Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav”, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi va împlini cererea, desigur dacă ea este spre folosul duhovnicesc al aceluia. De aceea atunci când oamenii vă cer să vă rugaţi pentru un oarecare bolnav, să le spuneţi să se roage şi ei sau, cel puţin, să se nevoiască să-şi taie cusururile lor.
De ce a început să lăcrimeze icoana Părintelui Arsenie Boca tocmai într-un sat din Vaslui și nu în altă parte?
Pentru credinta celor mici, pentru evlavia babelor alea care au vandut trei oua si cinci litri de lapte si au batut drumul pana la Mormantul Parintelui la Prislop si inapoi.
Toata lumea vorbeste de minune.. dar daca ai vazut o minune, ce ai facut? Du-te si te roaga! Du-te si te inchina! Du-te si posteste! Sa ne schimbam viata pentru ca vom sta Fata catre Fata cu Dumnezeu!
Pr. Calistrat Chifan
www.ganduridinerusalim.com
Toata aceasta tragica risipa de viata umana in scopul redactarii cataloagelor bibliografice, trimiterilor, notelor de subsol si tezelor de doctorat, pe care niciodata, nimeni nu le va citi si care nu au nici cea mai mica influenta asupra vietii oricarui om, in clipa in care atatia oameni cauta cu disperare om care sa le poarte de grija, sa le vorbeasca si sa-i asculte si fiindca nu reusesc sa-l gaseasca, recurg la evadari riscante si sfarsesc singuri si parasiti intr-o moarte tragica!”
Binecuvântat este omul care, cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, îndură toată suferinţa din viaţa aceasta. Pentru el, fiecare zi se întinde până la măsura unei luni în ceruri şi până la un an pentru necredinciosul care se veseleşte fără să aibă suferinţă ori suferă fără să aibă răbdare şi nădejde în Dumnezeu.
O româncă despre Ortodoxia din Madagascar
Dacă ai dragoste necondiţionată de Dumnezeu şi de aproapele, dacă te dedici trup şi suflet unei cauze, atunci Domnul lucrează şi împlineşte cele de folos, aducându-ţi pace, mulţumire şi bucurie. Mihaela Motoc, o studentă din Sibiu, a avut un vis: să ajungă să facă misiune într-o ţară în care unii nici măcar cu gândul nu ajungem – Madagascar. Iar Dumnezeu i-a împlinit acest vis, căci „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoaşterea adevărului” 1 Timothei 2:4 şi de aceea îşi trimite aleşii peste tot în lume, pentru propovăduirea Evangheliei. (R.T.)
Mâhniţi-vă cu măsură. Parcurgeţi cu inima făgăduinţele luminoasei noastre credinţe şi câte revelaţii veţi găsi în ele spre alinarea necazurilor voastre!
Încă o lege pe care au descoperit-o Părinţii asceţi este aceea că, dacă judecăm pe aproapele nostru şi nu ne pocăim de judecată, cu siguranţă vom cădea şi noi în acelaşi păcat, mai devreme sau mai târziu. De ce? Pentru că, dacă nu putem să-l iubim pe aproapele, măcar să-l compătimim. Dacă noi credem că stăm mai bine, Dumnezeu îşi retrage mâna Sa, ca să vedem ce suntem. Şi prin aceasta devenim în stare, dacă n-am făcut-o de la început, să compătimim şi să ne rugăm pentru aproapele nostru.
În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395) era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său:
Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii (Ps 26,19)
În seara Duminicii Femeilor Mironosițe Domnul a chemat la sine o vrednică fiică a Bisericii Ortodoxe, o ostenitoare și râvnitoare pentru mărirea sfântului lăcaș. Natalia Cotova a dăruit bisericii două decenii de slujire în cadrul corului Catedralei ”Schimbarea la Față” din mun. Chișinău.
Începem astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o categorie de articole menită să ia în discuție aspecte practice legate de credința noastră în Dumnezeu și relația cu Biserica Sa cea Sfântă. Categoria se va numi: La Biserică.
Prima nedumerire pe care o luăm în discuție este: de ce sărutăm noi creștinii mâna preotului?
Într-o zi un preot a mers la un spital, unde era internat un alt preot, ca să-l spovedească. Fusese chemat urgent de preotul bolnav, fiindcă în seara precedentă văzuse o vedenie minunată și înfricoșătoare. A apărut înaintea lui un tânăr prealuminos și îi arăta Cerul, zicându-i: – Pregătește-te să intri în Împărăția Cerurilor, unde slujesc cei vrednici dintre episcopi și preoți, cei care L-au slăvit pe Dumnezeu Cel în Treime cu viața și slujirea lor preoțească… însă tu pocăiește-te!
“Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?”
Aceste cuvinte ale sfintelor femei au un anume inteles de taina. El e atat de ziditor ca dragostea de aproapele si dorinta ca el sa capete folos duhovnicesc nu ne ingaduie sa-l trecem sub tacere.
Grozava este expunerea parintelui Emilianos Simonopetritul cu privire la voia omului, si are mare dreptate. Analizand cu atentie, cu sinceritate aceste afirmatii ale parintelui ne dam seama cata putere poate sta in vointa omului. Vedem noi insine, fiecare in parte, cum uneori savarsim prin vointa lucruri pe care nici nu ni le puteam imagina mai inainte sau cat de tare ne invartosam atunci cand nu dorim sa facem ceva.