„Pokémon Go” – monștrii virtuali pătrund în viața reală

\r\n

Pe 6 iulie 2016 se lansa „Pokémon Go”. Această aplicație, realizată de compania japoneză Niantic, își trimite utilizatorii să pornească în căutare de Pokémoni. De la lansarea sa, „Pokémon Go” a înregistrat o creștere explozivă, încât în numai o săptămână a devenit un fenomen internațional, fiind numit „noul Angry Birds”[1]. Este primul joc video care combină lumea reală și cea virtuală într-un mod care prinde extrem de bine la public. A ajuns deja să aibă tot atâția utilizatori zilnici ca și mari rețele de socializare precum Twitter. Există însă și o latură întunecată a jocului „Pokémon Go”? Se poate dovedi un joc periculos sau chiar cu influențe oculte?[2]

\r\n

\r\n

Cuvântul „Pokémon” provine de la două cuvinte japoneze, „poketto” și „monsut”, însemnând „monstru de buzunar” (în engleză „Pocket Monster”).

\r\n

Cuvântul „monstru” este definit în dicționare ca „o creatură mare, urâtă și înfricoșătoare”. Printre sinonime, le întâlnim și pe cele de bestie, brută, demon, diavol. În rândul Pokémonilor există chiar creaturi precum un „demon al focului”.

\r\n

Pokémonii sunt imaginați de creatorul jocului ca niște monștri cu puteri speciale, care trăiesc în aceeași lume ca și oamenii. Scopul jocului este de a-i face pe copii să colecteze cât mai mulți Pokémoni cu putință, pe care să-i antreneze și să-i pună să lupte împotriva Pokémonilor pe care-i dețin alte persoane, prin invocarea abilităților pe care le are fiecare astfel de monstru în parte. Pokémonii pot, de asemenea, să evolueze și să treacă prin mai multe nivele, cel mai înalt fiind nivelul 100.[3]

\r\n

Cum funcţionează jocul? Pentru a putea găsi monștri, utilizatorul creează un avatar care apare pe o hartă precisă, obținută prin GPS-ul telefonului mobil. Pe măsură ce utilizatorul și avatarul său se plimbă prin diferite locuri, jocul foloseşte o așa-numită „realitate augmentată”, care creează impresia că monștrii animați există cu adevărat în împrejurimi. Astfel, în timp ce utilizatorul privește lumea reală prin camera dispozitivului mobil, poate găsi un Pokémon la el în sufragerie, în grădină sau pe stradă. Pe lângă colectarea a sute de Pokémoni, utilizatorul strânge și echipament virtual în urma vizitării anumitor locuri din lumea reală, care în joc poartă numele de „Pokéstop”. De asemenea, el poate face echipă cu alți utilizatori pentru a antrena Pokémonii în locuri purtând numele de „gym” (sală de gimnastică).

\r\n

O veche religie… modernizată?

\r\n

Hannah Gould, antropolog și cercetător în domeniul religiilor contemporane și al legăturii acestora cu tehnologia și comerțul, susţine că „Pokémon Go” se aseamănă mai degrabă cu un cult religios. Cu toate că felul în care este conceput jocul Pokémon datorează mult plăcerii din copilărie a creatorului său, Satoshi Tajiri, de a colecționa insecte, o bogată inspirație au furnizat-o mitologia și istoria religioasă animistă a Japoniei, observa cercetătoarea.

\r\n

Șintoismul, cea mai veche religie a Japoniei, învață că lumea este populată de mii de kami, sau zeități. Atunci când li se oferă mâncare și tămâie, aceşti kami aduc noroc în afaceri, la studii și sănătate, însă atunci când nu primesc respectul cuvenit pot deveni răzbunători.

\r\n

„În multe cazuri”, observa Helen Gould, „paralelele sunt clare: Pokémonul acvatic/terestru Whiscash are o puternică asemănare cu namazu, o pisică de mare care în mitologia japoneză stârnește cutremurele, în timp ce Pokémonul ce trăiește în iarbă/în întuneric Shiftry este limpede un tengu sau goblin. (…) Împreună cu creaturile ceva mai sinistre numite yōkai (monștri), kami populează copacii, râurile, stâncile și alte fenomene naturale, inclusiv tunetul și fulgerul. Similar, Pokémonii trăiesc și ei în copaci, râuri, pe stânci și pe cer. În «Pokémon Go», când li se oferă mâncare și tămâie, Pokémonii devin aliații jucătorilor, răsplătindu-i cu puncte și cu bonusuri speciale”.[4]

\r\n

În cartea ei apărută în 2006, intitulată „Monștrii mileniului”, Anne Allison, o cercetătoare specializată în studiul Japoniei contemporane, argumentează că astfel de fenomene ale culturii populare precum Pokémon (în 2006 jocul apăruse deja; «Pokémon Go» este doar cea mai nouă și mai populară variantă a sa, având ca suport telefonul mobil) demonstrează un tip de „tehno-animism”[5], care atribuie tehnologiilor digitale suflet. Această formă de animism se observă, de pildă, în consumerismul de azi, care folosește legăturile emoționale dintre oameni și lucruri pentru a-i convinge pe cumpărători să achiziționeze produsele.

\r\n

Rădăcinile oculte ale jocului „Pokémon Go”

\r\n

„Dar este doar un joc, nu-i așa?”, vor susține unii. Poate. Sau mai degrabă nu. „Tot ceea ce facem”, observa Michael Snyder, „fie că este sau nu un «joc», ne obișnuiește sau ne condiționează în felurite moduri. Adesea, când vedem ceva într-un film sau întâlnim ceva într-un joc video, lucrul acesta ne poate trezi un interes sau ne poate deschide o ușă către ceva mai adânc. De pildă, organizațiile oculte recunosc că unul dintre cele mai bune mijloace de recrutare de noi adepți îl constituie Harry Potter. După ce citesc cărțile sau vizionează filmele cu Harry Potter, multora li se trezește curiozitatea pentru ocultism”.[6]

\r\n

Un alt autor, Matt Slick, avertiza că jocul „Pokémon” poate constitui un pericol pentru copil, deoarece îl condiționează să accepte ocultismul și principiile teoriei evoluționismului. Autorul își susține argumentația evidențiind câteva trăsături caracteristice ale Pokémonilor creați de compania japoneză. Astfel, „Haunter poate hipnotiza, se poate hrăni cu visele unei persoane și o poate secătui de energie. Abra citește gândurile. Kadabra emite energie negativă care-i vatămă pe ceilalți. Gastly induce somnul. Gengar râde de teama oamenilor. Nidoran lucrează cu otrava. Pokémonii cu puteri asupra psihicului sunt printre cei mai puternici din joc. Charmander, Haunter, Ivysaur, Kadabra și mulți alții evoluează. Copiii sunt învățați să invoce cărți energetice colorate, lupte și comenzi pentru a le face pe aceste creaturi să le împlinească dorințele. Mare parte din toate acestea amintește de ocultism și de misticismul extrem-oriental”.[7]

\r\n

Însă lucrurile nu se opresc aici. După expertul în ocultism Bill Schnoebelen, cei ce joacă Pokémon se angajează în tot soiul de activități care ar fi considerate profund oculte dacă erau făcute în viața reală.[8] Un alt fapt deosebit de tulburător este conceptul potrivit căruia copiii sunt instruiți să „captureze” aceste creaturi asemănătoare cu demonii, să le antreneze și să le controleze, folosindu-le unii împotriva celorlalți. Mulți cred că aceasta reflectă ceea ce numeroși ocultiști de nivel înalt încearcă să facă cu demonii adevărați.[9]

\r\n

Unii părinți, deși se consideră creştini practicanți, încearcă să justifice în diferite feluri faptul că-și încurajează copiii să se joace „Pokémon”. Nimeni nu le neagă acest drept, însă nu trebuie să uităm că avem responsabilitatea de a ne crește copiii în Adevăr, care este cu totul incompatibil cu astfel de învățături, fie ele și în cadrul unui joc, în care copiii învață să arunce blesteme, să creadă în evoluționism[10] și în controlul unor forțe oculte care-ți împlinesc dorințele.

\r\n

Unul dintre autorii mai sus citați conchidea:

\r\n

„Eu nu văd ce lucru bun ar putea fi, ca părinte, să-ți lași copilul cu jocuri care încurajează luptele, citirea gândurilor, folosirea otrăvii, magia prin imitație, teleportarea, hipnoza și evoluția. Nu așa îți vei obișnui copilul să meargă pe calea cea dreaptă, nici vorbă, ci lucrul acesta presupune acceptarea ocultismului și a teoriilor evoluționiste. Este aceasta oare ceea ce ne dorim, ca și creștini, pentru copiii noștri, să-și umple mintea cu ele? Cu siguranță, nu.

\r\n

Dacă un copil este condiționat să accepte astfel de lucruri la tinerețe, va fi mult mai probabil să accepte aceste idei ca adult. Aceasta îi duce pe oameni departe de adevărul dumnezeiesc, nicidecum nu-i apropie. (…)

\r\n

Nu este nimic rău să-ți lași copilul să se joace și să-și dezvolte creativitatea, însă atunci când joaca implică ocultismul, aceasta devine periculoasă. În calitate de creștini, ar trebui să avem cea mai mare grijă pentru modul în care-și petrec timpul copiii noștri, căci sunt la vârsta la care pot fi foarte ușor influențați. Acești copii nu au nevoie de influența ocultismului sau a evoluționismului pentru a se apropia de Hristos. Ci au nevoie de Adevăr”.[11]

\r\n

Incidente încă de la lansarea jocului

\r\n

De-abia ce se lansase „Pokémon Go”, că în toată lumea s-au înmulțit incidentele în care au fost implicați copiii și adolescenții, precum și adulții care îl jucau. Într-o singură săptămână s-au înregistrat astfel de evenimente: o fată a fost înjunghiată în timp ce se juca „Pokémon Go”; în orășelul Redding din California, trei fete se aflau într-un parc jucând „Pokémon Go” pe smartphone, când au fost atacate de un grup de patru bărbați și trei femei pentru a le jefui; în Florida, doi adolescenți, de 16 și respectiv 19 ani, jucau „Pokémon Go” în mașină, când un localnic a ieșit din casă și, crezând că veniseră să-l jefuiască, a tras asupra lor mai multe focuri de armă; în New York, un bărbat de 28 de ani s-a lovit cu mașina de un copac în timp ce se juca, iar alți doi jucători au căzut 50 de metri de pe o stâncă în San Diego; în Marea Britanie, patru adolescenți care au intrat într-o mină părăsită în căutarea Pokémonilor s-au rătăcit și au fost salvați în ultimul moment, după mai mult de cinci ore petrecute acolo.[12]

\r\n

În special copiii mai mici nu știu să facă distincția între o proprietate publică și una privată și nu înţeleg consecințele încălcării unei proprietăți private. Adeseori, Pokémonii apar în mod aleator în curțile unor persoane, în muzee, restaurante sau chiar în clădiri de birouri. Au fost consemnate multe plângeri din cauza invaziei de jucători de „Pokémon Go” în astfel de locații, încât în Irlanda de Nord poliția s-a văzut silită să îi avertizeze în mod explicit pe jucători: „«Dar e un Zubat [monstru Pokémon] înăuntru!» NU este o scuză să intri la cineva în casă, nici măcar să cutreieri pe proprietatea sa”.[13]

\r\n

Poliția din Baltimore a consemnat că mai multe persoane au fost jefuite în timp ce se jucau „Pokémon Go”.

\r\n

Mai mulți jucători care s-au logat în joc folosindu-și contul Google au dat prin aceasta permisiune aplicației „Pokémon Go” să acceseze toate datele lor din cont, inclusiv e-mail-urile și istoricul site-urilor vizitate.[14]

\r\n

Pericolul reprezentat de persoanele necunoscute cu care pot intra în contact tinerii jucători de „Pokémon Go” este unul real. S-au înregistrat deja furturi în locurile de întâlnire denumite „Pokéstop”. Mulți sunt îngrijorați că la joc participă și pedofili. Mai mult, una dintre aplicațiile suplimentare (contra cost) ale jocului permite utilizatorului să plaseze o momeală (lure) pentru a-i atrage pe Pokémoni. Acea momeală servește de asemenea la atragerea jucătorilor, mulți dintre aceștia fiind copii.[15]

\r\n

Robin Jacks, o bonă din Boston, care a descărcat și ea jocul, a rămas șocată: „Copilul cu care tocmai am jucat și-a pierdut cu totul simțul primejdiei pe care îl pot prezenta persoanele necunoscute”. Ea spunea că jocul poate crea un fals sentiment de familiaritate față de toți ceilalți jucători. „Ajungi să cunoști persoane noi și crezi că și ei sunt la fel ca tine, fiindcă joacă și ei același joc ca și tine”, spunea ea, îngrijorată de posibilitatea mult prea ușoară a infractorilor de a se amesteca printre jucătorii de „Pokémon Go”.[16]

\r\n

Jinny Gudmundsen scria pentru USA Today: „Din păcate, nu am fost surprinsă să citesc despre cei doi jucători care au căzut de pe o stâncă din apropierea unei plaje în timp ce se jucau «Pokémon Go». (…) Jocul folosește o metodă interesantă de căutare, furnizând utilizatorului vibrații și indicii vizuale atunci când se apropie de un Pokémon ascuns. Însă această metodă necesită multă căutare primprejur și multiple reveniri, ceea ce îi face pe jucători să uite cu ușurință unde se află în realitate. Odată ce te concentrezi asupra scopului – prinderea acelui monstru ce pare să-ți scape printre degete – e posibil să uiți că te afli lângă o stradă aglomerată”.[17] „Data viitoare când apare un Pokémon rar în mijlocul străzii”, adăuga un alt autor, „ai grijă să te întrebi dacă merită să riști să te accidenteze o mașină doar ca să poți pune mâna pe el”.[18]

\r\n

Într-adevăr, neatenția jucătorilor de „Pokémon Go” îi face adesea să se împiedice și să cadă, să-și facă entorse și julituri, ba chiar au fost cazuri când s-au lovit de stâlpi de iluminat sau de alte obstacole, fiind prea absorbiți de telefonul mobil ca să mai ia aminte la ce e în jur. Un exemplu: o fată ce și-a ales pseudonimul Amathea recunoștea că, la doar treizeci de minute după ce instalase jocul, a alunecat și a căzut într-un șanț, fracturându-și un os de la picior. Amalthea va aștepta în spital între 6 și 8 săptămâni ca să se vindece, iar doctorilor le-a spus, de rușine, că s-ar fi accidentat în timp ce ieșise cu câinele la plimbare.[19]

\r\n

În fine, caracterul adictiv al jocului este atât de evident, încât nici nu ar mai fi nevoie să-l menționăm. De altfel, acest joc are ca motto îndemnul „Trebuie să-i prinzi pe toți!”. În încercarea lor de a mai prinde „doar încă unul”, jucătorii se vor juca ore în șir.[20]

\r\n

Bine ați venit în lumea realității augmentate!

\r\n

Au apărut o sumedenie de editoriale ce afirmă cu entuziasm că am intrat într-o epocă a jocurilor concepute astfel încât barierele dintre lumea în care trăim și tărâmul digital să se estompeze, în vreme ce lumea virtuală ne răpește tot mai mult din timpul petrecut în lumea fizică.[21] Referindu-se la „Pokémon Go”, Stephen Balkam, fondator și director-șef al Institutului pentru Siguranța Familiei pe Internet din Washington D.C., spunea: „Acesta este doar începutul realității augmentate, anticipată de multă vreme. Este cu adevărat prima intrare a acesteia pe piața consumatorilor, ce va fi în curând urmată de nenumărate altele, cu un impact uriaș”.[22]

\r\n

După părerea multora, ceea ce îi atrage cel mai mult pe tineri la „Pokémon Go” este imersiunea într-un joc care desfiinţează hotarele dintre realitate și imaginație. Utilizând GPS-ul și camera telefonului mobil, jocul proiectează un nivel de realitate augmentată asupra hărții unei străzi. Astfel, jucătorii ajung să trăiască simultan în două lumi – una fizică și una a imaginarului.

\r\n

Iar dacă lumea reală a pătruns în joc, probabil că și reciproca este adevărată. Cercetătoarea Hannah Gould exemplifica, în sprijinul acestei afirmații: „Săptămâna trecută am văzut doi jucători de «Pokémon Go» care se opriseră în mijlocul drumului, uitându-se cu multă atenție la o pasăre adevărată. «Mă întreb oare ce forță de luptă (combat power) are!?», a spus unul din ei”.[23]

\r\n

Pe măsură ce frenezia „Pokémon Go” se răspândește tot mai mult, este inevitabil să stârnească multe controverse și dezbateri aprinse. Și, la fel cum s-a petrecut și cu cărțile și filmele din seria „Harry Potter” sau cu filme de desene animate precum „Frozen”, mulți se vor arăta foarte iritați de sugestia că ar putea fi ceva în neregulă cu jocul „Pokémon Go”. Însă avem cu toții responsabilitatea să cercetăm cu atenție, mai ales dacă suntem părinți de copii mici, ce anume intră în mințile lor fragede[24] și să le hrănim doar cu ceea ce le este cu adevărat de folos pentru toată viața aceasta – și pentru veșnicie.

\r\n

 Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

\r\n

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 94/Noiembrie 2016

\r\n\r\n\r\n

---

\r\n

[1] Jinny Gudmundsen, 5 Tips for Parents of Pokémon Go Kids, USA Today, 24 iulie 2016, http://www.usatoday.com/story/tech/columnist/gudmundsen/2016/07/24/5-tips-parents-pokmon-go-kids/87387736/.

\r\n

[2] Michael Snyder, Is Pokemon Go Evil, Dangerous or Demonic?, 15 iulie 2016, http://www.charismanews.com/opinion/58602-is-pokemon-go-evil-dangerous-or-demonic.

\r\n

[3] Michael Snyder, art. cit.

\r\n

[4] Hannah Gould, If Pokémon Go feels like a religion, that’s because it kind of is, The Guardian, 12 iulie 2016, https://www.theguardian.com/technology/2016/jul/12/pokemon-go-addictive-game-shares-much-with-religious-devotion.

\r\n

[5] Anne Allison, Millenial Monsters: Japanese Toys and the Global Imagination, Ed. University of California Press, 2006, p. 13.

\r\n

[6] Michael Snyder, art. cit.

\r\n

[7] Matt Slick, Pokemon: What is it?, 18 octombrie 2007, https://carm.org/what-is-pokemon.

\r\n

[8] William J. Schnoebelen, Straight Talk #18 On Pokémon, 2000, http://www.withoneaccord.org/assets/images/freedownloads/StraightTalkonPokemon.pdf.

\r\n

[9] Michael Snyder, art. cit.

\r\n

[10] Majoritatea Pokémonilor evoluează unii din ceilalţi, imitând teoria darwiniană a evoluţiei speciilor, după scurgerea unor intervale mari de timp. De asemenea, Pokémonii din regiunea Alola dezvoltă noi caracteristici prin adaptarea la mediu, întocmai după cum a gândit Darwin că s-ar produce adaptarea la mediu, prin supravieţuirea speciilor care se adaptează cel mai bine şi dispariţia celorlalte.

\r\n

[11] Matt Slick, art. cit.

\r\n

[12] Suzie Tanaka, The good, the bad and the really ugly of Pokemon Go, 20 iulie 2016, http://thenextweb.com/insider/2016/07/20/the-good-the-bad-and-the-really-ugly-of-pokemon-go/#gref.

\r\n

[13] Suzie Tanaka, art. cit.

\r\n

[14] Michael Snyder, Is Pokemon Go Evil, Dangerous or Demonic?, 15 iulie 2016, http://www.charismanews.com/opinion/58602-is-pokemon-go-evil-dangerous-or-demonic.

\r\n

[15] Jinny Gudmundsen, 5 Tips for Parents of Pokémon Go Kids, USA Today, 24 iulie 2016, http://www.usatoday.com/story/tech/columnist/gudmundsen/2016/07/24/5-tips-parents-pokmon-go-kids/87387736/.

\r\n

[16] Maria LaMagna, Should you let your kids play Pokémon Go?, 22 iulie 2016, http://www.marketwatch.com/story/do-your-kids-play-pokemon-go-what-to-watch-out-for-2016-07-11.

\r\n

[17] Jinny Gudmundsen, art. cit.

\r\n

[18] Matthew Loffhagen, The Worst Real World Dangers of Playing Pokémon GO, 12 iulie 2016, http://screenrant.com/pokemon-go-dangers/?view=all.

\r\n

[19] Matthew Loffhagen, art. cit.

\r\n

[20] Jinny Gudmundsen, art. cit.

\r\n

[21] Suzie Tanaka, art. cit.

\r\n

[22] Stephen Balkam, în: Maria LaMagna, art. cit.

\r\n

[23] Hannah Gould, If Pokémon Go feels like a religion, that’s because it kind of is, The Guardian, 12 iulie 2016, https://www.theguardian.com/technology/2016/jul/12/pokemon-go-addictive-game-shares-much-with-religious-devotion.

\r\n

[24] Michael Snyder, art. cit.