Viaţa Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena (21 mai – 3 iunie)

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Fior, era nepotul după fiică al lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, şi a fost tată marelui Constantin, pe care l-a născut din Elena. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăra­tului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi pe o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut numai Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.

\r\n

Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, însă nu silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se închina şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli, şi îi era milă de creştinii ce erau munciţi şi omorâţi de ceilalţi împăraţi păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. (mai mult…)

Acatistul Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

\r\n

(mai mult…)

Orarul Slujbelor Dumnezeiești Iunie – 2013

(mai mult…)

Duminica Samarinencii

Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? (mai mult…)

Copilăria, drum spre sfinţenie

1 Iunie are scopul de a menţine adulţii în cuviincioşie faţă de copilărie. Căci dacă o pierdem, am pierdut totul.

\r\n

Copilăria este o stare deosebită. Nu degeaba ne este dată. Este candoare, este devenire, este drum spre desăvârşire.

\r\n

Hristos arată că dobândirea sfinţeniei este legată de copilărie: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Paradoxal nu?! Maturii nu devin sfinţi dacă nu vor fi precum copii. (mai mult…)

Despre judecarea preoților

În zilele de astăzi foarte mulți oameni suferă de o boală duhovnicească mistuitoare, aceasta este patima judecării, iar în cuvântul meu de acum către cititor, mă voi referi la o formă deosebit de periculoasă a acestei patimi, și anume judecarea preoților.

\r\n

Am observat faptul că cei care judecă preoții sunt îndeosebi cei care sunt necredincioși, ateiști, la ei se adaugă și cei care aparțin altor religii sau fac parte din felurite secte. Cel mai dureros este faptul că mulți din cei care judecă preoții sunt creștini ortodocși. (mai mult…)

Cum a fost scrisă Biblia, și care este raportul ei cu Tradiția

Am scris şi mai înainte despre raportul dintre Scriptură şi Tradiţie, dar acea abordare este una mai mult dogmatică şi nu ţine cont de polemica ortodoxă cu sectarii la acest capitol. De aceea am considerat oportun să fixez în scris şi alte câteva idei importante în dialogul nostru cu cei care contestă autoritatea Sfintei Tradiţii, mergând pe principiul eronat „sola Scriptura” („doar Scriptura”). (mai mult…)

Nu îndrăzni să mă deranjezi!

Pornirea mâniei în cazul neplăcerilor trebuie alungată cu rugăciunea şi cu meditaţia de fiecare dată până la pieirea ei completă. Şi rău nu va fi, dar altfel va fi.

\r\n

Supărarea şi mânia pe care le manifestaţi atunci când cineva vă tulbură momentele de singurătate nu sunt bune la nimic… Ele sunt rodul îngâmfării: nu îndrăzni să mă deranjezi. Atunci şi vrăjmaşul se priponeşte lângă voi. Hotărâți-vă să nu vă dedaţi acestui simţământ. (…) (mai mult…)

Milostenia care nu Îl bucură pe Dumnezeu

Milostenia nu poate fi numită milostenie, atâta timp cât nu este săvârșită întocmai cu porunca lui Dumnezeu. Valoarea milosteniei este atât de mare încât de ea poate depinde însăși mântuirea. Când este săvârșită în mod greșit, însă, milostenia nu Îl bucură pe Dumnezeu, ci pe diavolul, care pune la temelia acesteia egoismul, slava de sine și mândria. (mai mult…)

Despre îndoială şi credinţă

Ştiinţa modernă propune demersul îndoielii sistematice. Este o premisă pentru câştigul în precizie în ceea ce priveşte rezultatul investigaţiilor sale. Ne întrebăm atunci dacă îndoiala, opusă în mod antinomic credinţei, structurează demersul ştiinţific, în ce măsură mai poate avea loc credinţa în interiorul demersului ştiinţific?

\r\n

Pe de altă parte, în măsura în care viaţa eclesială este o manifestare prin excelenţă a credinţei, în ce măsură îndoiala îşi găseşte loc în interiorul manifestării teologice? (mai mult…)

Ne putem ruga părinților necanonizați?

Rugăciunea este vorbirea noastră curată cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Orice rugăciune adresata unui sfânt se înalță, în chip mijlocit, către Dumnezeu, izvorul a toată sfințenia și a tot darul cel desăvârșit. Urmând cuvântul Apostolului Iacov, care zice: „Rugați-vă unul pentru altul, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16), sfinții au devenit rugători prin excelență pentru lume. (mai mult…)

„Noi cu cine ne asemănăm, cu musca ori cu albina?”

Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?” iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?” ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. (mai mult…)

Iubirea de sine

Iubirea de sine este periculoasă sau mai ales mârşavă! Dacă sunteţi îngăduitori cu trupul, din pricina slăbiciunii voastre, atunci nu-i nicio problemă. Dacă însă boala este un pretext pentru acest pogorământ, atunci puteţi să râdeţi de voi înşivă, nu şi de Dumnezeu.

\r\n

Aşa cum se pare, înfruntaţi superficial iubirea de sine şi cedaţi uşor în faţa ei. Aceste cedări ale voastre le consideraţi neînsemnate, dar faceţi o mare greşeală! Oricât de mică ar fi o concesie, urmările ei sunt foarte grave, pentru simplul motiv că păstrează patima în suflet. De exemplu, vă hotărâţi să faceţi o jertfă sau o nevoinţă care contribuie la desăvârşirea voastră sufletească, şi de aceea este bineplăcută lui Dumnezeu. (mai mult…)

Duminica a IV-a după Paşti ( a slăbănogului)

După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. (mai mult…)

Despre grija de suflet

“Corpul omenesc e asemenca unei lumânări. Lumânarea se sfârșește arzând, iar omul – murind. Dar sufletul este nemuritor și se cuvine să ne îngrijim de sufletul nostru mai mult decât de trup. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câstiga lumea întreagă ,,iar sufletul sau îl va pierde? Sau ce-ar putea da omul în schimb pentru sufletul lui? (Matei 16, 26).

\r\n

,,Noi credem că sufletul este mai prețios decât orice, zice Macarie cel Mare, pentru că Dumnezeu n-a binevoit să Se unească cu nici o alta făptură decât cu omul, pe care l-a iubit mai mult decât toate creaturile.” (mai mult…)

RESPONSABILITATEA, VIRTUTEA CE CONTUREAZĂ EUL FIECĂREI FIINŢE

Virtutea responsabilităţii îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsbili sunt aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul, respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot prin bunătatea şi dăruirea lor. Ei sunt aceia care zilnic se caută în lutul fiinţei şi se amestecă cu ei înşişi până se regăsec mai puternici, până găsesc alte şi alte oportunităţi în a ajuta, în a-şi face datoria. (mai mult…)

Curățirea de păcate aduce vindecarea de boală

Când ni-i bolnav trupul, facem totul şi ne zbatem ca să scăpăm de suferinţe; dar când ni-i bolnav sufletul, amânăm şi nu ne sinchisim. De aceea nu scăpăm nici de bolile trupeşti, pentru că pentru noi sunt fără importanţă cele necesare, iar cele fără importanţă, necesare.

\r\n

Lăsăm izvorul păcatelor şi curăţim râurile. Că pricina bolilor trupești este păcatul cuibărit in suflet a arătat-o slăbănogul de treizeci şi opt de ani (Ioan 5, 2-15), bolnavul coborât prin acoperiş (Luca 5, 18-25), iar înainte de toţi, Cain (Facere 4, 8). (mai mult…)

Există legătură între păcat și boală?

Păcatul  se săvârşeşte în suflet şi îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă.

\r\n

Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, (mai mult…)

Creștinul fără duhovnic se usucă precum o frunză

În Pilde se zice: «Cei ce n-au cârmuire, cad ca frunzele, iar mântuirea este întru sfat mult» (Pilde 11, 14). Luaţi seama ce ne învaţă Sfânta Scriptură. Ne îndeamnă să nu ne încredem în noi înşine, să nu ne socotim pe  noi înşine înţelepţi, să nu credem că putem să ne cârmuim pe noi înşine. Avem nevoie de ajutor; avem nevoie de cel ce ne cârmuiește după Dumnezeu. Nimic  nu e mai jalnic, nimic nu e mai pierzător, decât să nu avem pe cineva care să ne povăţuiască pe calea lui Dumnezeu. (mai mult…)

Minunea Maicii Domnului pentru copilul pe care nu l-a ars focul

O femeie oarecare ce avea multă dragoste şi evlavie către pururea Fecioara Maria, sărăcă de bogăţia trupească, ci la suflet credincioasă şi îmbunătăţită, avea un copil mic de un an. Şi într-o zi, vrând să ducă de mâncare bărbatului său care lucra în ţarină, dar neavând ea pe nimeni în casă cu cine să lase pruncul, s-a rugat Maicii lui Dumnezeu zicând: „Stăpâna mea, sub acoperământul şi paza ta las pe fiul meu, că n-am pe altcineva să-l păzească, decât numai darul tău, că eşti Maica sărmanilor”. Astfel rugându-se cu credinţă, s-a dus la slujba ei. Şi după ce a plecat, s-a întâmplat de a luat foc o casă a unui vecin, şi de acolo s-a întins văpaia şi la casa ei. Deci, auzind din ţarină, a alergat  cu bărbatul ei, plângând moartea copilului. Şi, ajungând acasă, au aflat casa prefăcută în cenuşă, afară de zidărie şi pardoseală. (mai mult…)