Duminica după Botezul Domnului

Şi Isus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: “Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. De atunci a început Isus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

\r\n

Matei 4,12-17

\r\n

Cu sute de ani înainte să se nască Mântuitorul, Isaia, trăind într-un timp întunecat de tiranie şi cruzime, a proorocit venirea unei mari lumini: “Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi” (Isaia 9,1).

\r\n

“Lumină mare”

\r\n

“Lumina mare” prevestită de Isaia cu secole înainte nu a fost alta decât Domnul nostru Iisus. El a venit ca lumină într-o lume întunecată. Apostolul Ioan scrie: “Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5). Când Dumnezeu a creat lumea, a spus: “Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Ceea ce trebuie să observăm aici este că atunci când Dumnezeu a vorbit, a fost lumină. Psalmistul cântă: “Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?”

\r\n

Întunericul a venit din cauza păcatului omului. Totuşi, în întuneric Dumnezeu a ţinut aprinsă lampa prezenţei Sale şi a harului Său. În întreg Vechiul Testament Dumnezeu a promis că într-o zi legătura întunericului va fi ruptă. Profetul Isaia a spus: “Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!… Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta” (Isaia 60,1-3).

\r\n

Astfel era logic ca atunci când s-a născut Iisus magii să vină spunând: “am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2,2). Iar când bătrânul profet Simeon i-a văzut pe Maria şi pe Iosif venind la templu pentru a-l prezenta Domnului pe Hristos Prunc, el i-a spus lui Dumnezeu: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2,29-32).

\r\n

Urmărind această succesiune măreaţă, de la lumina creaţiei la lumina întrupării, Dumnezeu coborându-se ca lumină pentru a deveni om în Persoana Fiului Său, Sfântul Ioan scrie: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul… Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,1-5). Oricât de frumoasă şi adevărată este această afirmaţie, nu e decât o reflectare a ceea ce Iisus a spus: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12). Şi mai apoi: “Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12,46).

\r\n

Cel care “crede în Mine” şi “Îmi urmează Mie”, spune Iisus, “nu rămâne în întuneric” ci deja “are lumina vieţii”. Ce este această lumină? În Hristos ştim cine este Dumnezeu. Aceasta este lumina. În Hristos ştim cine suntem noi. Aceasta este lumina. În Hristos ştim calea vieţii pentru care a fost creat omul. Aceasta este lumina. În Hristos avem răspunsul la enigma morţii. Aceasta este lumina. Toate acestea ne-au fost revelate de către Hristos care este Lumina lumii. Dumnezeu “a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos” (2Cor 4,6).

\r\n

Planeta vizitată

\r\n

J. B. Phillips a scris o minunată povestire intitulată “Planeta vizitată”, în al doilea capitol al cărţii sale “Creştinismul Noului Testament”. Este povestea unui înger cu experienţă care îi arată unuia mai tânăr vastele galaxii ale cerului. În timpul acestui tur al universului, îngerul mai mare explică faptul că mica planetă, pe care celălalt o privea ca pe o “minge murdară de tenis”, era “planeta vizitată”. Cu mare pricepere, îngerul mai mare întoarce timpul înapoi şi spune: “Acum priveşte, se va întâmpla ceva pe acea mică minge murdară”. Şi deodată a strălucit o lumină puternică. Îngerul mai mic a spus: “Acesta este vizita?” “Da, aceasta este vizita. S-a întâmplat atunci când Fiul Gloriei, marele nostru Prinţ, a mers pe pământ pentru a deveni om”. Imediat lumina s-a micşorat şi în scurt timp totul s-a întunecat. “Ce s-a întâmplat?”, a întrebat mirat micul înger. Cel mai mare i-a răspuns: “Nu l-au înţeles. L-au respins. Şi astfel l-au omorât. Dar priveşte acum cu atenţie”. Dintr-odată a strălucit din nou o lumină, atât de puternică încât micul înger a fost aproape orbit, şi a spus: “Ce a fost aceasta?” “Învierea. Vezi, El a înviat din morţi, şi s-a înălţat la cer. Astfel acum este aici în glorie.”

\r\n

Îngerul mai mare a tăcut o clipă, şi apoi a continuat: “Priveşte acum cu atenţie, micule înger, şi vei vedea ceva interesant”. O altă lumină a strălucit. “Aceasta a fost coborârea Duhului Sfânt la Rusalii”, a spus el. După strălucirea acelei lumini, alte lumini mai mici au început să apară peste tot pe acea mică minge. Îngerul mai mare a spus: “Aceea este Evanghelia dusă de martori în diferite părţi ale lumii. Acolo unde oamenii îl primesc pe Prinţul nostru ca Mântuitorul lor se aprind lumini”. Îngerul mai mic a întrebat atunci: “Se vor uni toate luminile? Când vor deveni toate o mare lumină?” Îngerul cel mare i-a răspuns: “Nu ne este dat nouă să ştim aceasta. Numai Tatăl ştie. Însă într-o zi, când Prinţul se va reîntoarce pe acea planetă, va deveni toată lumină, pentru totdeauna”.

\r\n

Marele Dătător de lumină

\r\n

Iisus a venit ca o “mare lumină” la aceia care zăceau în întuneric. El a fost – şi este – cel mai mare Dătător de lumină al lumii. “În El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor”.

\r\n

Poate nici un alt cuvânt nu îl descrie pe Hristos atât de bine ca şi cuvântul lumină. A venit ca lumină la aceia care zăceau în întunericul disperării. El aprinde lumânările iubirii, ale bucuriei, ale iertării, ale păcii în vieţile oamenilor de astăzi.

\r\n

Atunci când creştinii merg duminica la biserică, ei aprind o lumânare. Ce este aceasta decât o aducere aminte a faptului că am primit lumina de la Hristos şi că, asemenea Lui, şi noi trebuie să fim lumânări care să lumineze în vieţile oamenilor.

\r\n

Sărbătoarea luminilor

\r\n

În Biserica primară, Epifania – ziua Botezului lui Hristos – a devenit ziua în care păgânii convertiţi la creştinism erau primiţi în Biserică prin botez. Fiecare convertit nou botezat ţinea o lumânare baptismală în timpul liturgiei. Pe lângă aceasta, creştinii care fuseseră deja botezaţi îşi aduceau în această zi lumânările lor baptismale la biserică, pentru a-şi reînnoi promisiunile de la botez; pentru a-şi reînnoi angajamentul faţă de Hristos pe care l-au făcut la botez. Aşadar, în sărbătoarea Epifaniei, toţi cei din adunare ţineau în mână o lumină aprinsă. Biserica devenea o mare de lumini. Astfel, această zi a ajuns să fie numită în greacă “ta Fota”, sau Sărbătoarea Luminilor.

\r\n

Lumânarea baptismală

\r\n

În Biserica primară, lumânarea baptismală era un simbol al faptului că cel botezat l-a primit pe Hristos care este Lumina lumii. Păstrată de către cel botezat, lumânarea era adusă la biserică în zilele de sărbătoare, la aniversarea botezului şi pentru liturgia de Paşti de la miezul nopţii. Dacă persoana se căsătorea, aceeaşi lumânare se folosea la nuntă. Dacă se făcea preot, bărbatul o aprindea la hirotonirea sa. La sfârşitul vieţii, era aprinsă din nou când sufletul pleca să îşi întâlnească Judecătorul. Lumânarea baptismală îi amintea în mod constant creştinului să trăiască şi să moară în lumina lui Hristos.

\r\n

Lumânarea baptismală poate fi comparată cu lămpile folosite în parabola fecioarelor care aşteptau sosirea mirelui în întunericul nopţii. Când neofitului i se dădea lumânarea aprinsă, era îndemnat să o păstreze pentru a-l întâlni pe Hristos la a doua sa venire, asemenea fecioarelor înţelepte care şi-au păstrat lămpile arzând pentru venirea mirelui. Astfel, lumânarea devine un simbol al perseverenţei sufletului botezat până la revenirea lui Hristos. La străvechii greci, alergătorul care câştiga cursa nu era cel care trecea linia de sosire în cel mai scurt timp, ci acela care o trecea într-un timp cât mai scurt şi cu lumânarea sa încă aprinsă. Scopul nostru ca şi creştini este acela de a trece linia în eternitate cu lumina credinţei noastre baptismale strălucind puternic.

\r\n

Lumina a venit

\r\n

“Iar aceasta este judecata”, scrie Sfântul Ioan, “că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3,19). Omul a încercat să stingă lumina. Însă ea nu s-a stins. Pentru că Dumnezeu Însuşi este lumina. Lumina lui străluceşte astăzi vestindu-le celor care trăiesc “în latura umbrei morţii”: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

\r\n

Iisus s-a născut noaptea pentru a ne arăta că atunci când este întuneric în viaţa noastră, când umblăm în penumbră, când suntem copleşiţi de disperare, El va veni ca să fie Lumina noastră, şi ne va permite să spunem:

\r\n

Am auzit glasul lui Iisus spunând:

\r\nEu sunt lumina acestei lumi întunecate;\r\n\r\nPriveşte la mine; zorii tăi vor răsări;\r\n\r\nŞi toate zilele tale vor străluci.\r\n\r\nAm privit la Iisus, şi am găsit\r\n\r\nÎn El Steaua mea, Soarele meu;\r\n\r\nŞi în acea lumină a vieţii voi umbla\r\n\r\nPână când zilele călătoriei se vor încheia.\r\n

Lumina lui Dumnezeu dată pentru întunericul în care ne aflăm noi acum, în special când suntem la începutul unui nou an, a fost atât de bine exprimată de Louise Raskins:

\r\n

I-am spus omului care stătea la poarta anului:

\r\nDă-mi o lumină pentru ca să pot păşi în siguranţă prin necunoscut.\r\n\r\nŞi el mi-a răspuns: Intră în întuneric şi pune-ţi mâna în mâna lui Dumnezeu.\r\n\r\nAceasta va fi pentru tine mai bună decât o lumină şi mai sigură decât o cărare cunoscută.\r\n

 Autor: pr. Anthony M. Coniaris