Câteva minuni ale Moaștelor Sfintei Maria Magdalena

3_2_1

\r\n

Un loc aparte printre Sfintele Moaște, care se află în Sfânta Mănăstire Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, deține mâna stângă a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Mâna aceasta a Sfintei este nestricată, cu pielea și cu tendoanele, și răspândește o mireasmă cerească. Și mai mult, cei care o sărută cu evlavie și credință constată că este caldă.

\r\n

\r\n

În Sfânta Mănăstire Simonos Petras din Sfântul Munte, datorită multelor minuni pe care Sfânta le face până în ziua de astăzi, este considerată și cinstită de către părinți ca a doua ctitoriță a Sfintei Mănăstiri.

\r\n

Dar să vedem câteva dintre ele:

\r\n

În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurea Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla cu putere, iar focul în câteva ceasuri a ajuns până pe coama muntelui, acolo unde pădurile Mănăstirilor Iviron, Filotheu și Xiropotamu se învecinează cu a noastră. Toți credeau ca pădurile vor fi distruse. Părinții Mănăstirii noastre au fost înștiințați din vreme și au alergat la locul incendiului. Atunci ieromonahii Neofit și Panteleimon, mișcați de marea evlavie pe care o aveau față de Moaștele Sfintei Maria, le-au luat împreună cu ei. Nimeni nu se putea apropia de foc, deoarece se primejduia să fie înconjurat de focul nemilos. Cu toate acestea, o, minunile Tale, Hristoase Împărate, de îndată ce cei doi preoți s-au apropiat de foc cu Sfintele Moaște, focul s-a oprit și, până ce au sfârșit agheasma și Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul s-a stins cu desăvârșire, spre marea uimire a părinților care se adunaseră acolo.

\r\n

O minune asemănătoare s-a săvârșit în pădurea aceleiași Mănăstiri cu Moaștele Sfintei Maria Magdalena în anul 1947.

\r\n

 În anul 1911 în localitatea Galatista de lângă Tesalonic au apărut niște viermi care distrugeau plantele. Locuitorii au cerut de la Mănăstire Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena și îndată ce părinții au săvârșit agheasma, viermele distrugător a dispărut.

\r\n

De asemenea în anul 1912, în localitatea Epanomi de lângă Tesalonic au apărut o mulțime de lăcuste. Atunci locuitori i-au rugat pe părinți să le trimită Moaștele Sfintei Maria Magdalena. După ce s-au săvârșit Paraclisul Sfintei și agheasma, lăcuste au dispărut cu desăvârșire. Locuitorii din Epanomi nutresc o deosebită recunoștință față de Sfânta Maria Magdalena. Și alte multe minuni a săvârșit și săvârșește Sfânta cu cei care o cheamă cu credință.

\r\n

Sursa: Arhim. Haralambie Vasilopoulos, Sfânta Maria Magdalena, ed. Presa Ortodoxă, Kanigos 10, Atena 1984, pp. 42-45.   

\r\n

http://marturieathonita.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *