\r\n
Cuviosul Isaac Sirul se numără printre marii părinţi duhovniceşti ai Răsăritului creştin. El rămâne însă un autor apofatic, care se vrea descoperit nu atât în detaliile unei biografii temeinice, precise, cât mai ales în pliurile adânci ale scrierilor sale inspirate de sus şi pline de viaţă: „Nu ştiu – scria Isaac – cum m-am învrednicit de un asemenea har: de a povesti iubirea lui Dumnezeu”.
\r\n
\r\n
Faptul că este rară curăția pe care a fericit-o aparte Hristos arată că, în cele din urmă, nu Dumnezeu conduce viața noastră, că noi nu ne gândim să-L avem pe Dumnezeu și să-L slăvim, ci ne pierdem în discuții în jurul slujbelor, al rugăciunii, al iubirii. Astfel, așa ne obișnuim să trăim fără Dumnezeu. De aceea, Sfântul accentuează că ne lipsește inima curată pe care o fericește Hristos.
\r\n
\r\n
De vorbă cu sora Caterina despre necazurile prin care a trecut
\r\n
În peregrinările mele pe la mănăstirile din Bucovina am întâlnit-o pe sora Caterina, o femeie dintr-un sat de lângă Putna pe care Domnul a încercat-o cu mari necazuri în viaţă: multă boală şi suferinţă, moartea a trei din cei şase copii, ispite de la diavoli, rude apropiate care au părăsit dreapta credinţă şi au trecut la penticostali, ademenind-o şi pe ea să li se alăture…
\r\n
\r\n
\r\n
Un lemnar bătrân se apropia să iasă la pensie și i-a spus patronului său planurile sale de a pleca și a trăi mai odihnit cu femeia sa. Desigur, nu avea să mai câștige atâția bani, dar trebuia să iasă la pensie.
\r\n
\r\n
Omul smerit nu este o personalitate bolnavă. Are conştiinţa stării sale, nu şi-a pierdut centrul personalităţii. Cunoaşte păcătoşenia lui, micimea lui şi acceptă observaţiile duhovnicului său, ale fraţilor săi. Îi pare rău, dar nu deznădăjduieşte. Se întristează, însă nu se istoveşte şi nu se mânie.
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
\r\n
„În ce te voi găsi, întru aceea te voi judeca”. Iată vrednicia clipei. Te-a găsit în pocăință? Te-a găsit întru mărturisire? Te-a aflat zicând: „Greșit-am, Părinte, la Cer și înaintea Ta”[1]? Te-a găsit vărsând lacrima pocăinței celei adevărate și a prihănirii de sine? Iată că într-o clipă Dumnezeu te judecă așa cum a făgăduit: „Credincios este Domnul întru cuvintele Sale”[2].
\r\n
\r\n
În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a Sfinților în viața noastră. Cardiologul Vasilios Karoghiannis ne mărturisește o experiență cutremurătoare și o mare minune a marelui Doctor sfânt al nostru, Sfântul Panteleimon.
\r\n
Săptămîna a 2-a după Cincizecime. App. Carp şi Alfeu din cei 70 (I). Mcc. Averchie şi Elena (I). Mc. Gheorghe cel Nou (1515). Aflarea moaştelor cuv. Macarie de la Kaleazin (1521). Cuv. Ioan Psihaitul, mărt.(IX).
\r\n
Rom., II, 28-III, 18. Mt., VI, 31-34; VII, 9-11.
\r\n
Începutul Postului Sfinților Apostoli.
\r\n
\r\n
Gheronda Porfirie a povestit cândva: „M-a vizitat, odată, un hipiot. Era îmbrăcat cu haine ciudate şi foarte colorate, purta amulete şi bijuterii, şi a cerut să mă vadă. Maicile s-au neliniştit, au venit să mă întrebe iar eu am spus să intre. De cum s-a aşezat înaintea mea, i-am văzut sufletul. Avea suflet bun, dar rănit şi de aceea, răzvrătit”.
\r\n
\r\n
Egumenul Sfintei Mănăstiri Símonos Pétras, Arhimandritul Elisei, într-un interviu exclusiv acordat redacției Pemptousia, vorbește despre darul vieții duhovnicești și despre nevoința duhovnicească. În cuvântul său, aprofundează chestiunea paternității duhovnicești și importanța acesteia pentru viața duhovnicească a omului.
\r\n
\r\n
Ei bine, am examinat pe scurt situaţia de pe poziţiile părinţilor; acum, câteva cuvinte despre felul în care o vede tânăra generaţie. Aceştia, bineînţeles, au „dreptatea lor”. În Sfânta Scriptură stă scris: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24). Oamenii se maturizează, părăsesc casa părintească şi îşi întemeiază propria familie.
\r\n
\r\n
1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.\r\n2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
\r\n
\r\n
Spuneți-ne cum să ținem un post care să ne liniștească și să fie bun. Nici prea aspru, nici prea delăsător.
\r\n
\r\n
Se aude adesea în zilele noastre o vorbă răutăcioasă şi prostească, o vorbă care ni se aruncă în obraz şi cu care duşmanii Bisericii socot că ne zdrobesc. Este insulta care afirmă că religia însemnează obscurantism, adică ignoranţă, întuneric, rătăcire şi pentru aceasta nu poate fi acceptată.
\r\n