Citirea Sfintei Scripturi – potrivit învățăturii Sfîntului Ioan Gură de Aur, întemeiate pe Epistolele Apostolului Pavel

Este cunoscut faptul că Sfînta Scriptură reprezintă lectura centrală în toate actele de cult ale Bisericii noastre. Pericopele evanghelice și apostolice din Noul Testament, psalmii și citirile din cărțile profetice și istorice ale Vechiului Testament acoperă viața de cult a Bisericii pe toată durata anului liturgic. Mai mult încă, Sfînta Scriptură este prezentă în toate imnurile și rugăciunile Bisericii noastre prin citarea frecventă a diferitelor pasaje, expresii și prin terminologia scripturistică folosită în limbajul de cult. Se poate spune că Sfînta Scriptură, prin slujbele Bisericii, adapă, insuflă și îndrumă viața creștinilor.

\r\n

\r\n

Sfînta Scriptură și Biserica reprezintă două dimensiuni indisolubil legate între ele. Biserica dă mărturie despre proveniența divină a sfintelor cărți, recunoaște în ele Revelația lui Dumnezeu în lume și în istorie, se pronunță cu privire la autenticitatea Scripturilor și este tîlcuitorul autentic și infailibil al lor întru Duhul Sfînt. Sfînta Scriptură, la rândul ei, este izvorul credinței Bisericii noastre, este punctul de plecare și ghidul acesteia, identitatea și conținutul ei. Biserica exprimă acest conținut prin dumnezeiescul cult, prin fiecare act liturgic în parte, în care folosește, în plus față de limbajul scripturistic, și limbajul ei teologic.

\r\n

Toate acestea par să vină în contradicție cu titlul comunicării mele, ”Folosirea/Studiul/Lectura individuală a Sfintei Scripturi…” etc., pentru că o asemenea folosire, care este foarte obișnuită în ziua de azi, pare să așeze Sfînta Scriptură în afara Bisericii, în afara mediului ei firesc. Se spune că folosirea individuală a Scripturii poate duce chiar la pericolul falsificării și răstălmăcirii ei. Mai demult, în 1672, un Sinod local al Bisericii Ierusalimului a luat o hotărîre, unică în istoria Bisericii Ortodoxe, prin care interzicea citirea ”de către toți” a ”Dumnezeieștii Scripturi, fiind îngăduită doar celor dăruiți Duhului cu zelul cuvenit și cunoscători în profunzime, celor care dețin metodele potrivite de a cerceta și a preda și a citi în întregime Sfînta Scriptură…”. Decizia aceasta a fost însă o reacție la acțiunea misionară a calvinilor în zona și în epoca respectivă (Vezi Ioannis Karmíris,Monumentele dogmatice și simbolice ale Bisericii Ortodoxe, vol. II, Atena 1953, p. 768).

\r\n

Părinții Bisericii Ortodoxe nu au interzis niciodată lectura individuală a Sfintei Scripturi, ci doar a textelor apocrife. Chiril al Ierusalimului, de pildă, scrie: „cele care în Biserică nu se citesc, pe acelea nici singur nu le citi” (PG 33,501 A). Același sfat îl dă și Sfântul Vasilie cel Mare, care le scrie monahilor: ”citește cărțile care se folosesc în Biserică, dar în nici un chip să nu ai de-a face cu cele apocrife” (PG 31,649B).

\r\n

Folosirea sau citirea sau studiul individual al Sfintei Scripturi sunt recomandate, și chiar în repetate rînduri și cu insistență, de către marele ierarh și tîlcuitor al Sfintei Scripturi, Sfîntul Ioan Gură de Aur. El își sprijină îndemnul acesta pe însăși Sfînta Scriptură și, înainte de toate, pe Epistolele Apostolului Pavel.

\r\n

Tîlcuind pasajul Efeseni 6:4: ”Și voi, părinților, nu întărîtați la mînie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului”, recomandă între altele și următoarele: ”Se cuvine să le dăm exemplu bun copiilor și să îi învățăm de mici să citească Sfînta Scriptură. Vai mie! Aceasta v-o spun neîncetat și mă veți socoti ca pe unul fără de minte, dar eu nu voi înceta să v-o tot spun” (PG 62,151). Ceva asemănător îndeamnă și în altă omilie a sa: ”… Totdeauna vă voi ruga, și nu voi înceta să vă rog, să luați aminte nu doar la cele ce auziți aici, în Biserică, ci și acasă la voi să citiți neîncetat Sfînta Scriptură” (PG 48,991).

\r\n

Un caz reprezentativ de studiu și lectură individuale ale Sfintei Scripturi, la care adesea face referire Sfîntul Ioan Gură de Aur, este relatarea din cartea Faptelor Apostolilor despre întîlnirea lui Filip cu etiopianul, care era dregător famen, chivernisitor al averii reginei Candachia a Etiopiei (Fapte 8:26-40). Se întorcea în țara sa din Ierusalim, unde fusese să se închine. Ședea în car și citea din Prorocul Isaia.

\r\n

Filip l-a întrebat: ”Înțelegi oare ce citești?”. Iar etiopianul i-a răspuns: ”Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?”. Din acest dialog se desprind următoarele: a) citirea individuală a Scripturii, b) dificultatea înțelegerii textului de unul singur și c) rugămintea adresată lui Filip de a-l ajuta să înțeleagă. Sfîntul Ioan Gură de Aur subliniază adesea aceste aspecte în tîlcuirea Epistolelor Apostolului Pavel. În cele mai multe dintre ele găsește argumente și motive, ca să propună lectura individuală a Sfintei Scripturi și să sublinieze cît de necesară este aceasta.

\r\n

Caracterizează citirea Sfintei Scripturi ca fiind ”pășune duhovnicească” și ”rai al desfătării”, cu mult superior raiului din Eden, căci, așa cum spune, noul paradis a fost sădit de Dumnezeu nu în pămînt, ci ”în sufletele celor care cred” (PG 51,87), și l-a întins peste toată fața pămîntului și până la marginile lumii (PG 51,87), căci Scriptura s-a răspîndit pretutindeni. Noul paradis, după cuvîntul Sfîntului Ioan Gură de Aur, nu are într-însul fiare și, mai ales, este liber de șarpele cel înșelător. Are și un izvor, din care însă nu izvorăște doar un rîu, ci mii de mii de rîuri. Din ele nu curge apă, ci harismele Duhului Sfînt. Trage concluzia că citirea continuă a Scripturilor are atîta putere, încît poate să scape sufletul din foc și să îl izbăvească de gîndurile viclene  și ură.

\r\n

Citirea Scripturii, potrivit Sfîntului Ioan Gură de Aur, este o îndatorire a tuturora și nu doar a unora. La observația multora că Scriptura trebuie cercetată doar de slujitorii Bisericii și mai cu seamă de monahi, le răspunde: ”Nu veniți cu asemenea justificări prostești, care sunt vrednice de aspră mustrare și osîndă! Nu spuneți: eu mă ocup cu chestiuni judecătorești sau sunt funcționar de stat și mă ocup cu treburile publice. Nu îmi spuneți: eu am îndeletnicirea mea din care îmi câștig traiul, am femeie, cresc copii, mă ocup cu un anume meșteșug, sunt cap de familie, sunt om care trudește mult, așadar nu este îndatorirea mea să citesc Scripturile. Aceasta este treaba celor care au părăsit lumea și s-au dus în vîrful munților și trăiesc acolo”. Și continuă Sfîntul Ioan Gură de Aur: ”Ce spui, omule? Nu e treaba ta să citești Scripturile, pentru că te sufocă multele tale griji? Dimpotrivă, mai ales a ta e îndatorirea să citești Scripturile, și chiar mai mult decît a acelora. Cei care au părăsit lumea nu au așa mare nevoie de dumnezeieștile Scripturi cît au nevoie cei care neîncetat pătimesc din pricina greutăților și a problemelor de zi cu zi. Monahii de bună voie s-au îndepărtat de zgomotele lumii și de aceea și-au făcut colibe în pustie și nu mai au nici o legătură cu lumea, ci cugetă și filosofează cele dumnezeiești în liniște și seninătate. Sunt precum aceia care stau în port și se bucură de siguranța șederii pe uscat. Noi însă ne asemănăm cu oamenii care se zbuciumă în mijlocul mării și de aceea avem mai mare nevoie să citim permanent Scripturile și să luăm din ele mîngîiere, curaj și putere. Aceia trăiesc departe de luptă, de aceea nici nu primesc lovituri. Tu, dimpotrivă, te afli neîncetat în toiul luptei și de aceea și primești multe răni și lovituri și ai nevoie de multe medicamente. Greutățile pe care le întîmpini sunt numeroase. Femeia ta te întărîtă, fiul te amărăște, robul te mînie, dușmanul uneltește împotriva ta, prietenul te rănește, vecinul te disprețuiește și te ocărăște, compatriotul tău nu te bagă în seamă, judecătorul te amenință, sărăcia te întristează. Multe pricini și nevoi ne încolțesc și primim săgeți din toate părțile. De aceea avem nevoie de armura de luptă pe care o putem lua doar din Sfintele Scripturi” (PG 48,992).

\r\n

În omilia sa despre omul bogat și săracul Lazăr menționează și pasajul II Timotei 2:20: ”într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut…”. Pornind de la acest pasaj, compară uneltele argintarilor, aurarilor, fierarilor etc. cu scrierile Sfintei Scripturi și spune următoarele despre însemnătatea lecturii individuale a Sfintei Scripturi: ”Avem nevoie de medicamente dumnezeiești, ca să tămăduim rănile pe care ni le-a provocat diavolul și să le putem evita pe cele pe care nu a reușit încă să ni le facă (PG 62,361). Să putem opri de departe săgețile diavolului și să le respingem prin neîncetata citire a Scripturilor. Nimeni nu se poate mîntui, dacă nu se bucură de folosul duhovnicesc care vine din citirea permanentă a Scripturii. Ne vom putea mîntui doar dacă ne supunem acestei continue tămăduiri

\r\n

care ne vine din citirea Scripturii. Căci, dacă în fiecare zi suntem răniți, dar nu primim ajutor medical de trebuință, atunci ce nădejde de mîntuire să mai avem?” (PG 48,993).

\r\n

Puțin mai jos și în același context scrie: ”după cum feluriții meșteșugari au uneltele specifice meseriei lor, precum ciocanul, nicovala, cleștele etc., la fel și noi avem ca unelte cărțile apostolice și profetice și îndeobște orice carte de-Dumnezeu-însuflată și folositoare a Scripturii. După cum aceia cu uneltele lor meșteresc și dau formă la diferite vase, la fel și noi cu uneltele noastre dăm formă sufletului nostru și, cînd este păcătos și învechit în rele, îl îndreptăm și îl înnoim… Meșteșugarii cu uneltele lor nu pot să preschimbe materia obiectelor pe care le confecționează. Nu pot adică să preschimbe, de pildă, argintul în aur. Pot să le schimbe doar forma. Nu se întîmplă însă același lucru cu tine, pentru că tu ai ceva mai mult decît aceia. Tu poți, prin citirea Scripturii, să prefaci vasul de lemn în vas de aur. Iar pentru toate acestea mărturie este Apostolul Pavel” (PG 48,993) (și trimite la pasajul II Timotei 2:20).

\r\n

Tîlcuind pasajul I Corinteni 10:11 (”Și toate acestea li s-au întîmplat acelora ca preînchipuiri ale viitorului, și au fost scrise spre povățuirea noastră, la care au ajuns sfîrșiturile veacurilor”) spune următoarele: ”Dacă cineva nu înțelege ce citește în Scriptură, să ia și să citească Scriptura în întregime. Și dacă citește toată istoria ei, să păstreze cele ce înțelege și să le lase deoparte pe cele ce nu înțelege. Dacă va întîmpina greutăți în a înțelege, să se ducă la cel mai înțelept decît el și să îi ceară ajutorul. Dacă iarăși nu găsește ajutorul de care avea nevoie, Dumnezeu îi va descoperi adevărul văzînd strădania lui…” (PG 48,995). Apoi îl dă ca exemplu pe famenul Candachiei.

\r\n

În alt loc, dar în același context, face trimitere pasajele I Corinteni 2:1 (”Și eu, fraților, cînd am venit la voi și v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvîntător sau ca înțelept”) și I Corinteni 2:4 (”cuvîntul și propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii”). Le folosește pentru a-i compara pe filosofi cu apostolii și spune: ”Filosofii, ritorii și scriitorii nu aspiră la un interes comun, ci scopul lor este cum să stîrnească admirația celorlalți față de ei înșiși. Dacă se întîmplă să spună ceva folositor, acel ceva rămîne ascuns în confuzie și imprecizie. Apostolii însă și Prorocii, ca învățători ai lumii, toate le-au făcut limpezi și clare, ca fiecare să poată înțelege din simpla citire” (PG 48,994). Sfîntul Ioan Gură de Aur consideră că sunt pe înțelesul tuturor multe locuri din Scriptură, de aceea se și întreabă: ”Cui nu îi sunt pe înțeles cele ce scriu evangheliile? Cine, auzind fericiți cei blânzi, ferici cei milostivi, fericiți cei curați cu inima etc. mai are nevoie de învățător ca să i le explice?” (PG 48,995).

\r\n

În același context, Sfîntul Ioan Gură de Aur constată că ”citirea Scripturilor este o mare frînă în a nu păcătui omul… Iar neștiința Scripturilor este stîncă mare și prăpastie adîncă…, aceasta a născut erezii și a condus la o viață stricată, aceasta a răsturnat lucrurile cu susul în jos” (PG 48,995). Ereziile însă nu le-a născut doar neștiința Scripturilor, ci și tîlcuirea greșită a acestora. Referindu-se la Epistolele lui Pavel, de pildă, caracterizează ca dovadă de superficialitate a nu da atenție întregului lor conținut, ci a alege din Scripturi doar ce este clar și a înlătura ce este neclar. Concepția aceasta, adică a crede cineva că în dumnezeieștile Scripturi există lucruri de prisos, a condus la erezii. ”În dumnezeieștile Scripturi”, spune, ”nu există nimic de prisos, nici o iotă sau o cirtă. Chiar și aceste formule de adresare din epistole cuprind înțelesuri foarte înalte” (PG 51,18). Aceeași opinie o repetă și în altă omilie a sa, spunînd: ”Citirea dumnezeieștilor Scripturi se aseamănă unei comori. Dacă cineva reușește să găsească puțin aur curat, își dăruiește sieși o mare bogăție. La fel se întîmplă și cu dumnezeiasca Scriptură. Încă și într-un cuvințel poți găsi înțelesuri de mare însemnătate, cu multă putere și negrăită bogăție. Nu doar comoară, ci și izvor nesecat care izvorăște ape dumnezeiești (PG 53,32).

\r\n

În același context folosește două reprezentări similare despre valoarea citirii Scripturii. Iată care este prima imagine: ”O ploaie năprasnică inundă suprafața pământului fără să pătrundă însă adînc în pămînt

\r\n

și, prin urmare, fără ca pămîntul să aibă vreun folos de pe urma ploii. Cînd însă ploaia este liniștită și molcomă, e cu putință ca prin cîteva pînze de apă să intre în adîncul pămîntului și să îl facă roditor… Dumnezeieștile Scripturi se aseamănă cu norii duhovnicești și înțelesurile acestora se aseamănă cu ploaia. Se cuvine să lăsăm să pătrundă încet-încet în sufletul nostru cuvintele Scripturii” (PG 51,90).

\r\n

În a doua imagine Sfîntul Ioan Gură de Aur aseamănă Scriptura cu un copac sădit lîngă un pîrîu. ”Copacul acesta”, spune, ”nu primește apă doar două sau trei ore pe zi, ci toată ziua și toată noaptea…, de aceea, fără ca cineva să îl ude, are frunze frumoase și roade bogate… Astfel și acela care citește în continuu Scriptura este ca și cum s-ar afla aproape de izvoarele apelor și prin neîncetata citire ar dobîndi mare folos” (PG 51,90).

\r\n

Într-o altă omilie scrie ”Pe o pășune se află multe flori, trandafiri, crini etc. cu multă mireasmă. Citirea dumnezeieștilor Scripturi nu aduce doar miresmele florilor, ci și roadele care hrănesc sufletul” (PG 49,17). Astfel, ”citirea Scripturilor îi ajută să găsească alinare pe cei îndurerați, pe cei împovărați de păcate și pe cei stăpîniți de gînduri păcătoase” (PG 49,299).

\r\n

În același context spune că ”nu este de ajuns citirea Scripturilor pentru a ieși la iveală tezaurul bunătăților pe care le cuprinde. Se cuvine cercetat adîncul înțelesurilor acestora…” (PG 51,148).

\r\n

Citirea individuală a Scripturii conduce adesea la exagerări, pe care Sfîntul Ioan Gură de Aur le osîndește. În vechime exista obiceiul, de pildă, la mulți dintre cei bogați, să își procure Scripturi decorate cu aur și să își împodobească cu ele bibliotecile lor bogate. Mai des întîlnit era însă obiceiul ca femeile și copiii mici să își atîrne evanghelia de gît și o poarte cu ei peste tot. Sfîntul Ioan Gură de Aur îi sfătuiește însă ca poruncile Evangheliei să și le înscrie în minte, nu să le poarte atîrnate de gît.

\r\n

Am înfățișat foarte puține din multele îndemnuri ale Sfîntului Ioan Gură de Aur cu privire la citirea și studiul individual al Sfintei Scripturi.

\r\n

Astăzi Sfînta Scriptură este accesibilă tuturor, pentru că se predă în școli, se dezbate în cercuri de ”studiu al Sfintei Scripturi”, se cercetează individual și în grup și se poartă vii discuții asupra ei. În paralel, Biserica noastră se străduiește permanent ca învățătura Scripturii să aibă o cît mai larga răspîndire. Însă toate aceste eforturi își împlinesc țelul numai atunci cînd citirea și tîlcuirea Scripturii este în strînsă legătură cu viața liturgică a Bisericii. Cu alte cuvinte, Sfînta Scriptură poate și trebuie să fie studiată și înțeleasă individual, dar în paralel trebuie trăită în Biserică prin participarea credinciosului la viața de cult și liturgică.

\r\n

\r\n

”De la Apostolul Pavel la Sfîntul Ioan Gură de Aur”, Congresul Științific Internațional ”Pavlia”, ediția a XIII-a, Actele Congresului, Sfînta Mitropolie a Veriei, pp. 99-106).

\r\n

http://www.pemptousia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *