Fericirea de a pleca genunchiul în Casa Maicii Domnului

 Noi, oamenii, adesea suntem în căutarea a ceva nou, ceva curios, ceva care să ne mişte, pentru că conştiinţa noastră nu mai are sensibilitatea aceea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi care vedeau măreţia şi frumosul dumnezeirii în orice firicel de iarbă (doar avem exemple ale Sfinţilor care sărutau copacii, văzând în natura ce ne înconjoară rămăşiţe de ale raiului…).

\r\n

Noi, oamenii, suntem în căutarea minunilor, ceva care să ne uimească privirea şi simţurile, pentru că trăind foarte puţin chemarea noastră de a fi purtători de duh, ne plictisim chiar şi de viaţă, pentru că n-o trăim, n-o trăim cu duhul…

\r\n

Noi, oamenii, vrem să vedem exemple vii în care lucrează harul lui Dumnezeu de-a lungul secolelor…

\r\n

Şi Dumnezeu ne-a dat din toate aceste căutări ale noastre, poate ne vom trezi, cel puţin din nesimţire. Sfânta Biserică cântă că noi, oamenii, I-am dăruit lui Dumnezeu „…o Maică Fecioară…”, iar Dumnezeu ne-a dat-o nouă drept Mamă a tuturor celor vii. Ea şi-a ales să rămână pururea Ajutătoarea noastră şi aici, pe pământ, şi prin mulţimea de icoane cu sfântul Ei chip, dar şi prin alegerea minunată a unor locuri de pe pământ – sfintele biserici şi sfintele aşezăminte monahale zidite în cinstea Ei.

\r\n

Tradiţia Bisericii ne mărturiseşte că pe pământ este o grădină, o casă aleasă a Maicii Domnului – şi această casă este Sfântul Munte Athos din Grecia, pe care am avut şi noi (parohul şi câţiva clerici ai catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din mun. Chişinău) marea fericire de a-l vedea în zilele de 12-15 noiembrie 2012.

\r\n

Nu vom descrie aici istoria Sfântului Munte, nici a sfintelor mănăstiri şi nici aşa-numitele „impresii” de care ne întreabă mulţi… Noi vrem să spunem altceva. Păşind pe Sfântul Munte n-am urmărit căutarea impresiilor şi a senzaţiilor… Nu, nu asta te încântă acolo, deşi desigur că totul e deosebit, dar dacă ai suflet – e imposibil să nu vezi cu lăuntricul tău, că acolo găseşti ceea ce cauţi: şi frumosul naturii create, şi minunile şi mărturiile despre purtarea de grijă a Maicii lui Dumnezeu faţă de casa Ei, faţă de sfintele mănăstiri şi nevoitorii din ele, dar şi lucrarea harului dumnezeiesc, sfinţenia duhului – într-un cuvânt ai posibilitatea de a vedea Ortodoxia care vindecă omul de patimi şi-l schimbă lăuntric.

\r\n

De aceea şi am zis la început – am avut fericirea să plecăm genunchiul în casa Maicii Domnului, pentru că văzând acolo mulţimea de icoane făcătoare de minuni (unele din ele fiind zugrăvite în chip minunat nu de mână omenească, altele rezistând vitregiilor vremii), mulţimea de moaşte ale Sfinţilor (în unele mănăstiri sunt anumite încăperi cu peste 200 de cavouri mari şi mici cu sfinte moaşte), osuarele (osemintele nevoitorilor), mănăstirile, schiturile şi chiliile cu istorii şi înfiinţări minunate, cu pictură, iconostase şi policandre unicale – înţelegi, trebuie să înţelegi, că pe toate acestea Dumnezeu a ales să fie păstrate anume acolo unde se trăieşte Ortodoxia, se păstrează sfinţenia şi harul Lui dumnezeiesc – acolo, acasă la Maica Domnului cea Prea Curată, care nici gând păcătos n-a trecut prin mintea Ei când se nevoia pe pământ.

\r\n

Plecând genunchii pe Sfântul Munte Athos, unde Dumnezeu ne-a învrednicit să venim – mărturisim tuturor din puţinul nostru, pe cât ne-a fost dat nouă a înţelege şi a vedea cu ochii sufletului – că acesta este Locul sfinţit de prezenţa continuă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi de către Părinţii care au vieţuit cereşte pe acest Munte în decursul a peste 1500 de ani.

\r\n

Prin urmare respectul şi evlavia faţă de mediul duhovnicesc în care intri în momentul când păşeşti pe Sfântul Munte constituie o datorie cuvenită faţă de Maica Domnului şi către monahii care aici se nevoiesc stăruind în rugăciune pentru binele obştesc al întregii omeniri, dar şi un ajutor şi o binecuvântare necesare vieţii noastre duhovniceşti.

\r\n

Muntele Athos – Casa Maicii Domnului – aşa cum am văzut-o noi, poate fi asemănată cu o mare mănăstire – Lavră – aceasta fiind o arenă muntoasă cu urcuşuri şi povârnişuri, cu ridicări şi căderi ale sufletului – un câmp a luptelor duhovniceşti şi a nevoinţelor pentru desăvârşire duhovnicească, iar vieţuirea monahilor din această casă – este petrecere în pocăinţă şi chip al vieţii îngereşti, pentru care toate grijile lumeşti au murit.

\r\n

Muntele Athos – este patria călugărilor ortodocşi. Aici s-au nevoit şi se nevoiesc marii duhovnici ai Sfântului Munte – oameni cu harul lui Dumnezeu, înveşmântaţi în mantia smeritei cugetări şi a dreptei judecăţi – care au odihnit sub epitrahilele lor mulţime de monahi şi pelerini mireni, chiar şi atunci când, spre sfârşitul vieţii lor, îşi pierdeau lumina ochilor şi-i împresurau suferinţele trupeşti, căci aşa Dumnezeu îi pregătea să-L vadă în slava Sa dumnezeiască. Aceştia sunt oamenii duhului, de Dumnezeu purtătorii Părinţi cu vieţi cuvioase şi chipuri luminate…

\r\n

„De ce spun Sfinţii Părinţi aşa, că să-i socoteşti pe cei din jurul tău sfinţi? Ca să te faci tu sfânt. Că dacă pe dânşii îi socoteşti sfinţi, tu te-ai smerit cu asta. Şi dacă te-ai smerit, te-ai făcut sfânt”.

\r\n

Sfântul Munte Athos este un munte al liniştii, adică al isihiei şi al rugăciunii neîncetate, prin care şi-au sfinţit viaţa nenumăraţi vieţuitori râvnitori şi doritori ai bunurilor cereşti şi dumnezeieşti, la care Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă pe noi pe toţi să stăruim: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni, 5, 16-17).

\r\n

Aflându-ne acolo am înţeles mai bine că trăim vremuri de mare confuzie şi sărăcie duhovnicească şi cuvintele de viaţă dătătoare inspirate de harul Duhului Sfânt sunt călăuza cea mai sigură către limanul mântuirii. „Astăzi omenirea s-a schimbat, – învaţă Părinţii athoniţi, – înainte era foarte greu de trăit, osteneală multă, nevoie, sărăcie, dar era multă bucurie duhovnicească, simplitate, prostime sfântă. Astăzi sunt multe înlesniri, dar pentru că nu ştim să le folosim după Dumnezeu, ne depărtează de El. E multă tulburare sufletească şi nu mai este bucuria ceea simplă. S-a slăbănogit omenirea”.

\r\n

Vizitând mai multe mănăstiri şi chilii athonite şi văzând nevoinţa monahilor din ele, ne-m făcut concluzia pe care ţinem să o împărtăşim şi tuturor celor care vor avea cândva posibilitatea să păşească pe Muntele Sfânt: Părinţilor şi fraţilor, pelerinilor şi turiştilor – păşind pe Muntele Athos să nu tulburăm liniştea de acolo, să nu ducem acolo duhul lumesc şi petrecea din lume! Să nu transformăm mănăstirile în hotele şi monahii în servitori! Şi toate, chipurile, trebuie să le facă din motive de dragoste, văzută lumesc, adică slujirea aproapelui, dar nu aceasta se cere călugărilor… Să nu distrugă turismul şi contactul cu mirenii monahismul şi viaţa duhovnicească în Sfântul Munte….

\r\n

„Duşmanii Ortodoxiei vor să distrugă orice urmă de credinţă. Vor să facă cu desăvârşire Ortodoxia după patimile lor. Adică patimile să fie libere (drepturile omului)”.

\r\n

De la Cuvioşii Părinţi – Sfinţii Petru Athonitul şi Atanasie Athonitul, la Părinţii filocalici şi Nicodim Aghioritul, Paisie Aghioritul – Muntele Sfânt a chemat mulţimi de călugări doritori de trăire duhovnicească mai înaltă, dar şi mulţimi de închinători cucernici care au căutat prin pelerinajul lor, prin acest gen de adâncă evlavie să mulţumească Maicii Domnului pentru toate darurile primite de la Dumnezeu în această viaţă şi să-i ceară puternicele rugăciuni de mijlocire către Iubitul Ei Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru mântuirea sufletelor.

\r\n

De aceea şi noi, nevrednicii slujitori, învrednicindu-ne să fim şi noi printre închinătorii Sfântului Munte, am plecat cu bucurie şi fericire în suflet genunchiul în casa Maicii Domnului, rugându-ne pentru toţi enoriaşii catedralei noastre, dar şi pentru toţi cei ce ne iubesc sau ne urăsc, cerând de la Maica Domnului să ne fie ocrotitoare şi să răsplătească cu prisosinţă tuturor osteneala şi dragostea fiecăruia faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă.

\r\n

P.S. Un sfat al unui Părinte din Sfântul Munte pentru copii, viitorul neamului: „să-i învăţăm de mici că sunt oameni şi creştini. Ca oameni trebuie să fie sinceri, ca creştini trebuie să fie sfinţi”.

\r\n

\r\n\r\n 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *