Cea mai importantă lucrare a omului

Cea mai importantă lucrare a omului estre rugăciunea. Omul a fost plăsmuit ca să-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potrivește. Numai aceasta justifică ipostasul său duhovnicesc. Numai aceasta îndreptățește poziția sa în mijlocul creației. Omul a fost plăsmuit să-L adore pe Dumnezeu și să participe la dumnezeiasca Sa bunătate și fericire.

\r\n

Ca și chip al lui Dumnezeu cum este, dorește cu nesaț după Dumnezeu și aleargă cu rîvnă să se înalțe spre El. Prin rugăciune și laudă, el se veselește. Duhul său se bucură și inima îi saltă. Cu cât se roagă mai mult, cu atît sufletul său se golește de dorințele lumești și se umple de bunătățile cerești. Și cu cît se depărtează de cele pămîntești și de plăcerile vieții, cu atît mai mult se bucură de cereasca desfătare. Încercarea și experiența ne adeveresc acest adevăr.

\r\n

Dumnezeu se bucură de acele rugăciuni care I se oferă în chipul cuvenit, adică cu conștiința nedesăvîrșirii și a nevredniciei noastre. Pentru a exista însă această conștiință, se cere desăvîrșită lepădare a  sinelui nostru păcătos și supunerea la poruncile lui Dumnezeu; se cere smerenie și lucrare duhovnicească neîncetată.

\r\n

Încredințați-vă toate grijile voastre lui Dumnezeu, căci El poartă grijă de voi. Nu fiți mici la suflet și nu vă tulburați. Cel ce cearcă adîncurile neajunse ale sufletului oamenilor, cunoaște și dorințele voastre și are puterea să le împlinească așa cum El însuși știe. Voi numai să cereți de la Dumnezeu și să nu vă pierdeți curajul. Fiindcă dorința voastră este sfîntă, să nu credeți că aveți dreptul să vă plângeți atunci cînd rugăciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu împlinește dorințele voastre într-un chip pe care voi nu-l cunoașteți. Așadar, să vă liniștiți și să-L chemați pe Dumnezeu.

\r\n

Rugăciunile și cererile singure de la sine nu ne povățuiesc spre desăvîrșire. La desăvîrșire ne povățuiește Domnul, Care vine și Se sălășluiește înlăuntrul nostru atunci cînd noi împlinim poruncile Lui.

\r\n

Și una dintre primele Sale porunci este să se facă în viața noastră voia lui Dumnezeu, iar nu voia noastră. Și aceasta să se facă cu acrivia cu care se face în Cer de către Îngeri, pentru ca și noi să putem spune:

\r\n

„Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu” și: „Facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pămînt”.

\r\n

Fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile și cererile noastre duc la înșelare.

\r\n

Sfîntul Nectarie de Eghina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *