Învierea Mântuitorului – refacerea lumii şi a omului

\r\n\r\nÎnvierea Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare minune care a avut loc vreodată în univers, şi este cu atât mai mare, cu cât prin ea este lucrată mântuirea noastră, a oamenilor. Acesta este Dumnezeul nostru! Cel care din negrăita Lui iubire de oameni a primit a se jertfi pentru noi. Măreţia învierii o realizează fiecare om în parte atunci când vede că Hristos îl antrenează în biruinţa asupra morţii. \r\n\r\nAşadar, Învierea lui Hristos ar trebui să devină propria mea înviere, altfel, prin nepărtăşia cu Hristos în Patimile şi în Învierea Lui, acelaşi dumnezeiesc eveniment, expresia celei mai tainice şi mai atotcuprinzătoare iubiri, se poate transforma în drama propriei mele existenţe, a veşnicei mele existenţe.\r\n\r\nLa straja mea voi sta”, spune minunatul Avacum. Şi eu împreună cu el voi sta astăzi, cu puterea şi cu duhovniceasca vedere pe care mi le-au dat mie Duhul, şi voi lua aminte şi voi cunoaşte ceea ce-mi va descoperi şi ceea ce El va grăi întru mine. Am stat şi am luat aminte; şi iată un bărbat aşezat pe norii cerului, iar acesta este înalt foarte; şi faţa lui este asemenea feţei îngerului; iar îmbrăcămintea lui este ca strălucirea nestematelor, ce se vede de la un capăt la celălalt al cerului. Şi-a ridicat mâna spre Răsărit şi a strigat cu glas mare (glasul său era ca un glas de trâmbiţă, iar împrejurul său mulţime de oştire cerească) şi a zis: „Astăzi este mântuirea lumii, atât a celei văzute, cât şi a celei nevăzute. Hristos a înviat din morţi, înviaţi împreună cu El; Hristos iarăşi S-a întors în cele ale Sale, întoarceţi-vă şi voi; Hristos din mormânt S-a liberat, liberaţi-vă şi voi din legăturile păcatului. Porţile iadului sunt zdrobite, şi moartea desfiinţată, şi vechiul Adam este lepădat, iar cel nou este plinit, o făptură nouă de este în Hristos, şi voi înnoiţi-vă”. Acestea le-a spus acela, iar ceilalţi imne înălţau, aşa cum şi mai înainte s-a făcut, când prin naşterea Sa pământească Hristos S-a arătat printre noi, „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Împreună cu acesta şi eu aceleaşi vorbe spun către voi; fie ca şi glas de acelaşi fel cu al îngerului să dobândesc, care să răsune de la o margine la alta a pământului.\r\n\r\nPaştile, sărbătoare a sărbătorilor\r\n\r\nPaştile Domnului, Paştile, şi iarăşi zic Paştile, în cinstea Sfintei Treimi. Această sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor ne este, care atât de mult le covârşeşte cu înălţimea pe toate, nu doar pe cele omeneşti, dar chiar şi pe cele ce cu sfinţenie se săvârşesc în cinstea lui Hristos însuşi, pe cât soarele covârşeşte stelele. Frumoasă este şi luminarea sufletului, şi strălucirea noastră de ieri, în care întregul neam omenesc împreună, fiecare în parte şi de obşte, de la cel mic şi până la cel în cinste deplină, cu totul luminaţi în noapte de focul cel îmbelşugat, antitipul luminii celei mari fiind, aşa cum şi cerul luminează de sus, revărsându-şi lumina peste întreaga lume prin frumuseţea sa, aşa cum şi firile cele mai presus de cer şi îngerii, primele firi luminoase, după Firea primă şprimesc luminăţ, pentru că de la Aceea îşi au izvorul, şi aşa cum din Sfânta Treime îşi primeşte existenţa toată lumina, care din Lumina cea neîmpărţită se împarte şi se cinsteşte. Mai frumoasă, dar şi cu totul mai învederată este astăzi lumina. Aşa cum lumina de ieri a fost premergătoarea marii lumini învietoare, şi într-un anume fel a bucuriei celei de dinaintea sărbătorii. Astăzi prăznuim însăşi Învierea, care nu este doar o nădejde, ci a devenit deja o realitate, şi lumea întreagă a adunat în jurul ei. Fiecare, aşadar, în felul său să ofere ceea ce a rodit în acest timp, să ofere dar de prăznuire din cele duhovniceşti, pe care Dumnezeu le iubeşte, mai mare sau mai mic, după puterea fiecăruia. Căci a aduce daruri deopotrivă în cinste, de-abia dacă la îngeri se poate întâlni, care sunt primii şi inteligibilii şi curaţii văzători şi martori ai slavei celei de sus; cu toate că acelora toate felurile de laude (imnuri) le sunt cu putinţă a le săvârşi. Noi doar cuvântul îl vom oferi, cel mai frumos şi de cinste, lăudându-L şi într-alt chip pe Cuvântul pentru facerea Sa de bine revărsată peste făptura cuvântătoare. Voi începe, aşadar, de la acest punct. Pentru că nu mă pot opri, în timp ce aduc ofranda cuvintelor mele despre marea minune şi despre cea mai mare dintre zile, să nu recunosc lucrurile lui Dumnezeu, şi de acolo să-mi alcătuiesc începutul. Vă rog, aşadar, curăţiţi-vă şi mintea, şi auzul, şi cugetarea cei care cu acestea vă desfătaţi (deoarece fiind despre Dumnezeu, şi cuvântul dumnezeiesc este), ca să vă întoarceţi la ale voastre cu adevărat desfătaţi de acele lucruri care niciodată nu se sfârşesc .\r\n\r\nPaştile recapitulează întreaga iconomie a mântuirii \r\n\r\nAcum este necesar pentru noi să recapitulăm în acest chip cuvântul. Am fost creaţi pentru a trăi întru bine şi bucurie; am dobândit starea bună (cu bucurie) pentru că am fost creaţi. Ne-a fost încredinţat Raiul pentru a ne desfăta. Poruncă am primit pentru ca să fim cinstiţi şi lăudaţi pentru păzirea ei, nu pentru că Dumnezeu S-ar fi aflat neştiutor al celor ce vor fi, ci pentru că a întocmit legea liberului nostru arbitru. Ne-am împătimit pentru că am fost pizmuiţi; am căzut pentru că am încălcat porunca; nevoie avem de post pentru că nu am postit şi ne-a biruit poftirea lemnului (pomului) cunoştinţei. Căci veche a fost porunca, şi în acelaşi timp pentru noi, sufletului fiindu-i spre povăţuire, şi desfătării spre înţelepţire prin înfrânare; care după dreptate ne-a fost dată, pentru nepăzirea căreia am fost lipsiţi de desfătarea Raiului, pe care acum păzind-o o vom lua înapoi. Aveam trebuinţă ca Dumnezeu să Se întrupeze şi să moară, pentru ca noi să trăim; am murit împreună cu El, pentru ca să ne curăţim; am înviat împreună cu El pentru că am murit împreună cu El; suntem slăviţi împreună pentru că împreună cu El am înviat.\r\n\r\nPuţine picături de sânge lumea întreagă au replăsmuit!\r\n\r\nMulte sunt minunile acelor vremuri; Dumnezeu S-a răstignit, soarele s-a întunecat şi iarăşi s-a aprins (pentru că şi făptura trebuia să pătimească împreună cu Făcătorul), catapeteasma templului s-a sfâşiat pe mijloc, sânge şi apă au ieşit din coastă (pe de o parte ca om, pe de alta, ca mai presus de om); pământul s-a cutremurat, pietrele pentru Piatră s-au despicat, morţii au înviat spre încredinţarea învierii obşteşti de la sfârşit; semnele care s-au făcut la îngropare şi după îngropare cine ar putea cu vrednicie să le laude? Nimic nu e precum minunea mântuirii mele! Puţine picături de sânge lumea întreagă au replăsmuit, şi ele devin precum seva laptelui pentru toţi oamenii, şi într-un întreg ne adună şi ne leagă împreună unii cu alţii.\r\n\r\n”Dar, o, Paştile, cele mari şi sfinte, şi curăţitoare ale lumii întregi!”, ca şi cum aş fi insuflat îţi voi vorbi. O, Cuvinte al lui Dumnezeu, şi Lumină şi Viaţă şi Înţelepciune şi Putere. Căci de toate numirile tale mă veselesc. O, al Minţii Celei mari Născut şi mişcare şi pecete! O, Cuvinte înţelegător şi omule văzut, Care pe toate le aduci şi împreună le tragi spre Tine prin puterea cuvântului Tău! Acum, dacă primeşti acest cuvânt, nu ca pe primul, ci ca pe plinătatea rodirii noastre, de mulţumire şi în acelaşi timp de ajutor ca să nu rău-pătimim pentru porunca Ta nimic în afară de cele ce au fost necesare şi de sfintele dureri, cu care am trăit până acum; şi opreşte tirania trupului asupra noastră (vezi, Doamne, cât este de mare şi cum ne înconvoaie!), sau la alegerea Ta să fie, dacă de el vom fi surpaţi. De am ajuns cu vrednicie la sfârşitul cel mult\r\n\r\ndorit şi vom fi primiţi în corturile cereşti, cu grăbire Îţi vom aduce acolo jertfă bineplăcută pe sfântul Tău jertfelnic, o, Părinte şi Cuvinte şi Duhule Sfinte; căci Ţie Ţi se cuvine toată slava, cinstea şi puterea în vecii vecilor! Amin!\r\n

(Din Cuvântul la Sfintele Paşti al Sfântului Grigorie Teologul; traducere şi prezentare de Nicuşor Deciu)

\r\n\r\n