Despre creștinofobie, „efectul turmei” și crucea Mitropolitului. Pentru cei ce aruncă cu pietre în episcopi și preoți (V)

Motto: „…Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra…” (Mântuitorul Iisus Hristos)

\r\n

„…Petre, mă iubești tu pe Mine?”

\r\n

Pe 7 aprilie 2009 în fața tinerilor care protestau în fața președinției a apărut un detașament de vre-o 50 de băeți cu fețele ascunse. Ei au aruncat primele pietre în clădirea Președinției. Cei care au regizat provocarea au contat pe „efectul turmei” care paralizează rațiunea și îi împinge pe oameni să procedeze la fel ca și ceilalți membri ai grupului.

\r\n

După vre-o 15 minute numărul celor care aruncau cu pietre era mult mai mare. Foarte mulți au fost cei care nu au rezistat ispitei și au ridicat piatra, unii dintre ei suportă consecințele și acum. Ei au fost maltratați, provocatorii au dispărut, regizorii își beau cafelele pe la Ambasade, servicii de securitate și în alte locuri.

\r\n

Urmând aceeași strategie, pe 4 septembrie 2014 un grup de „jurnaliști, programatori și activiști din Republica Moldova și România” au început să arunce pietre mediatice în slujitorii Bisericii. Mai întâi în mitropolitul Vladimir. Apoi în alți preoți și în episcopul Marchel. Pe urmă în episcopii Anatolie și Nicodim  cărora li se incriminează prietenii „necreștinești” cu oameni de afaceri, a căror reputație nu este prea bună. Întâmplător sau nu, furnizorii de informații compromițătoare și dosare personale au trecut cu vederea pe episcopul Sava de la Tiraspol, pe episcopul Petru al Basarabiei și pe episcopul Petru de la Ungheni. Oricum, în câteva săptămâni, aproape toată presa și rețelele de socializare s-au înrolat benevol în rândul aruncătorilor cu pietre. Unii pentru dreptate, alții pentru vizualizări, senzație sau bârfă, ceilalți așa, ca să fie în rând cu lumea.

\r\n

Este evident, că cei care îi plătesc pe activiștii de la RISE Moldova și pe alți jurnaliști implicați în campania împotriva slujitorilor Bisericii contează și ei pe „efectul turmei”. Și „turma” a reacționat, vocile ei răutăcioase tună și fulgeră … pe internet. Zeci de băiețași și fetițe, care pășesc pragul Bisericii doar  înainte de bacalaureat își exprimă nemulțumirea. Sigur că între ei sunt și „nemulțumiți” la comandă din stafurile partidelor care pentru 2000 de lei pe lună sunt gata să atace pe oricine de pe 5-7 profile diferite din rețelele de socializare. Și desigur că sunt și guri-sparte certate cu realitatea care, de dragul salariului, ridiculizează orice le dictează patronul sau orice face audiență și-i scoate dintr-o mediocritate greu de suportat.

\r\n

Dar nu asta e important, e important ce urmăresc cei care au declanșat această campanie mediatică anticlericală.

\r\n

Din punctul meu de vedere sunt mai multe cauze care i-a motivat pe autorii acestei campanii susținută de agenți de securitate din structuri particulare sau de stat.

\r\n

Cauza principală este atitudinea eurosceptică a capilor Bisericii și desele ei critici la adresa liderilor noștri politici și a legilor Uniunii Europene. Să nu uităm că în sinoadele precedente s-au pronunțat asemenea cuvinte ca „ex-comunicare”, „anatema” ș.a. iar unul din membrii Sinodului l-a declarat „om de nimic” pe șeful statului. Să nu uităm că Biserica și-a ridicat vocea împotriva reprezentantului Organizației Națiunilor Unite  Heiner Bielefeld, care își exprima nemulțumirea față de „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe din Moldova” într-un raport despre liberatea religiei în RM.

\r\n

De asemenea nu trebuie să uităm că sîntem în plină campanie electorală, iar guvernații noștri nu au prea multe realizări. Poate gestionarea frauduloasă a milioanelor care le-au fost alocate de către Uniunea Europeană pentru realizarea „poveștii de succes”, din care milioane totuși s-a construit și reparat câte ceva. Partidele, cu mici excepții nu au planuri serioase de dezvoltare a Republicii Moldova, dar au un steag albastru cu steluțe pe care o să-l fluture într-o nebunie mai des decât tricolorul. Și mai au o poveste frumoasă – povestea că în Uniunea Europeană moldovenii o să trăiască ca în comunism. Povestea aceasta îi preocupă foarte mult, pentru că majoritatea moldovenilor au fost educați să creadă în povești, iar lor nu le rămâne decât să ne convingă cine este adevăratul Făt Frumos din lapte scos al integrării europene.

\r\n

Regretabil este, că cine nu crede această poveste este considerat drept un om înapoiat, prost, speriat, taliban, cu mentalitate provincială și este un potențial dușman al europenizării. Vizionați spoturile de promovare a ideii europene și o să înțelegeți ce am în vedere. De exemplu, filmulețul cu chirițelehttps://www.youtube.com/watch?v=x4qV74pOAgQ, sau cel cu țaranul antieuropean https://www.youtube.com/watch?v=yAmrDVlU32w .

\r\n

Și dacă Biserica critică o poveste, un mit și un lucru pe care partidele vor să-l prezinte drept o perspectivă de succes, e clar că Biserica pune în pericol calculele electorale ale unor politicieni și oameni de stat pentru care promovarea vectorului european este unica cale de a rămâne la Putere, la treuca bugetară.

\r\n

Observați că pozele mitropolitului la mare au apărut în presă la o zi după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova iarăși a criticat politica statului. Stat care de multe ori acționează ca un ONG: dacă Europa dă bani să creștem iepuri – creștem iepuri, dacă Europa dă bani să mângâiem homosexuali – îi mângâiem, dacă Europa dă bani să mărim numărul de femei în partide și Parlament – noi facem din secretare și șefe de cancelarii politicieni și oameni de stat. În rezultat, deciziile Sinodului au rămas practic nemediatizate, iar consumatorilor de informații li s-a servit un nou motiv de bârfă: mitropolitul și o femeie frumoasă. Imaginația nu are frâne și limite, presupunerile au curs gârlă. Totuși cu ce i-a supărat Sinodul pe propagandiștii paradisului european de această dată?

\r\n

 Condamnarea paradelor gay și a consecințelor adoptării Legii despre egalitatea de șanse

\r\n

„Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova trebuie să constate din nou, cu dezamăgire că Statul nu a auzit nici până astăzi solicitările clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, de a nu legifera indecența și amoralitatea sexuală, exprimate prin Legea cu privire la egalitatea de șanse.

\r\n

Toate petițiile, conferințele de presă și protestele pașnice de până acum, menite să arate pericolul manifestării homosexuale publice, au rămas fără nici un răspuns din partea guvernanților noștri, toate acestea întâmplându-se într-o țară în care, majoritatea covârșitoare a cetățenilor sunt de credință creștin-ortodoxă. Această atitudine neglijentă a autorităților față de un grav flagel social ridică numeroase semne de întrebare referitor la politica pe care o are statul față de societate…”

\r\n

Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova cu privire la provocările secularizante ale Uniunii Europene

\r\n

„Acum când ne-am recâștigat dreptul legitim de a merge la Biserică și de a propovădui fără teamă cuvântul Evalgheliei, întărindu-ne astfel în credință și nădejde în mântuitorul Hristos, Europa ne arată deja un exemplu de existență fără de Dumnezeu. Occidentul trece cu vederea poruncile și interdicțiile Sale. Acolo în mod insistent est propagată ideea conform căreia viața trebuie trăită după voia omului și nu după Legea Domnului.

\r\n

Astăzi în lume există două tendințe, una năzuiește să păstreze și să promoveze valorile morale și spirituale izvorâte din credința în dumnezeu, iar conform celeilalte, oamenii le pot face pe toate după propria știință și voință, neglijând orice datină sacră, lăsată spre folosul sufletului.

\r\n

Să luăm, de exemplu, conceptul despre căsătorie – Domnul a binecuvântat ca bărbatul să se însoțescă cu femeia, prin exemplul protopărinților Adam și Eva, dându-le poruncă să se înmulțească, astăzi însă se vrea compromiterea instituției familiei prin legalizarea căsătoriilor cuplurilor de același sex, fapt condamnat aspru de Dumnezeu și de Sfânta Sa Biserică.

\r\n

Aceasta este doar una din gravele probleme de moralitate cu care se confruntă societatea din Uniunea Europeană, pe lângă propagarea eutanasiei, a avortului și a altor flagele sociale. Anume acestea sunt marile pericole ce ar putea să distrugă o întreagă civilizație ortodoxă, din a cărei plinătate facem parte și noi și pe care avem datoria să o apărăm, demascând toate atentatele la integritatea ei, în fața semenilor și a lui Dumnezeu.

\r\n

Biserica Ortodoxă din Moldova nu are pretenția de a dicta direcții economice și politice, însă își rezervă dreptul și datoria consfințite de Evanghelie și de istorie de asta de veghe asupra integrității duhovnicești a acestui popor care a ieșit biruitor din toate încercările timpului, datorită trezviei spirituale și a credinței neclintite în Mântuitorul Hristos.”

\r\n

O altă cauză a campaniei anticlericale este faptul că anumiți lideri ortodocși susțin actori politici sau primesc cadouri de la aceștia, lăsându-se să fie asociați cu dătătorii de daruri, mulți dintre care nu sunt chiar chei de biserică. Sigur că slujitorii Bisericii au partea lor de vină că se lasă antrenați în campaniile de imagine ale politicienilor. Poate și pentru că nu sunt obișnuiți să gândească politic. Nu e secret că și episcopii din Republica Moldova, și preoții mai influenți au prieteni lideri politici. Lovind într-un mitropolit în campanie electorală, lovești și în prietenii lui politici, cel puțin așa văd lucrurile cei care fac jocurile politice.

\r\n

Orice student de la sociologie știe că în Moldova Biserica este instituția cu cel mai înalt grad de credibilitate – 85 la sută din cetățeni se încred în Biserică, iar aceasta ar putea  face din ea o forță reală în campania electorală, dar și în viața social-politică în general. Și atunci ce face un politicianul dacă nu reușește să se împrietenească cu mitropolitul sau oricare alt episcop ca să-l poată controla și folosi inclusiv în campania electorală?

\r\n

Corect, îl compromite ca autoritate morală, îl neutralizează, îl demoralizează ca să-i poată închide gura și astfel, îl scoate din jocul electoral al adversarilor săi politici. În consecință subminează credibilitatea instituției pe care o reprezintă și diminuează puterea acesteia de a influența asupra poporului și asupra adoptării unor decizii politice.

\r\n

O altă țintă a campaniei anticlericale ar putea fi chiar pregătirea opiniei publice pentru schimbarea mitropolitului. Și asta nu pentru că s-ar vrea un mitropolit mai bun, ci pentru că s-ar vrea un mitropolit cu mână tare care să pună la punct orice episcop, dar care să fie foarte ascultător în relația cu politicienii și statul, chiar și atunci când creștinii și interesele Bisericii dictează alte atitudini. Probabil că a și fost identificat vre-un candidat mai focos, care pentru bani ar fi capabil să tae în stânga și în dreapta. Cu alte cuvinte unul din scopurile campaniei este instaurarea controlului asupra Bisericii, a  Sinodului.

\r\n

Și nu în ultimul rând ținta campaniei anticlericale este demoralizarea și reducerea la tăcere a tuturor liderilor incomozi ai Bisericii.

\r\n

Pe strategii din spatele campaniei îi deranjează cel mai mult că Biserica are o opinie, este un lider de opinie și că, în ultimul timp se manifestă ca atare. Iar opiniile Bisericii de multe ori nu coincid cu politica guvernaților, mai ales la capitolul ajustarea legislației naționale la normele europene. Știm că Biserica a criticat mereu mai multe legi pe care ni le-a impus Uniunea Europeană, începând cu legea despre culte și cea de legalizare a avorturilor, adoptate pe timpul guvernării comuniste și terminând cu legea egalității de șanse votată de AIE. Deciziile Sinodului BOM din 3 septembrie 2014 sunt incă o dovadă în acest sens.

\r\n

Și acum ce să facem, când toată lumea aruncă cu pietre în mitropolit, în episcopi și în preoți? Luăm și noi o piatră ca să aruncăm în cel mai mare preot din raion? Îi fotografiem casa, îi pândim soția cum se dă cu ruj și poartă bluji? Nu cumva odrasla lui are mașină? Eu zic să ieșim din turmă, din această campanie de discreditare a oamenilor Bisericii. Pentru că, chiar dacă din punct de vedere jurnalistic lucrurile par a fi corecte, atunci din punctul de vedere creștin și duhovnicesc răspândirea unor informații defăimătoare este un lucru rău. Așa învață sfântul ierarh Ioan Gură de Aur.

\r\n

Ioan Gură de Aur: „Cel ce vorbește de rău manâncă suflet de om”.

\r\n

„Ca să se înspăimânte, sfântul apostol Pavel a zis: „Daca va mâncati între voi și vă sfâșiați unii pe alții, băgați seama să nu va distrugeți laolaltă”. N-ati înfipt dinții în carnea altuia, ci i-ați înfipt bârfirea în suflet, ați sfâșiat prin relele voastre judecăți, ați pricinuit mii de rele – și vouă înșivă și celui bârfit și multor altora.

\r\n

Căci, defaimând pe aproapele, ați înrăit pe cel ce vă ascultă; dacă-i păcătos, numaidecât îsi va afla tovarăș întru pacat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greșeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgeasca de mândrie. Mai mult, veți strica prin aceasta însăși obștei Bisericii, căci cei care vă ascultă, nu vor judeca numai pe cel care a păcătuit, ci își vor extinde dojanele asupra întregii obști creștinești.

\r\n

Nu auzim pe cei necredincioși zicând ca acela sau celălalt este nerușinat și stricat?

\r\n

În loc de a învinui pe cel ce a furat, ei au banuieli asupra tuturor creștinilor,   între   altele,   pricină   sunteți că slava lui Dumnezeu este batjocorită. Pe cât buna noastra purtare slăvește numele Domnului, pe atât greselile noastre Il batjocoresc și-L jignesc. Apoi, ați necinstit pe cel despre care vorbiți de rău, și făcându-vi-l dușman. Pe urma, v-ați învrednicit de pedeapsă și amestecându-vă în treburi care nu vă privesc de loc.

\r\n

Să nu veniți să-mi spuneți: „Sunt bârfitor doar când spun lucruri neadevărate”. Chiar de veți spune adevărul, vorbind de rău de altul, tot greșeala este. Fariseul din Evanghelie spunea adevărul, vorbind rău de vameș, dar aceasta nu-i aducea nici o acoperire…

\r\n

Și nu mă adresez numai bârfitorilor.

\r\n

Pe cei care aud pe altii bârfind, îi rog să-și astupe urechile și să meargă pe urma vorbelor profetului, care zice: „Pe cel ce în taina vorbea rău de aproapele lui, l-am alungat”. Ziceți aproapelui nostru: „Vreți să dați cuvânt de încuviințare cuiva sau să-i aduceți laudă? Iată deschid urechile mele ca sa vă primesc cuvintele, ca pe o bună mireasmă. Ci, de vreți să spuneti de rau, nu mai las cuvintele să intre, căci nu pot primi gunoiul și tina”.

\r\n

Ce am învăța dacă aflu că acela sau altul e rău? Pentru că aceasta nu poate decât să-mi strice și să-mi aducă o grea pagubă.

\r\n

Așadar, să ne îndeletnicim cu treburile noastre, căci vom avea de dat socoteală de greșelile noastre – vieții noastre înșine să-i dăm băgarea noastră de seamă, iscoditoare și cercetătoare. Care va fi acoperirea noastră, și la ce bunavoință vom fi îndreptățiti, dacă în faptele noastre ne pripim îndeletnicindu-ne cu cercetarea faptelor celorlalți?

\r\n

Să te apleci trecând, ca să privești în casa străină, ispitind ce se petrece în ea, e lucru de rușine și nedemn, e tot ce poate fi mai josnic.

\r\n

Ceea ce e încă și mai ciudat, e că acel ce se poartă astfel și nu-și văd de loc de ale lor, când zic o vorbă pe care n-ar fi trebuit s-o spună, poftesc pe cei ce ascultă, să nu cumva să spună acestea altora și-l pun chiar să jure. Prin aceasta ei lasă bine să se vada că a savârșit o faptă vrednică de ocară. Căci dacă dorești ca cineva să nu spună altuia ceea ce a auzit de la tine, cu mai mult temei trebuie să deprinzi discreția.

\r\n

Țineai taina bine dosită – și numai când ai trădat-o, cugeți că trebuie să fie bine păstrată. Dacă vreți să nu fie dată în vileag, nu o spuneți voi mai întâi. Când ai spus secretul altcuiva, te trudești zădarnic cerându-i, sub juramânt, să vegheze bine asupra celor spuse de tine (…)

\r\n

E cu neputință ca un bârfitor, ispitind faptele altuia, să ia seama vreodata asupra propriei lui purtări. Tot zelul îl pune să afle lucruri despre alții, iar treburile proprii sunt lepădate nepăsării și izbeliștei.

\r\n

Dacă, fără încetare, cugetăm la păcatele altuia, când mai avem vreme să ne îndeletnicim cu ale noastre?”

\r\n

În general învățătura Bisericii ne oprește de a judeca și mai ales a osândi aproape nostru:

\r\n

Despre osândirea aproapelui

\r\n

„Este un păcat foarte obișnuit acela al bârfei, al osândirii aproapelui, al osândirii celuilalt, pe care de obicei o facem în comparație cu noi: „Eu sunt grozav, celălalt este un ticălos !” Și bârfa începe și toți contribuie ca să omoare pe acel care a căzut sub această rază a osândirii. Acesta este un păcat foarte mare, deoarece judecata este a lui Dumnezeu. El judecă pe fiecare dintre noi, El știe când ne vom mântui, cum ne vom mântui. Chiar daca am gresit, ne trimite mijloace de îndreptare, încât a Lui este judecata, a Atotțiitorului.

\r\n

Când intervenim noi, oamenii, este ca și cum am spune: „Doamne, Tu nu știi nimic! Să-ți spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta!” Așa ne prezentăm noi, plini de obrăznicie și de nesimțire și dobitocie. Îl dăm afară din scaunul judecății și judecam noi. Spunem mai departe ce stim noi sau ce ne imaginăm noi! Și Mântuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personală, Se retrage. Însă își retrage și harul, puterea aceasta dumnezeiască care ne ține cu viață. Și atunci noi începem să bâjbâim în întuneric ca niște ologi, ca niște dezorientați, ca niște orbi. Nu știm cum să facem, ce sa facem și cum să ne echilibrăm. Spunem toate ticaloșiile care ne vin atunci în minte împotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub această rază a osândirii noastre. Iar Dumnezeu, ridicând harul de la noi ca pedeapsă, intrăm în această situație de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, și greșim. Și, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa constă, în primul rând, în gânduri de răutate în tot chipul: gânduri spurcate, gânduri de păcate și imagini păcătoase, gânduri de hulă chiar împotriva lui Dumnezeu și împotriva sfintelor icoane. După aceea, pedepse cu pagube, tulburări în familie, tulburări sufletești, încât e un intreg haos și iad în sufletul nostru, pentru că în noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut să ocupăm locul Lui. Când ne scuturăm de Dumnezeu, ne apropiem de cel rău! De răutate și de trufia diavolească! Așa încât, iertați-mă, suntem un fel de diavoli, atunci ! Această bârfă, această osândire a aproapelui este una dintre cauzele sau păcatele care ne opresc de la Sfânta Împărtășanie”.

\r\n

Igor Pînzaru

\r\n

ioanatan.wordpress.com

\r\n

P.S Astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci și pomenirea Sfântului ierarh Ion Gură de Aur, a cărui cuvântare despre bârfire am publicat-o mai sus. E drept că Hristostom mai are un cuvânt, unde spune că „preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții”. Dar nu e ușor de îndeplinit cuvântul acesta. Pentru că preoții, ca și episcopii nu sînt parașutați din Cosmos, ei se nasc, cresc și sunt educați printre noi. Noi le dăm bani ca să  ne acopere anumite păcate. Noi le dăruim daruri scumpe pentru  a ne făli și a ne fuduli sau pentru a profita din asta. În definitiv, noi suntem cei care le strigăm la hirotonie „Vrednic este!” Și tot noi trebuie să-i susținem când greșesc și se poticnesc. Iar înainte de a-i acuza ca nu-și duc cum trebuie crucea de preoți sau episcopi, să ne întrebăm: „Cum ne ducem noi crucea de creștini?”