şi băutura fără măsură atrage după sine vicii nenumărate. „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moştenii împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici batjocuritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.“[1] (Corinteni 6, 9-10)

Eliberarea minţii de patimi (Partea II)

\r\n\r\nAcrivia conştiinţei\r\n\r\nTrebuie să ne cercetăm conştiinţa. Cu cât omul îşi cercetează mai mult conştiinţa, cu atât aceasta devine mai curată. Şi atunci începe să-i spună: „Acolo n-ai făcut bine”, „ceea ce ai făcut nu e corect” şi se străduieşte omul să pună început de pocăinţă în fiecare zi. Ce spune Patericul? Cine este monah? Acela care în fiecare zi pune început de pocăinţă. De aceea, cei care se spovedesc continuu şi au această harismă, ştiţi cât ajutor primesc când îşi […]

Eliberarea minţii de patimi (Partea I)

\r\n\r\nUrmările eliberării minţii de patimi\r\n\r\nVom continua cu comentariul la capitolul 86 al primei Centurii a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Mai întâi voi citi textul original şi apoi traducerea:\r\n\r\nCând mintea se eliberează cu totul de patimi, atunci se îndreaptă constant către contemplarea făpturilor, mergând apoi către cunoaşterea Sfintei Treimi.\r\n\r\nCe înseamnă eliberarea minţii?\r\n\r\nLa ce se referă Sfântul Maxim când spune că mintea începe să se elibereze?

«Povețele părintești» ale părintelui Ghermanós Stavrovouniótul (1906-1982)

\r\n \r\n\r\n – Îngrijește-te să-ți păstrezi mintea curată, ferind-o, pe cât posibil, de gânduri întinate și viclene. Să admiri creația și să-L slăvești pe Dumnezeu, Care a făcut totul din nimic. Și, în loc să lași vederea diverselor creaturi să te vatăme, mai bine să te bucuri și să dai slavă lui Dumnezeu, Cel Care a zidit totul într-o armonie perfectă și conduce întregul univers cu atâta înțelepciune. \r\n \r\n– Nu știi că prea mult somn strică? Căci din el […]

Limba – fiară neîmblânzită

„Orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească!” (Iac. 3, 7-8) \r\n Înspăimântător! Sfântul apostol numeşte limba fiară nedomolită, neîmblânzită! Ceea ce înseamnă că această fiară poate uşor – cât de uşor ne este să deschidem gura ca să vorbim – să ne devoreze sufletul! \r\n Prorocul David, deoarece nu-şi putea îmblânzi singur această fiară, L-a rugat pe Domnul […]

De ce te temi de diavol?

Neputinţa, laşitatea, slăbiciunea şi frica diavolilor faţă de oameni arată că îngăduinţa pe care le-a dat-o Dumnezeu este una strict limitată. Neputinţa lor porneşte din faptul că nu cunosc inima şi mintea noastră, că nu pot pătrunde în gândurile şi trăirile noastre intime. Observaţiile şi presupunerile lor sunt conjuncturale, de circumstanţă şi exterioare şi nu exprimă totdeauna şi exact ceea ce este în sufletul nostru.

Plăcerea şi durerea denaturează conştiinţa morală

Că plăcerea şi durerea sunt rele se vede şi din felul în care strâmbă conştiinţa morală a omului căzut. Într-adevăr, acesta în chip „firesc” preţuieşte lucrurile după plăcerea sau durerea pe care i-o produc; şi judecata sa morală socoteşte plăcerea drept bine, iar durerea, rău. \r\n Omul căzut judecă valoarea lucrurilor nu aşa cum ar trebui, cu o minte în stare să deosebească realităţile inteligibile şi valorile spirituale, ci cu simţirea sa;

Dumnezeu nu ne vrea morali, ci sfinţi!

Vechiul a fost o pregătire a omului spre a înţelege puţin pe Dumnezeu. Adică cum putem să înţelegem noi pe Dumnezeu? Cum putem, într-adevăr, fiindcă scrie şi Scriptura că mintea omului nu poate să cuprindă pe Dumnezeu, că gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile omului, precum cerul mai presus de pământ. Şi atuncea i-a dat omului, prin trăirea ascultării, să înţeleagă pe Dumnezeu. I-a dat omului la început, să zicem, un cod etic prin Moisi, prin cele Zece […]

De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci ne prilejuiește abordarea unei probleme des întâlnite. Cuvântului „Cruce” îi acordăm, de obicei, multiple semnificații. Aș vrea să mă refer aici la simbolul cel mai profund al vieții noastre creștinești. Linia verticală, pe care se fixează cea orizontală, unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu umanitatea, iar, prin ea, cu întreaga făptură văzută. Pe baza aceluiași algoritm, am putea spune că linia orizontală unește om cu om și neam cu neam.

Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată spre oameni

Să ştiţi că în Scriptură nu există o poruncă anume pentru cinstirea Sfintei Cruci însă este foarte logic să cinstim Sfânta Cruce. De ce? În Scriptură, mai întâi de toate, trebuie să se ştie că nu sunt scrise toate câte am vrea noi să fie scrise, pentru că Scriptura este o colecţie de cărţi ocazionale. Atunci nu s-a pus problema dacă s-a instituit cinstirea Sfintei Cruci. În modul tradiţional, adică în mod verbal, fără să se scrie despre asta, oamenii […]

Lupta cu noi este mai presus de toate!

Ai luat hotărârea fermă de a sluji lui Dumnezeu şi de a-I aparţine numai Lui de acum încolo. Taina Spovedaniei şi Pocăinţei ţi-a adus iertare în toate şi ai apărut curată în faţa lui Dumnezeu. Sfânta Îrnpărtăşanie te-a adus în cea mai strânsă unire cu Domnul, sau a înnoit această comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos, şi te-a îndes­tulat cu toată puterea de care ai nevoie. Iată că eşti gata de lucru. \r\n De ne-am putea îndrepta viaţa noastră interioară doar […]