Cea mai înaltă decât Cerurile, Stăpâna îmbrăcată în lumină

\r\n

\r\n

\r\n\r\nParaclisul Preasfintei Năs­că­toare de Dum­nezeu o numeşte pe Maica Domnului şi Stăpâna lumii mai înaltă decât Cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui.\r\n\r\nFecioara Maria este lauda a toată lumea, slava şi nădejdea creş­tinilor, izbăvitoarea de pă­catul protopărinţilor noştri, nă­dej­dea tuturor celor dez­nă­dăj­du­iţi, întru tot lăudată, uşa cerului şi rugul cel nears, mâhniţilor bucu­rie, asupriţilor folositoare, hrănitoare flămânzilor, bolna­vi­lor cer­ce­ta­re, neputincioşilor aco­pe­ră­mânt, toiag bătrâneţilor, lumină a toată lumea şi bucuria tuturor.\r\n\r\nO cinstim în mod deosebit pentru că mai întâi Fiul ei cel dumnezeiesc a cinstit-o, îngerul trimis de Dumnezeu i s-a închinat spu­nându-i Bucură-te, toate neamurile au slăvit-o încă de atunci pe cea care este adâncul milos­ti­virii, fierbinte rugătoare şi aju­tă­toare nerefuzată. (mai mult…)

Naşterea Maicii Domnului ( 8 / 21 septembrie)

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;\r\ncă din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru…

\r\nIubiţi credincioşi,\r\n

Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 8. Ce este calomnia (clevetirea) şi de ce trebuie să o suportăm?

\r\n\r\nCalomnia este cel mai groaznic spectru al urii şi răutăţii, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă. Calomnia este arma defensivă a inferiorităţii. Pentru că nu poate să-şi acopere propria goliciune şi meschinărie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăţi.\r\n\r\nÎntrucât este o uneltire mincinoasă şi vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimeşte. Cu dreptate proorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, spune: „Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor, şi voi păzi poruncile Tale” (Psalmi 118, 134). Vrăjmaşul diavol cunoaşte chinul şi durerea, pe care le provoacă această răutate şi o foloseşte împotriva celor ce se luptă împotriva lui cu putere. Scopul său este acela de a face să cedeze răbdarea acestora. A folosit-o chiar şi împotriva Domnului nostru, prin mijlocirea fariseilor. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 7. Cât de mult vatămă mânia şi care sunt cauzele care o provoacă?

\r\n\r\n„Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 20). Astfel descrie Apostolul Iacov cât de pierzătoare este mânia. în acelaşi chip ne vorbesc şi proorocii: „Bărbatul mânios nu are chip bun” (Proverbe 11, 25, cf. Septuaginta) şi „Tulburatu-s-a de mânie ochiul meu” (Psalmi 6, 8). Iar Părinţii noştri insuflaţi de Duhul Sfânt accentuează cu tărie: „Bărbatul mânios chiar dacă va învia nu este bine primit”.\r\n\r\nDacă Făcătorul şi Susţinătorul universului este blând şi smerit, închipuiţi-vă încununarea pervertirii şi a desfigurării: molecula creaţiei – omul , să fie vas al mâniei! Ce altceva este mânia decât starea iraţionalului, locul distrugerii, partea şi firea diavolului, pierzania însăşi, în opoziţie cu Dumnezeu, Care este iubirea desăvârşită? (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 6. Ce este nesimţirea potrivit Părinţilor Bisericii?

\r\n\r\nDoar Dumnezeu poate să ne ocrotească de această pieire, pe care nu am greşi asemănând-o cu lespedea neagră a morţii sau numind-o moarte înainte de moarte. Nesimţirea este trândăvia şi moartea tuturor mişcărilor şi dispoziţiilor sufleteşti, pe care le cuprinde firea noastră raţională. Nesimţirea este încă şi îndobitocire, manifestare a însuşirilor inferiorităţii şi stingere ce vine din deznădejde. Toate acestea sunt născute şi pricinuite de patima pierzătoare a nepăsării. Dacă ajung să stăpânească, aduc cu sine desfiinţarea oricărui program duhovnicesc, legătura fără pază cu provocările neîngăduite şi, în cele din urmă, robirea faţă de iubirea de sine atotcuprinzătoare şi faţă de iubirea de plăcere, care este considerată rădăcina tuturor răutăţilor. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 5. Cum poate fi vindecată firea bolnavă care cade cu uşurinţă în osândire?

\r\n\r\nFirea omenească este socotită bolnavă atunci când lipseşte din ea harul dumnezeiesc, care desăvârşeşte şi susţine toate, de vreme ce „pe cele bolnave le tămăduieşte şi pe cele cu lipsă le plineşte”. Acest lucru este subliniat şi de Domnul nostru atunci când spune: „Căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). însă, în afară de prezenţa harului, este neapărat necesară şi intenţia şi împreună-lucrarea omenească, în acord tu canoanele morale ale raţiunii şi cu dumnezeieştile porunci, care vor provoca intervenţia dumnezeiască.\r\n\r\nOmul care judecă cu uşurinţă o face întrucât s-a obişnuit în mod greşit să cerceteze mai degrabă faptele şi gândurile străine decât pe ale sale. El a uitat cuvintele Scripturii, care spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”, şi: „Cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi”. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 4. Cum se face că Domnul într-un loc zice: „Nu judecaţi”, iar în altul: „Judecaţi judecată dreaptă”

\r\n\r\nPoate crede cineva că aici apare o contradicţie. Acest „nu judecaţi” i se aplică în special omului, pentru că nu este în stare să vadă lucrurile aşa cum sunt in realitate. El însuşi, ca unul ce este nedesăvârşit, este totdeauna responsabil pentru propriile sale greşeli şi erori. Prin urmare, concluziile sale vor fi greşite şi nedesăvârşite.\r\n\r\nDoar Dumnezeu cel Atotdesăvârşit şi mai presus de desăvârşire este îndreptăţit şi I se cuvine să judece. Ca Cel ce este fără de greşeală şi desăvârşit poate să judece drept, întrucât El vede nu numai latura exterioară a lucrurilor, ci şi scopul pentru care au fost făcute.,Aşadar, doar Dumnezeu este „Cel ce pe toate le cunoaşte înainte de naşterea lor” – şi Cel care cunoaşte mintea oamenilor – şi poate să facă o judecată fără greşeală. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 3. Ce este binele şi răul şi cum lucrează?

\r\n\r\nBinele este Dumnezeu însuşi, toate câte vin de la El şi toate câte sunt în preajma Lui. Binele se I găseşte şi în persoana omenească, înainte de cădere şi după, în replăsmuirea firii realizată prin sfinţenie. Binele mai este noţiunea de dreptate, de raţional şi relaţia dintre ele. Este deplina absenţă a iraţionalului, a vicleniei şi a pervertirii.\r\n\r\nDimpotrivă, răul este pervertirea şi desfiinţarea celor pe care le-am spus despre bine. Toate cele ce provin din el sunt părţi şi mădulare ale morţii, „trupul morţii” însuşi, şi îl au ca părinte şi izvoditor pe diavol şi pe multele sale unelte. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 2. Ce sunt plăcerile? Care sunt nevinovate şi care vinovate?

\r\n\r\nPlăcerile sunt cele care „fac plăcută” şi îndulcesc viaţa noastră. Ele sunt îndoite, aşa cum şi firea noastră este îndoită. Aşa cum suntem trup şi suflet şi fiecare are simţurile şi părţile sale, tot aşa şi plăcerile aparţin ambelor părţi. Există plăceri trupeşti, care se fac simţite prin mădularele trupului; există şi duhovniceşti, care aparţin lumii noastre sufleteşti şi duhovniceşti.\r\n\r\nPlăcerile se ivesc, de cele mai multe ori, din activitatea noastră şi mângâie sau dezamăgesc potrivit cu lucrarea noastră dreaptă sau greşită. Dacă programul şi scopul acţiunilor noastre este „după Dumnezeu” şi în acord cu voia Lui, simţirile şi plăcerile, care apar, sunt plăcute şi îndulcesc sufletul. Dacă însă înclinaţiile şi lucrările noastre sunt iraţionale şi pătimaşe, atunci simţim dezgust şi repulsie. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 1. Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele?

\r\n\r\nDe la începutul facerii sale, omul, după chipul lui Dumnezeu fiind zidit, nu primea în gândirea şi în viaţa lui iraţionalul. Gândurile şi mişcările sale erau drepte, întrucât erau luminate de harul dumnezeiesc. După ce a fost înşelat, şi a tăiat relaţia sa cu Prima Cauza a desăvârşirii, personalitatea sa s-a zdrobit imediat şi „simplul”-ul iniţial i-a urmat „compusul”. în acest chip iraţionalul a fost aşezat în locul raţionalului. Din acel moment toate puterile persoanei omeneşti s-au pervertit sub siluirea iraţionalului şi au creat patimile. Gândurile şi acţiunile nu se mai mişcau pe fundamentul dreptei „întrebuinţări”, ci pe baza obişnuinţei rele şi în acord cu patima vicleană, care stăpâneşte asupra omului. (mai mult…)

Dumnezeu şi ştiinţa

În anii ateismului comunist, când veneau la vreuna dintre mănăstirile care nu erau încă închise, cetăţenii sovietici se aşteptau să vadă orice: obscurantişti, şarlatani, oameni întunecaţi la minte, lipsiţi de omenie. Aşa li se inoculase în conştiinţă şi aşa erau forţaţi să creadă. În realitate, găseau acolo oameni inteligenţi şi înţelepţi, oameni neînfricaţi şi liberi în cuget, care ştiau şi ceea ce vizitatorii nici măcar nu bănuiau. După numai câteva minute, pentru excursionişti devenea clar că asemenea oameni nu întâlniseră în toată viaţa lor. (mai mult…)

De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepți să fie chinuiți?

Firește, judecățile lui Dumnezeu sunt necunoscute, dar poate că una din multele rațiuni, după părerea mea, este și aceasta: Dacă Dumnezeu n-ar îngădui să fie clevetiți unii drepți, cum ar fi putut să se ascundă unii vinovați, care nu-și pot recunoaște greșeala din pricina egoismului lor? Pământul nu-i încape, iar diavolii caută pricini să-i ducă la deznădejde, pentru a-și face rău și astfel să se osândească. (mai mult…)

Dulceața și veninul cuvântului

Într-adevăr, cât bine poate face un singur cuvânt spus la vreme, cu tâlc, pornit din inimă, rodul unui simţământ po­zitiv, sau al unei idei superioare! Pe de altă parte, cât rău in­imaginabil poate face un cuvânt spus cu răutate, usturător, o veritabilă otravă împroşcată asupra aproapelui! Câtă atenţie trebuie să acordăm acestui „mic mădular”, al cărui rost es­te să binecuvânteze, să răspândească binele, să se împotri­vească răului, oricând şi oriunde poate. Majoritatea oame­nilor privesc cu prea mare uşurinţă cuvântul care le iese din gură. De foarte multe ori, din dorinţa de a face impresie în societate, sunt gata să denatureze adevărul şi să spună lu­cruri care pot face cel mai mare rău. (mai mult…)

Martorilor lui Iehova – MĂRTURII BIBLICE DESPRE POCĂINŢĂ (DESPRE TAINA MĂRTURISIRII)

(mai mult…)

Martorilor lui Iehova – MĂRTURII BIBLICE DESPRE CINSTIREA ICOANELOR

(mai mult…)

Exprimarea mâniei

Omul trăieşte astăzi sub o presiune atât de covârşitoare încât nervii săi sunt întinşi până la limită aşa încât cea mai neînsemnată provocare stârneşte în el păcatul mâniei. Motive ale mâniei sunt: copilul care nu ne ascultă, soţul sau soţia care ne contrazice sau şoferul care ne taie calea, sau poate doar ni se pare nouă că el taie calea, sunt motive să stârnim în noi mânia. Chiar dacă, prin autostăpânire, în aparenţă nu ne exprimăm mânia sau nu este auzită de cel care ne provoacă, tot este un păcat pentru că ne distruge sufletul şi inima. Este o acţiune împotriva propriei fiinţe sub influenţa ispitirii de la diavol de a ne mânia. (mai mult…)

Vizita – Un dialog între un om de ştiinţă ateu şi un preot

\r\n

Un preot se afla în chilia sa şi îşi tria corespondenţa. Deodată, fără a cere voie, în chilie intră femeia care îngrijea biserica şi îi şopti, ca şi cum i-ar fi spus vreun secret pe care nu trebuia să-l audă nimeni:

\r\n

– Un domn necunoscut, care pare a fi de rang înalt, doreşte să vă vorbească. Nu l-am mai văzut aici, la dumneavoastră, şi nici la biserică. Se află, probabil, în trecere.

\r\n

– Lasă-l să intre! spuse preotul. (mai mult…)

Duminica a XII-a după Rusalii

Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. (mai mult…)

Mare lucru e a scutura din suflet lauda oamenilor

Dumnezeu ascunde, de multe ori, de la ochii noştri bunătăţile pe care le-am câştigat. Dar omul care ne laudă, mai bine zis care ne amăgeşte, a deschis ochii noştri spre ele prin laudele lui. Însă, deschizându-se aceştia, a dispărut şi virtutea.

\r\n

Linguşitorul este slujitorul diavolilor, călăuza mândriei, nimicitorul străpungerii inimii, pierzătorul bunătăţilor, cel ce abate pe alţii de la calea cea dreaptă. „Cei ce vă fericesc pe voi, zice proorocul, vă amăgesc pe voi“ (Isaia 3, 12). E propriu celor înalţi cu cugetul să rabde cu bărbăţie şi cu bucurie ocările; dar e propriu celor sfinţi şi cuvioşi să treacă nevătămaţi prin laude. (mai mult…)

Principala misiune a femeii este să transmită viața

De ce țări ortodoxe precum Rusia, Ucraina, Bulgaria, România sau Serbia, în care avortul este considerat păcat de moarte, sunt lideri mondiali la numărul de avorturi?  Acesta a fost unul din subiectele discutate de mitropolitul de Volokolamsk Ilarion cu membrul grupului de lucru al Guvernului Deschis pentru politică demografică și familiară din Rusia A.S. Ulianov. Discuția a avut loc în cadrul emisiunii „Biserica și Lumea” realizată de președintele Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion și difuzată pe postul de televiziune „Rossia-24”pe data de 6 iulie. (mai mult…)