Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,
mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă
cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Acestea sunt vremurile fast-foodurilor şi digestiei
încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorţuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte.
Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această
scrisoare şi în care poţi decide
fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste rânduri.
Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te
venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va
pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe
care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui TE IUBESC partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.