Duminica a IV-a după Paşti ( a slăbănogului)

După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

\r\n

Ioan 5,1-15

\r\n

La o cină, gazda evenimentului, o femeie intens implicată în opere sociale, a fost chemată de trei ori la telefon în timp ce mânca. După al treilea telefon s-a întors la masă iritată, spunând: “Nimic mai groaznic decât să fii deranjată tot timpul.” Unul dintre oaspeţi i-a spus: “Există un lucru mai groaznic: să nu fii deranjat niciodată.”

\r\n

În Evanghelia de astăzi, Iisus vine la scăldătoarea Vitezda. Vede mulţimea de răni ale diferiţilor bolnavi, care aşteaptă să fie duşi în apele vindecătoare. Deodată vede o sărmană făptură ce pare a avea mai multă nevoie de atenţie decât toţi ceilalţi. El o întreabă atunci: “Voieşti să te faci sănătos?” Paraliticul neajutorat îl priveşte şi îi răspunde: “Doamne, nu am om să mă arunce în scăldătoare. Treizeci şi opt de ani am aşteptat.” Treizeci şi opt de ani lungi şi grei, aşteptând un om care să îl ajute. Ne putem imagina disperarea din spatele acestor cuvinte: “Doamne, nu am om”. Cât de bine cunoştea acest om durerea singurătăţii!

\r\n

Nu ţine cont de vârstă.

\r\n

Un faimos medic a fost rugat la un moment dat să spună care este cea mai cumplită boală. El a răspuns: “Singurătatea.” Alt medic o descria ca “cea mai devastatoare boală a vremurilor noastre”. Singurătatea îi conduce pe oameni la gesturi disperate. Studiile arată că este una dintre cauzele principale ale sinuciderii. Alcoolicii Anonimi ne spun la rândul lor că singurătatea este una dintre principalele cauze ale alcoolismului.

\r\n

Singurătatea nu ţine cont de vârstă. Există singurătatea copiilor ai căror părinţi petrec prea puţin timp cu ei. Există singurătatea adolescenţilor care simt că nu sunt înţeleşi de cei mai în vârstă şi se alienează. Există singurătate în cadrul căsătoriei, în care soţii pot trăi o acută înstrăinare. Există singurătatea celor bătrâni, care se simt adesea nedoriţi şi inutili. Există şi tragica singurătate a pierderii unei persoane iubite sau a anticipării morţii cuiva.

\r\n

Regăsim aici problema: “Doamne, nu am om”. Care este soluţia? Ştim care este boala – “cea mai devastatoare boală”. Dar cum poate fi ea vindecată?

\r\n

Tratamentul.

\r\n

Există tratamente: un tratament real şi multe tratamente false. Printre cele false se numără barurile şi cluburile de noapte. Aici omul încearcă să scape de singurătate prin desfrâu. Cumpărând sau bând încearcă să alunge plictiseala, doar pentru a se trezi dimineaţa următoare mai singur ca niciodată. Alţii lucrează excesiv sau umblă non-stop. Îşi planifică drumuri peste drumuri ca să nu fie niciodată singuri. Dar aşa după cum banii falşi există doar pentru că există şi bani adevăraţi, şi tratamentele false există doar pentru că există şi un tratament adevărat. Spre adevăratul tratament ne vom îndrepta noi acum atenţia.

\r\n

Construiţi poduri.

\r\n

1. Primul lucru la care trebuie să fim atenţi este dacă singurătatea e sau nu din vina noastră. Blaise Pascal spunea: “Omul care trăieşte doar pentru el nu urăşte nimic mai mult decât să fie cu el însuşi”. Despre un om pe nume Edward se spunea odată: “Edward este o mică insulă înconjurată în întregime de Edward!” Dacă ne-am închis faţă de ceilalţi, cerând milă de la ei în loc să îi slujim, dorind să fim iubiţi şi uitând că singurul mod de a fi iubit este să iubeşti, atunci trebuie să facem ceva! Trebuie să începem să construim poduri spre celelalte insule, spre celelalte persoane singure, să nu mai aşteptăm ca ele să ne vorbească, ci noi să le vorbim primii, întrebându-i despre ei, arătându-le grijă sinceră. Citim în Cartea Facerii: “Domnul a spus: nu este bine pentru om să fie singur.” El i-a creat omului tovarăş ca terapie pentru singurătate. Răspunsul nostru pozitiv la cererea “Doamne, nu am om” nu doar va oferi soluţie la problema singurătăţii ci şi va da sens vieţii noastre.

\r\n

Umpleţi cupele goale.

\r\n

2. Al doilea remediu este a ne dărui pe noi înşine în slujirea celorlalţi. Un preot a mers dată într-un spital pentru bolnavi mental pentru a înscrie câteva persoane de acolo într-un proiect de cusătorie. A stat de vorbă cu pacientele care nu aveau nimic de făcut. Ele stăteau pur şi simplu întreaga zi fără nimic care să le ocupe timpul. Preotul a crezut că vor fi interesate de un asemenea proiect în care ar putea avea o ocupaţie şi de asemenea să fie de ajutor celorlalţi. Spre surprinderea lui însă, nimeni nu s-a oferit ca voluntar. “Avem propriile noastre probleme pentru care să ne facem griji”, a mormăit o femeie. Văzând aceasta, preotul şi-a spus în sine: “Acum am înţeles: din cauza aceasta sunt ei aici! O preocupare singuratică de sine le-a otrăvit la toţi mintea.”

\r\n

Unei femei care nu mai putea suporta singurătatea din viaţa ei după ce copiii i-au crescut şi au părăsit casa părintească, un anume păstor i-a scris: “În trecut, familia ta imediată avea nevoie de cea mai mare parte din timpul şi energia ta. Acum îţi poţi extinde aria iubirii tale. Există în cartierul tău copii care au nevoie de înţelegere şi prietenie. Există lângă tine persoane în vârstă care tânjesc după companie, orbi care nici măcar nu se pot bucura de televiziunea pe care tu o consideri atât de plictisitoare. De ce să nu ieşi afară şi să găseşti bucuria de a-i ajuta pe ceilalţi?” După câteva săptămâni, ea i-a scris din nou: “Am încercat reţeta dumneavoastră. Funcţionează! Am trecut de la noapte la zi!”

\r\n

Această femeie singură, asemenea altor mii de oameni, a dovedit adevărul celor spuse într-unul dintre poemele lui Frances Ridley Havergal: “Rareori poate o inimă să fie singură dacă ea caută una mai singură decât ea, dacă se uită pe sine, căutând doar să umple cupe mai goale.” Noi toţi suntem cupe mai goale. Încercaţi să le umpleţi şi veţi vedea cât de repede se evaporă singurătatea. Însă o viaţă pustie nu poate fi umplută intrând pur şi simplu într-un club sau aruncându-ne în proiecte de slujire a comunităţii. Vor exista întotdeauna acele colţuri întunecate care vor refuza să fie iluminate. Aceasta ne aduce la al treilea remediu pentru singurătate.

\r\n

Remediul de bază.

\r\n

3. Una dintre cele mai profunde cauze ale singurătăţii este foamea de Dumnezeu. Singurătatea este în esenţă un sentiment de neîmplinire care ne atrage spre Acela – Unicul – care ne poate împlini. Este o foame pe care doar relaţia cu Dumnezeu o poate satisface. Singurătatea este o goliciune interioară care trebuie să fie umplută de Unicul care o poate face – Domnul Iisus! Doar El ne poate da sentimentul importanţei şi valorii vieţii, călăuzire şi putere. Doar El poate da vieţii un scop plin de sens, a cărui lipsă poate cauza o profundă singurătate interioară.

\r\n

Păcatul este marele distrugător al omului tocmai pentru că îl face să fie singur separându-l de Dumnezeu, de sine însuşi şi de confraţii săi. Iisus a venit să fie Mântuitorul nostru, să distrugă răul făcut de păcat, să ne reunească cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu fraţii noştri. Singurătatea a fost pe drept numită ecoul îndepărtat al glasului Creatorului care ne şopteşte: “Te-am făcut pentru Mine, şi nu vei fi niciodată împlinit fără Mine.”

\r\n

Singur, dar totuşi nu singur.

\r\n

Însuşi Domnul nostru a arătat o parte a problemei, şi o parte a soluţiei singurătăţii când a spus: “Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine” (Ioan 16,32). Când duşmanii Lui au venit asupra Lui, când prietenii lui l-au părăsit, când Crucea se contura ca o realitate crudă, El a spus: “Sunt singur, dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.” Cu alte cuvinte, vin în viaţă acele momente de singurătate care nu pot fi depăşite prin nici un mijloc uman – doar de către Dumnezeu.

\r\n

De câte ori l-a căutat Iisus pe Tatăl Său! L-a căutat singur. Se scula dimineaţa devreme şi urca pe munte pentru a fi aproape de El, pentru a vorbi cu El şi pentru a asculta sfatul Lui. Pentru că a fost atât de des singur cu Dumnezeu în rugăciune, El nu a fost niciodată cu adevărat singur. Tatăl a fost cu El. Chiar şi în faţa acelui simbol al separării şi singurătăţii extreme – moartea – El nu a fost singur. S-a rugat: “Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu” (Luca 23,46).

\r\n

Când un băieţel urma să fie operat, i-a cerut tatălui său să stea cu el în timpul întregii operaţii. Când băiatul a fost anesteziat şi a adormit, infirmiera i-a sugerat că ar putea să părăsească sala de operaţie pentru că nu va fi experienţă plăcută. Tatăl s-a hotărât să rămână. La sfârşitul operaţiei, a fost răsplătit când fiul său, trezindu-se din anestezie, l-a căutat şi văzându-l i-a spus: “Ai rămas, tati!” Una dintre cele mai mari promisiuni ale Bibliei ne asigură că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care rămâne: “Şi vor chema numele lui Emanuel… Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1,23). “De voi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti” (Psalmul 22,4). “Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28,20).

\r\n

Doi marinari au fost întrebaţi ce au făcut când a venit ştirea capitulării japoneze în timpul celui de-al doilea război mondial. Unul a spus că s-a urcat pe un felinar în Times Square şi a strigat cât îl ţineau plămânii. Celălalt a spus că a mers într-o biserică să se roage. Cel care i-a intervievat a comentat apoi: “Există mulţi oameni care încearcă să îşi vindece singurătatea urcându-se pe felinare sau mergând în cluburi de noapte şi strigând cât îi ţin plămânii. În general ei se trezesc cu dureri de cap şi foarte răguşiţi, mai singuri şi mai trişti decât erau înainte. Însă mai există alţii care au învăţat că singurul remediu real pentru singurătate vine din comuniunea cu Dumnezeu…”

\r\n

“Doamne, nu am om…” i-a spus paraliticul lui Iisus. Dar avea un OM – Omul Dumnezeu, Iisus însuşi. Şi noi îl putem avea pe Iisus ca Prieten şi Însoţitor în viaţă, ca să ne întărească, pentru că singuri am fi slabi; să ne dea curaj, pentru că singuri am fi laşi; să ne repete promisiunea prezenţei Sale, pentru că altfel ne-am pierde în singurătate. “Nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.” Cu această credinţă vom mai avea totuşi probleme, dar vom avea şi o Prezenţă care să ne inspire încredere şi cu care să învingem singurătatea.

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris