\r\n
Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara. Cu rugaciunea fara infranare nu facem nimic, la fel cum nu facem nimic cu infranarea fara rugaciune, caci fara infranare suntem cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum am cere ceva ce nu vrem (căcifiind plini de patimi, ce altceva putem cere decat sa scapam de ele, sau ce sens ar avea sa cerem altceva?), iar fara rugaciune nu mai avem legatura cu Dumnezeu, si atunci infranarea nu mai are sens.
\r\n
\r\n
O femeie se plângea preotului duhovnic că nu poate domoli nici cum vrăjmășia unei vecine. A încercat, zicea ea, cu multe celea, dar în zadar.
\r\n
\r\n
In urma cu cativa ani, Parintele Alexey Young (in prezent ieroschimonahul Ambrozie) vorbea despre “Spiritualitatea Ortodoxa”, o lucrare in sase serii editata de Productiile Misionare Crestine. Parintele Alexey a fost un fiu duhovnicesc al Parintelui Serafim Rose si, dupa cum o dovedesc aceste filmari, a dobandit talentul acestuia pentru a sintetiza Traditia Patristica si pentru a expune subiecte profunde intr-un limbaj usor de inteles. Avand in vedere ca filmuletele sunt intr-un format ce nu permite publicarea lor, cu binecuvantarea Parintelui Ambrozie si banzandu-ne pe notitele ce stau la baza acestor inregistrari din timpul Postului Sfintilor Apostoli, le publicam sub forma de articole [nota siteului Pravoslavie]
\r\n
\r\n
Intr-o epocă bogată în cuvânt, ştiri, informaţii, dezbateri, dialog, comunicare, pare mai degrabă ciudat ca cineva să vorbească despre tăcere. In vremuri de decădere a cuvântului în minciună, jignire, linguşire, ironie, înşelăciune şi batjocură, se impune, credem, să facă referire cineva şi la cunoscuta, aleasa, discreta şi de folos aducătoarea tăcere. Tăcerea e un fel de a fi.
\r\n
\r\n
Eram prin anii ’50-’53 spiritualul Seminarului de la Neamţ, singurul seminar monahal din ţară. Aveam 35 de diaconi elevi. Şi am slujit Sfânta Liturghie împreună cu un diacon mai în vârstă decât ceilalţi.
\r\n
\r\n
Câtă importanță trebuie să aibă timpul fizic pentru noi, pentru a ne face datoria pe timpul vieții?
\r\n
Păi, zice Domnul: „Răscumpărați timpul!”, că vremurile sunt rele. Timpul este locul mântuirii noastre. Și este extrem de important cum îl folosim. Noi timp avem, atât cât avem. Dar cum îl folosim?
\r\n
\r\n
1. Povestea incepe cand cel care a impartasit aceasta poveste era un copil. A venit pe lume intr-o familie saraca in care mancarea lipsea uneori de pe masa. Ori de cate ori era mancare, mama ii dadea portia sa copilului spunandu-i “mananca si aceasta portie, fiule, mie nu imi este foame”.
\r\n
A fost prima minciuna a unei mame…
\r\n
\r\n
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi începutsă pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.
\r\n
\r\n
Maica Domnului ne priveşte înlăcrimată, iar sufletul nostru slăbănogit de atâtea păcate plânge şi el când întâlneşte atâta curăţie ce transpare din sfânta icoană. Ne frământam adesea că viaţa noastră e mereu aceeaşi, că nu reuşim să schimbăm mare lucru, că zăcem în aceleaşi neputinţe. Dar ce facem noi, ca să schimbăm cu adevărat ceva? A ne conştientiza neputinţele e un prim pas, însă nu putem rămâne la simplul stadiu de conştientizare, căci asta ar însemna să rămânem în noroi. O tânără deznădăjduită a mers la Părintele Sofronie Saharov şi i-a cerut cu durere: “Părinte, rugaţi-vă pentru mine, că sunt în noroi!” Părintele i-a răspuns cu blândeţe: “Nu-i nimic, soră, din noroi cresc nuferii!”
\r\n
\r\n
Proorocia este mai înainte grăirea celor ce urmează să se întâmple, cu ajutorul şi lucrarea harului dumnezeiesc. Dumnezeu, Cel ce a făcut toate şi Se îngrijeşte de ele, prin pronia Sa cea atotmântuitoare, „Cel ce pe toate le cunoaşte mai înainte de naşterea lor”, îl înştiinţează pe om dinainte despre ce are să se întâmple în viitorul imediat sau depărtat, din două motive.
\r\n
\r\n
În mijlocul curentelor potrivnice, familia de astăzi e ca o bărcuță de hârtie pe valurile mâloase ale unui râu ieșit din matcă. Maica Nina, cu dexteritatea ei duhovnicească, vine să ne arate din nou cum să facem din bărcuță, avion. Căci nu amestecându-ne cu cele ale lumii vom răzbi, ci zburând pe deasupra noroaielor ei – drept țintă având cerul, și drept aripi, dragostea și… dragostea. (A.S.) (mai mult…)
\r\n
Odată un tânăr, de îndată ce a ajuns la o oază, în mijlocul pustiei Iudeii, l-a întâlnit pe Bătrânul Elisei și l-a întrebat:
\r\n
– Ce fel de oameni trăiesc în acest loc, Gheronda?
\r\n
– Ce fel de oameni trăiau în locul de unde ai venit, fiul meu? L-a întrebat starețul.
\r\n
\r\n
Cu toții cunoaștem marele război pe care satana îl duce împotriva omului.
\r\n
Are însă satana putere? Poate să facă rău omului? Și când poate? Spune Apostolul Pavel: „În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului”1. De ce însă Dumnezeu îngăduie ca satana să ispitească pe om?
\r\n
\r\n
Cel care fură şi introduce la el în casă lucrul furat, introduce blestemul lui Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să avem în casă un lucru furat. Trebuie ori să se înapoieze lucrul în chip discret, la cel de la care s-a luat, ori să se dea altei persoane.
\r\n
\r\n
-Parinte, poate trai cineva in intunericul pacatului si sa nu simta aceasta?
\r\n\r\n
\r\n
-Nu, toti au simtirea aceasta, dar exista nepasarea. Pentru a veni cineva la lumina lui Hristos trebuie sa vrea sa iasa din intunericul pacatului. Sa luam ca pilda pe cineva care a fost inchis din greseala intr-un beci intunecat. Dar de indata ce vede o raza ce vine printr-o crapatura, cauta sa iasa la lumina. Va deschide incet-incet crapatura ca sa afle usa si sa iasa afara. La fel si aici.
\r\n