„Persoanele care au credinţă au durată de viaţă mai mare“

\r\n

Dialog cu conf. dr. Corneliu Zeana, medic primar Cardiologie şi Medicină internă

\r\n

Conf. dr. Corneliu Zeana, medic primar Cardiologie şi Medicină internă, ne vorbeşte despre sănătatea inimii, despre importanţa corpului sănătos pentru sănătatea sufletului şi importanţa sufletului liniştit pentru sănătatea trupului: ce rol are medicina, ce rol au credinţa, dar şi bucuria în acest context.

\r\n

Domnule doctor, ce înseamnă să ai o inimă sănătoasă?

\r\n

Inima este motorul care pompează sânge tuturor celulelor din organism, de la creier până la vârful piciorului, şi de ea depinde vitalitatea ansamblului organismului. De regulă, majoritatea oamenilor se nasc cu o inimă sănătoasă, dar nu întotdeauna. De foarte multe ori inima este bolnavă fără să ştim sau poartă în ea germenul unei boli. De aceea este bine să o verificăm din când în când. Dar e bine să trăim cu ideea că avem o inimă sănătoasă, bună şi care ne ajută să ne facem treburile de fiecare zi.

\r\n

Cum putem să ne menţinem sănătatea inimii?

\r\n

Sănătatea inimii depinde enorm de factorii sufleteşti. Dacă avem o viaţă liniştită, dacă suntem împăcaţi cu ceea ce am făcut şi suntem mulţumiţi de realizările noastre, aceasta este cea mai bună cale de a păstra sănătatea inimii.

\r\n

Care sunt cele mai frecvente boli ale inimii?

\r\n

Cea mai primejdioasă boală pentru inimă este hipertensiunea arterială, boală comună în zilele noastre. În principal, ea este rezultatul a ceea ce numim stres, adică o nemulţumire, o încordare, o tensiune, senzaţia că eşti agresat, că te apasă ceva, inclusiv grijile zilei de mâine. Acestea duc în principal la hipertensiune, pe lângă, să zicem, consumul excesiv de sare şi câţiva alţi factori, între care şi moştenirea genetică.

\r\n

Acesta este un gen de stres. Este un alt fel de stres acela provocat de pierderea cuiva drag, de exemplu?

\r\n

Ceea ce aţi spus dumneavoastră se plasează pe un vârf al scării stresului. După psihologii americani care au gradat stresul până la 100 de puncte, acesta ar fi maximal: pierderea cuiva foarte drag, a unui copil sau a unui părinte, a cuiva care îţi este foarte apropiat. Americanii susţin că 100 de puncte are, de pildă, şi pierderea soţului sau a soţiei, dar aici trebuie înţeles de la caz la caz. În schimb, moartea copilului este întotdeauna o suferinţă cumplită. Nu se poate acorda întotdeauna punctajul maximal, dar este cert că după stres, statistici americane arată că riscul de a face un infarct miocardic, ba chiar şi riscul de moarte subită, creşte sensibil după un stres major din categoria aceasta de 100 de puncte sau aproape de 100, adică o mâhnire profundă care nu te poate părăsi cu uşurinţă.

\r\n

Ce spune medicul, cum să gestionăm astfel de situaţii? Preotul, de exemplu, ne încurajează să ne rugăm şi Dumnezeu ne întăreşte, dar medicul…

\r\n

Acesta nu spune ceva foarte diferit, pentru că medicamentele liniştitoare nu fac decât să pună un capac pe o oală care fierbe, dar fierberea continuă. Ajutorul psihologului şi al psihiatrului calificat este important, dar nu este esenţial. Trebuie să căutăm liniştea şi echilibrul în noi înşine, mai degrabă cu ajutorul unui duhovnic sau, da, şi cu al unui psiholog, dar cu mare experienţă şi cu dragoste de om. Aş putea adăuga şi un prieten bun care te poate sprijini în astfel de situaţii foarte mult. Senzaţia de mare singurătate, dacă din doi soţi se pierde unul şi aproape că celuilalt i se pare că lumea s-a terminat cu asta, este cumplită, e foarte dăunătoare. Dacă ai o familie închegată şi oarecum apropiată şi oricum cât de cât numeroasă, nu în doi – deci familia fără copii e o familie cu risc; persoanele fără copii trăiesc mai puţin, statistic vorbind, decât cele care au copii – poţi trece mai uşor. Te-ajută chiar şi un animal de casă, să spunem, în lipsa oricărui alt factor de tipul acesta, te-ajută cărţile. Cititul de cărţi bune îţi lungeşte viaţa, dovedit statistic, ca şi muzica bună.

\r\n\r\n

„Medicamentele nu egalează valoarea sportului“

\r\n

A fi liniştit te poate ajuta să ai o inimă sănătoasă, dar ce se întâmplă dacă nu ne mişcăm suficient? De ce sportul e important pentru inimă?

\r\n

Organismul nostru a fost gândit, să spunem aşa, planificat, să facă şi mişcare, nu să trăiască în fotoliu, la televizor, să-i vină mâncarea pe tavă şi să meargă cu autobuzul. Mişcarea este indispensabilă sănătăţii. Ştie toată lumea vechiul dicton „Mens sana in corpore sano“, dar dacă te gândeşti mai adânc nu e chiar uşor de înţeles, pentru că el este şi cu revers. O minte sănătoasă îţi generează un corp sănătos, iar un corp sănătos o minte sănătoasă, ceea ce înseamnă că dacă ne construim un corp sănătos – şi îl construim prin mişcare – avem o minte sănătoasă, un suflet mai echilibrat. Nu mai avem profesiuni care necesită efort fizic, cum e să tai lemne în pădure, să trăieşti într-o colibă, să munceşti pământul, aşa trăiau oamenii înainte, împingeau la carul la care înjugau boii, făceau mult efort, ceea ce aducea sănătate. Noi nemaiavând aşa ceva, trebuie să recurgem la nişte surogate: la alergat, la înot, la ciclism, la tot felul de sporturi. Foarte bun este schiul fond, România ar fi pretabilă la asta, dar aproape că nu există la noi. Sportul acesta te întăreşte fizic, îţi scade tensiunea arterială, micşorează enorm riscul de diabet, mişcarea reduce dozele de medicamente, de insulină, de hipotensoare etc. şi este un beneficiu cert pentru inimă, deoarece nimic nu este mai vasodilatator pentru coronare, pentru arterele care hrănesc inima, decât mişcarea. Medicamentele pe care le luăm nu egalează valoarea sportului, a mişcării în general.

\r\n

Dar intervine şi factorul genetic în cazul unor boli de genul acesta, căci sunt persoane care fac mişcare, dar ajung să aibă boli de inimă, diabet zaharat.

\r\n

Este şi factorul genetic, categoric. De exemplu, în cazul diabetului, cel care are ambii părinţi diabetici aproape sigur va face şi el la un moment dat diabet. Un părinte diabetic este un factor de risc pentru copil şi atunci acesta trebuie să se obişnuiască să facă mişcare ca să împingă pentru cât mai târziu sau să anuleze acest risc. Însă factorul genetic alături de vârstă ar fi responsabili doar de jumătate din cazuri, jumătate ţin de modul nostru de viaţă. Pentru că nu suntem atât de încărcaţi genetic, de expuşi la diabet în raport cu explozia de diabet din zilele noastre – avem un procent extrem de mare de diabetici -, ne apropiem de un milion în România, ceea ce este enorm. Nu avem deci un fond genetic atât de alterat, boala dimpotrivă, este rezultatul modului de viaţă, al stresului. Decepţiile, marile drame sunt urmate nu rareori de un diabet care se declanşează atunci. Există şi anumite medicamente, dar şi alimentaţia noastră prea bogată în zahăr care şi îngraşă, zahărul duce la secreţie de insulină, îngrăşarea determină la rândul ei hipertensiune, diabet, chiar boli de inimă, e un cerc vicios.

\r\n

Acestea pot duce la infarct, accident vascular cerebral…

\r\n

Când ai făcut accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic, boala este deja într-un stadiu avansat. Se spune: Măi, a venit boala ca un fulger, din senin. Nu e aşa. Boala mocnea, era pregătită şi accidentul a venit la capăt; ca o scândură foarte subţire, foarte şubredă, pe care păşeşti în fiecare zi şi care putrezeşte, iar la un moment dat se rupe. Şi spui vai, dar până acum am trecut de 100 de ori pe ea…

\r\n\r\n

Medicii certifică minunile

\r\n

Ne-aţi vorbit până acum din punct de vedere al medicului, dar din punctul dumneavoastră de vedere, ca un medic care merge la biserică, ce rol are credinţa în sănătatea inimii?

\r\n

Un rol enorm. În primul rând, numai prin faptul că intri într-o biserică şi stai acolo, se produce o anumită relaxare, se declanşează anumite unde în creier, unde antiagitaţie, de scădere a presiunii arteriale şi sufleteşte te predispune la un anumit gen de meditaţie care este un leac împotriva stresului. Ne apărăm de stres judecând cu calm gravitatea faptelor de care ne temem. Ne temem de ceva îngrozitor. Dacă ne liniştim puţin, vedem că au trecut şi alţii prin asta. Până la urmă nu există ceva pentru care merită să mor sau să fac un infarct. După aceea, Liturghia are momente care te readuc în timpul acela biblic care îţi dă o altă dimensiune. Noi trăim de azi pe mâine, după o Liturghie parcă trăieşti aşa într-un timp, dacă nu etern, cel puţin mai fără grija zilei de mâine. Se produce o temperare, o linişte. Şi dobândeşti încredere şi seninătate.

\r\n

O parte din bolile de care suferă omul şi o bună parte din componenta fiecărei boli este reprezentată de anxietate, de teamă. Teama de moarte, teama de boala de care nu scapi. Mulţi care au tot felul de dureri şi de simptome nu se duc la doctor de frică să nu audă cumva, de exemplu, că au cancer. Şi atunci amână până în momentul când medicul nu mai are cum să-i trateze. Se duc târziu. Nu au o suficientă cultură sub acest aspect…

\r\n

Persoanele care merg la biserică, iarăşi livrez nişte statistici, trăiesc mai mult, persoanele care au credinţă au durată de viaţă mai mare. S-a constatat că aceia care nu au nici un Dumnezeu, când îi numeri după un anumit număr de ani, constaţi că sunt mai puţini. Cei care se încred în Dumnezeu, pe undeva grija de pe umerii lor o trec pe umerii Lui când nu mai pot şi ajung să trăiască mai mult.

\r\n

Este nevoie, aşa cum este nevoie de ziua de duminică pe care trebuie s-o acorzi sufletului, să laşi deoparte toate grijile şi toată munca şi să ai o perioadă de răgaz. Nu doar pentru sport sau pentru munca fizică, să zicem, ci de un răgaz spiritual, o meditaţie, o spălare a necazurilor şi o pregătire pentru un nou ciclu de săptămână. Cei care muncesc fără întrerupere şi fără această perioadă sunt expuşi la accidente grave. Sensul duminicii, mai ales al slujbei la care asişti, este că te scoate din acest ritm şi te pregăteşte pentru un nou ciclu.

\r\n

Am vorbit despre credinţă în general, dar în mod teoretic există o legătură a medicinei cu religia când vine vorba de sănătatea trupului. Ce rol are credinţa în viaţa medicului care tratează?

\r\n

Are un rol important. În primul rând că îţi dă un oarece curaj. Tatăl meu, care a fost un mare chirurg, se scula cu noaptea în cap şi începea operaţiile devreme de tot şi cert este că se ruga. Se ruga şi pentru că pe vremea aceea chirurgia era o aventură, între timp complexitatea operaţiilor a crescut, dar şi siguranţa este mai mare. Foarte mulţi dintre chirurgi, incredibil de mulţi aş putea spune, se roagă, spun o rugăciune înainte de un act operator temerar care te pune de multe ori într-o situaţie neprevăzută.

\r\n

Contează şi rugăciunile celor care îţi sunt apropiaţi sufleteşte şi care chiar se roagă pentru tine. Rugăciunile celor care au dobândit sau sunt aproape de acel dar al sfinţeniei sunt extrem de importante. Am nenumărate cazuri care sunt aproape incredibile. Un preot sau un călugăr cu mare har s-a rugat şi minunile s-au înfăptuit, iar medicii le certifică. Sunt întâmplări zguduitoare pe care chiar le-am analizat şi am certitudinea lor.

\r\n\r\n

Bucuria ca medicament

\r\n

Există conceptul de medicină creştină. La ce se referă aceasta şi cât e de importantă pentru sănătatea poporului?

\r\n

În Biblie, mai cu seamă în Noul Testament, avem foarte multe referinţe la vindecare, iar creştinismul în sine este o metodă de tămăduire, oferă o cale de care omenirea ar merita să profite. Ortodoxia are nişte adâncimi meditative care nu sunt foarte folosite încă. Asta nu înseamnă că medicina pe care o folosim noi nu e puternică, dar trebuie îngemănată cumva, că dacă bolnavul are şi credinţă, şi speranţă, şi dorinţă de a se vindeca, evoluează mult mai bine. În schimb, disperarea, mai ales când omul e singur, nu are pe cineva care să-l susţină lângă el, are efecte nefaste. Pe front, de exemplu, când medicii îngrijeau răniţii din războaie, constatau că la armatele înfrânte, mortalitatea era înspăimântătoare. În schimb, cei care trăiau această beţie a victoriei supravieţuiau cu acelaşi tip de rană, de plagă. Starea psihică contează foarte mult.

\r\n

Ce le recomandaţi cititorilor noştri?

\r\n

Să fie cât mai optimişti. Să-şi ia optimismul din splendoarea lumii care ne înconjoară, de la contemplarea unei flori, a unui animal, a pădurii pe care o sacrificăm noi într-un mod absolut condamnabil, a unui râu care curge cu apă curată, a unui lac, până la ascultarea muzicii bune şi mai ales din cultivarea unei bune relaţii în familie şi cu cei apropiaţi. Asta îţi dă armonie şi îţi menţine sănătatea.

\r\n

Adaptare după interviul realizat în cadrul emisiunii „Lumina cunoştinţei“, difuzată la Radio TRINITAS.