Despre judecarea preoților

În zilele de astăzi foarte mulți oameni suferă de o boală duhovnicească mistuitoare, aceasta este patima judecării, iar în cuvântul meu de acum către cititor, mă voi referi la o formă deosebit de periculoasă a acestei patimi, și anume judecarea preoților.

\r\n

Am observat faptul că cei care judecă preoții sunt îndeosebi cei care sunt necredincioși, ateiști, la ei se adaugă și cei care aparțin altor religii sau fac parte din felurite secte. Cel mai dureros este faptul că mulți din cei care judecă preoții sunt creștini ortodocși. Ce fel de creștini ortodocși sunt ei? Acești fii ai Bisericii nu sunt enoriași (прихожане) în sensul că ritmul vieții Bisericii nu este racordat la ritmul vieții lor, ci ei intră pe la biserică atunci când au nevoie și când manifestă un interes „personal”. Acest tip de oameni este desemnat de un termen exact în limba rusă- „захожанен” .

\r\n

Ce îi face pe acești oameni ca să judece preoții? Răspunsul este unul singur și ferm: PĂCATUL. Dina cauza păcatelor proprii cei care judecă preoții și nu numai pe ei nu pot vedea altceva în alții decât numai păcat, de fapt acești oameni împătimiți nici nu pot altfel atât timp cât inima lor este întunecată de păcat. Celor sfinți toate le sunt sfinte, celor curați toate le sunt curate și celor împătimiți toți le sunt împătimiți.

\r\n

Deseori mă întreb de ce oare în cadrul mass-media, dar chiar și în discuțiile oamenilor predomină acuzația în loc de îndreptățire, la fel mă întrebam de ce predomină evidențierea laturii negative în detrimentul celei pozitive. Iar mai concret de ce sunt judecați preoții, că anumit părinte este așa, că altul a făcut într-un mod iar celălalt a săvârșit cutare faptă. De ce nu se fac publice asemenea cazuri deosebite ca: preoți care au mulți copii, preoți care nu au casă și stau la gazdă, preoți care au adoptat copii etc. Din experiența mea proprie pot mărturisi faptul că cunosc multe din astfel de cazuri, la acestea adaug și că am onoarea de a cunoaște un părinte care în afară de faptul că e preot el mai este și medic chirurg excepțional, un doctor al sufletului și al trupului. Aceste cazuri nu sunt foarte bine cunoscute societății, pentru că în primul rând așa învață biserica care spune că smerenia este coroana tuturor virtuților, dar și pentru faptul că aceste cazuri nu convin foarte multor persoane, ele împiedică de a judeca, a bârfi și sunt ca o palmă peste obraz celor care învinuiesc preoții.

\r\n

Mântuitorul nostru Iisus Hristos în viața lui pământească a fost defăimat, judecat și batjocorit numit bețiv, mâncăcios, prieten al vameșilor și al păcătoșilor și chiar fiind acuzat că era îndrăcit. Dar Domnul nostru a dat mângâierea Apostolilor săi prin ei preoților și tuturor creștinilor spunând următoarele: „ Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât”(Ioan 15,18). și apoi zi cându-le că acestă ură îi va urmări până la sfârșit.  Această prorocire a lui Hristos după cum s-a văzut de-a lungul istoriei Bisericii s-a realizat exact.

\r\n

Împlinirea prorociei Mântuitorului a avut loc în milioane de vieți de martiri și sfinți. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost ca un soare luminos pe scaunul de conducere al Bisericii din Constantinopol. De aceea, foarte mulți oameni contemporani lui din capitala Imperiului Bizantin îl iubeau, dar la fel de mulți îl urau și defăimau pentru că acest sfânt dădea în vileag toate neajunsurile societății și mustra patimile celor de la conducere dar și celor conduși. Totul s-a sfârșit prin exilul Sfântului Ioan în marginea Imperiului Bizantin, dar nu oarecum, ci fiind impus să meargă pe jos până la locul lui de deportare, adică de la Constantinopol (astăzi Istanbul) până la Armenia – calea de 1000 de km pe jos timp de 70 de zile, îndurând frigul, arșița, foamea, bătăile, nesomnul, înjosirile și altele. La fel Sfântul Metodie patriarhul Constantinopolului, înainte de intronizare a fost calomniat ca fiind desfrânat și a săvârșit un viol. Tot cuvântul de apărare ar fi fost de prisos și deloc credibil, de aceea Sfântul Metodie a mers pe altă cale. Cu puțin timp înainte de aceste evenimente Dumnezeu prin marea Sa înțelepciune a săvârșit o minune cu acest sfânt, și anume i-a uscat părțile lui intime. Astfel atunci când a fost judecat Sfântul Metodie a recurs la o acțiune unică în istoria Bisericii, el s-a dezbrăcat în fața celor care îl judecau arătând că de fapt era imposibil să realizeze ceea de care a fost bănuit, în acest mod rușinând pe învinuitorii săi. Tot aici amintesc și de Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, care strălucea de mulțimea virtuților, dar așa strălucea încât cei păcătoși îl învidiau și îl disprețuiau, fiind învinuit că vrea să înlăture pe patriarh și să îi ia locul. Atunci Sfântul Nectarie a fost depus din treapta arhierească și a ajuns până la o mare umilință, a juns să spele WC-urile. Ce să mai vorbim despre Cuviosul Vitalie, cel care cumpăra nopțile prostituatelor și timp de o noapte întreagă discuta cu fiecare desfrânată despre Împărăția Cerurilor, despre calea spre mântuire și pocăință, iar atunci când finisa cu ultima o lua de la capăt. Multe din acele femei au ajuns călugărițe. Evident că poporul cetății îl disprețuia, îl judeca și învinuia că este desfrânat și nevrednic de haina monahală.

\r\n

În vechime exista o lege, dacă cineva judeca o persoană el trebuia neapărat să aducă dovezi incontestabile, în caz contrar dacă nu putea dovedi cele spuse, atunci rămânea la nivel de calomnie și era pedepsită persoana care judeca cu pedeapsa care se cuvenea celui bănuit. Probabil astăzi această lege ar fi foarte binevenită, pentru a mai pune pe gânduri pe care care foarte ușor deschid gura ca să judece pe cineva.

\r\n

Din totdeauna aparențele au fost înșelătoare pentru om, nu putem judeca după aparențe, doar Dumnezeu știe inima omului, doar El știe cele ascunse ale inimii și tot El pătrunde cele mai adânci taine ale acesteia. De aceea, nu avem dreptul de a judeca, căci toată judecata este a lui Dumnezeu. Chiar dacă un preot a greșit, el va da răspuns pentru faptele sale, cu cât este mai mare puterea și darul cu atât mai mare este și responsabilitatea. Nouă nu ne revenie decât să-l ajutăm pe acela cu rugăciunea noastră personală.

\r\n

În închiere, este important să ținem minte mereu cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: „Să vorbești doar atunci când ai de spus ceva mai presus decât tăcerea”. Aceasta ce înseamnă? Tocmai aceea că tăcerea este de mare preț, pentru că în spatele ei se ascunde rugăciunea. Atunci când gura noastră va dori să judece pe cineva, mai ales pe preoți, să ne amintim, fraților, de spusa acestui mare părinte. Să depunem toate eforturile noastre ca să nu judecăm pe nimeni, căci aceasta este calea cea mai scurtă și mia ușoară către Ceruri, de a nu judeca pe nimeni, adevăr izvorât nu din înțelepciune omenescă, ci din izvorul nesecat al lui Hristos, Cel care spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”(Matei 7,1).

\r\n

Diacon Mihail TIHONOV

\r\n\r\n

2 Responses to Despre judecarea preoților

  1. curios spune:

    parinte, adevar scris! si eu sunt impotriva judecării preotilor si nu numai impotriva lor, ci a judecarii oamenilor in general.\r\ndar cum ramine cind preotii judeca oamenii? doar n-o sa negati, ca din ăstia nu-s?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *