GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: RELIGIA ÎI PRIVEŞTE NUMAI PE PREOŢI?

11091305_791960464221288_2302551902685776688_n

\r\n

Între cei ce vor să se sustragă de la obligaţiile impuse de credinţa creştină este o categorie care consi-deră că religia nu-i o îndatorire generală, ci o „meserie”, a unei anumite clase de oameni. Zic unii: „Să fim lăsaţi în pace! Ce atâta rugăciune, biserică, taine, credinţă. Nu ne privesc pe noi chestiunile acestea. Noi avem alte griji, alte ocupări. Religia… îi treaba preoţilor!”.

\r\n

\r\n

În faţa acestor obiecţii datorăm un răspuns.

\r\n

În primul rând răspundem că toată lumea trebuie să cunoască şi să practice religia, ca şi preoţii. Mire-nii sunt preocupaţi cu câştigarea pâinii, cu biroul, cu comerţul, cu industria, cu cercetările ştiinţifice. Dar nu în îndeletnicirile acestea se rezumă toată esenţa vieţii. Deasupra noastră, a tuturor, este un Dumnezeu care ne e Stăpân şi ne va fi Judecător. Înăuntrul nostru este un suflet nemuritor, liber şi responsabil. Ce importanţă are că unul e preot şi celălalt mirean? Nu sunt amândoi fraţi, creaţi de acelaşi Părinte, meniţi spre acelaşi ţel veşnic? N-au oare aceleaşi necesităţi sufleteşti?

\r\n

Mirenilor! Aveţi nevoie de lumină în viaţa voastră, aveţi nevoie de putere în slăbiciunile voastre, de mângâieri în suferinţele voastre. Ieri aţi păcătuit… cine vă va ridica? Mâine veţi muri, cine vă va ajuta? Căutaţi cât veţi pofti: numai religia poate să ne întindă o mână de ajutor pe întunecoasele şi asprele drumuri ale acestei vieţi. Numai ea ne poate transforma viaţa şi să ne dea nădejdi nemuritoare. Deci religia e necesară oricărei fiinţe omeneşti, oriunde s-ar afla şi orice loc ar ocupa pe scara societăţii, fie agricultor, fie negustor, fie profesor de universitate.

\r\n

Şi apoi… priviţi istoria şi veţi vedea că de religie nu s-au preocupat numai preoţii. Fost-au oare Socra-te, Platon, Aristotel – oamenii aceştia care şi-au petrecut viaţa studiind religia – fost-au preoţi? Dar Constantin cel Mare, Dante, Newton, Pascal, Chateaubriand, Doctorul Paulescu, bărbaţi care şi-au pus râvna şi inteligenţa în slujba religiei, fost-au îmbrăcaţi în reverendă? Nu! În toate timpurile şi locurile, alături de preoţi găsim mirenii cei mai de seamă adorând pe Dumnezeu şi închinându-I-se Lui. Ce dovedeşte acest fapt? Că religia este o necesitate generală, care trebuie deci să preocupe pe toată lumea. Dar nu numai atât. Mirenii n-au datoria numai să se intereseze de chestiunile religioase, ca şi preoţii, dar trebuie să ape-re şi să propage religia.

\r\n

Desigur, în primul rând noi, slujitorii altarului, avem chemarea aceasta. Pentru asta ne-am pregătit, pentru asta am fost trimişi în lume, pentru asta avem raţiunea de a fi. Dar numai lucrarea noastră nu ajunge. Noi nu putem pătrunde peste tot. Nu ne putem amesteca zilnic in viaţa intimă a poporului, să ne întâl-nim cu el în pieţe, la câmp, la târg, în ateliere, în fabrici, la cafenea, în locuinţe şi să-i vorbim. Nouă ne rămân o mulţime de uşi închise. Acolo unde nu putem pătrunde noi, pot pătrunde mirenii. Pentru ce? Ca să apere adevărurile de credinţă şi să afirme convingerile lor sfinte.

\r\n

Astăzi – dureros (!) – nimic din ceea ce este sfânt nu rămâne nepângărit. Toate necuviinţele limbii, ale condeiului, toate imoralităţile uneltesc împotriva sfintelor aşezăminte ale religiei noastre. Numele lui Dumnezeu este înjurat, pe seama Preacuratei şi a Sfinţilor se fac glume nepermise. Tainele Bisericii sunt luate în bătaie de joc, ba nici Hristos nu scapă de limba necurată a pângăritorilor.

\r\n

Trebuie să se sfârşească o dată cu această ruşine. Detractorii aceştia trebuie înfieraţi, defăimătorii reduşi la tăcere. De aceea, mirenii trebuie să intervină! Trebuie să apere religia ori de câte ori e atacată şi profanată. În numele lor înşişi, în numele copiilor lor, în numele unui trecut de sfinte tradiţii de pietate trebuie să ia atitudine energică şi hotărâtă în faţa oricărei impietăţi.

\r\n

Suntem în mijlocul furtunii! Când într-o noapte de uragan, o corabie stă să se scufunde sub lovitura valurilor furioase, tot echipajul se mişcă. Comandantul ordonă şi fiecare pasager devine marinar. Perico-lul e înlăturat numai când toţi îşi pun puterile în comun întru salvarea vasului.

\r\n

Religia creştină este astăzi o corabie în mijlocul unui ocean înfuriat. Interesul mirenilor este să ve-gheze şi să conlucreze pentru salvarea ei.

\r\n

Preoţii îşi fac datoria, să şi-o facă şi mirenii pe a lor! Religia nu-i priveşte numai pe preoţi!

\r\n

PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ

\r\n

[Bucovina, an III, 1943, nr. 731, 7 noiembrie, p. 4]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *