GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: Omul este o fiinţă religioasă

\r\n

În ultimul timp ideea religioasă a primit multe şi grele lovituri, împotriva ei s-au ridicat şi au luptat raţionalişti, filosofi, pretinşii oameni de ştiinţă, bărbaţii politici, hedoniştii de toate nuanţele. Unii au zis că religia n-are nici un temei, alţii au zis că ea nu aduce nici un folos, iar alţii – făcând spume la gură – au strigat că e de-a dreptul dăunătoare societăţii omeneşti. Să ne amintim numai de faimosul dicton ieşit din gura a tot atât de faimosul Lenin: „Religia este opium pentru popor”.

\r\n

\r\n

Concepţiile acestea ale adversarilor religiei sunt tot ce poate fi mai fals pe lumea aceasta. Ele contrazic nu numai dreapta judecată a raţiunii, ci şi istoria şi experienţa.

\r\n

Să luăm ca dovadă istoria. Ascultaţi ce zice Plutarh, istoricul antichităţii: „Veţi găsi în lume oraşe fără ziduri, fără literatură, fără regi, fără monete, fără teatre şi academii. Dar, oricât veţi căuta, nu veţi găsi oraşe fără zei, care să nu se folosească de jertfe şi de rugăciuni”.

\r\n

Aţi auzit? Dacă noi, preoţii, preconizăm necesitatea religiei, oamenii pot fi ispitiţi să ne zică: „Voi trageţi foc la oala voastră”. Dar dacă un păgân ca Plutarh, un păgân care a trăit înainte de douăzeci de veacuri, dacă el face afirmaţia că mai curând se va găsi o cetate fără pământ decât fără religie, cuvântul lui nu poate fi suspectat şi tras la îndoială.

\r\n

Dar oare experienţa nu ne mărturiseşte acelaşi adevăr? Să aruncăm o privire peste suprafaţa întregului pământ. Ce vom vedea? Pretutindeni, temple şi biserici. Socotiţi în oraşele noastre numărul bisericilor, al catedralelor, socotiţi importanţa şi măreţia lor. Priviţi la ţară cum în cătunele cele mai umile şi mai ascunse turnul bisericii străjuieşte peste tot falnic, ca un deget mereu îndreptat spre cer, adesea singura mărturie pentru cei ce vin din depărtare că acolo, în singurătatea câmpiei, se zbuciumă o existenţă omenească…

\r\n

Ţineţi seama că, oricât de departe, de jos sau oricât de sus s-au putut descoperi şi înălţa fiinţele ome-neşti, ele au fost totdeauna pasionate de sentimentul religios.

\r\n

Când vedem monede, zicem că omul are nevoie de comerţ. Când vedem tribunale, zicem că are nevoie de dreptate. Când vedem şcoli, teatre, biblioteci, zicem că are nevoie de cultură intelectuală. Când vedem cazărmi, zicem că are nevoie de armată. Când pe întreaga suprafaţă a pământului aflăm monumente religioase, unul mai frumos decât altul, trebuie să concludem că religia este o lege firească a naturii omeneşti.

\r\n

În sprijinul acestui adevăr mai vine, în sfârşit, ştiinţa.

\r\n

Omul îl cunoaşte pe Dumnezeu, îl adoră, îl roagă. Niciodată nu s-a găsit ceva asemănător în regnul animal. Animalele rar când privesc spre cer şi, dacă privesc, ele niciodată nu află scris acolo cu litere de foc numele Creatorului.

\r\n

Religia este apanajul numai al speţei umane. Animalele pot avea semne de inteligenţă. S-au văzut animale care să şi vorbească: papagalii! Dar nicicând nu s-a surprins la un animal măcar umbra unui sen-timent religios. Aşa că avea mare dreptate Bossuet când zicea: „Natura omenească îl cunoaşte pe Dumne-zeu şi iată că numai prin aceasta animalele au rămas mai prejos de ea până la infinit”.

\r\n

…Veacul nostru tăgăduieşte religia. Unii descreieraţi au voit să ascundă cu vălul negaţiei faţa lui Dumnezeu. Şi, fiindcă ei ştiu bine că fiinţa omenească simte nevoia să adore ceva, i-au oferit în locul lui Dumnezeu idoli şi cuvinte sonore: raţiunea, natura, ştiinţa, umanitatea, libertatea, progresul…

\r\n

Zadarnic! Surogatele acestea nu pot astâmpăra setea omului veacului XX (sau XXI – n. n.). Dumnezeu nu poate fi înlocuit cu nimic. Fiinţa noastă este religioasă prin însăşi natura ei. Deci, să nu se teamă nimeni, ideea religioasă nu va putea fi biruită niciodată!

\r\n

PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ

\r\n

[Bucovina, an III, 1943, nr. 713, 17 octombrie, p. 4]