Hristos ne oferă libertate deplină

\r\n

Omul devenit rob patimilor. Dumnezeu l-a creat pe om tînar, sănătos, frumos şi nemuritor. Toate functiunile îi erau perfecte. Pe deasupra, era liber sufleteşte, dar si din punct de vedere social. Citim în referatul biblic că a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; dupa chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie (Facere 1, 27). Fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, era liber. Tot Scriptura ne mai spune că, la sfîrşitul creației, a privit Dumnezeu toate cîte a făcut şi, iată, erau bune foarte(Facere 1, 31).

\r\n

\r\n

Omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, era perfect şi destinat să ajungă asemenea lui Dumnezeu. Ontologic, însa, era facut să fie liber în ascultarea de Dumnezeu. Păzind poruncile Lui, avea toate şansele să-şi sfîrsească calea întru asemanarea cu El. Şi tocmai libertatea i-a fost fatală. Diavolul l-a ispitit în mod pervers, promiţîndu-i că, încalcand porunca şi mîncînd din pomul cel din mijlocul raiului, nu va muri, ci va fi ca Dumnezeu. Şi bietul om, dorind să ajungă Dumnezeu, dar fără ajutorul lui Dumnezeu, s-a prăbuşit şi s-a dat morţii. Este de-o perversitate absoluta ispita diavolului: Nu veti muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mînca din el vi se vor deschide ochii si veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul (Facere 3, 4-5). Şi omul, liber fiind, a căzut în plasă şi a încalcat porunca. Urmarea catastrofală a fost pierderea libertaţii tocmai prin prisma manifestării libertaţii.

\r\n

Neascultînd de Dumnezeu, a devenit ascultator diavolului. Spune Mitropolitul Nicolae Mladin ca neascultarea de Dumnezeu este acţiunea ce nu e în conformitate cu starea creaturala a omului, care trebuie sa fie dependenta liberă şi constientă de Creatorul său. Prin ea omul vrea să se elibereze de sub stăpînirea lui Dumnezeu: să devina el dumnezeu, să atîrne numai de sine însuşi. De aceea, semnele caracteristice ale păcatului sunt: egoismul, egocentrismul şi mîndria…

\r\n

Dacă păcatul este nesupunere faţa de Dumnezeu, el este supunere faţa de diavol: In orice păcat exista un fel de demonie stranie, iratională, neînţeleasă. Mai ales în anumite clipe ale vieţii suntem surprinşi de un impuls necugetat, de o putere ce izvoraşte din regiuni tenebroase, care vrea sa ne coplesească, să scoată la iveală abisuri de rautate ce ne înspăimînta. Este o înflacarare de iad care distruge viaţa noastra şi pe cea a semenilor noştri.

\r\n

Urmarea acestei stări de păcătoşenie este moartea, cu tot cortegiul de suferinţe ce o preced. Spune Sfantul Apostol Pavel că, precum printr-un om a intrat pacatul în lume si prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru ca toţi au pacatuit în el (Romani 5, 12).

\r\n

Din tînăr, frumos, sanatos şi nemuritor, datorită păcatului omul ajunge bătrîn, urît, bolnav şi muritor. Îşi pierde libertatea şi ajunge rob patimilor sale. Funcţiunile pe care le-a asezat Dumnezeu în el se pervertesc. Amintim doua dintre aceste funcţiuni: funcţiunea nutritivă şi funcţiunea procreativă. Dacă, înainte de cadere, omul mancă pentru a trai şi se folosea de comuniunea trupească pentru a se înmulţi, dupa cadere traieşte pentru a manca şi apelează la legătura trupească pentru plăcerea păcătoasă şi nu pentru naşterea de prunci. Nevoia de mîncare şi băutură se transformă în îmbuibarea pîntecelui, iar comuniunea trupească dintre bărbat şi femeie în desfrînare.\r\nPentru a se satisface, amandouă aceste patimi au nevoie de bunuri materiale, de bani. Si in lupta pentru bunuri materiale şi bani, oamenii întra în coliziune unii cu alţii, doresc să se stăpanească unii pe alţii, doresc să fie unii mai marii altora. Cele trei patimi dezordonate – iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de mărire –, care la randu-le vor genera altele, îi fac pe oameni să fie ahtiaţi după putere.

\r\n

Omul devenit rob omului. În felul acesta, omul ajunge rob al patimilor sale. Şi, pentru a şi le satisface, doreşte să stăpînească peste ceilalţi. Cele trei patimi dezordonate corespund celor trei ispite cu care diavolul a vrut să-L ispitească pe Mantuitorul în pustie:Propunerea de a preface pietrele în pîini ascundea lăcomia pîntecelui. Invitaţia de a i se închina pentru a-I da stăpînirea lumii însemnă  părăsirea lui Dumnezeu şi a ascultării faţă de El în schimbul bunurilor pamănteşti, cum se întamplă în cazul iubirii de argint. În sfîrşit, invitaţia de a se arunca de pe aripa templului spre a fi salvat în chip minunat, insufla slava desartă.

\r\n

Omul creat pentru comuniune şi iubire devine egoist si posesiv. Omul este tîrît, în veacul acesta mai mult decît altădată, de mînia consumului. Nu numai bunurile, dar chiar şi ceilalţi oameni, devin obiecte ale satisfacerii plăcerilor sale. Trăieşte în mai multa bogăţie, dar se simte mai sărac. Îsi multiplică facilitaţile, dar îi sporeşte angoasa. Îşi înmulţeşte satisfactiile trupesti, dar îi creşte nefericirea. Îsi identifică existenţa cu mijloacele şi confortul pe care le are la dispoziţie. Şi, cand le pierde pe acestea, simte ca isi pierde insasi existenta. Astfel, golul lui spiritual creste odata cu cresterea bogaţiei şi a confortului.

\r\n

Celor ce, din motive egoiste, îi calcă pe semenii lor în picioare şi-i stăpanesc cu samavolnicie, pentru a-şi satisface patimile, Sfîntul Iacov le face un rechizitoriu: Veniţi acum voi, bogaţilor, plîngeţi şi vă tînguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogătia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mîncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strîns comori în vremea din urmă. Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat in urechile Domnului Savaot(Iacov 5, 1-4).

\r\n

Patimile care-i stăpanesc pe oameni i-au dus la subjugarea politică, ideologică şi sociala a semenilor lor. Mitropolitul Nicolae Mladin subliniază faptul că libertatea este inerenţa spiritului uman. De aceea, ea este un bun necesar şi o condiţie îndispensabilă pentru dezvoltarea omului. Omul nu se dezvoltă  în mod automat, ci prin efort personal, constient si liber. Dezvoltarea capacităţilor lui şi cresterea spre desăvarşire este condiţionată de libertate si impiedicată de starea de înrobire, care înlatură libertatea. Acest lucru e valabil nu numai pentru indivizi, ci şi pentru popoare. Robia inabuşeste forţele creatoare ale individului şi ale poporului, libertatea oferă climatul necesar de dezvoltare a acestor forţe creatoare.

\r\n

Omul devine liber de păcat şi de toate servituţile prin Hristos. Din toate patimile amintite şi din toate urmarile lor ne elibereaza Hristos. El ne oferă  libertate deplină de păcat şi de moarte. Sfîntul Pavel ne spune că, prin Hristos – Adamul cel nou –, ne eliberăm de păcat, de suferintă şi de moarte: Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osînda pentru toţi oamenii, aşa, prin îndreptarea adusa de Unul, a venit, pentru toti oamenii, îndreptarea care da viaţa (Romani 12, 18).

\r\n

La un moment dat, Domnul Hristos i-a chemat la sine pe iudei şi le-a spus că, rămînînd în cuvantul Lui, vor cunoaste adevarul, şi adevarul îi va face liberi. El tocmai de aceea se întrupase, îsi asumase firea omenească, ca s-o elibereze de păcat şi de moarte şi de toate servituţile. Iudeii s-au tulburat, socotindu-se oameni liberi, iar Domnul le-a replicat:Adevărat, adevărat vă spun: oricine săvarşeşte păcat este rob păcatului (Ioan 8, 34). Mai mult, a adăugat un lucru şi mai grav: Voi sunteţi din tatal vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatalui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Cînd grăieşte minciuna, graieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8, 44).

\r\n

Domnul Hristos a adus libertatea absolută. El ne-a eliberat de păcat. Mai mult, învatatura Lui ne spune că toţi oamenii sunt egali, liberi şi fraţi, care trebuie să se iubeasca unii pe altii, că omenirea este o mare familie de popoare libere şi egale, care trebuie să trăiască în iubire şi fraţietate, conlucrînd la realizarea unei vieţi fericite pentru toţi cei ce vieţuiesc pe pamînt. Scriitorul Giovanni Papini da glas dorului pe care-l are omul după libertatea în Hristos, după mîntuire: Avem nevoie de Tine, numai de Tine, de nimeni altul. Singur Tu, Cel ce ne iubeşti, poţi simţi mila faţă de noi. Singur Tu poţi simţi ce mare-i, nemăsurat de mare, nevoia ce-o avem de Tine, în această lume, în acest ceas al lumii.

\r\n

Părintele Dumitru Staniloae, de la a cărui plecare la Domnul se împlinesc 20 de ani, precizeaza că Mantuitorul Hristos ne mîntuieste de tot răul, de înstrainarea de Dumnezeu, şi ne comunică şi victoria Sa asupra mortii: Ca om, relatia Lui cu noi, ca semeni ai Sai, este relatia de eficienta mîntuitoare a noastră de tot răul, de toată înstrăinarea de Dumnezeu, pentru ca El este Fiul lui Dumnezeu. El este tot atît de firesc comunicabil ca om, pe cat ne sunt semenii noştri. Dimpreuna cu El biruim moartea, devenim liberi de pacăt şi mostenitori ai eternităţii fericite.

\r\n

Oamenii care s-au simtit eliberaţi de El din robia păcatului i-au eliberat şi pe alţii din chingile oprimării. Aşa se face ca Sfantul Imparat Constantin, acum 1700 de ani, a emis edictul de libertate de la Milano, în virtutea căruia creştinii se puteau manifesta. Imnografii creştini, adresandu-se lui Dumnezeu, ţin să sublinieze acest gest de mare înţelepciune al Împaratului Constantin: Dat-ai, Iubitorule de oameni, binecredincioasei Tale slugi inţelepciunea lui Solomon, blandetile lui David si dreapta credinta a Apostolilor, ca un Imparat al Imparaţilor şi Domn al tuturor celor ce domnesc.

\r\n

Datorita acestei înţelepciuni a intuit că libertatea o da Hristos şi că viitorul este al Lui. Europa îi datorează lui Hristos şi Crestinismului toată cultura şi civilizaţia pe care o are. Din nefericire, liderii europeni contemporani n-au avut intuiţia lui Constantin şi n-au vrut să stipuleze în constituţia europeană că Europa are radacini creştine.

\r\n

Sfîntul Apostol Pavel precizează că Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evrei 13, 8). Numai El poate aduce lumii libertate deplina, pace,înţelegere şi izbăvire, întîi de toate din criza spirituală, iar apoi şi din cea materială.

\r\n

† ANDREI\r\nArhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si\r\nMitropolit al Clujului, Maramuresului si Salajului