Sărmanii purtători de sutană

0004GP1

\r\n

Preoţii şi călugării ortoodcşi poartă reverendă, un fel de veşmânt mare, până în pământ, negru, care mătură propriu-zis pământul. Ea mai este numită sutană şi este semnul distinctiv al osebirii, afierosirii către Dumnezeu.

\r\n

(mai mult…)

Mânia, boala sufletului

“Unde-i Dumnezeu?”

joaca

\r\n

Un cuplu avea doi fii, unul de 8 ani, celălalt de 10, amândoi foarte-foarte neastâmpăraţi. Băieţeii aceştia mereu făceau câte o dandana, iar păr\r\ninţii lor ştiau că dacă ceva rău se întâmpla în cartier, copiii lor sigur fuseseră implicaţi.

\r\n

Mama a auzit că un cleric din oraş era foarte priceput cu copiii şi a mers la el să-l roage să aibă o discuţie şi cu băieţii ei. Clericul a fost de acord, cu condiţia ca întâlnirile să fie individuale, cu fiecare băiat în parte. În dimineaţa următoare, mama şi-a trimis mai întâi băiatul cel mic, rămânând ca cel mare să meargă după-amiaza.

\r\n\r\n

\r\n

Clericul, un bărbat masiv, cu o voce bubuitoare, l-a invitat pe băiat să ia loc, după care l-a întrebat sever: „Unde este Dumnezeu?” Băiatul nu a dat nici un răspuns, ci a rămas cu ochii mari şi gura căscată. Atunci clericul a repetat întrebarea: „Unde este Dumnezeu?” Din nou, nici un răspuns. Clericul, cu un ton mai sus şi cu degetul îndreptat ameninţător spre copil, a tunat: „UNDE ESTE DUMNEZEU?” Băiatul a dat un ţipăt şi a zbughit-o afară, fugind de-i scăpărau picioarele.

\r\n

Ajuns acasă, s-a ascuns în debara. Când fratele cel mare l-a găsit, l-a întrebat ce s-a întâmplat. Cu răsuflarea tăiată, mezinul i-a spus: „De data asta, am dat de belea. Dumnezeu lipseşte şi ei cred că noi suntem vinovaţii!”

\r\n

http://www.sfnectariecoslada.ro/

\r\n\r\n

Fiecare inimă poate să devină Sfântul Munte

IMG_3336-e1388268539417

\r\n

La Sfântul Munte vin foarte mulți străini. În urmă cu circa 6-7 ani, în doar trei luni, iunie, iulie și august, în lunile de vară deci, au venit închinători aici la noi, din Chile, din Peru, din America de Sud, deci. Apoi, din Columbia, din Norvegia, din India și din Japonia. Toți aceștia au venit doar în trei luni, așa cum v-am spus. Vin foarte mulți și toți sunt foarte interesați de Sfântul Munte.

\r\n

(mai mult…)

Băieţilor nu le plac fetele «începute»

reuniunea-tinerilor-ortodocsi

\r\n

E atât de trist că se promovează într-un stil acerb ideea relaţiilor intime înainte de căsătorie, ca şi cum ar fi normale! Am ajuns în anul doi de facultate la medici, având nişte probleme de sănătate mai serioase, şi am constatat că aceştia râdeau de mine că am rămas atât de “învechită”, încât să îmi păstrez fecioria. De altfel, au avut chiar curajul să mă întrebe dacă am o problemă de adaptare în Bucureşti (eram venită la facultate, acum am serviciul aici).

\r\n

(mai mult…)

Monahul în raiul chiliei

ATEISMUL: cea mai sângeroasă religie din istoria umanității

gemeni

\r\n

În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista Dumnezeu. Așa cum, să spunem, acum 500 de ani, oamenilor le lipsea credința că ar fi posibil telefonul fără fir.

\r\n

(mai mult…)

Tinerii nu ‘trăiesc’ împreună, ci curvesc împreună

Streza-590x393

\r\n

Maica Domnului este mama mamelor, să alergăm la ea cu lacrimi şi să strigăm să se milostivească asupra copiilor noştri, pentru ca ei, cei tineri, să înţeleagă că legătura dintre bărbat şi femeie este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru perpetuarea vieţii noastre, nu este un mijloc de plăcere pe care îl faci printr-o învoială.

\r\n

(mai mult…)

O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău…

femeie-si-barbat-590x394

\r\n

Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci.  Trebuie să spuneţi, asa cum am mai spus: “Lasă pe mâine , nu îi spune nimic acum. Îi voi spune mâine ce am de spus”. Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi, să nu vă mai certaţi, să fiţi mai liniştiţi şi nu veţi mai ajunge la supărări pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.

\r\n

(mai mult…)

Sărbătorile. Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului

ACOPERAMANTUL-MAICII-DOMNULUI1

\r\n

Sărbătoarea aceasta a Acoperământului Maicii Domnului este puţin cunoscută la noi, la români, prăznuită şi cinstită mult în Bizanţ, după aceea şi de greci, mai ales că ei încă au în două locuri din Grecia bucăţele din Brâul Maicii Domnului, o parte la Muntele Athos şi o parte la mănăstirea Kato Xenia.

\r\n

(mai mult…)

Ce înseamnă ,,sfânt”?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

\r\n

,,Sfinții” reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii. Este tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă și trebuie să păstrăm autentică această moștenire pe care am primit-o. Vedem că romano-catolicii s-au îndepărtat de contactul direct cu sfinții.

\r\n

(mai mult…)

Răspuns pentru cei care atacă Biserica

„ACEASTA ESTE FRUMUSEŢEA CARE VA MÂNTUI LUMEA”

jakson

\r\n

Personalitatea complexă a lui Jonathan Jackson, o prezenţă constantă în paginile revistei noastre, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Am avut bucuria să stăm de vorbă cu el despre cele ale vieţii în Hristos, regăsind acelaşi om viu şi firesc, o dovadă că se mai poate trăi frumos şi în pustiul duhovnicesc al societăţii contemporane, că şi în toiul acestei nesfârşite dezlănţuiri a răului în lume sufletul se mai poate întâlni cu Dumnezeu. „Ci pentru că vă faceţi părtaşi patimilor lui Hristos, bucuraţi-vă, ca şi întru arătarea Slavei Lui să vă bucuraţi” 1 Petru 4:13.

\r\n

(mai mult…)

Câteva minuni ale Moaștelor Sfintei Maria Magdalena

3_2_1

\r\n

Un loc aparte printre Sfintele Moaște, care se află în Sfânta Mănăstire Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, deține mâna stângă a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Mâna aceasta a Sfintei este nestricată, cu pielea și cu tendoanele, și răspândește o mireasmă cerească. Și mai mult, cei care o sărută cu evlavie și credință constată că este caldă.

\r\n

(mai mult…)

CUVÂNT DE LAUDĂ LA MUCENICII EGIPTENI II

01

\r\n

Aşa sunt victoriile sfinţilor! Dacă întrecerile şi luptele lor sunt atât de minunate şi de străine, ce vom spune de răsplăţile şi de cununile gătite pentru răbdarea lor? Dar luptele lor nu s-au mărginit numai la cazne, nici nu şi-au sfârşit aici drumul, ci au mers mai departe, pentru că demonul cel viclean nădăjduia că, prin adaos de pedepse, are să-i îngenuncheze pe atleţi, iar iubitorul de oameni Dumnezeu îngăduia şi nu-i împiedica.

\r\n

(mai mult…)

Cuvant pentru suflet. Rănile iubirii.

Astrologia, ocultismul și idolatria contemporană

horo_17_ea6be76f3a

\r\n

Un intervit acordat reporterului Theodor Duca de către Părintele Arsenie Vliankoftis.Cu puțin timp în urmă ne-am aflat la Sfânta Mănăstire a Cuviosului Arsenie Capadocianul din localitatea Vatopedi – Halkidikis și am avut ocazia să discutăm cu Părintele Arsenie – specialist în subiecte despre erezii – referitor la astrologie. Am avut o discuție ziditoare care ne privește pe toți.

\r\n

(mai mult…)

Situația din Siria

crestinismul-persecutat-in-siria--2_w540_h404_q100

\r\n

Egumen al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului din Balamand și profesor de teologie biblică la Școala Teologică din același oraș libanez, arhimandritul Iacob Khalil vorbește despre prigonirea creștinilor din Siria și despre refugiații care sunt nevoiți să părăsească țara. În cuvântul său, el caracterizează situația din Siria ca fiind similară celei prin care a trecut elenismul din Asia Mică.

\r\n

(mai mult…)

CUVÂNT DE LAUDĂ LA MUCENICII EGIPTENI

01

\r\n

…Din Egipt au ieşti mucenici! Dar nu numai din Egipt, nici numai din ţinuturile cele mai apropiate şi învecinate lui, ci şi din tot pământul locuit de oameni, de pretutindeni…

\r\n

(mai mult…)