Despre lupta duhovnicească

Cu cât mai repede dobândești o virtute, cu atât mai ușor o pierzi. Cu cât o dobândești mai încet și cu mai multă trudă, cu atât mai fermă rămâne; exact ca planta aceea care a crescut înaltă și i-a spus chiparosului:\r\n -“Vezi ce mult am crescut doar în câteva zile! Ești aici de câțiva ani și nu prea ai crescut cine știe ce”.\r\n -”Da”, spuse chiparosul, “dar tu n-ai văzut încă furtuni, valuri puternice și ierni friguroase”\r\n Iar după câtva timp, planta s-a uscat, în timp ce chiparosul a rămas acolo unde se afla! Așa este și cu omul duhovnicesc. Atât în vreme de furtună, cât și în vreme de pace el rămâne același. De ce? Deoarece lunga perioadă de timp a creat stabilitate. (mai mult…)

Mijloace de luptă împotriva patimii noastre de a osândi

Cheia vieții duhovnicești este lupta cu propriile patimi. Unde există luptă, acolo există viață. Cel ce nu se luptă, de pildă cu patima sa de osândire a aproapelui pentru neputințele lui morale nu poate să afirme că duce o viață duhovnicească. Iar cel ce nu duce o viață duhovnicească, acela arată că nu are frică de Dumnezeu, care este rădăcina acestei vieți. Lipsa fricii de Dumnezeu conduce pe oameni să osândească fără înfricoșare pe semenii lor și să-și pregătească veșnica lor osândă. (mai mult…)

Ştiu că eşti acolo!

Cu aproape un secol în urmă, în micuţul port Savannah din statul american Georgia, un tânăr a acceptat o slujbă care-i era imperios necesară, dar presupunea un inconvenient: lucrul în izolare de oameni. Tânărul deservea o staţie de carantină, aflată pe o insuliţă în mijlocul râului Savannah. Aici, vapoarele care intrau în port transmiteau prin semnale informaţii privind starea de sănătate a echipajului înainte de a-şi continua drumul pe râu până la oraş. Tânărul avea o soră pe nume Florence, o fată liniştită şi timidă, care a acceptat să îşi însoţească fratele şi să întreţină gospodăria. Cu timpul, ea s-a obişnuit să facă semne vapoarelor care treceau – cu batista sau cu o eşarfă în timpul zilei, ori cu un felinar, noaptea. Navigatorii singuratici răspundeau şi ei cu semne şi, treptat, în porturile din întreaga lume, s-a răspândit povestea fetei care niciodată nu lăsa o navă să treacă fără a o saluta. (mai mult…)

De ce nu ne ajută Dumnezeu?

Una dintre cele mai tragice întrebări pe care și le pun oamenii este: „De ce nu ne ajută Dumnezeu?”\r\n\r\n Mi-am pus această întrebare de multe ori, aproape de fiecare dată când eram încercat de ispita deznădejdii. „Oare Dumnezeu nu vede câtă nevoie avem de ajutorul Său? De ce rugăciunile noastre rămân fără răspuns?” (mai mult…)

Atenţie la ce anume cerem!

Cu mulţi ani în urmă, istoria spune că ţăranii din Germania erau necăjiţi din cauza recoltelor sărace. Aşa că unii dintre agricultori s-au rugat lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Doamne, măcar timp de un an făgăduieşte-ne să ne dai întocmai ceea ce Îţi cerem, şi ploaie, şi soare, atunci când dorim noi“. Oamenii au primit semn din cer cum că Dumnezeu le-a ascultat ruga şi s-au înapoiat bucuroşi la casele lor. Când sătenii cereau ploaie, Dumnezeu, milostiv, le-o dădea. Când cereau soare, primeau soare. Se făcuse vară, şi grâu mai des ca în anul acela nu se pomenise. Şi porumbul crescuse înalt şi promitea o recoltă bogată. (mai mult…)

Sensul creştin al căsătoriei – „Când spun cuiva «Te iubesc» spun: «Vei trăi veşnic…»“

Cununia consfinţeşte viaţa de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang. Căsătoria şi familia sunt fundamentul unei societăţi sănătoase. Cei care nu înţeleg sensul căsătoriei îşi riscă propria fericire şi viitorul naţiunii lor.

\r\n

 \r\n Potrivit învăţăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria şi dragostea din căsătorie. În această iubire îşi au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă şi maternă, cea pentru copii, precum şi cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie. (mai mult…)

Drama lui Faust şi calea pocăinţei adevărate

\r\n

\r\n

\r\n\r\nDrama lui Faust, savantul care şi-a vândut sufletul diavolului pentru a căpăta tinereţea, deja intrată în tezaurul universal, are la origine o poveste populară medievală apărută în spaţiul german. Ea a fost receptată de mai mulţi scriitori de-a lungul timpului, însă celebritatea i se datorează mai ales lui Johann Wolfgang Goethe, care a prelucrat acest motiv în piesa de teatru omonimă, pe la începutul secolului al XIX-lea. În varianta sa, doctorul Faust, aflându-se odată într-un moment de plictiseală şi deznădejde, îşi vinde sufletul diavolului, care îi promite puteri magice cu ajutorul cărora obţine cunoaşterea şi poate stăpâni lumea. Cel rău, numit aici Mefisto, îl ajută să seducă o fată inocentă pe nume Gretchen, a cărei viaţă este distrusă. (mai mult…)

Albert Einstein

\r\n

\r\n

\r\n\r\nProfesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspundă la următoarea întrebare: „Dumnezeu a creat tot ceea ce există?”\r\n\r\nUn student a răspuns ferm: „Da!”\r\n\r\nProfesorul a pus o nouă întrebare: „Dacă Dumnezeu a creat totul înseamnă că el l-a creat şi pe diavol. Şi de vreme ce acesta există, înseamnă că Dumnezeu este cel rău?” (mai mult…)

Orarul slujbelor DUMNEZEIEŞTI IULIE — 2013

(mai mult…)

Cum să petreci Postul Sfinţilor Apostoli?

Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că el se termină cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Știm că acest post de vară nu este la fel de strict ca cel Mare sau a Adormirii Maicii Domnului, totodată datorită existenţei varietăţii legumelor şi fructelor, acest post este destul de uşor. Dar din păcate pentru mulți creștini ortodocși cu aceasta şi se termină sensul acestui post. Pentru unii – au sărbătorit Rusaliile, s-au desfătat cu bucate de dulce, se poate şi de postit. Trebuie să ţină post, să se mărturisească şi împărtăşească, așa cum ar trebui să fie în fiecare post. Iar pentru alţii acest post de parcă şi nu există, ei bine, spun ei – “nu e Postul Mare, nu avem timp, putere, etc. Aş crede că ar fi mult mai potrivit ar fi să dedicăm acest timp pentru a înțelege apostolatul în Biserică – să-l dedicăm unei înțelegeri prin faptă. (mai mult…)

„Neîmplinirea“ din viaţa Apostolului Pavel

Marele vis al Sfântului Apostol Pavel a fost acela de a propovădui Evanghelia în Spania. „Când va fi să merg în Spania, voi veni la voi“, scria el romanilor în epistola adresată lor, capitolul 15, versetul 24. Dar Pavel nu a ajuns niciodată acolo. În loc de marea călătorie în Spania, a ajuns să fie închis la Roma. În loc de slava biruinţei pentru Hristos în locuri îndepărtate, Apostolul a fost pus în lanţuri şi a suferit moarte martirică în timpul împăratului Nero. Bine zicea cineva: Puţini au şansa de a trăi pe temeiul primei alegeri. Cei mai mulţi dintre noi trebuie să învăţăm a trăi pe temeiul celei de a doua sau celei de a treia alegeri.  (mai mult…)

Unirea spre veșnicie

Potrivit învățăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria și dragostea din căsătorie. În această iubire își au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă și maternă, cea pentru copii, precum și cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie. Având în vedere importanța deosebită a căsătoriei și a iubirii conjugale în viața unei persoane, precum și răspândirea opiniilor eronate și dăunătoare moralității și societății cu privire la căsătorie, este necesar să se cunoască condițiile în care căsătoria slujește cu adevărat binele omenirii. (mai mult…)

“Scrisoare catre Rafail”

Filosoful Constantin Noica, unul dintre cei mai autentici și însemnați gânditori români și europeni ai secolului trecut, ne-a lăsat una din capodoperele sale sub forma și dimensiunile unei scrisori. Ea a fost prilejuită de călugărirea fiului său, englez după mamă și trăind în Marea Britanie (…). Publicată sub titlul “Scrisoare către Rafail” în penultimul număr apărut din revista “Prodromos” (număr dublu, 8-9 din 1968 ) (mai mult…)

Noua problemă veche de 2.000 de ani

\r\n\r\nCu cât trece timpul şi se înmulţesc controversele pe teme de creştinism asumat în societatea de astăzi, îmi dau seama care e problema: sunt două discursuri paralele, două planuri, unul al lumii acesteia, altul al lumii ce va să fie. Unii vor o viaţă liniştită, alţii vor o veşnicie tihnită. Unii vor să nu-şi supere vecinii şi rudele cu credinţa lor, alţii vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea. Unii înţeleg şi asumă creştinismul doar la nivel de cod etic, înţelegându-l numai ca pe un soi de invitaţie la un nivel crescut de igienă socială, care să dea ordine, respect, bună vecinătate, alţii pricep creştinismul ca pe drumul de întoarcere acasă, la Dumnezeu, pe singura cale. Unii vorbesc de religii care trebuie tratate egal, să nu cumva să supărăm cu creştinismul nostru pe cineva, (mai mult…)

Greierele şi moneda

Un înţelept indian avea un prieten bun care locuia în Milano. Se cunoscuseră în Asia, unde italianul făcuse o călătorie împreună cu familia sa. Indianul era ghid pentru italieni, ducându-i să vadă cele mai frumoase locuri din ţara sa.

\r\n

Fiindu-i recunoscător pentru aceasta, milanezul nostru l-a invitat pe indian acasă, în Europa. Dorea să-i răsplătească purtarea de grijă şi să-i prezinte oraşul său. Indianul nu era prea încântat să meargă acolo, dar până la urmă cedă insistenţelor prietenului său italian şi, într-o bună zi, ajunse acolo unde trăia acesta. (mai mult…)

Arborii Sequoia

Cred că nu puţini dintre dumneavoastră ştiu care sunt cei mai înalţi arbori din lume. Ei se numesc Sequoia şi cresc mai ales în Statele Unite ale Americii, statul California. Sunt gigantici, ajungând la înălţimea de 100 de metri, iar ramurile lor par să atingă cerul. Unii dintre ei au vârsta de 2.500 de ani. Vă daţi seama, erau maturi pe vremea când S-a născut Hristos!

\r\n

Privind un asemenea arbore de o înălţime uriaşă, te gândeşti că ar trebui să aibă nişte rădăcini pe măsură. Majoritatea copacilor, din câte ştim, au rădăcini atât de adânci, pe cât este trunchiul de înalt şi tot atât de groase ca şi cele mai puternice ramuri ale coroanei. Nu este însă şi cazul arborelui Sequoia! Acesta, ca să capteze cât mai bine apa de ploaie, are rădăcini aproape de suprafaţa pământului. (mai mult…)

LUNEA CINCIZECIMII – ZIUA SFÂNTULUI DUH

…Nimeni nu poate să zică „Domn este Iisus” decât în Duhul Sfânt…” (I Corinteni, 12, 3).

\r\n

Zidirea şi rezidirea lumii au fost făcute prin lucrarea comună a Dumnezeului Celui în Treime slăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

\r\n

Hristos a fost zămislit în pântecele Născătoarei de Dumnezeu de la Duhul Sfânt. Mai apoi, după Învierea Sa şi, desigur, în ziua Cincizecimii, Hristos a trimis Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt se transmite prin Hristos. Iar când Duhul a venit la Apostoli, Hristos a luat chip în inima lor, adică Apostolii au fost făcuţi mădulare ale Trupului înviat a lui Hristos. (mai mult…)

Hristos coboară la oameni prin Duhul cel Sfânt

Praznicul Cincizecimii sau al Rusaliilor reprezintă un moment de culme şi de rodire a lucrării mântuitoare, pe care a realizat-o Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru înnoirea, sfinţirea şi restaurarea umanităţii întregi. Evenimentul Rusaliilor înseamnă punctul final al intervenţiei dumnezeieşti în istoria umanităţii, considerând Întruparea sau înomenirea Cuvântului veşnic al Tatălui, ca fiind începutul mântuirii tuturor, urmată de Patimile, Moartea pe cruce, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri, de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Prin Înălţarea la cer a Domnului, cu umanitatea pe care a asumat-o la Întrupare, se închide cercul iubirii lui Dumnezeu (cf. Ioan 16, 16-18) (mai mult…)

De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi ca de foc?

În primul rând, Duhul Sfânt Şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvântul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba. Astfel, s-a vădit că Duhul Sfânt nu are o lucrare diferită de cea a lui Dumnezeu Cuvântul, în acelaşi timp, Duhul Sfânt a apărut în chip simţit, sub forma limbilor, pentru ca să arate că învăţătorul adevărului are nevoie de limbă cu har.

\r\n

Limbile sub forma cărora S-a arătat Duhul Sfânt erau ca de foc, lucru care are o mare însemnătate. Focul vădeşte faptul că Duhul Sfânt este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, deoarece Dumnezeu este foc mistuitor. (mai mult…)

Duhul Sfânt dăruieşte oamenilor iubirea Sfintei Treimi

Fiul înviat şi înălţat lu­crează în noi prin Du­hul Sfânt pentru a parcurge şi noi dru­mul spre starea de fii, în ca­re trupul e schimbat la faţă sau în­dumnezeit prin Duhul. Hris­tos Cel înălţat săvârşeşte în noi a­ceastă lucrare prin Duhul Său, aşa cum a săvârşit-o şi El în umanitatea Sa cât a fost pe pă­mânt. Duhul Lui ne duce spre starea în care a fost dus tru­pul lui Hristos prin Înviere, spre starea de fii schimbaţi la fa­ţă cu trupul, străluminaţi, în­dum­nezeiţi. (mai mult…)