Dincolo de creditele bancare, ce facem cu datoria față de suflet?

Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri: ceea ce se ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui.

Cu cât încalcă mai multe porunci dumnezeieşti, păcătuind înaintea Ziditorului său, cu atât mai mare povară a datoriei îşi adună şi se face cu atât mai datornic Dumnezeului Celui Preaînalt. Păcatele omeneşti se numesc datorie faţă de Dumnezeu, iar păcătoşii sunt datornicii, aşa cum citim în rugăciunea domnească (Tatăl nostru): „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12).

Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 109