Dumnezeu Își seamănă în noi Sângele: noi ce semănăm?

IPS Antonie Plamadeala numea – intr-una din predicile sale de odinioara – Evanghelia de duminica aceasta, cea a Semanatorului, “Parabola mahnirii“, aratand ca Mantuitorul a rostit-o intr-o stare de spirit marcata de tristete si dezamagire pricinuita de viziunea pierzarii oamenilor care nu primesc sau nu rodesc samanta Cuvantului Sau. Este demn de remarcat ca anumite sensuri ale acestui mesaj evanghelic coincid perfect cu duhul profetiilor vechi-testamentare ale unor sfinti prooroci praznuiti in aceasta luna, Sf. Prooroc Osea si Sf. Prooroc Ioil, glasuri ale Duhului prin care intelegem PLANSUL LUI DUMNEZEU pentru noi:

Ce a semanat si ce seamana Dumnezeu in noi, oamenii, pentru faptura Sa, faptura care, iata, astazi nu mai stie ca nu-si este siesi stapana, ci ca are un Facator, ba, mai mult, are si un Mantuitor, care a murit pentru ea?

Am vazut ca Dumnezeu seamana in noi Cuvantul Sau. Dar sa ne gandim: ce fel de samanta este aceasta? Este un Cuvant vesnic, Cuvant sfant, Cuvant cutremurator, Cuvant “cu putere multa“, plin de autoritate si incarcat de forta dumnezeirii Sale. Doar atat? Nu, este mult mai mult! Este si un Cuvant imbibat de scump Sangele Sau. Hristos Si-a adeverit sfantul Sau Cuvant nu doar prin fapte, nu doar prin minuni, ci prin suferinta cea mai mare cu putinta, suferinta cat pentru toata omenirea la un loc (si durere deopotriva sufleteasca si trupeasca!) si prin MOARTE.

Hristos ne vorbeste astazi si pururea mai ales prin Sangele varsat pentru noi. Acolo este Cuvantul Sau recapitulat in intregime, fara rest! Dumnezeu a aruncat si arunca inca spre noi, pana cand mai suntem vii, samanta Iubirii Sale nu dintr-un inalt transcendent si senin, nu dintr-un presupus Olimp al ambroziei si al nectarului, ci tocmai de pe Golgota. El nu ne spune vorbe mari si frumoase de Sus, “din ceruri nalte“, ci vine, trudeste, asuda si plange aici, langa noi, sufera si moare impreuna cu noi, cu FIECARE dintre noi! El este Semanatorul care trudeste pe Cruce, care seamana de acolo Trupul si Sangele Lui. Si inca un lucru esential, adesea uitat: El este Semanatorul si tot El este Samanta. Cat timp nu vom intelege aceasta, si noi vom fi numai pamant sterp! Cel Care ne cheama sa Il mancam si sa Il bem pe El este singurul Dar, singuraComoara, singura Hrana, singurul Bun posibil pe lume. Fara El nu putem face nimic, fara El nu avem cum sa rodim nimic… Fara El toate micile sau marile noastre “succese”, “satisfactii”, “impliniri”, “realizari”, “bucurii” sau chiar “fericiri” se vor arata, mai devreme sau mai tarziu ca fiind desarte si iluzorii…

Dumnezeu Isi seamana Sangele Sau intru noi. Dar sa vedem acum si ce anume semanam sau ce cultivam noi:

No, cei mai multi… slujim cu sarg zi dupa zi desertaciunii, Nimicului, lucram in fiecare zi la cultivarea golului, argati pe mosia Nimicului, aruncam in fiecare zi talantii si semintele lui Dumnezeu in hau, le ingropam in mlastina neantului. Turnam apa Harului pe care l-am primit prin Sangele lui Hristos in “jgheabul gaurit”* al efemerului lumii acesteia. Semanam vant. Ce putem, atunci, spera sa culegem?!

*(Din Pateric: “Zis-a avva Daniil : ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca sezand un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand : vino si iti voi arata lucrurile oamenilor. Si sculandu-se, a iesit si l-a dus pe el intr-ul loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-insa, el mergand mai taia lemne si adaoga peste sarcina. Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintr-insul si turnand-o intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac(…)”)

www.cuvantul-ortodox.ro