DESPRE OMUL PREOT

Despre preoţie s-au scris rafturi. Era firesc să fie aşa. Nu-i altă slujire pe lumea aceasta mai sfântă, înfricoşată şi plină de răspunderi decât preoţia harică. Pentru a ajunge la înălţimea chemării sale, preotul trebuie să fie, potrivit îndemnului şi modelului de viaţă al Mântuitorului Hristos, un evlavios trăitor al virtuţilor creştine: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei, 5, 48).

\r\n

Preotul trebuie să îi facă pe oameni să înţeleagă că prin preoţie „pământul devine una cu cerul, iar cele din ceruri se desăvârşesc pe pământ” (Sfântul Nectarie de Eghina. Despre preoție). Un scriitor francez, Alphonse de Lamartine (1790-1869), reuşeşte să-l descrie pe preot într-un mod cu totul aparte. Iată mărturisirea lui plină de duh patristic:

\r\n

„În fiecare parohie este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei sale şi nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvintează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii şi sicriul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fireşte de el; pe care chiar necunoscuţii îl numesc părinte; la picioarele căruia creştinii merg şi depun mărturisirile lor cele mai tainice; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor şi ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogăţie şi sărăcie, care vede pe cel sărac şi pe cel bogat bătând la uşa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-i lăsa milostenia în ascuns, cel sărac pentru a o primi fără a se ruşina, care nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă la toate clasele: la clasele de jos prin modestia şi simplitatea vieţii; la clasele înalte prin educaţia, ştiinţa şi înălţimea sentimentelor, ce inspiră şi recomandă o religie a iubirii de oameni; un om, în fine, care ştie toate, care are dreptul de a spune toate şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţelor şi asupra inimilor cu autoritatea unei misiunii dumnezeieşti. Acest om este preotul”.

\r\n

După tratatele Despre preoţie ale Sfinţilor Trei Ierarhi, fără doar şi poate, acest portret magistral, zugrăvit cu atâta măiestrie şi expresivitate, ocupă un loc fruntaş în teologia despre chipul ideal al preotului slujitor. Sfinţii Trei Ierarhi s-au temut de preoţie, socotindu-se nevrednici de această chemare, deşi erau curaţi ca îngerii lui Dumnezeu. Inimile lor înflăcărate s-au jertfit şi s-au dăruit necontenit în slujba semenilor, nu au căutat pe ale lor şi nu au gândit răul: „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul” (I Corinteni, 13, 5).

\r\n

Într-o lume secularizată şi din ce în ce mai indiferentă faţă de valorile veşnice ale Evangheliei lui Hristos: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Luca, 21, 33) – preotul are un rol destul de greu, acela de a-l face pe omul postmodern să iubească veşnicia şi nu patimile şi lumea materială. Cu câte nenorociri şi lipsuri, patimi şi răutăţi nu se luptă oamenii astăzi?! Preotul mai mult ca oricând este chemat să dea piept tuturor provocărilor contemporane, fie că vorbim de consumul de droguri, jocurile de noroc, pornografia și desfrâul promovate drept „norme” sau „drepturi ale omului”, consumul de alcool în rândul tinerilor, pierderea dorinței de a învăța, lipsa de respect faţă de părinţi, dependenţa de calculator, prostituţia, fumatul, yoga, ş.a.m.d.

\r\n

Preotul este chemat de Dumnezeu să izgonească din suflet şi din trup tot ce este animalic şi sălbatic în om, punând tot ce este blând şi plăcut lui Dumnezeu (Sfântul Grigore de Nazianz. Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau Despre preoţie).

\r\n

În pofida tuturor încercărilor şi obstacolelor actuale care se interpun în calea sa, preotul trebuie să rămână  mereu acelaşi: un neobosit misionar, treaz, răbdător, încrezător în ajutorul lui Dumnezeu, harnic şi darnic, însufleţit de râvnă. El trebuie să aibă în minte mereu cuvintele Mântuitorului Hristos „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan, 16, 33). Prin „lume” înţelegem lumea păcatului, a răutăţii şi a egoismului din noi. Și anume în această „lume” trebuie să rămână neclintit în lupta cu „prea multele lighioane ale răutății ce bântuie pustiul acestui veac” (Fericitul Ieronim. Despre datoriile preoților și ale monahilor).

\r\n

Protodiacon Ioan MUNTEANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *