Niciunde în Sfânta Scriptură nu scrie „crede și nu cerceta”

Niciunde în Sfânta Scriptură nu scrie „crede și nu cerceta”. Ba chiar dimpotrivă, Hristos ne îndeamnă să cercetăm Scripturile zicând „cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (Ioan 5, 39). Una dintre metodele cele mai la îndemână aplicate și practicate pentru a-i face pe oameni robi, este neștiința, necunoașterea. Iar Hristos a venit ca să ne scoată din robie nu să ne pună sub și mai multă robie decât aveam deja pe capul nostru. Totuși, nu ne scoate cu forța, trebuie să vrem și noi. Și dacă cei care nu au posibilitatea să cunoască sau să învețe, ar mai avea o scuză, atunci când necunoașterea noastră se datorează propriei indolențe, ne va fi mai greu să ne găsim scăpare.

Ieșirea din apatie se face cel mai simplu începând cu un exercițiu ușor. Pentru cei care nu au mai făcut acest exercițiu duhovnicesc până acum, le recomand să înceapă cu citirea a câte un capitol pe zi. Cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor și epistolele pentru început, lăsând deocamdată deoparte Apocalipsa, nu pentru că această carte nu ar fi folositoare ci pentru că mulți începători și chiar și unii dintre cei care păreau sporiți s-au smintit încercând să descifreze tainele lui Dumnezeu legate de Judecată și de Sfârșitul Lumii. După ce citim de câteva ori Noul Testament este bine să încercăm și Vechiul Testament pentru că vom înțelege mai bine rădăcina lucrurilor din Evanghelii. Spune fericitul Augustin că „Noul Testament în cel Vechi se ascunde”. Sau „Vechiul Testament a precedat pe cel Nou, iar cel Nou l-a tâlcuit pe cel Vechi” așa cum explică Sfântul Ioan Gură de Aur.

Citirea pe îndelete, fără grabă, a unui capitol din Sfânta Scriptură durează cam 3-4 minute. Bineînțeles, fiecare om are propriul lui ritm de a citi și unii vor termina chiar mai repede de atât, iar alții mai greu. Totuși, dacă știm să citim și nu ne putem permite să „pierdem” nici măcar 3-4 minute pe zi pentru a citi câte un capitol din Sfânta Scriptură, probabil ca avem o viață cumplit de stresantă și ne vom îmbolnăvi curând de nervi, sau suntem foarte leneși și delăsători. Oricare dintre situațiile acestea are ieșire. În primul caz e bine să ne facem timp în primul rând pentru a respira, iar în al doilea, așa cum ziceam, începem cu un exercițiu ușor, câte puțin în fiecare zi.

Citind cel puțin un capitol pe zi, ajungem să terminăm toate cele patru Evanghelii în mai puțin de trei luni, pentru că împreună au doar 89 de capitole. De bună seamă, după ce ne obișnuim cu citirea, am putea urca la cel puțin două capitole în fiecare zi, ceea ce tot ar însemna undeva pe la zece minute de citire zilnică. Oricât de interesante ar fi știrile din ziar, oricât de frumoase lucruri s-ar spune pe Internet, chiar și pe siturile ortodoxe, oricât de mult ne-am dori să mai stăm de vorbă cu un prieten, mai mult folos vom avea cheltuind cele zece minute cu cititul Scripturilor și nu cu altceva.

Nu voi spune să lăsăm deoparte totul și de azi înainte să stăm doar cu nasul în carte, dar orice creștin e bine să-și facă timp, măcar câteva minute în fiecare zi, pentru a mai învăța câte ceva din cele duhovnicești. Și dacă este să alegem dintre toate cărțile duhovnicești, nici o carte nu este atât de folositoare ca Sfânta Scriptură.

Atunci când ne antrenăm, mușchii au nevoie de pauze de câte o zi sau chiar de două pentru regenerare. Mintea și sufletul însă, e bine să le antrenăm zilnic ca să nu apuce să se obișnuiască leneșe și să înceapă a rugini. Acesta este unul dintre motivele pentru care citirea zilnică a Sfintelor Scripturi nu ar trebui să fie un canon pe care să așteptăm să ni-l dea duhovnicul, ci este datoria cea dintâi a oricărui creștin care știe carte.

Cei care abia acum încep, să pună început bun și să nu se îndoiască de plata lor. Iar cei care împlinesc deja de mai multă vreme acest lucru, să ia aminte și să nu se lenevească. Pentru că indiferent de câte ori am citit până acum Sfânta Scriptură, de fiecare dată aflu câte ceva nou.

Ierodiacon Serafim Pantea

www.ganduridinierusalim.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *