Păcatul timpului pierdut

Dacă am avea în fața ochilor o clepsidră de nisip care curge mereu până să se termine, și ne-am gândi că acesta este timpul vieții noastre pe pământ, atunci s-ar putea să folosim mai bine timpul dintr-o zi,văzând cât de puțin mai avem din viața noastră. Spun asta, deoarece unii dintre noi trăim de parcă nu am mai muri niciodată, și chiar sunt și oameni bătrâni care se agață cu disperare de viața aceasta, de parcă aici ar fi raiul promis.

\r\n

În viața de zi cu zi, timpul parcă este tot mai scurt, și dacă nu luăm seama bine, s-ar putea să treacă ziua fără să facem nimic.

\r\n

Făcând parte dintr-o generație tot mai slăbănogită și epuizată fizic, învățată cu confortul și minciuna, încercam să tăiem prin jungla noilor descoperiri și concepții, și ne tocim creierii să înțelegem ce este bine și ce este rău. Cel mai important mijloc de „educație” al generației actuale este televizorul. Acolo avem profesori diverși: femei care ne învață anatomia corpului, politicieni care au făcut ca cei de la circ și de la divertisment să dea faliment, și oameni certați cu legea, care ajung actori fără să mai fi avut nevoie de nicio pregătire. În fața acestora, oamenii învață despre actualitatea cotidiană și în fața acestora, oamenii își petrec sau mai bine zis își pierd timpul.

\r\n

Cu timpul apare și dependența, și nu prea mai sunt șanse de schimbare. Subtil și pe nesimțite, lumea este introdusă în sfera violenței și a sexualității. Parinții își pun mâinile în cap [din cauza] comportamentului copiilor lor, însă totul este în zadar, căci așa trebuie să fie oamenii viitorului; după educația primită și răspunsul este unul pe masură, și nimeni nu va putea să aibă o mai mare influență în educația copiilor decât, televizorul.

\r\n

Oamenii caută senzaționalul, iar mândria merge de mâna cu prostia: ai vazut, cel mai mare, cel mai tare, cel mai nu știu cum și ce s-a mai întâmplat? „Leneșul zice: Pe drum trece un leu, un leu pe ulițe” (cf. Pilde 26,13), și cu toții năvălim să vedem. La televizor însă, tot timpul trec lei pe drum, ba și elefanți și tot ce vrei, numai să schimbi canalele. Ceva de genul: „Ai auzit, vecino?” și deja trecem la alt mod de a pierde timpul: cel al îndelungii vorbiri. „Cel ce înmulțește cuvintele se face urât tuturor” (cf. Înțelepciunea lui Isus Sirah). Oamenii vorbăreți însă, își caută unul asemenea lor, și iarăși și iarăși vorbesc, că dacă nu au posibilitatea să fie ascultați de mai mulți, este bine ca măcar un om să-i asculte. Dar și atunci este vorba de ascultare reciprocă, adică fiecare vrea să spună ce are de spus, deși celălalt nu a făcut decât să aștepte să-i vină rândul.

\r\n

Sigur, că sunt multe feluri de a pierde timpul, lenea și curiozitatea fiind principalii vinovați, însă în momentul în care omul își vine în fire, caută să răscumpere timpul pierdut printr-un mod de a petrece viața folositor pentru suflet. Să ne venim în fire, și să avem curajul de a renunța la obiceiurile nefolositoare.

\r\n

Sunt multe lucruri și aspecte în viața noastră peste care trecem cu nebagare de seamă, și astfel riscăm să nu ne folosim cum trebuie de ele. Dacă, de exemplu, am trage o privire peste timpul pe care în fiecare zi îl pierdem cu lucruri care nu ne aduc niciun folos sufletesc, și ne-am reorganiza programul pentru a ne face minimul din datoriile sufletești, atunci putem avea o bucurie a schimbării în bine a vieții noastre. Dacă am renunța la lucrurile de prisos din casa noastră, și le-am da la cei care nu au, ar fi o altă bucurie. Dacă am străluci mai mult cu bunătatea, curăția și înțelepciunea, decât cu hainele arătoase, ar fi o altă bucurie. Dacă am slăvi pe Dumnezeu și am mângâia prin graiul nostru pe cei ce au nevoie și am renunța la clevetiri și defăimări, ne-am folosi și noi și cei din jur. Dacă ne-am canaliza inima spre dragostea de Dumnezeu și aproapele, și am respinge gândurile necurate și de ură, atunci am fi mult mai frumoși. Dacă ne-am feri ochii de toate destrăbălările din lumea aceasta, și i-am folosi spre a cunoaște calea adevărului, atunci fața noastră ar străluci de bucurie.

\r\n

Astfel, vedem că sunt multe aspecte în viața noastră, pe care nu le folosim spre bine, căci puțini sunt cu adevărat cei care folosesc spre bine cele enumerate mai sus. Mulți nici măcar nu iau seama la aceste aspecte și păcătuiesc pe nesimțite. Cine se gândește că și zece minute conteaza într-o zi, ca să le folosim bine? Mulți stau ore în șir în fața televizorului, sau vorbesc la telefon câte o oră cu fiecare persoană. Facem lucrurile acestea, și ne îndreptățim că ni se cuvine, și că avem dreptul, și că este viața noastră, însă Hristos a spus că vom fi judecați și pentru fiecare cuvânt spus în deșert, iar aici bineînțeles se subînțelege și timpul petrecut aiurea.

\r\n

Nu se consideră timp pierdut atunci când organismul are nevoie de odihnă, și nu se consideră vorbă in deșert, atunci când vrei să înveselești un suflet întristat, sau pur și simplu să vorbești cu cineva, care are nevoie de asta, și nici atunci când noi înșine suntem într-o stare în care simțim nevoia să ascultăm o muzică sau să zâmbim. Toate însa trebuie să aibă un scop bun și un rost, și atunci ne vom bucura de fiecare clipă din această viață, pentru că atunci când toate le folosești spre bine, simți și mulțumirea pe care o aduce lucrarea pe care o faci.

\r\n

(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi0)

\r\n

Sursa: www.razbointrucuvant.ro