Duminica Floriilor la catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău

\r\nÎn ziua de 28 aprilie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Intrarea Domnului în Ierusalium”, sute de credincioşi au trecut pragul catedralei  „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău. Sfânta liturghie a fost oficiată de preotul-paroh Ioan Plămădeală împreună cu diaconii catedralei. În cuvântul de învăţătură adresat numeroșilor credincioşi prezenţi sfinția sa a vorbit despre valoarea spirituală a praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, subliniind că această sărbătoare reprezintă pentru creştini o poartă spre Înviere. La final, părintele Ioan i-a îndemnat pe cei prezenţi să-L întâmpine pe Hristos, aşternându-I în cale florile recunoştinţei lor, căci: „Pentru noi, s-a smerit împăratul cerului şi a luat chip de rob. Şi astăzi pentru noi a venit în Ierusalim spre munci şi spre moarte rea şi grozavă, ca să ne izbăvească de moartea de veci”. De asemenea, sfinția sa a rostit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie, acestea fiind împărțite credincioșilor prezenți.

\r\n

IMG_3353

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

\r\n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *