CE PUTEM MÂNCA NOI CREŞTINII?! – 2

\r\n

Pentru cei ce au nevoie de lămuriri suplimentare cu privire la erezia adventistă despre ceea ce au voie creștini să mănânce postăm un nou articol în continuarea acestuia: Ce putem mânca noi creștinii?!\r\nPentru cei care nu s-au lămurit îndeajuns, Duhul Sfânt a lăsat în Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, o întâmplare care mărturisește și întărește adevărul deja arătat:…când Chefa (adică Sfântul Apostol Petru) a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.

\r\n

\r\nCăci înainte de a veni unii de la Iacob (adică din biserica din Ierusalim și împrejurimi, păstorită de Sfântul Apostol Iacob), el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur.\r\nȘi, împreună cu ei, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască precum iudeii?” (Galateni 2, 11-14).\r\nSă vedem dar întâmplarea! Petru, marele apostol și mărturisitor al dumnezeirii Cuvântului, a venit în Antiohia, unde foarte mulți creștini nu erau dintre iudei, ci dintre feluritele neamuri ale Siriei. Și, după Legea Nouă, mânca Sfântul Apostol Petru împreună cu creștinii, primind la fel și carnea de porc, și pe cea de vită sau de pasăre, și fructele de mare și peștele și toate celelalte.\r\nDupă cuvântul Evangheliei, după cum spune Pavel, Apostolul neamurilor. Dar venind din biserica Ierusalimului iudei care țineau și rânduieli al Legii Vechi, a șovăit Petrunevoind – poate din dragostea cea multă față de neamul său, poate dintr-o nepotrivită temere – să-i rușineze. Și a început să mănânce cu ei, ferindu-se de cărnurile pe care Legea Veche le interzicea, dar care acum erau permise creștinilor. Și au fost atrași la această fățărnicie mulți, ba chiar și cei dintre neamuri s-au văzut nevoiți – sub presiunea iudaizanților și a pildei lui Petru – să respecte ce nu era de respectat.\r\nȘi pentru a se restabili adevărul și firescul bisericii a fost nevoie de intervenția autoritară a Sfântului Apostol Pavel. \r\nȘi lui nimeni n-a putut să-i spună ceva, ca unul ce avea Adevărul de partea sa.\r\nIată, prin urmare, că Biseica a ținut în vremea Sfinților Apostoli aceeași lege ca și astăzi, prin care toate cele ale lui Dumnezeu sunt binecuvântate. Fără Legea Veche, fără a pune pecetea spurcăciunii pe cele pe care Însuși Dumnezeu le-a făcut și le-a numit curate. (1)\r\nVedem limpede mărturia Sfintei Scripturi, mărturia lui Dumnezeu, mărturie pe care Hellen White și urmașii ei o calcă în picioare, ca dușmani ai adevărului, ai Biseicii, ai lui Dumnezeu.\r\nDesigur, ei mai adaugă la aceste răstălmăciri ale Bibliei și tot felul de explicații omenești, care să arate tot felul de beneficii ale practicilor lor. Astfel, ei se străduiesc să dovedească faptul că, prin evitarea cărnii de porc și a celorlalte alimente de care se feresc, au o viață mai lungă și mai sănătoasă. De fapt nu este chiar așa, pentru că ei aleg anumite eșantioane din comunitățile adventiste, altele fiind în contradicție cu declarațiile de sănătate și longevitate ale sectei. Dar, oricum, acest lucru nu ar trebui să conteze pentru un CREȘTIN. Căci nu pentru a sta cât mai mult în lumea de aici trebuie să luptăm, ci pentru câștigarea vieții veșnice. Din acest punct de vedere mult mai multă decât longevitatea și sănătatea este ASCULTAREA față de cuvântul lui Dumnezeu.\r\nIar adventiștii, prin „regimul lor alimentar”, așa cum am văzut, îl încalcă. A, dacă ar spune, „știm că nu mai este obligatorie o asemenea lege, dar noi o ținem pentru noi, pentru sănătatea noastră”, încă ar fi de înțeles.\r\nDar așa cum fac ei, procalmând practici străine drept practici creștine, iar apoi justificându-le cu asemenea argumente lumești, se dovedesc doar negustori de idei religioase. Mai rău este că și aici se înșală, și aceasta din două pricini. Întâi, trebuie să amintim tuturor că sănătatea și viața noastră sunt cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Alimentația Sfântului Ilie Tesviteanul în pustie, a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și a altor sfinți din Vechiul și Noul Testament era – după ideile dietologiei moderne – cu totul nesatisfăcătoare. Și totuși, sfinții nu au avut probleme de sănătate sau longevitate. Putem da numeroase astfel de exemple și din călugărie, de la Sfântul Antonie cel Mare sau Sfântul Daniil Sihastrul, la Părintele Cleopa sau la Părintele Sofian, sfinți asceți ai zilelor noastre. Din toate aceste pilde se vede limpede că alimentația modernă, cu tot suportul ei științific, se limitează doar la considerente omenești. Dar realitatea duhovnicească este foarte diferită. Nu vom trata aici acest subiect, care e prea larg pentru lucrarea de față. Credem însă că am spus destul pentru ca oricine să vadă că de fapt ideile adventiste legate de regimul alimentar sunt greșite și, pur și simplu, necreștinești.\r\nȘi nici nu este de mirare că ajung în astfel de rătăciri feluriții sectanți, când ei nici măcar nu au preoție, care să apere învățătura Bisericii de răstălmăciri. „Ba nu!”ar zice sectanții, „noi toți suntem preoție împărătescă, neam sfânt…” Dar nu sunt, nici preoție, așa cum nu au nici dreptate în nenumăratele lor rătăciri. Și neavând preoție, nu au nici călăuzire. Dar de fapt, ce e cu preoția, și de ce nu o au? Vom afla în articole care vor urma……

\r\n

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea –

\r\n

Editura Christiana Bucuresti 2007

\r\n\r\n\r\n

\r\n

\r\n

(1) – Să mai spunem că unii din adventiști compară ținerea prescripțiilor alimentare ale Legii Vechi cu…postul creștin?! Ce legătură poate fi între cele două? Postul se ține NU pentru că ar fi ceva spurcat, ci pentru, că , exersând înfrânarea, abținerea de la bucatele cele mai gustoase și sățioase, creștinul să dea cât mai multă putere sufletului și să așeze trupul în postura de supus ascultător față de suflet, în postura care i se cuvine (desigur, de mai multe ori postul mai are și caracter de comemorare sau doliu, lucruri care de asemenea nu au legătură cu ceea ce fac adventiștii).