În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel. Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta.
Greutățile întâmpinate în familie – mai bine în lipsuri decât în belșug! – sunt de preferat și mai sănătoase pentru copil. Vai de el dacă îl creștem în bogăție, înconjurat de servitori și răsfățat. Răsfățul peste măsură, împlinirea tuturor dorințelor sale reprezintă una dintre greșelile cele mai grave în procesul educației.
Despărțirea noastră de trup este considerată drept ușa de trecere spre o nouă viață, fiind privită ca un eveniment firesc, universal și necesar, prin care trecem la comuniunea cu Dumnezeu.
Postul, insotit de rugaciune, alunga duhurile necurate, care aduc tulburare sufletului si trupului. Domnul nostru Iisus Hristos a spus unui dintre ucenicii sai: „Acest neam de demoni ies numai cu post si rugaciune”.
Cheia vieții duhovnicești este lupta cu propriile patimi. Unde există luptă, acolo există viață. Cel ce nu se luptă, de pildă cu patima sa de osândire a aproapelui pentru neputințele lui morale nu poate să afirme că duce o viață duhovnicească.
Deci, trebuie să fim permanent preocupaţi de mântuirea noastră. Acesta este scopul principal, de neschimbat, de neuitat: mântuirea! Şi, de aceea, trebuie să fugim de obiceiuri şi de rutină. Totul în viaţă trebuie să plece din această fiinţă a vieţii noastre: inima.
Două familii trăiesc în case alăturate, din una din ele toata ziua se aud strigate şi certuri, în cealată casă – e liniște.
Conform practicii Sfinţilor Apostoli, care, după prima lor trimitere, „ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau” (Marcu 6, 13) şi potrivit sfatului Sfântului Apostol Iacov (6, 14), Sfântul Maslu se săvârşea mai întâi de toate pentru cei bolnavi, ca un rit de tămăduire, care să aducă bolnavului sănătatea sa fizică, socotită ca un dar al lui Dumnezeu şi ca un semn al acţiunii Sale divine.
Din punct de vedere fizic, aceasta depinde de organismul fiecăruia. Dar valoarea postului nu vine din durata lui, ci depinde de perspectiva spirituală în care posteşti.
Chiparosul e verde şi vara şi iarna. Busuiocul e înmiresmat şi vara şi iarna. Mieii sunt ucişi şi vara şi iarna. Atenţie la lupi atunci când vă atacă, unul din faţă şi altul din spate. Dar fiţi mai prudenţi la două păcate: teama de păcătoşi şi dispreţuirea acestora.
Născut în secolul al XIX-lea în satul Lelici (Serbia), Sfântul Nicolae Velimirovici a fost crescut de părinți cu bună credință, cei opt frați ai săi pierzându-și viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Petrecându-și copilăria în clopotnița unei mănăstiri, Sfântul Nicolae a luat decizia de a se călugări, după ce a fost vindecat în chip minunat de dizenterie.
Omul drept ştie că suferinţa este îngăduită de Dumnezeu spre răbdarea greutăţilor pentru binele altora şi că pentru a ajunge la desăvârşire trebuie să trăiască o viaţă dură ca fierul care, pentru a deveni oţel, este trecut prin foc.
Des, mult prea des vedem şi trăim probleme în familie: de la neînţelegeri, tensiuni, certuri, până la violenţe verbale sau fizice. Care sunt cauzele lor? Pătrunzător al tainelor sufletului omenesc, Părintele Arsenie Boca ne face o sinteză:
Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri! Degeaba aduci zece preoţi la înmormântare să-i cânte „Cu sfinţii odihneşte..” că el stă de mult cu „stavarache” acolo jos şi se chinuiesc amândoi acolo în flăcări. Trebuie să ştim, că doar cantitatea de fapte bune, săvârşite cu mâna noastră, dorinţa de mântuire şi dorul de Dumnezeu, sunt acte de dezlegare a păcatelor. E simplu!
Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, și nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la oricare rugăciune. Și noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora, aşa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine şi o cană de apă.
Ca să începeţi să deveniţi duhovnicesc, trebuie să vă ocupaţi cu râvnă de viaţa dumneavoastră duhovnicească: să vă rugaţi, să postiţi, să mergeţi la dumnezeieştile slujbe, să citiţi Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi.
Probabil ne-am șters din memorie, dar Biblia ne spune că păcatul a intrat în lume împreună cu abuzul de mâncare. Totul s-a schimbat atunci când Adam şi Eva nu au putut să îşi controleze pofta. Ei au mâncat din fructul oprit, încălcând porunca lui Dumnezeu, şi noi încă le urmăm exemplul rău.
Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie.
Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică.