Locurile Sfinte nu se întinează niciodată prin faptul că se află în stăpînirea necredincioşilor, chiar dacă acest lucru ar dura mulţi ani

014-sf-maxim-grecul

\r\n

Cu cîteva zile înainte ai binevoit să vorbeşti cu mine despre faptul că în vremurile de astăzi se cuvine să îl numim Ierusalim pe marele şi renumitul oraş Moscova, care domneşte în Rusia ortodoxă, deoarece vechiul Ierusalim a devenit josnic şi aceasta pentru că se află de mulţi ani în stăpînirea agarenilor. Despre acest lucru vreau să vorbesc pe scurt cu preacucernicia ta, cinstite părinte! Căci va fi nedrept din partea mea, aşa cum socotesc eu şi cred, dacă nu voi alunga din cugetul tău o asemenea concepţie greşită.

\r\n

\r\n

Voi purcede, aşadar, la aceasta nu pentru că invidiez renumitul oraş Moscova datorită faptului că i se atribuie această denumire – să nu-mi fie mie a mă lăsa atras de o asemenea nebunie, căci eu încă de la început am iubit şi întotdeauna am cinstit slăvitul oraş Moscova şi continui să-l iubesc şi, mai ales, să-l cinstesc, întotdeauna rugîndu-mă pentru el, dorindu-i tot ce este bun şi folositor şi, de asemenea, şederea şi întărirea puterii lui binecredincioase în vecii nesfîrşiţi – ci vreau să-ţi amintesc că Locurile Sfinte nu îşi vor pierde niciodată sfinţenia lor, pe care au dobîndit-o datorită dumnezeiescului har care s-a pogorît peste ele de sus, chiar dacă oraşele în care se află Locurile Sfinte, prin judecăţile lui Dumnezeu, s-au aflat în stăpînirea necredincioşilor: Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi (Rom. 11, 29), spune Sfînta Scriptură.

\r\n

În al doilea rînd, a cinsti mai presus de vrednicie fie un anumit om, fie un oraş, fie o ţară, este mai mult o mustrare pentru ei decît slavă şi laudă, aşa cum afirmă Sfinţii Părinţi. Iar faptul că sfintele lui Dumnezeu biserici nu îşi pierd sfinţenia care există în ele, tu, omule priceput în Sfînta Scriptură, trebuie să ştii că aceasta este asemenea situaţiei următoare: deşi au trecut mulţi ani de la Solomon, regele israelit, pînă la nimicirea cetăţii împărăteşti de către babilonieni şi pînă la robia întregului popor iudeu, timp în care acel templu renumit al lui Dumnezeu fusese întinat foarte rău şi în diferite feluri de către mulţi împăraţi iudei, care aduseseră în el jertfe idolilor şi îi aduseseră în el chiar pe idoli, mai ales de către Manase, care fusese cunoscut mai întîi prin marea lui necredinţă, iar mai tîrziu a strălucit prin pocăinţă fierbinte, şi de către Amos, fiul lui care l-a urmat în necredinţă, totuşi harul dumnezeiesc şi darul proorociei şi minunile din acest templu nu au încetat niciodată.

\r\n

Martorii acestui lucru sunt chiar Proorocii Isaia şi Ieremia, care au proorocit şi au făcut minuni şi s-au nevoit pentru buna credinţă a părinţilor lor şi pentru sfînta lege. De aceea au şi fost prigoniţi şi şi-au sfîrşit viaţa ca mucenici: unul, fiind tăiat cu fierăstrău de lemn, iar celălalt aruncat la început într-o groapă plină cu murdărie, iar apoi ucis cu pietre în Egipt de către iudeii potrivnici lui Dumnezeu care se mutaseră acolo.

\r\n

Însă pentru ce să amintim despre Ierusalim şi despre regii lui? Cei ce au domnit în Samaria peste cele zece seminţii separate ale israeliţilor au întrecut nebunia închinării la idoli a grecilor prin necredinţa lor împotriva Celui Preaînalt, veselindu-se prin jertfele idoleşti şi prin diferitele vrăjitorii, prin farmece şi ghicitul după zborul şi glasul păsărilor şi, cu toate acestea, harul dumnezeiesc de sus şi darul proorociei nu s-a îndepărtat nicidecum de la iudei. Martorii acestui lucru sunt Proorocii Ilie, Elisei, Miheia şi ceilalţi Prooroci din timpul lui Ilie şi Elisei. Însă de ce nu îţi amintesc eu ţie despre ceea ce este cu mult mai uimitor decît acestea? Este vorba despre faptul că, atunci cînd cele zece seminţii ale israeliţilor au fost duse în robie în Ninive şi împăratul asirian a trimis oameni de alt neam să locuiască în Samaria, Dumnezeu, Care purta de grijă poporului israelit, a fost mîniat de această necredinţă – adică de faptul că străinii întinau prin toate necurăţiile închinării la idoli ţara despărţită de poporul israelit – şi a trimis peste necredincioşi fiare sălbatice, lei şi urşi, care i-au mîncat atît pe locuitori, cît şi pe animalele lor, făcîndu-le viaţa amară. Împăratul asirian, fiind nedumerit de Tîlcuiri şi sfaturi acest lucru şi neavînd putinţa de a înlătura această mînie a lui Dumnezeu, la sfatul preoţilor şi leviţilor, care se aflau în Asiria ca robi, a trimis în Samaria învăţători ai legii şi cărturari iudei ca să-i înveţe pe asirienii de acolo să împlinească legea dată de Dumnezeu prin Moise poporului iudeu. Şi cînd împăratul a făcut acest lucru, atunci, la semnul lui Dumnezeu, fiarele au dispărut şi ţara aceea a devenit bună pentru locuit.

\r\n

Înţelegi, oare, o minunatule stareţ, că şi atunci cînd ţara aceea era pustiită şi lipsită de locuitorii ei, dumnezeiescul har nu s-a îndepărtat de ea, ci a rămas în ea? Şi nici pe iudei, nu numai pe cei care săvîrşeau fărădelegi în ţara lor, ci şi pe cei care se aflau în robie în pămînt străin, harul lui Dumnezeu nu i-a lăsat şi a fost cu ei şi acolo, cercetîndu-i prin Prooroci şi învăţători ai legii, mîngîindu-i şi întărindu-i prin toate mijloacele în buna credinţă a părinţilor lor Avraam, Isaac şi Iacov. Cum de nu ţi-ai îndreptat atenţia, tu, un stareţ atît de priceput în Scripturi, la faptul că, deşi sfînta cetate Ierusalim s-a aflat mult timp în stăpînirea agarenilor necredincioşi şi a fost întinată de toate fărădelegile lor, totuşi această întinare nu a atins nicidecum pe Sfînta Sfintelor, adică pe dumnezeiasca biserică a Învierii Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care se află în acest oraş, şi pe celelalte sfinte biserici şi cinstite lăcaşuri care au fost construite de binecredincioşi în interiorul şi în jurul lui?

\r\n

Ba chiar dimpotrivă, harul Marelui Dumnezeu şi al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a primit în el răstignire, îngropare şi a înviat, a continuat să-l sfinţească şi să-l proslăvească prin virtuţile mari şi faptele cele plăcute lui Dumnezeu ale purtătorilor de Dumnezeu părinţi, arhierei, preoţi şi cuvioşi monahi. Ca dovadă pentru cele spuse slujeşte Sfîntul Sinod care s-a întrunit în acest oraş în timpul lui Sofronie, Sfîntul patriarh al Ierusalimului, şi care a dat blestemului erezia cea nebună a monoteliţilor (a celor ce susţineau că în Iisus Hristos a existat o singură voinţă).

\r\n

De asemenea, vezi şi celălalt Sfînt Sinod care s-a întrunit în acest oraş împotriva iconoclaştilor şi care, fiind luminat de Sfîntul Duh, i-a scris o scrisoare lungă şi, în acelaşi timp, mustrătoare, împăratului grec Teofil, care era iconoclast. Mai mult, să te convingă să părăseşti gîndurile greşite pe care le ai, şi stihira alcătuită de înţeleptul Ioan Damaschin, care îl preamăreşte clar şi cu deosebită solemnitate pe sfîntul şi noul Sion, zicînd aşa: „Bucură-te, sfinte Sioane, maica bisericilor, sălaşul lui Dumnezeu, căci tu ai primit primul iertarea păcatelor prin înviere”. Acest înţelept învăţător socoteşte şi numeşte Ierusalimul sfînt, maica bisericilor, sălaşul lui Dumnezeu, iar noi îl socotim nevrednic să se numească Ierusalim, chiar dacă de mulţi ani se află în stăpînirea agarenilor necredincioşi. Însă nu el este întinat, ci cei care vieţuiesc în el cu rea credinţă şi în întinăciune.

\r\n

Să ştii că oraşele ortodocşilor şi locurile sfinte care se află în ele, se întinează atunci cînd credincioşii care vieţuiesc în ele, lepădîndu-se de buna şi neîntinata credinţă în Hristos Dumnezeu şi de cinstita vieţuire, primesc ticăloasele obiceiuri urîte de Dumnezeu şi diavoleasca învăţătură a necredincioşilor agareni. Iar atît timp cît se vor ţine cu putere de buna credinţă în Hristos Dumnezeu şi pentru credinţa în Hristos Dumnezeu şi iubirea către El îndură cu bărbăţie toate necazurile şi diferitele nenorociri, care le sunt pricinuite de necredincioşii agareni şi de rău-credincioşii eretici, tot atît timp şi oraşele lor se vor asemăna temniţelor în care în vremurile de demult erau închişi purtătorii de Dumnezeu mucenici, iar locuitorii înşişi, suferind asemenea mucenicilor, vor fi mărturisitori şi, după vrednicie, vor fi socotiţi mucenici vii, potrivit dumnezeieştii făgăduinţe, care spune: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi cînd vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (Matei 5,10-11). Şi Fericitul Apostol Petru spune: De sunteţi ocărîţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi (I Petru 4, 14).

\r\n

Aminteşte-ţi, de asemenea, cît sînge mucenicesc au vărsat tiranii şi prigonitorii de demult prin oraşele, ţările şi aşezările binecredincioşilor de pe tot pămîntul şi cu ce jertfe idoleşti ticăloase şi urîte de Dumnezeu au întinat aceste oraşe şi aşezări. Însă harul Mîntuitorului Hristos şi nebiruita Lui putere dumnezeiască nu au încetat niciodată să-i ajute pe cei prigoniţi pentru numele Lui, proslăvindu-i prin toate darurile duhovniceşti şi facerile de minuni.

\r\n

Nu necinsti, aşadar, şi nu umili acest oraş sfînt şi iubit de Dumnezeu încă de la început, despre care Însuşi Adevărul spune: Că a ales Domnul Sionul şi l-a ales ca locuinţă Lui. Aceasta este odihna Mea în veacul veacului. Aici voi locui că l-am ales pe el (Ps. 131,13,14). Iar dacă el este atît de iubit de Dumnezeu, atunci nu-l lipsi de sfîntul lui nume, care i-a fost pus de sus, de vreme ce în el se preamăresc în chip ortodox Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, Sfînta şi Cinstita şi Atotţiitoarea Treime – un singur Dumnezeu – de la Care, pentru arătarea şi vestirea credinţei ortodoxe în El şi spre ruşinarea tuturor iudeilor potrivnici lui Dumnezeu şi a necredincioşilor agareni, se pogoară în fiecare an în seara din Sfînta Sîmbătă, în chipul luminii, sfîntul foc imaterial cu care se aprind candelele care atîrnă deasupra Mormîntului primitor de viaţă al Mîntuitorului. Aşadar, să nu numeşti nici un alt oraş Ierusalim, chiar dacă ei ar stăpîni toată lumea. Unul este pe pămînt Ierusalimul şi unul este ţinutul iudaic în care Hristos S-a născut, S-a botezat în Iordan, S-a schimbat la faţă pe muntele Taborului şi pe Golgota S-a răstignit şi tot acolo, în apropiere, S-a îngropat şi a treia zi a Înviat. Iar după înviere a stat patruzeci de zile împreună cu ucenicii Săi şi de pe muntele Eleonului S-a Înălţat la cer, de unde L-a şi trimis, aşa cum a făgăduit, pe Sfîntul Duh Sfinţilor Săi ucenici, iar prin ei a luminat tot pămîntul cu darurile Lui şi astfel a adus toate popoarele la o singură credinţă bună şi neîntinată. Ca acestea toate să slăvească Sfînta şi Cinstita Treime, Căreia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

\r\n

Cuv. Maxim Grecul

\r\n

Sursa: https://paterika.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *